5,751 matches
-
posesii sacre în călău. Semnul excesului este dublu și se cuvine a citi teroarea de care e cuprins Mișu ca o expresie nu doar a simplei lașități a personajului, ci ca o stare care reclamă o parte din spiritul sărbătorii, teroarea sacră care face corp comun cu entuziasmul. Această teroare se declanșează în timpul unui scandal pe stradă, iar ceea ce camuflează în termenii lui Mircea Eliade o urmă de sacru în contextul profan al încăierării este autoritatea pe care o reclamă mardeiașii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
se cuvine a citi teroarea de care e cuprins Mișu ca o expresie nu doar a simplei lașități a personajului, ci ca o stare care reclamă o parte din spiritul sărbătorii, teroarea sacră care face corp comun cu entuziasmul. Această teroare se declanșează în timpul unui scandal pe stradă, iar ceea ce camuflează în termenii lui Mircea Eliade o urmă de sacru în contextul profan al încăierării este autoritatea pe care o reclamă mardeiașii din celălalt grup care susțin că ar fi de la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de 1 aprilie trimite prin aluzie la regimul farsei și al carnavalului unde diversele meta- morfoze sub semnul măștii au loc. Caragiale va dezvolta acest univers în piesa D’ale carnavalului. În plus, acest Mișu nu doar că nu manifestă teroarea, ci o generează prin reacția sa spontană și precisă. Orice marcă emoțională a dispărut. Brusc, Poltronul a devenit un executant cu „sânge rece”, prestația sa s-a redus la lovitură. Apariția figurii de bacantă a mamei lui Mitică, nebunia convulsivă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
așa de pesimist. Lucrurile or să se-ndrepte...”. Ceea ce contrazice cu vehemență Nae este tocmai acest principiu al moderației, această relativizare igienică a paro- xismelor retorice. Cu toate acestea, ceea ce constituie esența discursului catastrofic al lui Nae, nu este nicidecum teroarea, angoasa sau compasiunea, ci jubilația. Trăirismul lui Nae este în deplin acord cu o catastrofă delectabilă. Apropierea sfârșitului constituie rațiunea unei plenare trăiri. Abnormul este aici rezultatul unei excitații jubila- torii, la antipodul celei nevrotice a lui Leiba Zibal. „Simț
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
I.L.Caragiale recuperează în mod subtil ca mise en abîme un efect de parabolă. Ceea ce constituie mecanismul deriziunii, dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos” oferă și perspectiva unei relecturi la scara acelor mișcări tectonice care pot converti comicul în teroarea istoriei invocate pasager. Ceea ce este remarcabil la Caragiale ține de conservarea celei de-a doua lecturi, al celui de-al doilea sens ca virtualitate și de tensiunea dia- lectică pe care acest sens îl întreține cu cel al lecturii derizive
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o nivelare a observațiilor empirice, ci prin exces, ceea ce conduce la un scenariu grandios. Forma de cunoaștere suficientă este gazeta al cărui spirit deformator este subliniat cu asupra de măsură în schițele și momentele caragialești. Această lentilă deformantă pro- voacă teroarea, devine interpretantul evenimentelor care au loc afară și care ajung la cei doi pensionari prin inter- mediul zgomotului. Mai mult decât atât, articolul găsit este unul marginal chiar și în economia strategiilor de supraexpunere care transformă non-evenimentul în eveni- ment
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
empatie, grandoarea relatărilor despre „revoluție” ascute simțurile dilatate de admirație ale consoartei, iar Leonida tinde să identifice psihologic fenomenul. În momentul în care există o bază materială, zgomotele produse de ceata de cheflii, Leonida este la rândul său cuprins de teroare. Diferența este că acesta apelează la ziar ca formă oraculară de cunoaștere, pentru că litera ziarului se cere la rândul ei interpretată. Leonida vede „monstruos”, iar expresia monstruosului dobândește atât sensul unei redimensionări a nimicului, cât și pe cel al unei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
acest gen de magnetism există, iar revolu- ționarismul junelui furios este convertibil în ulteriorul său radicalism instituțional. Sosa, alias Stalin debuta ca bri- gand și anarhist înainte de a deveni ferocele unic condu- cător al instituțiilor statului, exercitându-și puterea prin teroare sistematică cu ajutorul CEKA, NKDV etc. Nimic nu ne îndreptățește să convertim anecdota în vizionarism politic, s-ar fi opus chiar Caragiale, însă piesele mecanismu- lui sunt asamblate la nivelul unui dispozitiv comprehensibil și exagerarea retorică oricât de rizibilă prezidează la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și torturat în arest ; pentru aceea, mizerabilul jude, rușinea magistraturii, al cărui nume ne facem o datorie de pudoare a nu-l mai pomeni în coloanele noastre, nu permite nimănui a da ochi cu tânăra victimă a acestui regim de teroare !“ Viziunea aceasta este una proprie marilor crize istorice, al marilor tensiuni politice, în orice caz, cele care configurează niște lieux de mémoire în termenii vehiculați de Pierre Nora. Din nou, naratorul creează un efect de contrast care scoate în evidență
