48,657 matches
-
situații tactice. În perioada 1 noiembrie 1938 - 1 iulie 1939 Racovitză îndeplinește funcția de șef al Statului Major la Inspectoratul special al Cavalerie și a absolvit cursul de comandament, obligatoriu pentru aspiratorii la gradul de general. La 25 octombrie, când comanda Brigada 6 Cavalerie (1 iulie 1939), a fost numit general de brigadă. Timpul între septembrie 1939 și iunie 1940 a fost marcat pentru Brigada sa (formată în principal din Regimentul 4 Roșiori, „Regina Maria” și Regimentul 9 Roșiori, „Regina Elena
Aurel Racovitză () [Corola-website/Science/330980_a_332309]
-
care i se fac generalului Racovitză. A comandat in condiții foarte bune Brigada 6 de Cavalerie și cred ca va comanda in același bune condiții o divizie de cavalerie.” Între 1 septembrie 1940 si 10 ianuarie 1941 generalul a asigurat comanda Diviziei 3 Cavalerie. Apoi unitățile de cavalerie au fost reorganizate, diviziile de cavalerie fiind desființate. Brigada sa 6 Cavalerie mixtă a avut in compunere: Regimentul 9 Roșiori, Regimentul 10 Roșiori Purtat, Regimentul 5 Călărași, Regimentul 4 Artilerie Călăreață, și unitatea
Aurel Racovitză () [Corola-website/Science/330980_a_332309]
-
Apoi unitățile de cavalerie au fost reorganizate, diviziile de cavalerie fiind desființate. Brigada sa 6 Cavalerie mixtă a avut in compunere: Regimentul 9 Roșiori, Regimentul 10 Roșiori Purtat, Regimentul 5 Călărași, Regimentul 4 Artilerie Călăreață, și unitatea 43 auxiliară. La comanda acestor trupe va începe campania din vara anului 1941. Brigadierul a fost alăturat corpului XI de armata sub generalul de infanterie Joachim von Kortzfleisch. Intrând în luptă a ocupat un cap de pod la Călinești (Bălți). Pe 4 iulie brigada
Aurel Racovitză () [Corola-website/Science/330980_a_332309]
-
Leodora și Pădurea Vili (17-20 iulie), apoi la fel de crâncene la Alexandrovca și Odaia (22-23 iulie), după care Brigada 6 Cavalerie a urmărit inamicul în retragere. În plina desfășurare a acțiunilor militare, pe data de 24 iulie, a fost demis de la comanda Brigăzii sale fiind pus la disposiția Ministerului Apărării Naționale. Justificarea generalului Ioan Mihail Racoviță, unui văr îndepărtat, a fost „...Pentru lipsa de prevedere, pentru lipsa de inițiativă și energie in operațiuni...”. Brigadierul a fost de părere divergenta cu Generalul superior
Aurel Racovitză () [Corola-website/Science/330980_a_332309]
-
România serviciul de căutare și salvare ( - SAR) nu era specific diferitelor situații ci era încorporat în IGSU, care era conceput pentru operațiuni de salvare în masă, ce necesitau mobilizarea unor resurse logistice mari, dar într-un mod lent. Centrul de comandă SAR (CC-SAR) din cadrul ROMATSA nu dispunea de resurse logistice proprii, el putea doar apela la IGSU, care însă nu dispunea de resurse cum ar fi elicoptere dotate cu stații de recepție pe 121,5 MHz, cu timp de reacție de
Accidentul aviatic din Munții Apuseni din 2014 () [Corola-website/Science/330982_a_332311]
-
în Camden, New Jersey. A fost lansată la 15 august 1943, fiind botezată de soția guvernatorului Alaskăi, după care s-a făcut amenajarea. Nava a fost terminată în iulie 1944, fiind dată în serviciu Marinei SUA la 17 iunie, sub comanda căpitanului Peter K. Fischler. Nava avea o lungime de 246,43 m, o lățime de 27,76 m și un pescaj de 9,7 m. Avea un deplasament de 30 257 tone standard și 34 803 tone încărcată la maxim
USS Alaska (CB-1) () [Corola-website/Science/331011_a_332340]
-
