5,246 matches
-
Indiscreția mă târcolește în cercuri tot mai mici. Cum era adolescenta Antoaneta Ralian? Retractilă sau înfiptă? Sarcastică sau îngăduitoare? Capricioasă sau statornică? A.R. Ei, aici e-aici. Adolescenta Antoaneta Ralian nu era în nici un caz înfiptă, ci o mare timidă, care făcea tot ce putea ca să-și învingă timiditatea, la fel cum se chinuia Demostene să-și îmblânzească bâlbâiala. Nu era sarcastică, dar făcea eforturi să fie spirituală, amuzantă. Nu era capricioasă; era statornică, asta da. Am scris cândva despre
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
cu pasiune, așa cum cântă rușii în filme. O solidaritate îmi umple pieptul. Ceva totuși nu merge... În 2007, cine naiba mai putea fi atât de prăpădit? Care din Est? Care din Est să fi rămas atât de estic? Mă apropii timid de un băiat într-o pauză. De unde sunt? Din Paris. Sunt studenți parizieni. Își vor lansa CD-ul peste o săptămână. Luaseră hainele astea de la second-hand. Haine estice din anii ’80. Le recunosc dintr-o mie. Hainele-s cool. Mi
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
perfecțiune. Aspirație imposibilă, de vreme ce - Pasquale o știa prea bine - totul conspira pentru ca el să fie la nesfârșit mințit, înșelat și dus cu preșul. Când nu era așa, era cu totul altfel. Bătea la ușă corect, aștepta o secundă, apoi intra timid, clipind des. Saluta politicos, apoi începea să se spele cu cele trei perii sterile. Cu aplicație, cu responsabilitate, cu profesionalism. Printr-o fatală compensație, atunci urmau nenorocirile: anestezia nu prindea, compresele erau prea ude pentru a fi folosite, mesele cu
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
îmi plângeam nefericirea și dura mult până să-mi revin. Mama a fost o femeie aspră și scotea repede nuiaua pentru orice flecușteț. Acest lucru avea să aibă urmări mai târziu; în anii adolescenței, după șocul pubertății, am devenit un timid cu complexe de inferioritate în fața fetelor. În perioada copilăriei, împreună cu alți copii, aveam obiceiul să ne jucăm pe un deal din apropiere, acolo unde atunci soldații mai făceau și instrucție, pe actualul amplasament al Grădinii Botanice din Iași. A fost
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
de spus pentru acest comportament. Altă explicație n-ar avea ce să fie. Incidentul respectiv m-a marcat profund și de atunci numi amintesc să mai fi lovit vreodată o fată sau o femeie. În schimb am devenit excesiv de sensibil, timid și cu un complex de inferioritate în fața ,,sexului slab”. Nu știu cum a fost pentru alții și cred că nu a fost la fel pentru toți, dar eu am perceput foarte intens perioada pubertății, perioadă în care efectiv am avut impresia că
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
acest timp eram îndrăgostit de aceeași fostă colegă de școală, Melania, o iubire platonică și personală, iar la un moment dat ,,mi-am luat inima în dinți” și i-am dat un telefon. Am schimbat câteva cuvinte, dar eram prea timid ca să se lege ceva. La câteva zile după asta mă întâlnesc la poarta grădinii Copou cu fostul coleg de bancă Băldigău care îmi apare agresiv în față: ,,ascultă stimabile, nu ți se pare că ai devenit cam insistent?” Nu era
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
hotărât ca din încasările ce se vor face de acuma cu ocazia a asemenea exprimări artistice, să se procure inventarul necesar organizării meselor festive sau comemorative, la care societatea să pună la dispoziție vesela și tacâmurile necesare. Începutul a fost timid, dar ferm. De atunci inventarul s-a completat pe măsura încasărilor din diverse surse, între care și taxele percepute solicitanților ce nu fac parte din societatea înființată atiunci. De atunci până azi, mai ales după darea în folosință a sălii
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
aproape toți ceilalți erau foarte buni. Ce puteau să-mi facă ! Aproape că nu mă lăsau să vorbesc, mă contraziceau la tot pasul (mai ales Andreea, care era de-o obrăznicie deve nită apoi pro verbială). Cum sînt un om timid, com bativitatea asta mă inhiba, mă făcea să mă-ncurc, mai ales că n-aveam mereu timp să mă pregătesc. Cezar domina, ca un Ceahlău cu fruntea-n nouri, sălița meschină și prost luminată. De altfel, i-am făcut pe
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
