5,116 matches
-
nou la fugă nebună... Același lanț îl face să se poticnească... Focul pârâind ca un rug se apropie din ce în ce mai mult... Calul nu mai are unde să alerge... Cuprins de groază, se ridică în două picioare nechezând și sforăind cumplit!... Se zbate ca în fața unei fiare. Lanțul nu cedează! Dedodată se încordează ca un arc și cu toată puterea zvâcnește înainte... Căpăstrul îi zdrobește carnea de pe bot. O pocnitură scurtă și... se rostogolește în afara cercului de foc... se ridică fulgerător și țâșnește
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
-său în strună. Hai spune, dragul mamei, că chiar mă îmbolnăvesc de inimă așteptând. Nici chiar așa, Marandă. Stai să-și tragă băiatul sufletul și ți-a spune și toaca-n cer. Apoi voi sunteți ca îngerii cei surzi. Se zbate omul să moară, iar voi o țineți pe șagă. Nu te mai alinta, Marandă, că noi nu șăguim, noi vorbim cu temei - a liniștit-o Toaibă, cu ochii râzând către Gruia . 168 Doamne, că multă răbdare trebuie să aibă omul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
luptă; fu frapat de liniștea cu care se înfruntau oamenii aceia - nu se auzeau strigăte sau plânsete, doar zgomotul armelor. Cel mai înalt dintre celți, care părea un gigant, tocmai își scotea lama din pântecele unui roman ciopârțit, ce se zbătea la pământ. Soldații romani, fără coifuri și scuturi, înarmați doar cu pumnale și gladia, încercau să se apere, tot mai slăbiți și palizi. Ochii lor, în care se citeau teama și oboseala, aveau privirea celui ce cunoaște demnitatea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
umăr, hotărâți să-și dovedească vitejia. O lovitură de sabie tăie fața unuia dintre ei de la o ureche la cealaltă, descoperindu-i toți dinții, într-un rânjet sinistru. Celui de-al doilea îi smulseră armura; gol, căzut în zăpadă, se zbătea, încercând să scape. Scoase un strigăt animalic când lama celtului celui înalt i se afundă în stomac. Gigantul lovi încă o dată, și capul soldatului fu despărțit de trunchi, căzând și rostogolindu-se până la trunchiul în spatele căruia era ascuns Valerius. Barbarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Cu o lovitură de cot, îl îndepărtă pe sclavul care încerca să-i curețe tunica. — Fratele tău... Cei doi sturzi îi alunecară de pe umăr și aterizară pe tricliniu. — O să mori înecat în propriul tău sânge! striga Valerius, continuând să se zbată. Patru soldați îl țineau, dar nu reușeau să-l imobilizeze. Unul îl lovi cu pumnul în față, amețindu-l. Ultimele lui cuvinte însă continuau parcă să răsune în încăpere. — Ei bine, spuse Vitellius, trecându-și o mână peste fața mânjită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de păr pe Flamma, care se scufundă din cauza armurii grele și dădu zadarnic din mâini pentru a ieși la suprafață; începu să înghită apă. Valerius ieși pe malul celălalt, cu mâna încleștată în părul lui Flamma, care, aproape leșinat, se zbătea fără vlagă, tușind, trăgându-și suflarea și scuipând apă. Valerius ajunse sub pulvinar și se uită spre Vitellius. Întâlni o clipă privirea lui Listarius, care stătea în picioare lângă împărat. Deodată, Valerius își aduse aminte unde îl văzuse pe băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o adevărată pasiune. Voia să arate ce intenții nutrește față de magistratură, ce gânduri are pentru reorganizarea vieții noastre juridice. Căci e l so cotea că în aceste împrejurări nu putem să ne scăpăm din criza î n ca re ne zbatem, decât printrʹo revizuire a concepției morale care domină societatea noastră. Fără remedierea crizei morale, nu este cu putință, refacere economică. Și el atribuia justiției, un mare rol în această, operă, de salvare a Statului.” În viziunea lui, cauzele marii străluciri
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
o familie evreiască modestă: un băiat citea rug ăciu nile, iar mama lui, văduvă, stătea alături, cu o găină albă în mână. Când el a ajuns la un anumit loc al rugăciunii, mama sa a ridicat pasărea, care i se zbătea deasupra capului, rostind cu vint ele: „aceasta să fie în locul meu, să fie Ispășirea mea; pasărea să meargă la moarte, iar eu la viață binecuvântată...” După ce a făcut aceasta de trei ori, ușa casei s-a deschis larg, băiețelul s-
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
