7,806 matches
-
băcăuanilor, în minutul 48, după care gazdele au făcut 3-0 nouă minute mai târziu, prin Stere. FCM Bacău a clacat total la acest scor, iar studenții bucureșteni și-au desăvârșit victoria prin punctul reușit de Nae, în minutul 80. SPORTUL: Viciu - Farmache, Rusu (min. 28 Stere), Lung, Cazan - Lungu (min. 64 Nicola), Irimia, Nae, Postolache - Ferfelea, Truță (min. 59 Chețan). Antrenor: Tibor Selymes FCM Bacău: Manea - Bejan, Vajou, Spiridon, Dobârceanu - Doboș, Taban (min. 67 Dediu), Adăscăliței (min. 38 Cojocaru), Boboc - I.
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
genetică a adevărului. Criteriul valorii unei idei, spune J. Dewey, constă în abilitatea ei de a îndeplini sarcina pentru care a fost emisă. Eficiența este proba, este măsura sau criteriul adevărului. H. Bergson a reușit să surprindă sintetic și pregnant viciul fundamental al teoriei pragmatice cu privire la adevăr: pragmatismul nu descoperă, ci inventează adevărul. De aici și relativismul concepției pragmatice în domeniul teoriei cunoașterii. Pentru omul de știință, ca și pentru cele mai multe din orientările filosofice relevante, o idee este adevărată nu pentru că
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
însăși este folosită uneori pentru a le masca sau justifica. Acesta este, pentru el, un motiv în plus pentru a propune desființarea școlii ca instituție. După cum se vede, Illich face din școală un factor determinant al dezvoltării sociale. În realitate, viciile de care este acuzată școala sînt de fapt viciile societății în care aceasta își desfășoară activitatea. Nu școala este aceea care menține un anume profil al instituțiilor, ci regimul politic din societatea respectivă. Dispariția școlii nu va duce în nici un
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
justifica. Acesta este, pentru el, un motiv în plus pentru a propune desființarea școlii ca instituție. După cum se vede, Illich face din școală un factor determinant al dezvoltării sociale. În realitate, viciile de care este acuzată școala sînt de fapt viciile societății în care aceasta își desfășoară activitatea. Nu școala este aceea care menține un anume profil al instituțiilor, ci regimul politic din societatea respectivă. Dispariția școlii nu va duce în nici un caz la înlăturarea celorlalte instituții sociale, pentru simplul fapt
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
arginții corup, murdăresc, umilesc. Banul și exercițiul abuziv al puterii au prefăcut oamenii în inimi stinse și reci, lipsite de orice căldură umană, de orice sensibilitate la suferința aproapelui. Ceea ce este mai rău, însă, este faptul că, de cele mai multe ori, viciul poartă masca virtuții, determinându-l pe om să înșele și să se autoînșele. în acest caz, cum spune Cehov prin glasul eroului din O poveste banală: „virtutea și puritatea nu se deosebesc prea mult de viciu dacă le încătușează spiritul
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]
-
că, de cele mai multe ori, viciul poartă masca virtuții, determinându-l pe om să înșele și să se autoînșele. în acest caz, cum spune Cehov prin glasul eroului din O poveste banală: „virtutea și puritatea nu se deosebesc prea mult de viciu dacă le încătușează spiritul cel rău” . în asemenea condiții, omul, în care „chipul lui Dumnezeu” s-a alterat, nu mai distinge adevărul, nu mai cunoaște iubirea, este lipsit de orice speranță și apelează la diferite forme ale răului nu pentru
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]
-
răsturnați de furtună. Unul care de foame a furat o pâine e condamnat operativ și imediat la ani grei de temniță. Cei care fură milioane și sunt prinși în flagrant de corupție, sunt eliberați de justiție pentru insuficiență de probe, vicii de procedură, prescrieri de termene după ani numeroși de amânări dirijate, scutiți de orice tragere la răspundere pe baza unor imunități parlamentare sau diplomatice. „Asta este situația”. Nu trebuie să vi-o mai spun, că o știți și voi. Zadarnic
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
informați verbal, în scris și cu materiale video (CD ori DVD cu imagini clare și de netăgăduit), dar nu s-a luat nici o măsură, ziceau ei, din lipsă de fonduri, lipsă de personal, lipsă de competență legală, lipsă de dovezi, vicii de formă, etc. Dar să ne întoarcem la „opincă”, ca să nu pățim ca viceprimarul din Harghita. Și aici se manifestă ingeniozitatea „băieților inteligenți”, mai ales în domeniul Tradiției. O verișoară din Brașov, acum 40-45 de ani, a făcut mare nuntă
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