se mai făcea auzită și remarca : „Tipa aia știe să sărute de nu se poate !“. Ei bine, știința aceea era tocmai ce mie îmi lipsea ! Desigur, și în această chestiune practica a fost cea care m-a luminat. Am început, timid, și în ocazii cu totul speciale, să pup fetele pe gură : „țoc !“. De fapt, e mult spus „fetele“, pentru că a fost vorba doar de una singură, într-o excursie cu clasa. După ce am dansat cu ea cîteva „bluzuri“ în cadrul programului
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
întindea până spre Ghilia și Lozna. Parcul, iazul cu insula și păduricea au fost leagănul visurilor noastre adolescentine, ne-au ascultat spovedaniile și ne-au alinat sufletele, ne-au redat liniștea în momentele grele și ne-au vegheat lectura și timidele încercări literare. Intrarea pe domeniul așezământului de la Șendriceni era străjuită de o monumentală poartă, durată și sculptată în stil maramureșean, care provoca admirație și impunea respect pentru instituția în care te introducea. Imediat ce treceai de poarta-emblemă, în stânga se afla cișmeaua
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
a-și crea un nume care să fie rostit cu respect și dragoste de generațiile de copii și de către părinții lor. Lecția Mijloc de iarnă. Spre amiază gerul s-a mai muiat. Soarele, în scurtul său drum astral își arată timid chipul palid prin ceața lăptoasă și printre ramurile copacilor încărcate cu promoroacă, alcătuind un tablou hibernal a cărui frumusețe nu o întrece nici cel mai iscusit artist. Dumitru Dascălu și-a isprăvit orele și, rămas singur în cancelarie, privește pe
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
24 de ani care făceau atunci primii pași în realizarea idealului lor profesional, acela de a deveni învățători. Erau 36 de copii, băieți și fete, veniți din Iași și din celelalte orașe ale județului, dar mai ales din comunele ieșene. Timizi și dezorientați, fiecare cu zestrea lui biologică, intelectuală, comportamentală și sufletească, alcătuiau un conglomerat de personalități ce urma să se constituie într-un microgrup școlar cu bineștiute rosturi formative și educative. Privindu-i acum, după atâția ani, lui Dumitru Dascălu
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
Iașului. Ce a dat influența poloneză, se știe. Fără ea n-am fi avut nici pe cronicari nici slaba mișcare literară (datorită acestora și lui Dosoftei și lui Dimitrie Cantemir) nici uma-nizmul pe care-l reflectă mai ales cronicile nici timidele încercări de disciplină legislativă (cu introducerea pravilelor) nici tot începutul de redeșteptare, de înțelegere a vieții noastre proprii, a senzului și destinului ei, care ne-au dus, peste atâtea piedeci, suferințe și mizerii, la progresele târzii și relative de mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și care cele mai multe ori servește de mijloc pentru a disimula insuficiența, sau jena, sau lipsa de autoritate. Ironia aceasta e un amestec de intoleranță, de vulgaritate, de lipsă de înțelegere și de omenie. E atitudinea prostului care persiflează pe omul timid, a bogatului care sfidează pe sărac, a parvenitului care privește de sus pe cel prigonit de soartă. Îndeobște, eu n-am prea recunoscut-o pe cea dintâi în glumețele atacuri ale detractorilor Iașului. Dar nu insist prea mult; poate că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
verighete. Mie mi se părea că spune niște bazaconii care nu aveau de a face cu mine. Îmi promitea că nu o să mai bea. Într-o zi, spre sfârșitul său îmi luase o mână și o atinse cu un sărut timid. Îi simțeam pulsul iar ochii îi erau foarte tulburi, mai mult decât îi știam. Încerca să-mi spună ceva. Avea o durere în suflet, mult mai adâncă decât lăsa să se vadă. Apoi l-am auzit zicând: „dacă mor te
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în emisiune cu Porumboiu, înainte de Cannes. Ne-am revăzut acolo, pe Croazeta, și apoi la Anonimul. Ultima dată, din păcate... Cristi Nemescu era un om (e incredibil să vorbești astfel, la trecut, despre un tânăr de numai 27 de ani !) timid și retras. în spatele carapacei sale se bănuia totuși o voință de a face, de a-și duce proiectele la bun sfârșit, cu o tenacitate care trecea peste orice. Era convins ca are ceva de spus în cinematograful românesc și avea
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
lasă peste dosarul din fața sa. Am adus contractele, vorbesc cu glas scăzut, așezînd dosarul pe biroul economistei. Știi, surîde doamna Teona, credeam că te-ai rătăcit prin hățișul atîtor semnături. Lucru previzibil dealtfel, rîde ea, scoțînd din sertar o țigară, timid cum ești... Întorc surprins capul. O văd cum se ridică puțin, răsucește scaunul sub ea, își scoate genunchii de sub birou și rămîne cu ei alăturați, învăluiți de privirea mea fixă. Are genunchi frumoși! Pot să văd și eu contractele? mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
