10,104 matches
-
când e vorba de inițierea contactelor cu persoane până atunci necunoscute. Față de cele științifice, strategiile cogniției sociale (cotidiene) sunt spontane, neelaborate, incomplete, dar ele au multe puncte comune cu primele. În câmpul lor de competență psihosocială, în nișele lor din vastul sistem ecologic social, indivizii obișnuiți se comportă- conform unei expresii deja consacrate în psihologia socială și sociologie - ca niște „mici oameni de știință”. Cunoașterea comună în perimetrul socioumanului nu trebuie, așadar, subapreciată. Ea este suportul cognitiv fundamental pentru comportamentul majorității
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
Alecsandri, toți cei care scriu versuri au, Într-un chip sau altul, conștiința că, pentru a Întemeia poezia română, trebuie să inventeze un limbaj poetic, iar ca să inventeze un limbaj trebuie să scrie o gramatică și o retorică românească Un vast scenariu spiritual se profilează, astfel, În această lungă epocă de Început În care poezia stă În aceeași Încăpere cu morala și politica. Mai este ceva: nașterea conștiinței lirice coincide cu nașterea conștiinței erotice. Este o idee (avansată de Denis de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
creeze o mitologie națională. Din Cartea cărților (Vechiul Testament), Heliade reține trei verbe active traduse În trei acțiuni esențiale: crearea, plasmarea (sau formarea) și edificarea (ci. art. Literatura = politica). SÎnt și verbele lui. A crea, a plasma, a edifica corespund unui vast proiect politic și spiritual. Acestea pot cuprinde și ordona lumea materiei și lumea spiritului. Ion Heliade Rădulescu se simte pregătit să exprime toate lucrurile, văzute și nevăzute. Ce orgoliu teribil, cîtă Încredere În puterea poeziei se observă În Îndemnurile lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În lirica lui Heliade atributul amplitudinii, vastității. Obiectele, stările sînt totdeauna largi, Înalte, iar dacă noțiunea implică un sens moral, atunci ea primește unul din determinantele nelimitatului și insuportabilului: e „Îngrozitoare”, „cumplită”, „infernală” etc. Asta dovedește un gust pentru perspectivele vaste și un apetit (În ordine etică) pentru situațiile limită. Ion Heliade Rădulescu nu se mulțumește, aproape niciodată, să ia obiectul În forma și la temperatura lui reală: volumele trebuie să se Înmulțească, Însușirile normal prozaice să se urce spre piscurile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
comunicarea acestei sublimări galopante. Este particula prea de care Heliade face abuz. Abuzul spune Însă ceva despre demersul creatorului. Așezată Înaintea cuvîntului, particula citată dă cuvîntului comun (obiectului) o formă de noblețe. Înnobilarea cuvîntului Începe odată cu intrarea lui În zona vastului, plinului, enormului: zona posibilităților maxime, spațiul În care se trăiește repede (toate pasiunile sînt violente și „repezi” la Heliade) și În mod urieșesc. Poetul acesta care nu cunoaște sentimentul limitelor scrie: „cornet prea fioros”, „glas prea-cobitor”, „vifore prea-geroase”, „legi preadrepte
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În poeme nu-i, În fapt, decît pauza (o mică pauză) a unei mari trufii creatoare. Trebuie, totuși, precizat că trufia, sentimentul vastității, deprinderea de a vedea enorm, pe scurt, nelimitatul nu capătă În demersul lui Heliade o libertate totală. Vastul, plinul, enormul, delirul creației se desfășoară sub un regim al ordinei. Nelimitatul nu duce la pierderea identității. Undeva, departe, există un hotar peste care imaginația nu trece pentru a nu „desfigura”, „des-mădula” obiectul liric. Heliade este mai cu seamă un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o Înstrăinare de lucrurile din afară care face posibilă explozia interioară, nașterea marilor proiecte vizionariste. Pe Heliade cel mai profund Îl aflăm aici: În Anatolida, Visul, În fragmentele din Mihaida, Serafita, Serafimul și heruvimul, poeme, În cea mai mare parte, vaste, bogomilice, Însîngerate adesea de un limbaj imposibil, dar cu o cutezanță a fanteziei, o putere de cuprindere care anunță pe Eminescu. Nu ne interesează, aici, sau nu În primul rînd, valoarea lor estetică (justificarea estetică a poemelor a fost făcută
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aptitudine specială. Mai Întîi noutatea temelor În cîmpul poeziei române. Nu este prima oară cînd poezia intră pe porțile obscure ale visului, dar Heliade este cel dinții, după știința mea, care analizează visul În poezie și Încearcă să construiască o vastă epopee a existenței de dincolo de limitele stării de veghe. Cu ce efecte În plan liric? Visul este un poem În XX de părți. Ultima, avînd un caracter general meditativ, repetă din nevoia de simetrie pe prima. Poemul este terminat, rotund
