6,587 matches
-
mergeau din clasa-n clasă și înscriau copiii care recită frumos, care cântă din muzicuță sau acordeon, care are buhai, harapnic, clopot. Fixau ora pentru repetiții și anunțau doamnele învățătoare. Domnii învățători Năstasă Gh. și Bârligă Vasile ne acompaniau cu vioară. Rareori se întâmpla să mai învățăm cântece noi sau alte urături. Eu recitam la fiecare serbare câte o poezie (lungă) de M. Eminescu sau G. Coșbuc. Părinții erau încântați când își vedeau odraslele pe scenă. Se făceau fotografii și totul
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
Deși copilăria mi-a fost umbrită de groaza războiului, am recunoscut din plin bucuria colindelor, frumusețea datinilor de Anul Nou, a sărbătorilor pascale, rotirea cu scrânciobul care ne ridica în văzduhul înalt amețindu-ne de emoții, am ascultat cu drag vioara lui Ciocârlie sau a lui Șchiopuțu, vestiți lăutari de la noi, de la Costișa. Adesea am ascultat fluierul băieților când, se întorceau cu vitele de la păscut, cântecele pline de duh ale fetelor și feciorilor la muncile câmpului. Mereu, mă bucuram, când, în
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
întrebarea ta este următorul: Să-L iubești pe Dumnezeu din toată inima ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți. Foarte bine, Mirciucă, ești un copil mare și inteligent. Mulțumesc, mama. Mircea s-a îmbujorat instantaneu. Era ca o vioară bine acordată, ieșită din mâna lutierului Stradivarius și condusă cu unică și supranaturală artă interpretativă de genialul Paganini. Ah, ce mândră era mama de copilul ei cel mai mare! Dar noi! Ne uitam la el ca la un produs de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de obicei, turma de godaci la ronțăit jir. Instrumentele de care dispunea mica orchestră imaginară a fratelui meu, care îndeplinea cu învârtoșare tripla ipostază de compozitor, interpret și dirijor, erau variate, mergând de la contrabas, la percuție, până la solo interpretat la vioară pe o singură coardă. Peste zumzăitul odihnitor și calmant al celor două organe fonatoare nazal și oral cuplate într-un demers artistic îndoielnic, se suprapunea țăcănitul metalic, rece, tăios și neiertător al roților deasupra șinelor de cale ferată, amintindu-ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
punct de vedere istoric, este a celor care s-au închis cu totul în ei și au refuzat constant să vorbească despre Pitești. Din păcate, astfel de cazuri sunt destul de numeroase și de importante, întrucât personaje ca Alexandru Popa ('Țanu') vioara a doua a mișcării-, Constantin Bogos ori Coriolan Gherman, cu toții puternic implicați și cu cunoștințe temeinice despre dedesubturile acțiunii, au refuzat sau continuă să refuze să vorbească despre ceea ce știu, cu toate că acest lucru este în detrimentul lor, fiindcă au rămas, deocamdată
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
că o să-l facă mândru, dacă va alege calea lui, și nu cariera de inginer, așa cum i-o plănuiseră părinții. Seara, când toți erau acasă și Cristi se juca în camera lui de-a orchestra, creând în mintea sa fragedă viori, contrabasuri și cine știe ce instrumente, unele nici măcar inventate, din linguri, mături și polonice, dacă taică-su intra și-l surprindea făcând pe dirijorul, mișcând hotărât și calculat din brațe un creion în stânga și-n dreapta, țeapăn și cu bărbia ridicată, cu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
să-i cânți unui om măcar ? Omului care te iubește cel mai mult chiar. Sau te-ai decis să te faci inginer, să ai și tu un viitor ? — Ha-ha, m-oi face eu inginer când s-or construi clădiri din viori, tati, râde micul Cristian. — Mai vedem noi, Cristiane, Cristiane, mai vedem. Ia să te auzim. Cristi deschide ochii, care îi sunt umeziți de amintirea eroului de la Mărășești. Trage aer puternic în piept. Privește spre masa lui Pribeagu și Mamutu’, iar
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pauze, jucându-se cu audiența, invitând-o la dans sau la băutură, făcând oame- nii să se simtă timp de câteva ore fermecați de-a dreptul și rupți de cotidian. Întotdeauna venea cu ceva nou, uneori chiar lua chitara sau vioara și se acompania singur, recitând o poezie sau interpretând o doină de jale care aproape provoca leșinuri printre damele delicate și elegante care se îndrăgosteau de el pe loc. — Ați auzit știrile ? întreba. Ați auzit că au descoperit o nouă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
