5,097 matches
-
asupra substanței memoriilor de război ale lui Ioan Enache și mă opresc la rolul decisiv avut de Mareșalul Ion Antonescu în calitate de conducător al României și de comandant al armatei în războiul de eliberare a moșiei străbune răpită de vecinii hrăpăreți întinși pe un întreg continent. Antonescu - cu personalitatea sa puternică, aureolată de unele calități personale care-i fac cinste - rămâne în istoria noastră națională ca omul providențial care și-a asumat responsabil soarta și destinele României într-un moment de grea
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
pământ. Asta-i mâna Luciei, își spuse în gând, ea a citit manuscrisul. De unde l-o fi pescuit și pe ăsta și câți bani i-o fi dat? Își aduse brusc aminte de ziua în care ajunsese acasă cu nervii întinși la maximum (o altă editură, a câta oare?, îi transmisese că era mai bine să se apuce de altă meserie), intrase în sufragerie dorind să se îmbete ca un porc și să înjure societatea de consum, apoi dăduse peste Lucia
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
la maximum (o altă editură, a câta oare?, îi transmisese că era mai bine să se apuce de altă meserie), intrase în sufragerie dorind să se îmbete ca un porc și să înjure societatea de consum, apoi dăduse peste Lucia, întinsă pe jos, plină de sânge și albă ca varul. Abia după ce sunase la salvare îi simțise mâinile pe spate și realizase farsa aiuritoare. Sângele avea gust de ketchup. Făcuseră dragoste pe covor, cu o pasiune nebună, în timp ce medicii de la ambulanță
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
veni să se frece la ochi... Rău e când te bate soarele în cap, ai vedenii... În depărtare văzut un alai de nuntași, cu sticlele în mâini. Pe măsură ce se apropie de ei, mirarea crescu direct proporțional. Mirele și mireasa erau întinși în două sicrie, galbeni ca ceara și cu mâinile pe piept, iar lăutarii cântau „Ia-ți mireasă ziua bună”... Nu plângea nimeni, toți erau veseli și peste măsură de beți. I se oferi o sticlă, o duse la gură și
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
a înnebunit, l-au dus la spital, i-au făcut cine știe ce injecții și acum aiurează... În momentul în care observă cum se apropie de el un popândău uriaș, îmbrăcat în uniformă de camuflaj, cu automatul la piept, leșină... Alături de el, întinsă pe pat, Lucia îi auzi suspinele prin întuneric. Îi puse o mână pe frunte și simți cum dogorea. Alături de ei, în picioare, lângă marginea patului, Magicianul făcu o reverență până la pământ, apoi merse liniștit în debara și se așeză pe
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
că și magicienii au nevoie de pause, măcar din când în când. Ideea îl făcu să ofteze, ușurat. Privi din nou pe fereastră. O viermuială de oameni îmbrăcați în uniforme diferite, care se mișcau în viteză, încolo și încoace, furtunuri întinse de pompieri care efectuau mișcări bine sincronizate, antenele parabolice ale unor care de reportaj, o ambulanță care se îndepărta în viteză (comunicat de presă - am încercat să facem tot posibilul, însă pacientul, din păcate, nu a mai putut fi resuscitat
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
atunci când ieșise din magazin. Bărbatul țipă din nou, și se apropie de bordură. - Te iubesc, Lucia! Nu am iubit pe nimeni așa cum te iubesc pe tine! O mașină îl ocoli în ultima clipă, dar el nu se sinchisi. Ținea mâinile întinse în față, iar Lucia își spuse în gând că semăna cu un somnambul. Femeia o luă la fugă, încercând să nu privească în urmă. * - Hai să alergăm prin ploaie, domnule Scriitor! Vrei? Să nu-mi spui că nu vrei, fiindcă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
formidabilă. Mi‑a Înmânat un plic, sigilat cu o etichetă, pe care scria „Confidențial“, și a zâmbit. Am rupt eticheta și am scos din plic un dosar verde. Înăuntrul era o fotografie - chiar o fotografie color - Înfățișând‑o pe Miranda Întinsă pe bancheta unui restaurant. Am recunoscut imediat fotografia făcută de un faimos fotograf al Înaltei societăți În timpul unei petreceri de ziua de naștere a Donnei Karan, la Paris. Apăruse deja În paginile revistei New York și era clar că urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a piciorului În continuarea tălpii stângi, talpa stângă În continuarea tălpii drepte și așa se Îndreaptă Încet spre adânc; curând, cade, nu se mai vede; copilul fuge speriat, uitând un degețel În gura Încleștată de frică; i se adresează mamei, Întinsă sub o umbrelă pe plajă; de aici, acesteia nu i se văd decât fesele, În care grăsimea se pliază În ghemotoace groase: „Du-te repede, scoate-l pe tata din apă!