4,775 matches
-
iasă din convențiile abstracte. Romantismul trebuie privit ca o reacție anticlasică, un promotor al manifestării fanteziei și exprimarea sentimentelor, a originalității, spontaneității și sincerității emoționale, promovarea libertății de expresie. Altfel spus, romantismul a militat pentru explorarea universului interior al omului. Teoreticianul romantismului european este considerat Victor Hugo; el a trasat și identificat direcțiile și trăsăturile acestui curent În „Prefața” de la drama „Cromwell” din 1827, un adevarat programmanifest. (vezi „insurecție romantică”de la 1827) Nu trebuie ignorat faptul că note romantice se Întâlnesc
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
cu romantismul, fapt dovedit și de impunerea termenului definitoriu. Realismul (fr. realisme, lat. realis), a fost folosit ca noțiune de istorie literară Încă din 1826, În revista „Mercure de France”, În plină epoca romantica. Stendhal se face cunoscut Întâi ca teoretician al romantismului, prin studii referitoare la Racine si Shakespeare, dar se impune ca autor de romane realiste („Roșu și negru” sau „Mănăstirea din Parma”). Stendhal surprinde zona de inspirație a artei realiste, metoda de lucru, sugerând că literatura Înseamnă viață
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
jumatate a secolului al XIX-lea, printre ei numărându-se: Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme, Paul Valery, Paul Eluard, Eugenio Montale, T.S. Eliot etc. Aceștia au fost considerați „clasicii”, poeziei moderne, Charles Baudelaire fiind chiar primul teoretician al acestei mișcări. De altfel, Hugo Friederich a considerat că de la Ch. Baudelaire Încoace, poezia nu mai cultivă concepte pozitive, dacă avem În vedere oximoronul „Le Fleurs du Mall” („Florile răului”). Categoriile estetice caracterizează sub toate aspectele existența creatorului. Poezia
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
realitații cunoscute, pe realitatea timpului si a spațiului actualității prozatorului. Moderniste sunt romanele „În cautarea timpului pierdut” de Marcel Proust, „Ulise” de James Joyce, „Spre far” de Virginia Woolf, „Procesul” de Franz Kafka.etc uîn literatura româna, Eugen Lovinescu este teoreticianul modernismului, mișcare literară promovată prin cunoscuta teorie a sincronismului și a mutației valorilor estetice, promovate În paginile revistei „Sburătorul” În seriile 1919-1921 și 1826-1927 dar și În studiile sale critice și În cenaclul „Sburătorul”. Modernismul românesc trebuie privit tot din
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
prin exagerarea ideei de autohtonism, idealizand realitatea. Scriitorii aparținând acestor ideologii au păstrat un devotament exagerat pentru trecut. O alta formă, mult mai nuanțată, a tradiționalismului, a fost „Gândirismul”, curent apărut În paginile revistei „Gândirea” În anul 1921 la Cluj. Teoreticianul gândirismului a fost Nechifor Crainic prin lucrarea „Sensul Tradiției”. Printre scriitorii care au aderat la curentul literar tradiționalism, se numără: Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Cezar Petrescu, Ion Pillat, Adrian Maniu, Ion Ghinea și Matei Caragiale. În operele lor era promovată
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
sfârșit, „postmodernism” ori „transmodernism”. S-au scris despre aceste manifestări literare multe pagini, deseori gratuite, pentru că, de ce să n-o spunem pe cea dreaptă, s-a depus o trudă demnă de o cauză mai bună, despre ceea ce nu există. Chiar teoreticienii Înfocați au Început să se Îndoiască de existența acestora concepte. „Modern” (fr. moderne, lat. lit. modernus) se traduce prin termenii comuni din limba română vorbită, „nou”, „recent”, „actual”. Dacă raportăm această explicație la faptul că toate generațiile de scriitori s-
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
