5,677 matches
-
judiciarului să descopere o crimă sătească: un, țăran văduv, foarte bogat și destul de bătrân, se recăsătorise cu o muiere, care, să pună mâna pe averea lui, îl omorâse într-o noapte în somn cu o andrea pe care i-o înfipse într-un loc bine studiat, unde osul e mai moale, nu curge sânge și semnul se acoperă de la sine; și trecuseră de la isprava ei zece ani)... Asta ași fi vrut să-i spun lui Petrini, că trecerea anilor nu acoperă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
în parte. ― Dar ne poți da niște explicații acuma? întrebă Apone schițând un mic zâmbet. ― Păi da, măcar să știu la ce să ne așteptăm. Spunkmeyer se rezemă de o rezervă de explozibili suficientă pentru a rade un hotel și rămase înfipt între tuburile de aprindere și detonatoare. ― Fie. Înainte de toate, e bine de știut ciclul vital al acestor organisme. Fiecare trece prin stadii de evoluție succesive și este constituit în realitate de două creaturi diferite. Prima răsare dintr-un spor, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
se rezemase. Se răsuci când panoul fu smuls din țâțâni, dar era prea târziu și fu aspirat în exterior. Un fel de ghimpe ascuțit prelungea extremitatea cozii monstrului care se încolăci în jurul piciorului locotenentului cu o rapiditate fulgerătoare. Acul se înfipse în umărul lui și el urlă. Hicks se aruncă pe locul tunarului și prelua comenzile de tir cu o mână, cu cealaltă tot apăsând pe butoane. Motoarele scaunului bâzâiră și-l învârtiră. Consola se aureolă cu luminile aprinse ale indicatoarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
operatoarea de criblor. ― Oricum nu știu care ar fi efectul gazelor neurotoxice, dacă nu le cunoaștem metabolismul. Poate că o să le placă și-o să înceapă să-l prizeze. Eu am expulzat o creatură din astea în spațiu cu o grapină de salvare înfiptă în burtă și nu părea deloc incomodată. A trebuit s-o prăjesc cu propulsoarele capsulei. (Se rezemă de perete.) Consider că singurul mijloc de a termina o dată pentru totdeauna, este să ne ducem pe Sulaco și să lansăm niște bombe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cădea prin tunel, ea, se aruncă în lături și apăsă pe trăgaciul pistolului automat. Ființa sări spre ea; proiectilele ciuruiră capul și corpul scheletic. Vasquez apucase să-și încline capul într-o parte pentru a evita acul monstrului care se înfipse în peretele metalic, la doar două degete de obrazul ei. Goli încărcătorul armei în forma care se zbătea și o dădu gata cu lovituri de picior. Un jet de acid îi străpunse pantalonii și arse piciorul smulgându-i un geamăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
roadă rampa metalică. Era acid. Un obiect tăios și lucitor țâșni din pieptul său, improș-când-o pe Ripley cu fluidul intern, lăptos al androidului. Ghimpele uneia dintre aceste creaturi, care fiind atât de gros nu putea aparține decât reginei lor, se înfipsese în spatele său străpungându-l. Bishop se zvârcolea emițând niște sunete mecanice fără sens și se agăță de acul imens care-l ridica încet. Regina se ascunsese într-unui din lăcașurile trenului de aterizare. Plăcile care închideau de obicei acest compartiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
despre trezirea anterioară. Pentru că se afla într-o capsulă spațială similară cu prima. Ceea ce atrase după sine o altă idee: Atunci, prima data - toate legăturile acelea? Nu avea nici o senzație fizică legată de prezența tuburilor de cauciuc sau a acelor înfipte în piele, pe care le simțise atunci când se trezise prima oară. Acum, după ce se pipăi cu atenție cu degetele și cu mâinile, și întinse brațele până la extremitățile sale inferioare, nu găsi decât piele goală. Îi strigă mental lui Gosseyn Doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Diferența dintre noi creștea cu fiecare secundă, conversație sau litru de bere, și-mi făcea plăcere s-o văd și s-o apăs în cotloanele minții, unde viața mi-era organizată pentru următoarele trei cincinale. Desigur, zâmbeam alături de Cătălin, când înfigea liric șurubelnița în fundul câte unei domnișoare la „Perla“ sau la Romană; îl ajutam și pe Mihnea să iasă noaptea prin geamul din pod la fotbalul pe zăpadă de la „Antipa“, înainte de examenul la algebră; beam cot la cot verile pe bordură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fiind înlocuiți de-o garnitură proaspătă de pensionari în tranziție. Toți, candidați entuziaști la un masaj sau o împachetare finală cu nămol: foști militari, avocați, personal din vechea televiziune. Unii debarcau tocmai din Argeș cu salvarea și tuburile de dializă înfipte în venă. Doctorii se schimbaseră și ei, asistentele la fel. O vreme, băile au mers ca la început, corpurile pergamentoase și-au ocupat locul programat cu-o zi înainte în căzile neîncăpătoare, furtunele și pompițele au continuat să fie manevrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