“. „Unde este?“, Întreabă femeia. „E acolo și cântă astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Flory (acesta e numele ce i-am dat) a Înflorit azi; e o floare ciudată, Într-o glastră minusculă cât pumnul, are frunze foarte verzi, aproape rotunde; mă privește prin ochii aceștia deschiși, patru cupole alungite: par niște tije fragile, Întinse spre mine ca patru guri de mitralieră; ea varsă un foc concentrat, doar-doar m-o răni prin acele gloanțe invizibile ce le aruncă spre spinarea mea Încovoiată; florile au pe marginea exterioară zimții a șapte petale, aici sunt de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a strecurat timp de o oră pe verticala stâncii (putea să cadă oricând), n-am privit-o, am așteptat-o; spunea că e sigură de ea când mă aflu de față; după ce a ajuns sus, a rămas acolo cu mâna Întinsă spre floare fără s-o culeagă. Nu să culeagă floarea era esențial, ci să fie În puterea de a o culege; frumusețea Închipuită a unui act virtual te oprește să-l săvârșești. Cum stătea așa, respirând parfumul florii, al pietrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
unui singur crâmpei de senin, o, din păcate, nimic mai mult... 10 martie 1965 (miercuri) Lui Martin. Între zidurile de granit ale singurătății tale, a coborât o pasăre amețitoare și, aruncându-te pe aripile ei, dornică de-nălțare, ți-a-ntins zarea la picioare halucinant... O, te-ai speriat atât de tare, Încât pasărea, mâhnită și tristă, te-a-ntors acasă nevătămat... 11 martie 1965 (joi) Altă dragoste. Alte gânduri. Alți ochi. Ne jucăm cu noi, parcă-am fi mingea azvârlită-ntr-una de copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
baniță? (Pe verso scrie Concursul republican Cluj, decembrie 1958, dar nu se știe dacă acest scris aparține dansatoarei sau vreunui spectator, rămâne să cercetez și să vă comunic mai târziu.) După ce se lăsă privit de fotografie pentru un timp indefinit, Întinse din nou mâna; o mână uscățivă, bine proporționată, fermă În gesturile de a apuca și de a ține, o mână care desigur ar fi putut Îndeplini și alte mișcări, decât aceea de a lua În posesie aceste obiecte numite cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o familie prietenă, să se mai distreze. Gherghina intră cu sfială în camera tânărului stăpân, împreună cu servitoarea. ― Uite, fetițo, tu ești deșteaptă și îndemînatică și ai să-mi faci un serviciu... Aristide îi explică. Fierul se încălzise. Pe masă erau întinși pantalonii alături de cârpa udă. Izgoni pe servitoarea neghioabă, să n-o vază în ochi. ― Eu am să încerc, conașule, zise Gherghina speriată și ea de cearta servitoarei. Dar nu știu dacă am să pot bine... Se apucă de lucru. Aristide
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
iese din gură!... În lături, Anghelino! Și taci mulcom și lasă să le spun eu ce mi-a poruncit Dumnezeu!... Că a venit ceasul judecății și oamenii trebuie să afle adevărul!... Nu stați, fraților, încruntați la față și cu armele întinse spre frații voștri cei oropsiți! Întoarceți armele asupra diavolului care v-a trimis să ucideți nevinovați și să... Cuvintele se revărsau ca o vâltoare de scântei gata să aprindă tot ce întîlnește în cale. Glasul se ridica stăpânitor peste vuietul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
simți o înțepătură în coșul pieptului, ușoară ca un junghi, și gura i se umplu de fierbințeală. Mi se pare că..." îi trecu prin minte. Gândul i se curmă într-o bruscă întunecare. Căzu grămadă ca un sac, cu mâna întinsă spre a deschide, izbindu-se cu capul de stâlpul porții... Mulțimea împuținată continua goana pe uliță, acuma însă tăcută, ca și când le-ar fi fost frică să mai strige și să se vaiete ca nu cumva prin glasurile lor să atragă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se ferea, iar copilul începu să urle îngrozit: ― Mămica mea!... Mămica mea! ― Aoleu, aoleu, ajutor! zbiera Niculina cu obrajii vrâstați de loviturile care nu conteneau. ― Caporal! strigă maiorul obosit. Numără-i cincizeci!... ― Aoleu, oameni buni!... Aoleu! Soldații o înșfăcară. Niculina, întinsă cu fața în jos și ținută de patru soldați, se zvârcolea țipând ca din gură de șarpe. Antonel se