de a pune În pagină probleme de teorie literară cu două cărți de excepție: „Enigma Otiliei”, 1938 și „Principii de estetică”, 1939. La o analiza mai riguroasă, cele două cărți dau impresia că au fost scrise Întro situație de complementaritate.Teoreticianul rațional aducea argumente În favoarea ideii că nu există În domeniul literaturii genuri și specii pure, așa cum nu există nici principii estetice singulare. Se știe că un curent literar nou Îl asimilează pe cel aparținând trecutului, oricâte speculații sar putea face
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
arătat că, din punctul de vedere al organizării politice, toate vremurile merită a fi Înjurate. Politica trece, ca apele, dar pietrele, personalitățile rămân. La sfârșitu deceniului IV, G. Călinescu a publicat două carți de excepție, dacă privim evoluția prozatorului și teoreticianului literar: „Enigma Otiliei”, 1938 și „Principii de estetică”, 1939. La o analiza mai riguroasă, cercetătorul concluzionează că cele două cărți au fost scrise Într-o stare de complementaritate. Teoreticianul rațional din „Principii...”aducea argumente În favoarea ideii că nu există În
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
a publicat două carți de excepție, dacă privim evoluția prozatorului și teoreticianului literar: „Enigma Otiliei”, 1938 și „Principii de estetică”, 1939. La o analiza mai riguroasă, cercetătorul concluzionează că cele două cărți au fost scrise Într-o stare de complementaritate. Teoreticianul rațional din „Principii...”aducea argumente În favoarea ideii că nu există În domeniul literaturii genuri și specii pure și nici principii estetice singulare. Se știe că un curent literar nou Îl asimilează pe cel aparținând trecutului, oricâte speculații s-ar putea
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
nesocotit. Cale cumpătată Între două extreme” Nici compromisul nu este Însă de preferat, pentru că el Înseamnă „lipsă de ințiativă artistică, banalitate, mediocritate!” „Sinteza deliberată”, spune eseistul, nu „poate da naștere capodoperei”. Și ca să tragă o concluzie pe măsura importanței subiectului, teoreticianul afirmă un adevăr universal valabil: „În realitate singurul agent al echilibrului este talentul. Când răsare geniul mor școlile. Căci În capodoperă atitudinea și maniera se distrug În actualitatea echilibrului ca proces spontan al spiritului creator. Un scriitor mare este Întotdeauna
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
lui Balzac. Romanul lui G. Călinescu, așa cum s-a precizat mai sus, apărea În 1938, iar „Principii de estetică” În 1939. Criticul, esteticianul și romancierul lucrau paralel și e foarte posibil ca opera literară să fie reflectarea În oglindă a teoreticianului. De altfel, cine citește cu atenție textul descoperă prezența criticului și istoricului literar, un alter Ego, pus să cenzureze romancierul, ori Îl sfătuia cum să scrie. Pe una din coperțile volumului „Principii de estetică”, scriitorul notează: „Să mă pot entuziasma
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
a faptelor concrete, a experienței comune...” Cât privește universul antropologic, având În centru familia, „faptele concrete” și experiențele comune, fără „nimic livresc”, plecând de la „viața burgheziei bucureștene”, problemele pot fi discutabile dintr-o altă viziune estetică. Dincolo de explicația criticului și teoreticianului, reținem sintagma „concepție Înaltă despre artă”, asta Însemnând că arta Înseși trebuie să se Înscrie Într-un sistem estetic și nu „În arbitrarietate” cum se Întâmpla aiurea. Ideea este, cu siguranță, hegeliană, că filosoful german exprima ideea că „artele frumoase
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
fenomenologie a societății românești, surprinsă În câteva din zonele unde acesta se lasă mai ușor definită: familia, școala, birocrația, justiția, cafeneaua, berăria, trenul etc. Tipologia dramaturgului se lărgește cu chipul bucureșteanului, cu cel al amicului, copilului rău crescut, cronicarul monden, teoreticianul aflat În veșnică disponibilitate. Se poate vorbi de o pitorească formă socio-morală, miticismul. Câteva dintre ele sunt: „D-l Goe”, „Vizită”, „Bubico”, „Mici economii”, „Tren de plăcere”, „Reportaj”, „Ultima oră”, „Groaznica sinucidere din strada Fidelității”, „Un pedagog de școală nouă