istoria se milogea de mine să-i recunosc meritele. Parcă-l auzeam pe taică-meu, explicându-mi cum m-a crescut. Ce mă interesau pe mine eroismele de operetă, care sfârșeau ba cu pupături de mâini, ba cu un cui înfipt în cap? Faptele oricum se pierduseră pe drum, nu mai știai cine-i erou și cine trădător, câte picături de sânge țâșniseră cu-adevărat și câtă minciună se adunase printre straturile prăfuite ale vieții și paginilor. Mă luptam deci cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Z., cadru cu cadru, oscior cu oscior. Pofta mea nu se-oprea aici. Trebuia să trăiesc perpetuu, cu adrenalina împinsă la limită, descărcată rafală după rafală în frica altora, așa că avioanele nu-mi mai ajungeau. Studiam acum trenuri care deraiau, înfigându-se-n mlaștini sau case, autobuze cu școlari izbite de marfare, șlepuri lovind capete de pod, vapoare care se scufundau în ocean în timp ce pasagerii moțăiau. Mă așezam la Eschede lângă tipul din ICE 884, cu bara de metal încins desprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a gândurilor, cerând cu insistență să i se actualizeze fișierele cerebrale, să-i fie șterse din memorie amintirile neplăcute și înlocuite cu altele noi, vesele și nevinovate. Scena clasică: o injecție de-amnezie, cu ochii deschiși și doi electrozi bine înfipți în tâmple. Te puneau în fața unui ecran de calculator și te iradiau cu imagini de copăcei verzi și copii mici cu biberoane, până nu mai puteai și urlai de fericire. Între timp, creierul tău se prăjea, dar oricum după aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Soarele se scurgea prin prăjitura asta moale, albă de praf. Parcă o răscolise cineva cu un cuțit uriaș. M-am repezit la intrare, pe treptele pe care le cunoșteam cu ochii închiși. Călcam pe moloz. Înăuntru, bucăți compacte de zidărie, înfipte în parchet. Camera în care stătusem la taclale cu doar câteva ore în urmă plutea într-un amestec de praf și lumină. Nu găseam nimic, nici mobila, nici vinul, nici calculatorul. Doar aerul rece, învârtind particolele dimineții. La un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
părea bună. L-am instalat pe Brutus pe bancheta din spate și-am pornit-o spre secția unu, chiar după colț. Încă îmi mai pipăiam gâtul în oglindă: se vedea roșu-dureros. Am parcat în față, cu nesimțire, și m-am înfipt în ofițerul de serviciu. „Aș dori să depun o plângere oficială împotriva comisarului Rapotan și-a adjunctului său, Penciu.“ Tipul a făcut ochii mari, aproape că i-a sărit uniforma de pe el de mirare. „Cine?“ „Rapotan, Adrian.“, am precizat. „Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Victor Brauner, care i-a făcut nu știu câte portrete - toată crema suprarealismului. A fost prietenă și cu Frida Kahlo, comunista. I-a meșterit tabloul ăla celebru, după accidentul de tramvai: cu sânii goi, oasele frânte ale coloanei și zeci de cuie înfipte-n piele, printre barele corsetului metalic care o ține împachetată. Nu suferea violența, mai ales violența fizică; i se părea o atrocitate. S-a ferit de război cât a putut: întâi de războiul civil spaniol, pe urmă de războiul mondial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mi-a bâzâit anul trecut, când am fost cu echipa de experți francezi în restaurare: era ornamentul de la poșetă. Dacă nu sunt mulțumiți de rezultat, te mai și pipăie cu tigăile lor de detectare corporală. Doamne-ferește să ai vreun inel înfipt în buric sau mai jos, prin pantalon; nu mai intri. Sau te duci alături, la pază, și le-arăți.“ M-am simțit blazat. Întotdeauna îmi dorisem ca Maria să-și prindă un ornament în buric, discret, cu-o mică piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