vizavi de Brezoi Palace, apoi chiar Bulevardul, lângă librăria Alcalay, și Gambrinus, la colț cu Brezoianu, care avea specific vânătoresc, de la mistreț la capră sălbatică, rațe, sitari, fazani sau iepuri, preparate cu vin negru de Bordeaux și înghițite pe ritmurile viorii lui Grigoraș Dinicu. Dar pe Tache Ionescu și pe Victoriei erau cele mai numeroase, te puteai așeza la bine-cunoscutul Ambasador, vizavi de Lido, la Splendid Parc sau încercai celebrele Grand Hotel și Galeries La Fayette, localurile luxoase unde Cristi ridica
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
poate și mai mult, dacă găsea inspirație, potrivea versuri pe note, exersa tot felul de accente și apăsări ale cuvintelor, mai tăia din ele sau mai adăuga, după cum simțea melodiile. Până când stomacul începea să-l roadă și-atunci lăsa chitara, vioara, caietele și foile, discurile și se grăbea la duș, pentru a se înviora. Se bărbierea, își dădea părul cu briantină, se stropea cu apă de colonie pe față și își alegea mereu un costum de culoare închisă, care îi venea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
în altă lume, cu fiecare alunecare a privirii pe corpul ei. Savurând fiecare milimetru al pielii ei brune, netede, fără nicio zgârietură sau imperfecțiune. Pe pulpele ei apetisante curgeau poezii de Apollinaire și lumina cădea peste ele ca arcușul unei viori pe corzi. Stătea picior peste picior, iar deasupra lor părul pubian, negru ca ochii ei, era ca un cuib pufos care mirosea a lapte proaspăt și în care voiai să te faci mic, incredibil de mic și să adormi la
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
mult în stânga, nu e egală. Iar în colțul ăsta e puțin prea răcoare, de la curent, închideți ferestruica aceea mică de sus. Așa, exact !“ Apoi își lua la rost orchestra. „Aurel ! Aurele, ține, pentru numele lui Dumnezeu, spatele mai drept și vioara aia mai sus ! Parc-ai fi struț, nu bărbat. Și ia dă-te matale puțin mai în fund, ești înalt cât o prăjină și deranjezi simetriei. Încă puțin, încă... Perfect ! Acolo să stai, să nu miști un milimetru ! Dacă ai
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
seară, iar odată cu absența sa, nici romanțele și tangourile, pe care le făcuse atât de celebre, nu mai erau atât de ascultate. Străzile erau tot mai cufundate în jazz, în swing, iar saxofoanele și trom- petele înlocuiau din ce în ce mai mult sunetele viorilor, ale acordeoanelor și ale chitărilor. La fel, piesele populare și cele lăutărești, cărora Zavaidoc le dăduse de mult tonul, păreau să-și fi câștigat în sfârșit un statut important printre genurile preferate de bucureșteni. Cristi însă nu era interesat de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
glumeț ? Zi- le întoc- mai ce ți-am spus eu și nimic mai mult, apoi Cristi se întoarce la discuțiile cu instrumentiștii săi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat : Ne-am înțeles, Mariane, da ? Vreau să aud mai multă vioară la început, vioară și clape. De patru ori linia refrenului, abia apoi vin cu vocea. Iar dacă fac semn, atunci mai mergeți încă de două ori cu instrumentalul, vedem cum reacționează și sala. Și, Mișule, ți-am mai spus de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
întoc- mai ce ți-am spus eu și nimic mai mult, apoi Cristi se întoarce la discuțiile cu instrumentiștii săi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat : Ne-am înțeles, Mariane, da ? Vreau să aud mai multă vioară la început, vioară și clape. De patru ori linia refrenului, abia apoi vin cu vocea. Iar dacă fac semn, atunci mai mergeți încă de două ori cu instrumentalul, vedem cum reacționează și sala. Și, Mișule, ți-am mai spus de o sută de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
rămâne printre mese, făcându-le semn colegilor săi să înceapă, cu o des- chidere mai lungă, așa cum stabiliseră, Iubesc femeia. Publicul aproape că explodează, recunoscând imediat linia melodică a celebrului tango, iar câțiva se și ridică să danseze. Doar cu vioara și acordeonul se creează o atmosferă caldă, Cristi făcându-le cu ochiul, semn că mai puteau insista pe primele note ale melodiei. Apoi intră el în scenă : Femei sunt multe-n lumea asta mare, Frumoase ca seninul înstelat, Găsești plăceri
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