vibrând asurzitor. Vocile zburau în jurul capului, îmi cuprindeau mâinile în semn de adio! Cineva a îngenuncheat lângă patul meu, să mă apere, să mă trezească din acest animism păgân. Remușcările, pasiunile s-au frânt la jumătatea drumului. Un copac se zbate cu vocile lui, se apleacă la pământ, se înalță spre cer cu frunzele cunună, atinge iarba, o arde șuierând. Apa crește și îl învăluie până la glezne, până la genunchi; îi sugrumă mijlocul și îi despică aripile. Eram pe masa de operație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
picior, evident pentru economie de ghete. PE RUȘI Zi de târg animalier la marginea pieții de brânzoase. Doamna Eulampia, reputată cultivatoare de pisici și ciuperci de bălegar, bagă sub nasul cârn al cump ă ră torului cușca în care se zbate eroic un motan ușor atins de râie. E o după-amiază al naibii de frumoasă. Personaje: EULAMPIA CLIENTU Episodicu Mâța Așa, păsărică mică, mumușică...Ciripi te-ar hingherii. Domnu!...Ți-a pus ăl de Sus mâna-n cap. Jur pe sănătatea Bancorexului că
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
la birou, mă Întorc din altă parte, rîd, am redus la maximum prieteniile, convorbirile, ca să nu-mi fure nici un strop din seva creatoare, și-aștept. Uneori inspirația vine pe la două, alteori nu vine deloc, seamănă cu autobuzul 137. Să te zbați ca disperatul timp de douăzeci de ani pentru a atinge o țintă bine precizată și să ajungi nu la ea, ci la una cu mult mai Îndepărtată, pe care nici n-ai sperat s-o visezi, și dintr-odată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de plante cum ne-a zis președintele, era același uriaș, desăvîrșit prost gust, lucru pe care l-am semnalat cu respect și-n Dreptatea vremii. Subiectul filmului este simplu, pe Înțelesul poporului: o familie muncitorească (Fane, Lucreția și copiii) se zbate-n blînd definitiv dereglata tranziție care de la o vreme a dobîndit Înălțimi uluitoare tocmai pe niște plaiuri cu oameni plați, domoli, cu o frică moderată și pașnică de Dumnezeu și insondabil, Înălțimi identice cu cele ale cărților scriitoarelor de limbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Sunshine of the Spotless Mind de M. Gondry.) Nu doar un antitalent complet, bestial, incalificabil, apucat de cele mai atroce grimase la tot pasul și tocmai cînd credeai c-ai scăpat, dar chiar un simbol al vremii În care ne zbatem fără rost. Noroc cu William Hurt, care rămîne cu dresoarea de cîini. Dar Edward nu mai latră cînd i se năzare, ai cumplita impresie că ți-ai pierdut auzul și-atunci apare Jean Simmons din celălalt film și ți-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe suveranitatea națională, „idei asupra cărora acesta revenea mereu”. În realitate nu revenea, pentru că nu plecase vreodată, stătea pe ele tot timpul. După introducere În arta mormintelor, autorul ne dă cu steagu-n cap ca la Bobîlna, iese-n evidență, se zbate, scrie tremurînd: „Ar fi ceva rău dacă tricolorul ar flutura În fiecare zi la intrările În clădirile primăriilor, ale sediilor organelor, ale școlilor?” N-ar fi rău. Să fluturească. Îl arunc pe Cernea la gunoi și, pe fundul găleții, văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Și toate astea atunci cînd, În mod cît de cît normal, ar fi trebuit prezentat măcar un singur om internat abuziv prin clinicile de psihiatrie. Dară nu, acestor redactori scoși din ulcică nu li se pare importantă chestiunea, fiindcă se zbat pe programul doi. Ei cred că dacă aruncă-n camera chiar că de luat vederi niște afirmații magice precum budinca, e gata emisiunea. Ne ciocănesc În ecrane cu dicția unui domn foarte bătrîn cu niște aripi enorme, cel mai frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
român, chirpici se găseau peste tot, erau mai ușori ca piatra, Îi ridica și-un copil, pe urmă-i lipea cu apă de Nil și gata Giseh-ul. Și asta-n vreme ce-n Universul Bucureștilor vedem că lumea științifică se zbate să găsească o soluție pentru a restaura mormîntul lui Tutankhamon. Păi, ce atîta chin, doar am citat, puțin lut, cîteva paie, și gata chirpiciu’ faraonului. Din Vremea, aflăm că dintre tablourile furate de regele Mihai, unul l-a vîndut În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