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Visul moralizator și alegorizant, lipsii de aripi onirice (Bachelard), publicat În 1836, anunță cea mai profundă, poate, temă a lirismului heliadesc: tema ascensiunii, tema Înfrîngerii limitelor. Ea este prefigurată de motivul, mai restrîns, al zborului și se pierde În viziunea vastă a cosmosului, a ordinei din tăriile cerului. Să reținem, Întîi, În versurile lui Heliade tendința de a nălța lucrurile, indiferent de natura lor, de a construi poemele sale pe un ax al verticalității. În elegia La moartea lui CÎrlova dăm
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care o cunoaște natura sub puterea luminii cerești se prelungește printr-un zbor spre Înălțimi, acolo unde, după platonicizantul dascăl de la „Sfîntul Sava”, se află tiparele eterne, arhetipurile. Tema zborului nu constituie, În fapt, decît anticamera unei alte teme, mai vaste, aceea din Anatolida, Santa Cetate și Mihaiada: tema ordinei cerești. Nu urmărim, aici, statutul ei, ci numai pulsația spiritului creator față de asemenea himere. În Mihaida, discursului patriotic i se substituie un discurs moral, deviat și acesta Într-un discurs al
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
foc, Satan mai Întîi, fiind mai greu. Imaginea este remarcabilă: munți de foc se Înalță, plesnesc, vîrteje de fum se rotesc În jurul unei inimi de foc negru, iar dracii, desfigurați, Înoată Într-un „noroi de flăcări”: „Încep să mișuiască În vasta Încăpere, Într-un noroi de flăcări de tot desfigurați.” Noroi de flăcări e, probabil, metafora cea mai frumoasă a poemului. Ea marchează capătul procesului, semnalat mai Înainte, de materializare a elementelor aeriene, de „degradare” a lor pe măsură ce se Îndepărtează de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o agresiune care se ferește să „desfigureze” obiectul. Surescitarea este totdeauna controlată la Heliade, agresivitatea este luată În primire de retorica abundentă a poetului. Violența se transformă În seducție, limbajul o abstractizează, numeroasele referințe mitologice o dispersează Într-un spațiu vast. Numai În poemele satirice (Ingratul, Un mueroi și o femeie, Solcan, O festă În comemorară zilei de 23 septembrie 1854 sau cobza lui Marinică, CÎntecul ursului etc.) fantezia se ține mai aproape de materie și nesațiul, hrăpirea caută vorbele colorate, atingătoare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lirismului său, considerat global. O muză pe care, Într-un vers, el o numește cetățeană, și care stimulează pe omul datoriei, pe Părintele social și moral. Este, apoi, muza astrală, cea mai puternică, aceea care aprinde În Părintele social ambiția vastei Creații și-l Împinge spre marile modele, muză cu puteri ascensionale, muză vizionaristă, hrănită cu sublimități. A treia este muza omului „buclucaș”, cum l-a numit Iorga, muză „mult pestriță și fîșneață”, născocitoare de expresii pitorești, sarcastică, dezlănțuită asupra obiectului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a trecut. Poemul nu merge mai departe, imaginația s-a epuizat În „presimțirea” obiectului erotic. Depărtarea a fost (pentru poezie) fecundă, apropierea interzice confesiunea. Ca și În poemele de meditație istorică, numai distanța dă consistență reveriei. Numai străbătînd un spațiu vast, ochiul vede un palat osianic În niște modeste ruine. Asemeni În poeziile de dragoste: așteptarea presupune o absență, o Îndepărtare care provoacă o veritabilă euforie. Euforia Încetează cînd pașii se apropie: „Din frunza-ntunecată a pădurii vecine, Se Întinde o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
formulată În termeni mai generali. Primul nivel (cadrul, fundamentul) are rolul de a pregăti obiectele pentru poezie. În limbaj modern: Înainte de a intra pe scenă, obiectul trece prin cabina cosmeticianului. Iese, de aici, mărit, Înălțat, cu un sensibil apetit pentru vastele perspective. A se lăsa „perspectivat”, a căpăta vocația proiecției, propensiunii, iată calitatea cea mai importantă a unui obiect. Introdus În poem, obiectul este lăsat deoparte pînă ce tema morală se consumă. Poemul trece, În acest timp, de la regimul grandorii, de la
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din 1867. Este, indiscutabil, performanța lirică a fecundului autor. Regăsim, aici, toate temele lui, tratate cu mai mare originalitate: tema nimicniciei omului și a trecerii vieții, tema matinalului, tema armoniei, tema creatorului proscris și a despotismului sălbatic etc. Un discurs vast În care mitologicul și politicul se succed Într-o retorică destul de bine articulată. Insă, Înainte de orice, Bolintineanu este, aici, Într-un chip mai coerent și mai inspirat, poetul „tărîmelor lichide”,, poet neptunic În adevăratul Înțeles al termenului, cu o intuiție
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a gîndi astfel, Însă, repet, Bolintineanu găsește aici o figurație mai bună pentru a comunica imagini, obsesii luate de la alții. Marea este Întîi un instrument al justiției divine, apoi un imperiu de Încîntare, un loc misterios, un farmec nenumit, un vast spațiu de elemente sublime: „Tu, singură, o, mare, puternică, adîncă, Teribilele flote le-neci sau le zdrobești, Trufia omenească tu crud o umilești, Ca cerul, pentru lume tu ești streină-o, mare, Ai altă destinată, imperiu de-ncîntare! Frumoasă, rîzătoare, plăcută