iar navele de escortă n-au reușit să îl doboare. Focul tunurilor de 127 mm a cauzat arsuri unor oameni din apropiere; acestea au fost singurele răni suferite de echipajul ei pe toată durata războiului. În continuare "Alaska" a preluat comanda luptei. Folosindu-și radarul de supraveghere aeriană a dirijat avioanele de vânătoare la interceptarea și distrugerea un vânător greu Kawasaki Ki-45. La 22 martie navele au ajuns la Ulithi, iar "Alaska" fost trimisă să revină la GL 58.4. După
USS Alaska (CB-1) () [Corola-website/Science/331011_a_332340]
-
4 s-a îndreptat spre San Pedro Bay în Golful Leyte pentru refacere și întreținere; nava a rămas acolo din 13 iunie până la 13 iulie, când a fost inclusă în Grupul de Luptă 96 Crucișătoare, împreună cu sora ei "Guam", sub comanda Contraamiralului Francis S. Low. La 16 iulie, "Alaska" și "Guam" au efectuat o operațiune de distrugere în Marea Chinei de Est și Marea Galbenă pentru a scufunda navele de transport japoneze. Nu prea au avut succes, așa că s-au întors
USS Alaska (CB-1) () [Corola-website/Science/331011_a_332340]
-
flanc a ajuns să stăpânească poziția și rușii s-au retras. Generalul Schultheisz a rămas sceptic și a ordonat polonezilor doar păstrarea pozițiilor deținute, peste noapte. Printre pierderi suferite de trupele poloneze s-a numărat și comandantul acțiunii - căpitanul Strzelecki, comanda fiind preluată de către locotenentul Kazimierz Kuta. O zi mai târziu pe 20 ianuarie în jurul prânzului, rușii au încercat să recucerească cota deținută de către trupele poloneze. În acest scop, au făcut o încercare de învăluire prin flanc a aripii drepte a
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
luptei de la Cârlibaba, recucerirea localităților și respingerea rușilor au reprezentat un moment cheie, care a oprit avansul armatelor imperiale ruse către Transilvania. Deasemeni, a deschis calea pentru ofensiva austro-ungară care a urmat, ofensivă în care 50.000 de soldați sub comanda generalului von Pflanzer-Baltin au încercat să recâștige Bucovina și Pocuția pentru austro-ungari pornind de pe linia Iasinia - Cârlibaba - Vatra Dornei. Ulterior, în contextul în care lipsa unei legături feroviare directe spre Bucovina a constituit la momentul respectiv o gravă problemă pentru
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
vâna pe timp de noapte. Jucătorii pot îmblânzi animalele sălbatice din joc, precum bursuci preistorci și smilodoni, prin hrănirea lor. Aceste animale servesc ca și tovarăși pentru jucători, și îi pot asista după ce sunt îmblânziți. Jucătorii le pot da și comenzi. Fiecare animal are un comportament diferit, iar jucătorii pot schimba animalele între ele ori de câte ori doresc. Takkar are și o bufniță de companie, care poate fi controlată direct. Cu ajutorul acestei bufnițe, jucătorii pot cerceta avanposturile inamicilor și îi pot evidenția. Prin
Far Cry Primal () [Corola-website/Science/334918_a_336247]
-
simplă presupunere proprie și că el n-a fost privat de vreo cunoaștere a situației. Dimineața, Forțele Aeriene Rusești au lansat patru lovituri asupra ISIS în vechiul oraș sirian Al-Qaryatayn, și pe magistrala T4-Palmyra, din provincia Homs. Un centru de comandă și control ISIS a fost distrus de o singură lovitură aeriană în Al-Qaryatayn, iar un convoi ISIS a fost atacat în timp ce se deplasa spre magistrala Teefor-Palmyra. După loviturile aeriene, Armata Siriană și Forțele Naționale Defensive au împins ISIS-ul în afara
Intervenția militară a Rusiei în Războiul civil din Siria () [Corola-website/Science/334923_a_336252]
-