violet), saboții cu toc înalt, ascuțit (făcând din orice gleznă un premiu), brățara de picior, subțire, din aur (purtată diabolic ziua, sub dresurile negre de mătase), părul vopsit în două culori (se chemau „gheruțe“ și-ți venea să le simți înfipte-n abdomen) - toate, dar absolut toate, mă făceau să tremur de satisfacție. N-aveam nevoie de ceva concret, nu se punea problema să ating, să strâng, să comprim. Posesia vizuală însemna totul, absolut nimic nu se compara cu ea. Achiziția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu bumb alb sau încălțai ghetuțele de lac, proaspăt lustruite cu o cârpă de praf. Din cartier mai răsăreau grădinile de zarzavaturi din dreapta și stânga scării, defilările pe alei, conduse de tovarășul Fernolendo (de 23 august și 30 decembrie, își înfigea tricolorul în ghiveci pe balcon), serile pe întuneric, privind pe geam bezna din cartier, mâna dibace a vărului Costel, plimbată sub fustiță în locul ăla unde doar idioții își închipuie că un copil poate simți ceva. Cu adolescența, discutam altfel. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și fetele frumoase nu erau singurii cu care te puteai întâlni în zonă. În fiecare dimineață, străzile și aleile din Pajura se trezeau bântuite de niște ființe teribile, cu nume înspăimântător: Riveranii. Scria mare, în semicerc, pe-un panou rotund înfipt în vârful unui stâlp: „Cu excepția Riveranilor“. Cine să fi fost ăștia? Dunga roșie tăia amenințător panoul, ca o lovitură de cuțit. Te gândeai întâi la râuri, după aia la lucruri secrete, primejdioase. Riveranii adunau copiii neascultători, care întârziau la masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rugase să aduc pompierul. Cuminte, l-am ascultat și-am pus mâna pe telefon, să sun la 981. „Nu, dom’ profesor, nu ăla!“, a râs șeful. După care a înhățat o sticlă de „Borsec“ de-un litru jumate, i-a înfipt cu-o șurubelniță trei găuri în capac și s-a apucat să stropească lipiturile încinse: „Ăsta-i pompierul, dom’ profesor! Scuipă apă, să nu ia foc instalația!“ În schimb, aveam o slăbiciune pentru scena cu frizerul și clientul lui. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Fațadele purtau cearcăne, ferestrele se închideau cu obloane grele. Geamurile fără voleuri fuseseră îmbrăcate în cagulele draperiilor, să nu se vadă nimic. Rușinea curgea peste tot. Dacă te strecurai pe-alei și străduțe, te bântuiau imagini cu gloanțe de Lüger înfipte în pereți și urme de șenile pe ziduri, ca umbra unui tanc sovietic. Orașul ăsta era specializat în trădări, schimba protectorii și întorcea armele după cum bătea vântul, niciodată înțelept sau cumpătat; de fiecare dată, sfârșea rău, înjurând pe la spate. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
poeți, angrenaje. Specii hibride populau acum piețe și scuaruri, vopsite în rugină sau pișate verzui când de-oxizii eșapamentelor, când de găinațul păsărilor: la „Casa Scânteii“, Lenin fusese dat jos și-n locul lui aterizase o rachetă cu două steaguri înfipte-n capac; în Aviatorilor, trântiseră un disc metalic, ciuruit, pe iarba din scuar (i se zicea când OZN-ul, când aspirina cu găuri, și ruginise imediat); pe Iancului, lângă metrou, aterizase Eroul Necunoscut, cu ranița sovietică, pietrificată, ca buteliile unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Powerpuff Girls (personajul, la rândul lui, semăna cu fata inspectorului); în fața fostului CC, o piramidă revărsată pe trotuar, cu-o dâră de bronz brăzdând-o ca un acid; din nou în mijlocul pieței, enorm și vizibil, un soi de țesut necrozat înfipt la vreo 20 de metri înălțime într-o furculiță de marmură (lumea îl botezase-n fel și chip: cartoful în țepușă, chifteaua pe băț, coiul canceros; autorul îi zicea mai simplu, „monumentul eroilor“). Noaptea, lumini verzi și portocalii împroșcau statuile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lanterna, lumina un fel de cutiuță cu două cabluri, din care unul atârna spre geam. Bărbatul a trântit de perete fotoliul decanului și l-a escaladat fără să-și dea jos cizmele. Apoi a apucat bucata de cablu și-a înfipt-o în cutiuță: CLAC! Zgomotul îmi suna familiar. Tipul a mai făcut niște mișcări pe-acolo (parcă înșuruba ceva), înainte să coboare de pe scaun. „Așa, tataie, vezi c-a mers.“ Din ușă s-a mai auzit o voce: „Gata, nea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu răcoritoarele, mi-aș fi amintit și la o sută de ani. Era prin ’83, în stația lui 31 de la „Cosmonauților“ (nu-i mai spuneau „Lahovary“; suna prost numele, a burghezie și străinătate). Căldura topea asfaltul, femeile rămâneau cu tocul înfipt în bitum. Până și generalul-cosmonaut se înmuiase pe soclu, curgeau apele de pe tunica lui de bronz. În stație, lume multă. Trântiseră un chioșc acolo, unde o duduie sleită vindea înghețată „Vafe“ și sucuri. Muncitorii de la Spitalul de Oftalmologie așteptau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]