o femeie. Aici dăm peste-o cugetare a doctorului Prema Bali, profesor la Institutul Indian de Studii Medicale. Profesorul crede că dispariția apetitului sexual la femei „poate fi o consecință a slăbirii legăturilor vaginului”. Așa-i la indieni, vaginul se zbate-n legături, e pedepsit, vai de el. Noi stăm mai bine, cum scrie și pe-un perete: „Bebe + Pitica = Love”. Propoziție matematică ce-mi dă impresia că suprarealismul este specialitatea președintelui Iliescu. Care În alocuțiunea rostită cu ocazia zilei naționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tot a venit primăvara. Alegerile au trecut cu bine, mai ales la Galați. Ce bucurie pe Verdeț, căruia muncitorii de la Construcții navale Îi vor face-un vaporaș, să se dea cu el prin cadă. Domnii Stolojan și Roman s-au zbătut și ei În cadă, pe programul doi, și, peste o zi, În canalul național. Idolul cu gît de lebădă a spus, printre altele, că a făcut niște lucruri minunate, Împreună cu niște oameni minunați, la niște strunguri, cînd stătea el la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
decît aceiași Îngeri În picaj, extratereștri oribili și vile pe lîngă care stau Înșirate macarale, harpe și sticle cu apă pi, așa că-i place mai mult să coboare. PÎnă la noi. Mai rîde și El. În vremea asta, creațiile se zbat să fie cît mai umane cu putință cînd, de fapt, sunt mai feroce ca niciodată. Ne Înmiresmează credința că ne pasă de viața altora, asta poleiește totul, ne perfuzează sufletul taliban, ne-a cuprins deodată dragostea de semeni și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
la care m-au apucat dracii și l-am Întrebat dacă a văzut și cum trăiesc medicii români, fiindcă tot a adus vorba, În ce căcat de villages, dacă a urmărit la televizorul lui Panasonic mizeria panasonică În care se zbat oamenii normali, pentru că-n cotidianul lipsurilor generale trebuie să instituim acum priorități, iar prioritatea numărul unu o constituie indivizii sănătoși, ei ar trebui să trăiască În condiții decente, nu malformații, m-a luat valul, ce să fac, am uitat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
știu exact dacă-i chiar așa dar În memoria mea s-a păstrat că izbutește, deoarece finalul te pune pe gînduri, Donald se trezește În sicriu, e Întuneric, e cuprins de groază și aprinde bricheta, rîcÎie pereții de lemn, se zbate, scena pare filmată chiar În coșciug, simți teroarea din acel loc sinistru și strîmt pentru totdeauna, mai vezi flacăra brichetei, o dată, de două ori, apoi nimic, beznă completă, nu se mai aude decît zgomotul inutil al pietrei de brichetă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ei, vorbindu-i în șoapte, încercînd s-o farmec, s-o rog să nu mai plângă, să mă ierte. Dar nu mă putui împotrivi parfumului și căldurii, și ispitelor acelui trup neatins încă de nimeni și o sărutai. Maitreyi se zbătu și țipă, ferindu-și gura. Mi-a fost teamă să nu ne audă cineva și-î dădui drumul. Fugi din brațele mele cu un suspin care mă umili, dar nu se ptă spre ușă, ci spre fereastră. Acolo, la lumina
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Îi simțeam sânii, o simțeam toată, și se abandonase atât de decisiv trupului meu, încît avusei chiar o urmă de melancolie că mi se dăruise atât de repede. Nu știu cât a durat această primă îmbrățișare. Am ghicit că se sufocă, se zbate, și i-am dat drumul. S-a prăvălit deodată la picioarele mele. Am crezut că e leșinată și m-am plecat palid, s-o ajut, dar ea îmi îmbrățișă picioarele, plângea și se ruga să nu o mai ating, mă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să mă îmbrac bine, și Maitreyi bătu la ușă. Cum intră, trase perdeaua în urma ei (ușa ar fi fost mai riscant s-o închidă) și mi se zvârli în brațe. ― Nu mai pot fără tine, îmi spuse. O sărutai. Se zbătu și fugi lângă ușă. ― Oare nu e păcat? întrebă. ― De ce să fie păcat? o liniștit Noi ne iubim, ― Dar ne iubim fără știrea mamei și a lui babà, se tremură ea. ― Într-o zi o să le spunem. Se uită la
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Mantu închisese ușa cu bara, în camera Maitreyiei, și îi auzeam de jos cum se luptă și zbiară, căci, chipurile, era o luptă corp la corp, dar când au ieșit, Mantu era roșu și zăpăcit, iar Maitreyi palidă, cu părul zbătut pe umăr. (E adevărat că ea îmi spusese mai demult că Mantu e scârbos, că a vrut să o pipăie, și ea l-a plesnit, că s-a plâns tatălui, dar, de când acesta era bolnav, Mantu ajunsese indispensabil casei și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]