rebele țintite de asemenea de forțele rusești și siriene. Pe 13 octombrie, ministrul rus al apărării a declarat că 88 de misiuni rusești au fost duse la bun sfârșit în Siria în ultimele 24 de ore. Forța Quds, aflată sub comanda generalului Qasem Soleimani s-a implicat în susținera guvernului lui Assad încă de la începuturile Războiului Civil Sirian în 2011. Această susținere a luat mai multe frome, în principal suport militar în termeni de antrenament, logistică, implementarea de armate aliate în
Intervenția militară a Rusiei în Războiul civil din Siria () [Corola-website/Science/334923_a_336252]
-
și Kata'ib al-Imam Ali s-a format sub asistență iraniană din principalii foștii luptători și susținători sadriști. Este o evidență crescândă faptul că acești militari sprijiniți de Iran nu operează doar sub ghidaj iranian, ci cooperează de asemenea cu comanda militară rusă stabilită în Siria. Pe 8 octombrie este raportată moartea generalului Hamadani, ajutorul generalului Qasem Soleimani în Siria; moartea sa a fost evaluată de șeful serviciului de informații al SUA ca „lovitură psihologică pentru forțele pro-regim din Siria”. Pe
Intervenția militară a Rusiei în Războiul civil din Siria () [Corola-website/Science/334923_a_336252]
-
mai mult decât suficient pentru apărarea acestei zone bine fortificate. În octombrie, Armata a 6-a a fost redusă la nivelul unui detașament de armată ("détachement d'armée") și a fost redenumită „Armata Alpilor” ("Armée des Alpes")și trecută sub comanda generalului René Olry. În eventualitatea unui război cu Italia, în august 1938 a fost conceput la insistențele generalilor Gaston Billotte și Maurice Gamelin un plan pentru „ofensiva generală pe frontul din Alpi” ("offensive d'ensemble sur le front des Alpes
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
a fost prin urmare desfășurat pentru acțiuni ofensive în septembrie 1939. Olry a primit însă ordin să nu atace pozițiile italiene decât dacă francezii erau atacați mai întâi. În decembrie 1939, toate trupele mobile din Alpi au fost mutate de sub comanda lui Orly în nord, pe frontul principal cu Germania, iar statul lui major a fost mult redus. Sub comanda generalului Olry au mai rămas „trei divizii de infanterie montană, câteva batalioane independente de infanterie montană, semibrigăzile fortărețelor alpine și două
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
pozițiile italiene decât dacă francezii erau atacați mai întâi. În decembrie 1939, toate trupele mobile din Alpi au fost mutate de sub comanda lui Orly în nord, pe frontul principal cu Germania, iar statul lui major a fost mult redus. Sub comanda generalului Olry au mai rămas „trei divizii de infanterie montană, câteva batalioane independente de infanterie montană, semibrigăzile fortărețelor alpine și două semibrigăzi de "chasseur" alpini (vânători de munte)”, adică un total de 175.000 - 185.000 de oameni. Dintre aceștia
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
pe frontieră - 81.000 de oameni grupați în 46 de batalioane, sprijinite de 65 de grupuri de artilerie pe frontiera cu Italia și 4.500 de oameni sprijiniți de grupuri de artilerie de pe frontiera cu Elveția. Forțele care rămăseseră sub comanda lui Olry erau în general divizii de rezervă de serie B, trupe de linia a doua, formate în general din rezerviști de 40-50 de ani. Diviziile de serie B erau aveau o prioritate scăzută la dotarea cu echipamente noi. În
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
și pe frontiera cu Germania. Zidul Alpin a fost apărat de "Guardia alla Frontiera" (GAF). Frontul occidental a fost împărțit în zece sectoare și un sub-sector autonom. Când Italia a intrat în război, sectoarele I și V au trecut sub comanda Corpului XV, sectoarele s II, III și IV sub comanda Corpului II, iar VI, VII, VIII, IX și X sub comanda Corpului I. În perioada interbelică, efectivele forțelor armate italiene au variat foarte mult datorită valurilor de mobilizări și demobilizări
