5,364 matches
-
lui Paul. Julia s-a încruntat. —Iartă-mă, nu înțeleg... —Copilul lui Deborah... nu e al lui Paul, a repetat rar Jade, de parcă i s-ar fi adresat unui idiot. De data asta, Julia a computerizat informația. Din cauza surprizei a tresărit. —Nu e al lui Paul? a spus ea cu voce tare ca să-și confirme faptul că auzise corect. Julia era teribil de nelămurită. —De unde știi? Jade a ridicat din sprâncene și-a aspirat aerul printre dinți. Păi, cea mai sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
în creier și, de data asta, nu s-a mai putut stăpâni. — Pentru mine, e important, James, iar tu o să-mi spui tot ce vreau să știu. Fir-ar al dracului! Măcar atât îmi datorezi! a urlat ea. James a tresărit și-a ridicat mâinile într-un gest de capitulare. —Bine, bine. Știi când te-am sunat de la serviciu că-ți spun că Deborah mi-a trimis un sms în care m-a anunțat c-a născut? Julia a clătinat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
lacrimi, iar ea se chinuia să se țină în frâu. Dacă e să fiu sinceră, de multă vreme au început să mă roadă îndoielile astea triste. Atunci ar trebui să le dai cu cremă, a râs Julia, după care a tresărit ușor când a văzut-o pe Fiona uitându-se urât la ea și făcându-i semnul fermoarului peste buze. Însă Alison n-a sesizat nimic. —Mi-am îngropat adevăratele mele sentimente pentru că eram disperată să rezist, a continuat ea. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
trup îndoit, îmbrăcat într-o cămașă grosolană, cu picioarele ca niște fuse și tremurând ușor. Invitația din ochii ei era evidentă. Au rămas astfel clipe îndelungate - obezitatea și slăbiciunea unite prin expresia dezgolită a dorinței. Apoi gura lui Virgil a tresărit ușor, într-o încercare neconvingătoare de zâmbet. S-a ridicat din scaun, cu mintea urlându-i scandalizată în trupul obosit. A mers până la ușă și a dat la o parte pânza de sac, așteptând cu o galanterie înțepenită ca doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nu voia să meargă mai departe fără sprijinul lui. Virgil Jones se gândi: suntem ca doi virgini urâți și înspăimântați. Descoperi că puterea îi revenea în mădulare și făcu câțiva pași până lângă Dolores. — Brațul meu, se oferi el. Ea tresări scurt. Vă mulțumesc, domnule, spuse apoi și-i acceptă oferta. — Pe aici, cred, spuse Virgil Jones. Lângă fântână e o vâlcea domoală, acoperită cu iarbă. Ea înclină capul, încuviințând. Merseră până la marginea luminișului cu un pas afectat, studiat, iar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lor s-au asaltat unul pe celălalt. La un moment dat Dolores a strigat: — Cocoașa mea! Apucă-mi cocoașa! Iar mâinile lui Virgil au cuprins diformitatea interzisă, ca s-o mângâie, s-o scarpine și s-o apuce. Dolores a tresărit de plăcere, de plăcerea de a-și simți diformitatea transformându-se în sexualitate. Rămase un moment întinsă lângă el. Apoi sări în sus și se așeză deasupra lui, cuprinzându-i cu mâinile pliurile mari de carne, ciupindu-le și frământându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
amintească niște deprinderi vechi. — Da, da, murmura din când în când către sine și se avânta greoi ici și colo prin desișuri. Drace! drăcuia el la răstimpuri și-și lua capul în mâini, pierdut în amintiri sau regrete, și apoi tresărea iarăși, avântându-se înainte ca un bivol rănit. Vultur-în-Zbor îl urma. Și astfel își croiau drumul haotic prin desișuri, către vârful muntelui. Vuietul era încă acolo. Oare urechile îi jucau feste? Părea oare să devină din ce în ce mai puternic doar pentru că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ea, și pe Grimus, și pe Vultur-în-Zbor. Nu pot să mă culc cu toate stafiile tale. Virgil râse. — Ești o femeie înțelegătoare, Iocasta, spuse el. Dă-mi niște vin. Are-n el iertarea. Mi-ar plăcea să rămân. — Iocasta? Femeia tresări în somn. — Iocasta, ascultă. Virgil stătea pe pat, ridicat în capul oaselor. Se putea vedea pe sine ca prin ceață, reflectat în întuneric de oglinda de pe peretele opus. Iocasta se ridică într-un cot. La ce te-ai mai gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
al treilea loc liber. în timp ce asculta elegia lui Cerkasov, Vultur-în-Zbor se întrebă pe cine vedea contele în acea încăpere, se întrebă cine ocupa scaunele goale și ce fantome ședeau acolo unde era așezat el însuși, dar în acel moment Cerkasov tresări ușor și ochii lui își schimbară aspectul; deși rămaseră reci, nu mai erau distanți. Le zâmbi ușor timid celor din jurul mesei, iar Irina se relaxă vizibil. — Un toast, anunță contele. Un toast pentru această seară și pentru prietenia noastră, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