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
înălțimi, iar cele câteva autobuze din "capitală" scăpaseră de la incendiere cu vopseaua arsă, geamurile sparte și scaunele distruse, continuând totuși să fie în slujba "poporului revoluționar albanez". Comunismul de la noi a fost floare la ureche pe lângă cel din Albania, unde teroarea și iraționalul au atins sub Enver Hodja dimensiuni patologice. Sărăcia era lucie, oamenii prost îmbrăcați, casele urâte, străzile murdare și în toată Albania, țară islamică, nu mai rămăsese în picioare decât o singură moschee, cea din Tirana, salvată de UNESCO
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
era să caut ce se ascunde În spatele cuvintelor, În impulsul ce părea ilogic al acțiunii, și astfel am Început să explorez subconștientul personajelor. Împreună cu interpreții, am găsit o corespondență În psihologia fragmentată, obsesivă a unei lumi dominate de război, de teroare și de fanatism religios. Presiunea exercitată În familie și societate afectează relațiile: absurdul aparent al poveștii, odată proiectat pe acest fundal, devenea credibil. Dorințe care frizează nebunia, stări care duc la delir, totul părea dintr-odată acceptabil pe fondul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Prokofiev, ce destin bizar a avut, să revină din exil În Rusia de bunăvoie, crezând naiv că numai „acasă“ se putea Împlini ca artist! În realitate, și-a dat seama curând că a nimerit În cea mai cruntă perioadă a terorii, dar nu mai avea cale de Întoarcere. A murit odată cu Stalin - ce ironie a sorții! În spectacolul debordând de energie al studenților parizieni, părea că amestecul exploziv creat Între fabula lui Gozzi și muzica lui Prokofiev, pe fondul acestei realități
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a sorții! În spectacolul debordând de energie al studenților parizieni, părea că amestecul exploziv creat Între fabula lui Gozzi și muzica lui Prokofiev, pe fondul acestei realități abracadabrante țesute pe trama unei dictaturi sovietice imaginare, spulberă În hohote de râs teroarea și confirmă victoria totală a artistului asupra oricărui sistem politic. În același an al primei Întâlniri cu Portocalele, 1984, fanatic Îndrăgostit de acest autor care continua să mă surprindă, m-am Întrebat ce teatru În America ar fi interesat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și care aminteau de stilul tablourilor lui Rothko. Aceste desene În miniatură au fost reproduse sub formă de paravane pictate pe dimensiunea scenei. Decorul, un labirint de paravane, nu descria geografic casa lui Harpagon, ci sugera atmosfera de angoasă și teroare ce-i contamina pe toți, inclusiv pe tineri: aceștia nu erau victime inocente ale unui tată-monstru, ci, dimpotrivă, acționau și ei egoist, interesați doar să obțină cu orice preț caseta cu bani, ei Înșiși Harpagoni În devenire. În Avarul nostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
lui Molière Îmi amintea de Kafka, din paravanele cenușii apăreau ochi gigantici din care țâșneau mâini Înmănușate În negru, atacându-l de peste tot pe Harpagon, ca o Întruchipare a imaginației lui bolnave. Acest moment Îl doream ca o Împletire de teroare comică și coșmar suprarealist ce depășea realismul obișnuit de situație, ce Îl ajuta pe actor să atingă zone de joc expresioniste. Lucrând recent cu studenții de la Columbia scene din Tartuffe, am fost din nou puși În fața aceleiași Întrebări: e Într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu atât mi-era mai milă de el. Procedura scăldatului avea loc Într-o altă parte a plajei. Băieși profesioniști, niște basci În costume de baie negre, se aflau acolo pentru a ajuta doamnele și copiii să se bucure de teroarea valurilor. Baigneur-ul Își plasa clientul cu spatele la valul care se apropia și Îl ținea de mână când masa rotativă de apă verde Înspumată se abătea violent din spate, dându-i un brânci zdravăn care-l dobora. După o duzină de asemenea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a fost determinată de considerente de politică internă. Dar În același timp s-a datorat pur și simplu dezinformării. Prietenul meu știa câte ceva despre trecutul Rusiei și acest ceva Îi parvenise prin canalele comuniste poluate. Când era provocat să justifice teroarea bestială legiferată de Lenin - camera de tortură, zidul Împroșcat cu sânge - Nesbit Își scutura scrumul din pipă de mânerul ușiței de la sobă, Își Încrucișa din nou spre stânga picioarele uriașe, cu Încălțări grele, Încrucișare spre dreapta, și bălmăjea ceva referitor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