arunca la maică-sa, cu același scâncet de spaimă: ― Mămica mea!... Mămica mea! Când un soldat începu să lovească, Titu Herdelea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a părut atât de veselă și de fericită, acuma avea o înfățișare posomorâtă, cu toate că razele asfințitului îi mângâiau zidurile și se jucau în geamuri, iar în grădinița cu potecile curate, straturile de iarbă tânără verzuiau ca niște covorașe de catifea întinse la soare. Găsi numai pe Eugenia acasă. Îl puse să-i povestească tot înainte de a sosi Gogu. Eugenia era îngrozită, dar mai mult de durerea soțului ei. Ea l-a oprit să plece la Amara pentru înmormîntarea Nadinei. I-a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
putere nouă în picioare și se ridică, încercând să iasă din cercul de lumină. Lumina se stinse brusc și camera se cufundă într-un întuneric gros și umed, pe care, ca să înaintezi, trebuie să-l dai deoparte, ca pe cearșafurile întinse pe frânghie. — Cum să scapi, dacă nici măcar nu știi cine ești ? Pe cine vrei să scapi ? Vocea se auzise acum dintr-o parte. Bătrânul se întoarse spre direcția din care venea sau, neputând zări prin beznă, bănuim că așa a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
scriind, rezemându-și capul în cotul celălalt deasupra colii de hârtie, precum un elev al Școlii din Atena. Pantelimon, explicând lecția de anatomie, Efrem, țanțoș, cu mâinile în șolduri și bereta într-o parte, Papi, pe rând nudă și îmbrăcată, întinsă pe sofa, maestrul privind și privindu-se în atelierul său și, în sfârșit, Ionuț, deschizând ușa și poftind-o înăuntru. Făcu doi-trei pași, nu mai putea să zboare, ar fi vrut să reia plutirea și atunci, cu gesturi largi, nefirești
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
meu... Se ridică încet, se încovoie sub stâlpul în formă de cruce și îl ridică. Pe brațele orizontale ale stâlpului rămăseseră câțiva cilindri de ceramică albă din care se răsfirau fire electrice. Cu stâlpul sprijinit în despicătura umerilor și mâinile întinse pe cele două brațe, fata făcu primii pași. Dar curând căzu în genunchi și se ghemui sub povară, abia suflând. Ceilalți tăceau. Lumina lunii le poleia fețele. Începură să urce în urma Magdalenei, oprindu-se odată cu ea. În depărtare, orașul se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Rămase cu mâinile în poală și cu privirile visătoare. Era îmbrăcată în sarafan, ca o școlăriță, cu guler alb, încheiat la spate, și cu fundițe care îi sprijineau, pe umeri, codițele. Avea părul de culoarea mătăsii porumbului și cărarea bine întinsă din creștetul capului îi întregea ovalul feței. Ochii îi erau verzi-sidefii, culorile obrajilor proaspete, sângele curgea subțire, fără opreliști. Bătrânul se apropie, luă cartea și o mângâie pe păr. Fetița zâmbi, mâinile ei apucară, școlărește, poalele rochiei, mototolindu-le fâstâcită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cea Mare mi-a spus că Majestatea Sa le consideră pe concubine drept mâncare ce i-a fost băgată pe gât cu forța. Gândul mă tulbură atât de tare, că nu reușesc să mă rog Cerului să mă binecuvânteze. Stau întinsă în pat, cu fața la perete. Mi-e frig din cap până-n picioare. Lumânările roșii emană un parfum dulce de iasomie. Epuizarea mă apasă, precum o pleoapă grea. De ce să mai adaug o greutate în plus la cea deja existentă? Tinerețea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de păr pierdut, nici la energia și speranța cu care m-am pregătit. Nu mi s-a acordat șansa de a executa dansul evantaiului. Dacă împăratul Hsien Feng m-ar fi dorit, simt că l-aș fi putut face fericit. Întinsă lângă, el privesc cum lumânările din lampioanele roșii se sting una după alta. Încerc să nu mă simt înfrântă. La ce mi-ar folosi dacă mi-aș da voie să cedez? Împăratul nu ar fi decât mâniat. Mâhnirea mă scufundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
departe de mine. 13 — Aud bătăi de inimă promițătoare, se aude vocea doctorului Sun Pao-tien prin perdea. Asta îmi spune că aveți un sheemai. Ce înseamnă asta? îl întreb neliniștită. Între mine și doctor se află perdeaua despărțitoare. Cum sunt întinsă pe pat, nu pot să-i zăresc chipul, ci doar umbra proiectată pe perdea de lumina lumânărilor. Mă holbez la mâna lui, care e dincoace de perdea. E așezată pe încheietura mâinii mele, pe care degetul său arătător și cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]