sângele lui. Poate că și el era prizonier, la fel ca Prepelicarul, își zise bărbatul, și apoi încercă zadarnic să-și alunge gândul din minte. — Prepelicarule, spuse Grimus. — Da. — Aceasta este ultima mea poruncă, rosti Grimus. — Da, zise Prepelicarul și tresări. — Porunca este Finală, spuse Grimus. Prepelicarul se întoarse și se îndreptă către ușă. Vultur-în-Zbor se repezi în urma ei și o prinse de umeri. — Nu te duce, îi spuse. împotrivește-te poruncii. Spune nu. — Vreau să mă duc, răspunse încet Prepelicarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
țintă. Grimus stătea la umbra marelui frasin, lângă casa lui, cu podoaba pestriță de pe cap fluturând în bătaia brizei și cu păsările așezate pe umerii săi, adunate în jurul lui pe pământ, veghind asupra lui din înaltul ramurilor uriașe. Mâinile îi tresăreau. Altminteri era complet nemișcat. Și în cele din urmă cei patru au ajuns față-n față, știind ce trebuia să se întâmple. Grimus a spus: — Am aflat tot ce am vrut să aflu. Am fost tot ce am vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
care îi ghida fiecare mișcare. Îi era frică să deschidă ochii pentru a nu risipi vraja, dar voia să știe cine e acel bărbat misterios care îi anihilase voința. Ridică privirea întâlnind ...o mască albă, în locul unui chip de bărbat. Tresări speriată deschizând ochii și vărsă cafeaua fierbinte pe ea. Leagănul se oprise din mișcarea lui lentă și nici nu simțise când. Sări repede, îndepărtând bluza de piele pentru a nu fi atinsă de lichidul fierbinte. Atentă să nu verse și
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
din nou și iarăși se va revolta, iar rănile ei te vor durea și iar te vei plânge. - Nu vreau să mai doară, dar dacă voi suferi mai mult lăsând-o să prindă rădăcini în inima mea? Iar el... Karina tresări simțind o mână pe umărul ei, scuturând-o ușor. Deschise ochii și se sperie de șoferul care era ușor aplecat asupra ei. - Se pare că v-a furat somnul și v-a adus la capăt de drum. Cred că ați
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Voia să cumpere ziarul pentru a continua cursa cu obstacole prin anunțurile de angajare, sperând că până la urmă va reuși să găsească ceva acceptabil. Era optimistă, deși eșuase de fiecare dată când încercase până atunci. Cutia poștală o făcu să tresară, amintindu-i de scrisorile anonime pe care le găsise și care o tulburaseră profund. Întinse mâna tremurândă, nesigură spre cutia metalică ce scârțâia enervant la fiecare atingere. Plicul alb se ivi în fundalul deschizăturii întunecate. Îi scrisese. Din nou. O
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Că e timpul să-i îmblânzim pe ai tăi. - Ce vrei să spui? - Adică am vorbit destul, e timpul să te învăț să simți. Lama rece a cuțitului pe care îl mânuia cu degajare și dexteritate îi atinse buzele uscate. Tresări la impactul cu obiectul metalic dur. Ritmul inimii se accentuă, din nou. Aștepta nemișcată, cu frica cuibărită în gât, care îi consuma tot aerul. De ce era în stare acest om? Nu-i văzuse această latură, doar i-o intuise în
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
traverseze pe trecerea de pietoni, fiind un moment în care nu trecea nici o mașină pe niciunul din sensurile de mers. Nici nu făcu doi pași în afara trotuarului că se simți prinsă cu violență de brațul stâng. - Asta vrei, da? Karina tresări și se opri speriată în mijlocul străzii. Vocea unui bărbat îi șuierase cuvintele atât de aproape de ureche, încât avusese impresia că veneau din interior. Strânsoarea lui era dureroasă, brutală și-și îndreptă privirea spre locul în care o ținea prizonieră, cerșind
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
mai ales, ceata zgomotoasă de băieți care se postaseră În spate și care, plimbând o sticlă de la unul la altul, făcuseră tot felul de glume pe seama lui și a veșmintelor sale colorate. Cineva Îl lovi din greșeală peste umăr și tresări. Buimăcit, mai privi o dată, cu nedumerire, câteva plăcuțe cu inscripții bizare, Își trecu iar mâna peste față și, fără să mai stea pe gânduri, urmă o doamnă În halat alb, cu o aluniță mare pe bărbie, care dispăru după una