Sava care ne-a Învățat un lucru care iarăși nu se-nvață În școli și nici din cărți: acel res pect, prin exemplul propriu, al Împlinirii exacte a datoriei tale profesionale; cum și dezgustul, iarăși prin exemplul pro priu, pentru viciile degradante, precum beția unită cu curvăsăr lâcul; exemple Împreunate, ca o fatalitate a anticilor, În același om: În excelentul nostru profesor de elinește, pudicul, feciorelnicul, inefabilul profesor Pandele Ionescu, În fața căruia la catedră intram În pământ de rușine când nu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
-ți cad În picioare, cum ar spune pe limba lui un mare băutor domnesc. Acest vin ușor, vesel și comunicativ nu mi-a lipsit de la masă de când mă știu; ba m-a făcut chiar să suspectez de cine știe ce sectarism sau vicii ascunse pe cei care, nefiind bol navi, au băut totuși apă toată viața lor - sau, poate, au fost toată viața lor bolnavi fiindcă au băut numai apă, despre care, adaugă românul, că nu-i bună nici În cizme. Aș așeza
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
o anumită vârstă, vârsta care nu mai suportă con curența celor tinere; și, după o anume experiență profesională În care au avut prilejul să cunoască multele slăbiciuni sau ciudățenii ale bărbaților, și după o anume blazare provenită din practica tuturor viciilor infame, deveneau, cum le numeam noi, băieții, dame particulare „cu pălărie“, spre deosebire de fetele din bordel care purtau numai tulpanul. Aveau cameră mobi lată În oraș și drept de vizită medicală nu la dispensarul comun celorlalte consore pe care le vedeai
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
mare stil tolstoian, care, cu accente cum rar afli În lumea celor buni și cumsecade, protesta și invectiva, de pe culmea cadavrului ei moral, În numele și pentru apărarea femeilor insultate și pângărite, cum fusese și ea, de un soț dedat la vicii infame cu soția lui și de un socru libidinos cu nurora lui. O găsisem stând În poartă pe această victimă crucificată a amorului conjugal, care asculta acum clopotele sunând În noaptea asta de Paști, când mulțimea veselă a băieților, porniți
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
am arătat lui F. Aderca o superbă creatură blondă, „Junonă cu umerii albi“, i-ar spune Homer, desăvârșită În amănuntele ei fizice foarte delicate și intacte, cercetate și gustate de mine bucățică cu bucățică, minune a naturii generoase, peste care viciul aluneca În fiece noapte fără a-și lăsa urmele zbârcelilor lui. Îi spuneam priete nului: „Pe asta, dacă o iau de aici și o prezint În lume ca pe o logodnică din povești, nimeni nu s-ar Îndoi de puritatea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
iar sentimentul că sunt și ei de-acolo, din lumea cărților, îi ține în viață. La cum arată aceștia când mișună prin preajma buchiniștilor pe la lansări și prin biblioteci, nici nu poți să bănuiești alt motiv decât credința tainică, însemnată de viciu, că s-au dedicat unei cauze care va aduce cândva și răsplata. Poate că scriu și ei cărți. Poate că au și publicat câte ceva. Poate să n-au reușit să ducă niciodată o pagină până la capăt... E tot aia. Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
poșircă rece și va fi sancționat. În plus, chiar dacă ar exista bufet, acesta ar funcționa la mijlocul trenului. În fine, după ce inventariază o serie întreagă de erori privind orarele și dotările regulamentare din compartimentele comune, șeful de birou semnalează și un viciu major al romanului: personajele se sărută - e drept, discret - în capitolele 3, 7, 10 și 14, iar în capitolul 15 se sărută „lung și pasional“. Și asta în ultima cursă de la miezul nopții. Păcat de talentul tânărului, fiindcă numai scena
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de niște probleme de conștiință pe cei care „mai scriau și din alea“. El ilustra diferența dintre a scrie - de nevoie, obligat sau într-un moment de slăbiciune - și „din alea“ și deprinderea de a le scrie tot timpul - din viciu, din lăcomie sau poate din plăcerea de a se ști ocolit de toată lumea. Masochismul are nenumărate manifestări, iar abnegația cu care unii se definesc drept slugi e o formă artistică de masochism. Poetul de care pomenesc a tipărit vreo treizeci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