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
instituții moderne cu prioritate în termeni de rezultate de succes ale proceselor de dezvoltare sau de patologii ale schimbărilor. După răspunsurile oferite, putem desprinde câteva tipuri de strategii ale dezvoltării sociale românești. Proiectul neoliberal etatist. Unul dintre cei mai prestigioși teoreticieni ai procesului formării și evoluției burgheziei românești a fost Ștefan Zeletin (1882-1934), care a elaborat o lucrare de referință pentru analiza teoretică a modernizării societății românești (1925/1991). Analiza sa ține seama de contextul socioeconomic particular al societății europene și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
structuri au fost zdruncinate, iar noua clasă și așezămintele corespunzătoare erau insuficient de puternice pentru a prelua inițiativa conducerii sociale, nu puteau fi decât „procedurale”, adică expresii ale unei ordini construite socialmente. Iar a construi o ordine socială, așa cum susțin teoreticienii „modernității organizate”, înseamnă a introduce convenții cu privire la modul de a percepe fenomenele sociale, de a acționa în situații recurente și, totodată, a stabili clasificări ale fenomenelor care să îngăduie sporirea inteligibilității și controlul asupra vieții sociale (Wagner, 1994, p. 75-76
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
unul dintre cei mai eficienți factori de convenționalizare este statul, împuternicit să impună criterii de clasificare în societate, să definească situații recurgând la instituțiile sale: sistemul de învățământ obligatoriu, legislația, monopolul violenței. Nu se poate imagina modernizarea unei societăți, susțin teoreticienii acestui proces, atât timp cât grupuri relevante de persoane „deviază de la definițiile fenomenelor sociale cruciale” (Wagner, 1994, pp. 75-76). Teoreticienii clasici care au analizat rolul statului național ca factor modernizator sunt Werner Sombart, Friedrich List, Alexis de Tocqueville, K. Bücher, Frantz Oppenheimer
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
să definească situații recurgând la instituțiile sale: sistemul de învățământ obligatoriu, legislația, monopolul violenței. Nu se poate imagina modernizarea unei societăți, susțin teoreticienii acestui proces, atât timp cât grupuri relevante de persoane „deviază de la definițiile fenomenelor sociale cruciale” (Wagner, 1994, pp. 75-76). Teoreticienii clasici care au analizat rolul statului național ca factor modernizator sunt Werner Sombart, Friedrich List, Alexis de Tocqueville, K. Bücher, Frantz Oppenheimer, Ștefan Zeletin, Dionisie Marțian Popa, Ion Ghica, Petre S. Aurelian, Eugen Lovinescu, Mihail Manoilescu. Ștefan Zeletin a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
reprezentare a modernității societății românești axată pe locul central al statului ca factor de gestionare și de concentrare a resurselor are o seamă de efecte neanticipate asupra percepției statutului burgheziei care nu au fost intuite de Zeletin, ci de unii teoreticieni socialiști și liberali, ca, de exemplu, Constantin Dobrogeanu-Gherea (1955-1920), Ș. Voinea (1893-1969), H. Sanielevici (1875-1951). Este vorba despre poziția dependentă a clasei burgheze față de deciziile și resursele controlate de birocrație, o burghezie care nu interesată de câștigarea autonomiei afacerilor sale
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
românească, acreditând ideea potențialului activ, creator al clasei țărănești în istoria națională. Proiecte asupra dezvoltării sociale ca suport al identității culturale. Evaluări ale unui fond fără forme Proiectul poporanist și țărănist al dezvoltării societății românești întemeiate pe solidarități specifice Principalii teoreticieni ai modelului dezvoltării întemeiate pe solidarități proprii, specifice identității culturale, etnice a colectivității umane, aparțin romanticii germane, narodnicismului rusesc, poporanismului și țărănismului. Această reprezentare constituie, în esență, o critică a modernității (liberale) venită dinspre un „fond fără forme” și asumă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
