48,235 matches
-
naționalismele balcanice. Dacă se simțea în pericol, reacționa împotriva americanilor nativi la fel de fără absolut nici un fel de scrupule, așa cum o făcuse în 1942 împotriva americanilor de origine japoneză. (Să nu uităm politica aplicată de englezi în Irlanda sau de alte manifestări naționaliste din Occident). Dacă naționalismul este o realitate atît de importantă (Iorga i-ar fi spus "manifestare organică), atunci nu este deloc înțelept să-l împingem într-un colț, cu spatele la zid. Dacă se întîmplă așa ceva, ne putem aștepta la reacții
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
scrupule, așa cum o făcuse în 1942 împotriva americanilor de origine japoneză. (Să nu uităm politica aplicată de englezi în Irlanda sau de alte manifestări naționaliste din Occident). Dacă naționalismul este o realitate atît de importantă (Iorga i-ar fi spus "manifestare organică), atunci nu este deloc înțelept să-l împingem într-un colț, cu spatele la zid. Dacă se întîmplă așa ceva, ne putem aștepta la reacții urîte și nu numai în Balcani. "Entitatea organică" Națiunea se va apăra singură. Iorga respingea șovinismul. El
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și realitățile crude de la Yalta și din timpul războiului rece. Și numai de atunci. Așa cum comenta recent tragedia din Balcani "Time Magazin", " Există nu puțini nostalgici ai Războiului Rece" care nu ar avea nimic împotriva revenirii zilelor Yaltei. Aceștia resping manifestările autodeterminării din Balcani, considerîndu-le drept o "calamitate europeană", "tribalism", un "djinn scăpat din sticlă" etc.3 Astfel de nostalgici ai Yaltei constituie reminiscențe sinistre ale lui Disraeli (căruia nu-i păsa de "o existență ideală pentru creștinii din Balcani") sau
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de "expoziție personală". Trebuie să ținem minte că pentru multă lume din Europa central-răsăriteană democrația înseamnă (în cel mai bun caz!) principiul majorității. Nu prea există loc pentru o "Declarație a Drepturilor", în absența căreia democrația se poate transforma în manifestările unei gloate pestrițe, care, încă de pe vremea lui Socrate, era dornică să-i distrugă pe cei ce aveau mai multă inteligență și mai mult curaj decît cei de rînd. Iorga credea în permanența și în indestructibilitatea acestei "Ființe Gigantice": națiunea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
dezgustătoare pentru Iorga, care "nu făcea parte din firea sa". Autorul cărții de față provine din Europa central-răsăriteană. După ce a citit mii de pagini din jurnale, corespondența, articolele și operele istorice ale lui Iorga, el nu a dat peste nici o manifestare a acelei uri aproape instinctive, a acelui antisemit insurmontabil pe care îl cunoaște atît de bine din vremea cînd trăia în Europa răsăriteană, care devine aproape un "al șaselea simț" acolo și apare la suprafață nediscriminatoriu atunci cînd antisemiții est-europeni
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
erau oricum interzise (cu excepția Peninsulei Iberice, unde lucrurile stăteau exact invers), adeziunile politice public exprimate se rezumau la centrul și stânga spectrului. Gândirea și opinia de dreapta intraseră Într-un con de umbră În Europa. Dar, deși conținutul scrierilor și manifestărilor publice s-a metamorfozat spectaculos după căderea lui Hitler, a lui Mussolini și a adepților lor, tonul a rămas același. Stilul imperios-apocaliptic al fasciștilor; apelul lor la soluții violente și „definitive”, de parcă schimbarea autentică presupune obligatoriu nimicirea totală; disprețul față de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cea mai mare parte erau cheltuiți În bătălia pentru mințile și inimile elitei intelectuale din Europa de Vest. „Lupta pentru pace”, cum au botezat-o comuniștii, se dădea pe „frontul” cultural printr-o „Bătălie a Cărții” (remarcați limbajul militarizat tipic leninist). Primele manifestări au avut loc În Franța, Belgia și Italia la Începutul primăverii anului 1950. Autori comuniști marcanți - Elsa Triolet, Louis Aragon - călătoreau În diverse orășele de provincie unde conferențiau, semnau cărți și ilustrau virtuțile literare ale lumii comuniste. În practică, acest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În noiembrie 1954, devenise o problemă În sine. El era o figură proeminentă În noua mișcare a statelor independente din Africa și Asia, care se Întruniseră la o conferință În Bandung (Indonezia) În aprilie 1955 și condamnaseră „colonialismul În toate manifestările sale”. Era o figură charismatică pentru arabii radicali din Întreaga regiune. și Începuse să suscite și interesul sovieticilor: În septembrie 1955, Egiptul anunța cumpărarea unei mari cantități de arme din Cehoslovacia. Ca urmare, În 1956 britanicii Îl considerau pe Nasser
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