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
miturile, simbolurile atice intră În peisajul lui Bolintineanu. Textul e Împănat cu nume de cetăți(ruine) ilustre, de mituri, de legende vechi, Însă și acestea privite de la oarecare depărtare. Voiajul lui Conrad indică și un voiaj al poeziei În jurul unui vast și măreț imperiu mitologic. Sestos, templul Cytherei, Troada, Tenedos, Lesbos etc. sînt văzute de la distanță. Poetul, Întocmai ca melancolicul, proscrisul Conrad, nu se apropie de ele, nu părăsește vaporul ce-l duce, trecînd printr-un peisaj magic, spre moarte. Fantezia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
existența nocturnă a lui Lero-Împărat și cruzimea destinului, iubirea fatală Între două ființe din tărîmuri diferite, dorința imprudentă a scitei de a forța o lege misterioasă și atît... Însă demonstrația lirică s-a făcut, mica tragedie este plină de semnificații vaste. Dacă poezia este un mod de a te situa față de realitate, observăm că, În cazul Bolintineanu, poezia oferă (În Legende istorice Îndeosebi) puține elemente pentru a putea determina o poziție originală, coerentă față de real. Retorica pune Între obiect și subiect
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
masă. CÎmpul de bătaie e locul și timpul acțiunii. Ajuns aici, eroul se pierde În vălmășagul Încăierării și iese, la urmă, triumfător ca un campion dintr-un concurs dificil. În Basme, spațiul se deschide din nou spre universul dinafară. Devine vast și misterios. În muntele rîpos, Într-o peșteră, se află palatul patinați/or luminat de o „flacără misterică”. Peisajul este tenebros alpin: rîpe sălbatice, „turburoase unde”, vuiet de prigori, nori ce fumegă, lună „gălbenindă”, duhuri neguroase, schelete etc. Locul mesei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vieții, Farmecul iubirii și a tinereții” menirea talentului fiind să cînte „al vieții dar plăcut”. Însă vesela natură nu este totdeauna În sărbătoare. Solarul Alecsandri manifestă curiozitate și pentru laturile ei Întunecate. Sensibilitatea se mișcă, În genere, pe un cîmp vast de nuanțe. N-are predilecție pentru o formă anumită de relief (deși unele preferințe sînt) și nu se atașează de o categorie specială de obiecte. Peisajul liric este format și la el din mai multe peisaje. Ici (În Doine) e
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înverzită”, de „valea tăinuită”, colo ( În Lăcrimioare) de cîmpia cu „dulcea-i liniștire”. În Mărgăritarele apare „plaiul frumos”, „plaiul Îngeresc”, Într-un sonet este divinizat lacul turistic, sărbătoresc. În multe poezii pătrunde spectaculos marea cu munții spumegători de valuri, marca „vastă și triumfală”, „nemărginit safir”, „cuib [de] smarald” etc. Admirația este totală, viziunea este feerică, nimic pe lume nu absoarbe mai bine gîndul și nu Încîntă mai mult ochiul ca schimbătoarea cîmpie lichidă: „O, mare, scumpă mie Eu vecinic te admir
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lipsește. Complicitatea elementară („deschid largi, negre peșteri menite să soarbă...”) este condiția ei morală. Obiect prin excelență romantic, simbol al semeției, element provocator În peisaj, stînca, deposedată de aceste Însușiri, este În poemul lui Alecsandri un obstacol - capcană Într-un vast labirint infernal. CÎtă vreme există lumină (soare) și hotare, ne aflăm Într-un tărîm controlabil, benefic. Infernul (năpraznicul, grozavul) Începe În lumea obiectivă acolo unde se termină cunoscutul, normalul. Alecsandri, om al ordinii și firescului, Își manifestă zgomotos oroarea față de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
apă se Înalță cîrduri de rațe, șerpii se Încolăcesc sub florile de nufăr, nagîții țipă, lișițele „dau În fund”... VÎnătorul trece cu luntrea prin acest paradis natural, Însă viețuitoarele nu se sperie: vînătorul e poet... CÎmpia este un teritoriu mai vast și mai arid. Alecsandri nu l-a ocolit, versurile sale se deschid În chip frecvent spre „dulcea liniște” a șesului. Însă șesul fără hotare precise nu mai este un spațiu atît de securizant ca lunca. Imensitatea, pustietatea Bărăganului deprimă pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sensibilității este mereu contrazis În așteptările lui. Sincretismul poetului Îl pune În Încurcătură. Frivolitatea retoricii Îl poate exaspera. Peisajul urmează aceeași cale: ici, muntele este un spațiu primitor, productiv, securizant, colo muntele este un obiect terorizam Într-o imagine mai vastă a haosului. El devine, astfel, pivotul mai multor figuri: de la figura solitudinii mîndre, purificatoare, la figura ororii de labirintul vegetal... Dintre peisajele ce trec prin versurile lui Alecsandri, doar lunca este statornic euforizantă, liniștitoare. Alăturate, peisajele formează o geografie lirică
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]