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
de "Guardia alla Frontiera" (GAF). Frontul occidental a fost împărțit în zece sectoare și un sub-sector autonom. Când Italia a intrat în război, sectoarele I și V au trecut sub comanda Corpului XV, sectoarele s II, III și IV sub comanda Corpului II, iar VI, VII, VIII, IX și X sub comanda Corpului I. În perioada interbelică, efectivele forțelor armate italiene au variat foarte mult datorită valurilor de mobilizări și demobilizări. În momentul intrării în război a Italiei, erau mobilizați peste
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
zece sectoare și un sub-sector autonom. Când Italia a intrat în război, sectoarele I și V au trecut sub comanda Corpului XV, sectoarele s II, III și IV sub comanda Corpului II, iar VI, VII, VIII, IX și X sub comanda Corpului I. În perioada interbelică, efectivele forțelor armate italiene au variat foarte mult datorită valurilor de mobilizări și demobilizări. În momentul intrării în război a Italiei, erau mobilizați peste 1.500.000 de oameni. "Regio Esercito" (Armata Regală Italiană) a
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
ținte din interiorul teritoriului inamic. Unitățile italiene nu erau pregătite să ia cu asalt fortificațiile franceze, iar poziționarea lor în teren nu s-a modificat până în iunie 1940. Trupele italiene erau organizate în două armate - I și IV - aflate sub comanda generalului Umberto di Savoia din cadrul Grupului de Armată Vest ("Gruppo Armate Ovest"). Armata a 7-a era ținută în rezervă la Torino. Tot în rezervă erau ținute alte zece divizii mobile - „Armata Padului”, redenumită mai apoi Armata a 6-a
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
către armată prin care îl numea pe Mussolini „comandat suprem al forțelor armate care luptă pe toate fronturile.” Din punct de vedere juridic, această proclamație era lipsită de putere, nefiind un decret regal. Din punct de vedere tehnic, proclamația restrângea comanda lui Mussolini doar la forțele aflate în luptă, dar aceasta nu a influențat în niciun fel puterea dictatorului italian. Pe 4 iunie, Mussolini a emis un document prin a schițat noile responsabilități pentru "Stato Maggiore Generale" (pe scurt "Stamage") - să
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
a fost declarată starea de război. Mareșalul Graziani, ca șef al Marelui Stat Major, a plecat pe front să preia conducerea luptelor după 10 iunie. Lui i s-a alăturat subsecretarul de stat, generalul Ubaldo Soddu, care nu avea nicio comandă operațională, dar care servea ca ofițer de legătură al lui Mussolini cu frontul. În aceste condiții, Soddu a fost numit pe 13 iunie adjunct al șefului Marelui Stat Major. Aghiotantul lui Graziani, generalul Mario Roatta, a rămas la Roma să
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
28 septembrie 1898 este numit șef de stat major al "Diviziei 2 Infanterie de Gardă", iar la 20 iunie 1901 comandant al "Regimentului 145 Infanterie" din Novocerkassk. La 10 mai 1903 este avansat la gradul de general-maior și numit la comanda "Regimentului de Gardă „Pavlovski”". În timpul evenimentelor din 9 ianuarie 1905, Șcerbaciov a comandat un detașament special (format din două batalioane de gardă, două batalioane din Regimentul de gardă “Pavlovski” și două batalioane din Brigada de Artilerie de Gardă). Trupele conduse
Dmitri Șcerbaciov () [Corola-website/Science/335012_a_336341]