numele lui Dumnezeu ! — Mariane, îi spune unul dintre colegi, fugi tu și anunță-l pe frate-său, pe domnul Virgiliu, și rezolvă cu dânsul. Sigur e o neînțelegere. Acum ! și țiganul o și ia la fugă în toiul nopții, cu vioara și arcușul în mână, pe Ștefan cel Mare. Vin eu mâine la prânz și vă spun tot ce aflu. — Mâine-dimineață, mă, Mariane, unde te duci la ora asta ? Lumea doarme. — Acum trebuie să afle, cine știe în ce încurcătură s-
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
din chip, iar urechile se lungeau ca niște aripi. Fiecare fereastră îl sluțea în alt fel, ca pe un monstru. Iar pielea îi era roșiatică de la lumina vagonului, care aducea a un apus toxic, apocaliptic. În surdină se auzea o vioară, al cărei arcuș se unduia pe notele unui tango pe care Cristi nu știa de unde îl recunoaște. Un tango pe care îl cântase probabil de mii și mii de ori, însă mintea îi bloca aducerea-aminte a versurilor, a titlului sau
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
zona ; după atâta sânge și atâtea focuri văzute în fiecare zi, după atâta moarte și chin, toți și-au amintit brusc că exista și o altă viață, cea dinainte de război, cu seri obișnuite, banale, ca aceasta. — Hai, Mariane, ia-ți vioara ! Ridică-te și pune ceva pe tine. Jeane, ia-ți acordeonul. Jeane ! strigă la amicul său, care ațipise, înfofolit în pături, fără să apuce să-și mai dea jos bocancii. — Ah, nu mai dormim și noi ? Dumnezeule, e trecut de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
centralizarea excesivă a țării a dus Însă la declinul Iașiului În favoarea Bucureștiului, care a absorbit cea mai mare parte din energii și din valori. În ce privește clasa politică, chiar dacă nu se poate vorbi de o discriminare, Muntenia a fost cu siguranță vioara Întâi (și a rămas așa și În perioada interbelică, spre insatisfacția ardelenilor, care se simțeau — și probabil se mai simt și astăzi — cam stingheri În prea balcanicul, după ei, București). Și economicește Moldova a rămas În urmă, atât față de Muntenia
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
toamna trecută i-am văzut pentru ultima oară slova lui păstrată ca În tinerețe. Amintirea mea, Însă, merge mai departe când, copil de 6-8 ani, Îl vedeam În casă la bunica mea - sora lui Elena Manoliu, veșnic vesel și cu vioara gata pentru cântare. Ai și mata fotografiile orchestrei din str. Rădășeni. Eu i-am văzut În carne și oase și Îmi sună În urechi glasul lor - a(l) Todiceștilor - care suna Într-un mod caracteristic. Îl moștenise și Victor Manoliu
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
În plin i-a rupt un picior și a murit bietul căpitan. În casa lui dădea des concerte cu invitați puțini. Am luat și eu regulat parte, ca amator de muzică ce mă aflu. El la piano și Florica la vioară. De asemenea și În casa Gorovei, aveau loc concerte cu Florica și Șt. Albu, fost prefect, ca și D-na Gorovei (piano) . După câte știu, M. Havriș a fost (după moartea Doinei Bucur, colaboratoarea „Înmuguririlor”) la Caracal și a scris
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
invidie și rea credință, zic eu. Dar... să trec peste aceasta! Sărbătorirea celor 75 de ani ai „Junimii” piteștene s-a amânat pentru la toamnă, la deschiderea cursurilor. Am fost invitat de pe acum de organizatori, scriindu-mi că voi fi „vioara Întâia” la această sărbătorire, deși am fost doar elevul liceului (Președinte al „Junimii” și director al revistei cu același nume Însă). De bună seamă că te voi ține În curent, dragă domnule Dimitriu, cu desfășurarea serbării. Cu acest prilej apare
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
nu-ți ruinezi sănătatea pentru ea. Cred că rana Profirei Sadoveanu să nu fie mușcătură de câine turbat. Ar fi groaznic! Mi-ar plăcea să-mi scrie copiii Doinei Bucur, la care am ținut și am apreciat-o ca artistă (vioara) și poetă! Am să-i scriu rabinului-șef Rosen, care mereu mă invită la el și nu ajung să mă duc să-l vizitez, căci e mereu ocupat și pe drumuri străine. D-na Stino mi-a trimis un volum
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
Iată cum arată regele gol!, se bucură și rânjesc „noii apărători ai dreptății și valorii”, și atunci Eminescu este un ins dezordonat, certat cu studiile și cu curățenia, alcoolic, Bacovia, un biet cretin ce bea vin ieftin și scârțâie la vioară acolo, în mahalaua sa, Arghezi, un cămătar al diatribelor sale, Nichita, un „colaborator” al comuniștilor, al ideilor și artei lor. Ca să încheiem, am să citez o mică anecdotă din viața mea pariziană: prin anii optzeci, aflat la Paris, și în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]