curgere la filamentele de douăzeci. Zău?! mă bucur eu. Merg puțin prin secție și mă întorc la voi. Salut. Apropo, mă întorc eu spre el, am observat o chestie azi: dacă intru într-un birou cu o atitudine modestă, puțin timidă, sînt tratat cu sictir. Cînd intru ferm, sigur pe mine, ba chiar obraznic, sînt tratat cu respect. Ar putea fi și adevărat, dar ar putea fi și o simplă coincidență... Eu ți-am spus așa, poate-ți folosește în confruntarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și rugați-o pe doamna Cristescu să caute cu atenție. A căutat, îi spun eu. A căutat pe toate tabelele din anul acesta și nu sînt. Să mai caute o dată! ridică tonul bărbatul cu maxilarele de piatră. Poate, încep eu timid, încercînd să-l determin pe cel din fața mea să mai caute. Ascultă, tovarășe, se înfurie bărbatul cu care discut, îți închipui că mie îmi place să te pun pe drumuri?! Poftim și privește tabelul: numele Vlădeanu nu apare... Cercetez cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
impunătoare de bărbat înalt, scuturîndu-și printr-un gest reflex părul blond, cu o șuviță rebelă ce-i cade mereu pe frunte. Bună ziua! îl salut, făcînd un pas spre el. Bună, tovarășe Vlădeanu! Cu ce problemă? Tovarășe director general..., încep eu timid, îndrăznesc să vă deranjez cu o problemă personală... Știți... Brusc, zîmbetul directorului general se transformă într-un surîs incisiv, dublat de lucirea vie a ochilor mici și albaștri: Tovarășe Vlădeanu, pentru problemele personale există zile de audiență... Totuși..., insist eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-l înțeleg; gîndul rău și necruțător, ca un judecător suprem, s-a agățat de mine și mă pîndește, doar-doar va găsi clipa cînd să mă stăpînească. Acum și-a găsit-o: mă trimite înapoi, în biroul doamnei Teona, cînd ea, timidă, încerca să mă invite să-i fac o vizită. Gîndul sîcîitor, obsedant, îmi reamintește cîteva vorbe ale doamnei Teona: "pe vreme instabilă, oamenii vorbesc frumos la telefon..." Cuvintele astea mă întreb eu acum nu-s oare o parafrază la ceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-mi alunga gîndurile... E-o învălmășeală în capul meu!... Ajungem în fața liftului și ne oprim, ocolindu-ne privirea, conștienți că mai avem să ne spunem cîte ceva. Întind mîna și apăs pe butonul de apel al liftului. Știți, încep eu timid, vrînd să-mi mai cer o dată scuze. O, Mihai, te rog!... exclamă Cristina. Nu mai spune nimic. Și așa e prea mult. O să-mi trebuiască măcar o lună să cîntăresc fiecare vorbă ori gest în parte. Cu bine! îmi întinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la număr, toate tinere și frumoase. În cantină, stăteam lîngă ghișeu, în camera de unde puneam felul doi în platouri și le urmăream îndelung cu privirea. Atîtea fete frumoase, venite din toate colțurile țării!... Și țărăncuța aceea, venită de pe lîngă Bîrlad, timidă și retrasă, Anișoara parcă o chema, pe care o necăjeam cu toții, spunîndu-i să nu mai jeluiască vaca lăsată acasă. Ea rîdea copilărește și-și ducea vîrful degetului la gropița din bărbie... Studentule, mai du-te și tu să te odihnești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ea a luat amîndouă farfuriile, s-a dus la spălător, le-a spălat, le-a pus în raft, apoi s-a întors la masă. De ce ai ales Fizica? m-a întrebat, așezîndu-se. Mmm... e greu de spus..., am răspuns eu timid. Îmi place, e o știință de viitor, e frumoasă... vorbeam eu șoptit, mult prea timid să-i mărturisesc preocuparea mea pentru literatură, chiar dacă o revistă literară îmi publicase un grupaj de versuri, din care mi-a mai rămas în amintire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pus în raft, apoi s-a întors la masă. De ce ai ales Fizica? m-a întrebat, așezîndu-se. Mmm... e greu de spus..., am răspuns eu timid. Îmi place, e o știință de viitor, e frumoasă... vorbeam eu șoptit, mult prea timid să-i mărturisesc preocuparea mea pentru literatură, chiar dacă o revistă literară îmi publicase un grupaj de versuri, din care mi-a mai rămas în amintire unul singur: Și croncăne-o cioară văzduhul umplîndu-l... Mda, a oftat bucătăreasa, ca fizician nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]