briciul la curea (așa cum fac toți În asemenea momente) și, Încadrat În fereastra reflectată, o porțiune de trotuar deviind o procesiune de pietoni indiferenți În direcția greșită, În lumea abstractă care Își pierde brusc hazul și dezlănțuie un torent de teroare. Ori de câte ori Încep să mă gândesc la dragostea mea pentru o persoană, am obiceiul să trasez imediat raze din centrul unde este dragostea mea - inima mea, nucleul fragil al unei probleme intime - până la cercul alcătuit din puncte ale universului aflate la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu gurile căscate, nu ne puteam lua ochii de la uriașele lui musteți pe oală. Ne povestea planurile, visele ce și le făurise, împreună cu toate puterile Europei și ale Asiei: eliberarea Constantinopolului și aruncarea turcimii dincolo de Marea Marmara, salvarea Europei de teroarea ciumei otomane, ce numai cucerirea lumii visa. Eram la Veneția, povestește Țamblac, Europa era în tremuriciul furiei cuceritoare a lui Mahomed, iar speranța se chema Iancu de Hunedoara... Și l-au ajutat de l-au prăpădit! Să-l fi auzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
salcia!" "Salcia", se tânguie Cupcici îngrozit. Dar nu mă slăbește, scrâșnește Isaia cu ură. Mă scormone, mă înțeapă, se joacă cu mine ca pisica cu șoarecele: "Cumnățele, dragule... Îți amintești tu de Baia?" Mă trec fiori pe șira spinării. Cumplită teroare. În orice clipă mă aștept: "Atârnați-l! Înțepați-l!" "Salcia", dârdâie și Negrilă. Dați-o dracului de salcie! se stropșește Isaia. Iaca, am scuipat de deochi, bâiguie Negrilă. Da' turcii ceia nu mai vin odată, bre? se jeluiește Cupcici. N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se întinde spre inima Europei. Visul lui Mahomed e triumful Islamului asupra Europei. De fapt, războiul nostru e un război pentru pace, pentru pacea noastră, pentru pacea Europei. De s-ar uni mai micile și mai marile Puteri ale Europei, teroarea otomană ar fi o amintire urâtă a istorie. Chinuită țară... Clipă de tihnă n-am avut... Ticăloase vremi petrecem prin veacul aista, oftează Țamblac. Nu ni le-am ales noi, spune Ștefan. Ne-au fost date de Dumnezeu. Ce să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și unchiul Vanea, la 62 de ani. Probabil că a fumat mult la viața lui. O viață despre care nu știu aproape nimic, dar care a fost, bănuiesc, teribilă, din moment ce unchiul a avut „șansa” să „prindă” și războiul civil, și teroarea stalinistă, și ocupația germană... Fratele cel mare și fratele cel mic, primul și ultimul din cei șapte copii, s-au întâlnit în 1954, după aproape 40 de ani. Ce și-or fi spus între patru ochi, ce mărturisiri și-ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
puțină milă am cheltuit pentru propriul meu copil, pentru singurul meu fiu, născut mort. O singură dată, la mult timp după aceea, am fost zguduit de o violentă criză de vinovăție, am simțit o insuportabilă remușcare, o stare vecină cu teroarea, de parcă eu însumi l-aș fi ucis, ceea ce într-un fel putea fi adevărat. Era târziu, ne culcasem deja și nu știu cum am început să vorbim - ca niciodată - despre el. Fără să-și dea seama (nu de un plagiat îi ardea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
o aducă pe mama de la morgă. Morga era alături, dincolo de o simplă ușă care se putea deschide în orice clipă: urma s-o văd pentru prima oară pe mama moartă. Abia atunci, așteptând acolo, am aflat ce înseamnă sentimentul de teroare. A fost cumplit. Pretextând niște treburi (legate de înmormântare), unchiul a plecat tocmai când aveam cel mai tare nevoie de el (nu știu de ce, dar anume prezența lui, a fratelui mamei, mi se părea în acele clipe cea mai necesară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
apă limpede, se poate vedea până în fundul unui suflet neîntinat. Privesc fotografia din 1925 știind tot ce i s-a întâmplat ulterior, prin ce i-a fost dat să treacă apoi băiețelului de șase-șapte ani din ea: războiul din est, teroarea anilor ’50 (cu amândoi socrii duși la canal), moartea prematură a soției, la numai 34 de ani, boala neiertătoare care l-a răpus, tot prematur, la 43 de ani (în 1961); știind (ca și el de altfel, poate, în paralel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]