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Aveți obrajii Îmbujorați și buzele aprinse, semn că e vorba de febră mare aici. Iar pielea vă este foarte galbenă... Doctorul se apropie de el și-i atinse fruntea cu dosul palmei. Era neașteptat de rece, ceea ce-l făcu să tresară. În preajma ciudatului său pacient simți un miros puternic de busuioc și de tămâie. Și mai sesiză la acesta un soi de lentoare În mișcări, ca o frângere discretă de linii. Se retrase pe scaunul său comod, din piele neagră, și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Îngheță corpul, paralizându-l. Însă În clipa aceea, când desprinderea devenise iminentă, un vânt puternic și misterios, venit de peste mări și țări, izbi violent fereastra lăbărțată, care-l lovi cu atâta forță, Încât Îl Împinse cu totul Înapoi, În cameră. Tresări ca la o atingere pe obraz și se simți Învăluit de o boare dulce și răcoroasă, care, făcându-l să uite spaima prin care trecuse, Îi ferici pe deplin inima. Într-un parc, pe o bancă... E o iarnă fără
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și ele dreptul lor asupra noastră, a mai adăugat cu un zâmbet ironic. Apoi a salutat cu o Înclinare a capului și sa pierdut ușor, fără a lua În seamă trecătorii care alergau spre țipetele unei femei din apropiere. Am tresărit și m-am ridicat tulburat, Îndreptându-mă Împleticit către mulțimea care se adunase deja lângă fântâna arteziană de la capătul aleii. Acolo, o mamă țipa disperată privindu și copilul care zăcea inert, cu hainele ude, lângă buza de ciment a bazinului
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
o pasăre cu penaj roșu se ivi de niciunde, dintre ramuri și frunzele boltite ale galeriei de viță de vie care ne Împresura geamul. Mișcând din cap Înainte și Înapoi, iute și sacadat, pasărea privea neîndoios În camera noastră. Mama tresări și Își duse dosul palmei la gură, când tata Începu să fluiere. Mai Întâi stins, unduios, ca un susur blând, ca și cum ar fi acompaniat pe cineva care valsează. Apoi fluieratul său se amplifică, deveni tot mai tare, mai asurzitor, până când
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
eu nimic. M-am trântit peste intestinele uriașului. Lucrurile toate s-au strâns În jurul meu. Aproape... tot mai aproape de mine. Sunt sumbre și au crestele prăfuite... Voi amâna din nou călătoria spre Annabel. Un dangăt de clopot străbate prelung Înserarea. Tresar. O mare liniște răspândea omul acela... Păpușa Spectacolul era la a treia reprezentație. În sală se afla destul de multă lume, venită să vadă noutatea. Era limpede că cele câteva afișe mari, viu colorate, fuseseră inspirat plasate, de vreme ce-și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
traseele vechi. Un roi de gâze minuscule colcăia deasupra sa, dar nu le luă În seamă. I se dezvăluiau străzi Înguste, descărnate de lumina albă. Clădirile dormitau copleșite de căldura după-amiezii, care amorțise totul. Un sentiment straniu Îl făcu să tresară și nesiguranța i se strecură În suflet. Văzu, pentru o clipă, o pată Întunecată la capătul unei alei Îndepărtate și știu din nou că era umbra Câinelui Negru. Consideră că se făcuse târziu și că drumul fiind lung până acolo
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
jocul lor fascinant și periculos”, cum Îl numea el. Rămase o vreme cu privirea ruptă, ascultând foșnetul vag al iederii. Tristețea Îl răscoli dintr-o dată și o beznă rece i se revărsă Înspre marginile ființei. Vântul răcoros Îl făcu să tresară din acea somnolență Încordată. Amurgise de-a binelea, iar el știa acum că niciodată nu fusese atât de târziu. Cerul Înalt avea fâșii de culoare vânătă, lăsând doar răzleț să se facă simțită pâlpâirea vreunei stele. Undeva, departe, distinse șuieratul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Îi zvâcni cu putere și se zgudui de o trăire izvorâtă din adânc, care-i Înrâuri toată ființa, Învăluind-o cu un dulce semn de Întrebare: era ea? Marea lui dorință, eterna lui așteptare, dorul său fără margini era acolo!?... Tresări cu un surâs reținut și, ridicându-și mâna fremătător, Își deschise pleoapele. Se cutremură dezamăgit când constată cu stupoare că atingerea aceea delicată se datora vântului de primăvară, care adia ușor, mângâindu-i fața cu faldurile vaporoase ale draperiei. Îngenunche
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]