chip să urmărească înfăptuirea vagelor ei dorințe” (1922, p. 43). Față de opinia lui Zeletin cu privire la caracterul inert al țărănimii, punctele de vedere poporaniste și țărăniste apar mai suple, mai nuanțate. Căci să nu uităm că, așa cum subliniază unii specialiști contemporani, teoreticienii agrarieni au condiționat înfăptuirea idealului lor țărănist de două reforme esențiale: democratizarea vieții publice și rezolvarea problemei țărănești; o contribuție a sociologiei poporaniste la înțelegerea dezvoltării sociale constă în identificarea unor mecanisme sociale ale deteriorării relațiilor și condițiilor de viață
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
stagnarea economică, represiunea politică și lărgirea prăpastiei între țările bogate și cele sărace” (So, 1990, p 92). Să reținem că, iată, criza sistemului de gândire sincronizant se producea în anii ’60 în America Latină și atingea SUA doar în anii ’70 (teoreticienii americani iau așadar act de criza modului lor de gândire după zece ani; este paradoxul înapoierii relative a celor dezvoltați). În Europa de Est, modul acesta sincronist de gândire, ilustrat de teoriile modernizării și de sociologia și economia tranziției, este îmbrățișat de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
care societatea europeană occidentală s-a putut extinde la sfârșitul Evului Mediu - din America de Nord și până în Australia și Noua Zeelandă. A fost rezultatul unei evoluții „naturale” a acestei societăți și, la rândul său, a evoluat continuu, schimbându-și mereu caracteristicile, astfel încât teoreticienii au mari dificultăți în a-i identifica elementele constante și deci definitorii. Unul dintre acestea este expansiunea. De-a lungul întregii sale istorii, capitalismul s-a extins continuu. Când nu a mai găsit spații „goale” în care să își exporte
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
legate de redistribuție. Anii ’60 au adus însă în prim-plan problematica legată de rolul capitalului uman. După 1980, un întreg curent de gândire a emers mai întâi în societăți de tip postindustrial, adăugând o latură mai puțin convențională pentru teoreticienii din toate ramurile științei: capitalul social. Textul de față își propune să prezinte câteva aspecte legate de acest din urmă factor al dezvoltării. Pentru început, prezint câteva delimitări conceptuale, aducând în prim-plan funcțiile generale ale capitalului social în perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a făcut ca răspunsurile acestui demers să contureze o paletă largă de soluții, cel puțin la nivelul teoriei, mergând de la acceptarea inegalităților de orice tip - în virtutea libertăților și a drepturilor - până la urmărirea distribuirii egale a rezultatelor obținute. Între aceste extreme, teoreticienii au argumentat importanța justeței distribuției la startul și la finalul procesului productiv/distributiv sau doar în funcție de un set de criterii (considerate importante), care să ofere tuturor posibilitatea de a participa la acest proces, urmând a fi recompensați în funcție de meritele individuale
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
mecanisme. Pe măsură ce „funcționarea mecanismelor de piață”, facil asumată ca interes național prin urmărirea obiectivelor de creștere economică și dezvoltare, a dus activitatea actorilor de pe piață dincolo de granițele naționale, preocupările privind justețea distribuției au depășit și ele aceste granițe. O vreme, teoreticienii au văzut acest balans ca fiind similar celui dintre eficiență (economică) și echitate (socială). Contextul economico-social al ultimilor 25 de ani a apropiat mult cele două perspective, care, de altfel, n-au fost niciodată disjuncte, impunând pieței și intervenției statului
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]