li s-a permis un anumit grad de libertate - limitată, dar reală - a producției și consumului. Nu i se cerea nimănui să creadă În Partidul Comunist și cu atât mai puțin În nomenclatură, ci doar să se abțină de la orice manifestare de Împotrivire. Tăcerea lor urma să fie Înțeleasă drept consimțământ tacit. „Comunismul de gulaș” care a rezultat a Întărit stabilitatea Ungariei, iar amintirea lecției a asigurat, cel puțin În următorul deceniu, stabilitatea În restul blocului. Această stabilitate a avut Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și austriacă; În 1964, criticul francez René Etiemble a publicat Parlez-vous franglais?, o plăcută (și, s-ar putea spune, profetică) analiză a daunelor aduse limbii franceze de poluarea anglofonă. Antiamericanismul - neîncrederea și antipatia de principiu față de civilizația americană și toate manifestările ei - se limita, de regulă, la elitele culturale, influența acestora făcându-l să pară mai răspândit decât era. Conservatorii culturali, ca André Siegfried În Franța - al cărui Tableau des États-Unis relua toate resentimentele și câteva dintre antisemitismele polemicilor interbelice -, Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ele au devenit o regulă. Partidele social-democrate au fost vehiculul prin care societatea rurală tradițională și proletariatul industrial au pășit Împreună În epoca urbană: În acest sens, În Scandinavia, social-democrația nu era doar o opțiune politică printre altele - era Însăși manifestarea modernității. Statul asistențial scandinav apărut după 1945 Își avea așadar originea În cele două pacte sociale din anii ’30: Între angajați și angajatori și Între țărani și muncitori. Asigurările sociale și celelalte servicii publice care vor deveni sinonime cu „modelul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Italia a Încetat să mai fie foarte strânsă 8. Chiar În Spania lui Franco, unde ierarhia catolică locală se bucurase de puteri și privilegii neobișnuite, Conciliul Vatican II a provocat schimbări dramatice. Până la jumătatea anilor ’60, conducătorul spaniol condamnase orice manifestare care contravenea fățiș credinței sau practicii religioase catolice. Dar În 1966 el s-a simțit constrâns să promulge o lege care le permitea și altor Biserici creștine să subziste, deși catolicismul rămânea privilegiat; patru ani mai târziu, libertatea cultelor (creștine
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Bulgaria, Republica Democrată Germană și Uniunea Sovietică - au intrat În Cehoslovacia 14. Invazia a suscitat o oarecare rezistență pasivă și destul de multe proteste stradale, mai ales la Praga, dar, la ordinul urgent al guvernului ceh, nu s-au Înregistrat alte manifestări. Primirea ostilă a surprins Moscova, care fusese făcută să creadă că tancurile vor fi Întâmpinate cu bucurie. După arestarea lui Dubček și a câtorva colegi de vază, aceștia au fost duși la Moscova și obligați să semneze un document prin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
85 de morți și 200 de răniți), iar În Mezzogiorno, Mafia și-a accentuat strategia de teroare În războiul cu poliția, magistrații și politicienii locali. Dar, În măsura În care reapariția terorii fasciste și resurgența violenței mafiote ilustrau și exacerbau vulnerabilitatea instituțiilor democratice, manifestările lor erau interpretate - probabil corect - de teroriștii de stânga drept o confirmare a propriului succes. Ambele extreme Încercau să destabilizeze statul făcând viața de zi cu zi insuportabil de periculoasă - cu diferența că extrema dreaptă găsea protecție și sprijin chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și relaxarea codurilor morale au beneficiat de o anumită libertate, putând să se organizeze și să protesteze În limitele prestabilite; puteau chiar conta pe simpatia unor critici din interior ai regimului - catolici reformiști și „falangiști” dezamăgiți, printre alții. Dar toate manifestările active de simpatie sau colaborare transversală - cu minerii În grevă, de pildă - erau absolut excluse 11. Regulă valabilă și pentru criticii de vârstă adultă ai regimului. De altfel, toate opiniile propriu-zis politice erau suprimate, iar partidele politice independente, interzise. Până În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al proletariatului. Dreapta nu mai era unificată de persoana și aura lui de Gaulle, care murise În 1970, iar măsura fundamentală a conservatorismului politic În Franța - cei care votau cu dreapta erau frecvent catolici practicanți - a fost afectată de declinul manifestărilor religioase În public, pe măsură ce bisericile din satele și orășelele franceze pierdeau din enoriași, și mai ales din copiii enoriașilor, plecați În centrele metropolitane. Dar se petrecea și o transformare mai profundă. În cursul anilor ’70, societatea tradițională franceză și vechiul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Întors regimului comunist propriile obsesii, conform ipotezei - Împărtășită deopotrivă de marxiști și mulți nemarxiști - că obiectul politicii este, În ultimă instanță, economia. În cursul decadei revizioniste dintre 1956 și 1968, discuția critică ambalată sub forma sugerării unei reforme economice fusese manifestarea cea mai apropiată de o opoziție reală. Însă, la mijlocul anilor ’70, orice observator avizat al blocului sovietic nu mai putea lua În serios posibilitatea reformei economice din interior - și nu doar pentru că, după decenii de abuzuri grosolane, limbajul economiei marxiste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însă de data aceasta avea la dispoziție chiar mai puține opțiuni. Faptul că opoziția fusese trecută În ilegalitate nu Însemna că se evaporase. Publicațiile clandestine au continuat să apară, tot așa cum au continuat și prelegerile, discuțiile, reprezentațiile teatrale și alte manifestări Împotriva regimului. Deși interzisă, Solidaritatea a continuat să existe În umbră, În special după eliberarea din Închisoare a celui mai cunoscut purtător de cuvânt al său, Lech Wa³êsa, În noiembrie 1982 (și după ce, În anul următor, i-a fost decernat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
discursul lui Gorbaciov a adunat 90.000 de oameni: mulțimile scandau „Noi suntem poporul!” și Îi cereau ajutorul lui „Gorbi”. În săptămâna următoare, numărul demonstranților a crescut; un Honecker din ce În ce mai agitat propunea acum folosirea forței pentru a elimina orice altă manifestare a opoziției. Perspectiva confruntării directe i-a trezit În sfârșit din amorțeală pe criticii lui Honecker din interiorul partidului. La 18 octombrie, un grup de puciști din partid conduși de Egon Krenze l-au Înlăturat pe bătrânul lider, care se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aniversarea Pactului Ribbentrop-Molotov, urmate la Riga, trei luni mai târziu, de o adunare publică pentru a marca aniversarea declarației de independență a Letoniei din 1918. Încurajate de succesul lor - sau, mai precis, de toleranța fără precedent a autorităților față de asemenea manifestări publice de dezaprobare implicită -, au Început să apară În toată regiunea grupuri independente și adunări publice. Astfel, pe 25 martie 1988 sute de oameni s-au strâns la Riga pentru a comemora deportările letone din 1949, iar În iunie a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
patriotismul a reapărut ca un substitut util al socialismului. Tocmai din acest motiv, era și cea mai simplă și mai puțin periculoasă formă de opoziție politică. În Rusia sau În RDG, ca și În Ungaria, erau persecutați criticii intelectuali, dar manifestările naționaliste În surdină nu erau neapărat reprimate sau descurajate - ele puteau fi canalizate În folosul autorităților. În această lumină trebuie Înțeleasă revitalizarea „șovinismului Rusiei mari” În presa scrisă și audiovizuală din URSS (o sursă suplimentară de Îngrijorare pentru minoritățile naționale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ea a fost discreditată atât de propriile acțiuni (Slovacia și-a trimis toți cei 140.000 de evrei În lagărele morții), cât și de dependența totală față de stăpânul nazist. După eliberare, Cehoslovacia a fost restaurată ca un stat unic și manifestările naționalismului slovac au fost descurajate. Ba chiar, În primii ani de stalinism, „naționalismul burghez slovac” se număra printre capetele de acuzare fabricate pentru inculpații din procesele-spectacol: Gustáv Husák a petrecut șase ani În Închisoare sub această acuzație. Cu timpul, comuniștii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înlesnească integrarea și chiar s-o impună? În Franța, politica oficială promova intregrarea culturală și interzicea etalarea simbolurilor religioase În școli; În alte părți, Îndeosebi În Marea Britanie și Olanda, exista o toleranță mai mare față de diferențele de ordin cultural și manifestarea identității religioase a indivizilor. Pretutindeni Însă părerile erau Împărțite (vezi capitolul XXIII). Introducerea rapidă a unor astfel de Întrebări pe ordinea de zi a politicii interne și locul lor proeminent În polemicile despre imigrație și azil se datorau neliniștii crescânde
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la controlul frontierelor În favoarea „intereselor cosmopolite” sau a „birocraților de la Bruxelles”, demagogii populiști promiteau că vor opri imigrația, vor repatria „străinii” și le vor restitui statul cetățenilor albi, asediați și străini În propria țară. Față de fascismul din perioada interbelică, aceste manifestări xenofobe pot părea moderate - deși, la Începutul anilor ’90, Germania s-a confruntat cu un val de crime Îndreptate Împotriva străinilor și a minorităților care i-a determinat pe unii comentatori să ridice probleme de natură mai generală: Günter Grass
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unică În Europa. Puteau să evite subiectul, să insiste asupra propriei lor suferințe, să arunce Întreaga vină asupra „câtorva” naziști. Însă nu puteau ocoli responsabilitatea atribuindu-le pur și simplu altora genocidul. Chiar Adenauer, care În public se limitase la manifestări de simpatie pentru „victimele” evreiești fără a-i numi vreodată pe călăii lor, a fost nevoit să semneze un tratat cu Israelul privind plata reparațiilor. Iar dacă amintirile lui Primo Levi nu i-au interesat nici pe britanici, nici pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]