poate întâmpla. De asta și-a dat seama foarte repede și Andrei C., un tânăr crescut de niște părinți exagerat de religioși, care-l preveniseră să se ferească de indivizii simpatici, fiindcă orice persoană care nu-i foarte serioasă are vicii. La Aprovizionare, toți cei cinci colegi ai lui Andrei C. erau niște hahalere, dar simpatici foc. Munceau doar cât să nu fie dați afară și-n rest nu făceau altceva decât să bea și să pălăvrăgească despre femei și ciubucuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Mariei Marie, Maica vieții noastre, Stăpână-a lumii și Regină, Neprihănitei tale inimi Popoarele-n genunchi se închină. Ref. Fii veșnic binecuvântată, În cer și pe pământ mărită; Fecioară, Maică Preacurată, Cu Inima Neprihănită. În lumea noastră de ispite, De vicii și păcate plină, Tu fost-ai singură scutită De-a Evei strămoșească vină. Arhanghelul venind din ceruri Ți-a zis: “Fii binecuvântată!”, Căci cu nespus belșug de haruri Erai de Domnul înzestrată. Si astfel Inima Preasfântă A lui Isus, Mântuitorul
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
deplin datoria și acum se retrăgea spre odihnă perpetuă în cimitirul celulelor moarte. Mircea însă, consecvent cu sine însuși, neluând în seamă amenințările tot mai tranșante și transparente ale atacanților mercenari, puși în solda crivățului atotputernic, numai el pasionat până la viciu de muzica interpretată și compusă de el cu un uimitor talent încerca să atenueze asperitățile stridente ale viforniței, opunându-i propria sa formație muzicală, protejând într-o formă discutabilă spațiul în care șapte ființe creștin-ortodoxe dormeau nevinovate, cu ușoare tresăriri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
foarte adevărată, deloc ionesciană. În fine. În sfârșit, un francez rezonabil, Pascal Brukner, această oaie neagră a literelor franceze, care scrie în Tentația inocenței: "America dispune, în afară de magnetismul său, de o capacitate de a propaga, de a exporta în toată lumea viciile sale, reușind în același timp să păstreze doar pentru ea virtuțile sale, care sunt imense". Mă îndoiesc că marea majoritate a literelor franceze, orbită de un antiamericanism ieftin și de un nombrilism galic și mai ieftin, ar accepta această afirmație
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
France dès 1815 à nos jours, Editura Aubiers-Montaigne 1954, carte devenită un manual politic în spațiul francofon, orice adeziune la o mișcare de dreapta, "vient de la tête et va à l'institution". Mă gândesc că aici este ascuns secretul și viciul de funcționare al democrațiilor: "capul" este fie tăiat, fie prea plecat în fața instituțiilor, pentru a căuta avantaje imediat sau, mult mai simplu, pentru a supraviețui în hățișul birocratic. 10 augut 2004 Timpul se accelerează. Îl aștept pe profesorul Sorin Antohi
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
R.P. Tocmai am bătut în lemn. O să încerc să nu cad în capcana altor interlocutori, deși nu jur c-o să reușesc. Asta deși mi-am făcut temele și cam știu ce trebuie să evit. Ați enumerat chiar dumneavoastră mai demult viciile de adresare și de atitudine ale celor care v-au luat interviuri: reverență exagerată, panegirice anticipate, exerciții de discursuri funerare avant la lettre și așa mai departe. Prin urmare, declar că am venit să stăm de vorbă, fără să vă
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
ar trebui să alegeți între aventură și pasiune, spre care dintre ele ați înclina? Cât din viața dumneavoastră a fost pasiune, și cât aventură? Care au fost marile ne bunii avuabile? Ați practicat excesul? Vă încumetați la o sistematizare a viciilor, mărunte sau mari, cărora v-ați abandonat? A.R. Ei, de data asta iată o întrebare cam prea intimă. De fapt, un snop de întrebări. Aș putea să invoc dreptul la confidențialitate. Dar, fie. Să eliminăm tabuurile, dacă tot am
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
amintiri condimentate - cred că sunt foarte plăcute la bătrânețe. Acum nu privesc înapoi nici cu mânie, nici cu mândrie, ci doar cu nostalgie. N-am practicat excesul, sunt enervant de rațională. Pulsează și astăzi în mine fetița cuminte, provincială. Singurul viciu căruia m-am abandonat a fost fumatul. Am fumat cu pasiune cincizeci și cinci de ani. Și nu m-am lăsat eu de fumat, ci s-a lăsat fumatul de mine. S-a plictisit de mine și mi-a dat
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
deja despre cum v-ați apucat de fumat. Și vă întreb: ce plăceri oferă sau oferea țigara? Ce gust avea? Ce descopereați în fumul ei? Vă gândeați cumva la marii creatori, care erau abonați la unul, două sau mai multe vicii? Și care țigară era mai bună: cea furată, cea dosită, cea primită de la altul, cea făcută poștă, cum se spune? A.R. Prin urmare, m-ați întrebat cum miroase o carte, iar acum mă întrebați ce gust are o țigară
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]