49,940 matches
-
fug scările, cînd a ajuns sus gîfîia. Putea fi numai din cauza emoției. A deschis ușurel ușa de un alb orbitor, salonul era luminat ca în zilele de altădată cînd prințul Pangratty se afla în vilă. Domnișoara K. F. stătea ca întotdeauna într-un balansoar, cu spatele către intrare, privind în întuneric. Ca militar știa că nu poate vedea nimic afară, dar nu credea, nu putea să creadă, domnișoara veghea zi și noapte deasupra așezării, intrînd așa în somnul, în visele tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Frumoasa din pădurea adormită", se gîndi și aproape că roși. Îi treceau tot felul de prostii prin cap cînd el venise cu o problemă ce privea direct siguranța ordinii publice, adică rostul său pe lume. "Ei, vezi, asta a fost întotdeauna, nu știi ce e bine și ce e rău, ce e adevărat și ce nu e adevărat, ce trebuie și ce nu trebuie. Și asta tocmai dumneata, care, chiar dacă nu știi, ești obligat să convingi, să impui tuturor că adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
deasupra chipiului dumitale și nu în alta parte. Și te mai miri că au apărut caraghioșii ăștia doi să facă ordine în Vladia, te mai miri..." Nu-i spusese că se miră de ceva anume, dar domnișoara K. F. ca întotdeauna aflase ce-l neliniștea. Îi intrase în cap. Îi intrase în suflet. Și lui, așa cum intrase în mintea și sufletul întregii așezări. Nu înțelegea cum anume și mai ales de ce reușea să se vîre în ființa intimă a celor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și de sus înseamnă că nu mai este vorba de o conspirație, de un complot, ci de o realitate, de o normalilate, pentru că niciodată nu conspiră cei mulți împotriva celor puțini, ci invers. Iar el, adjutantul Radul Popianu, va fi întotdeauna cu cei mulți și nu este el omul care să nu-și dea seama la timp unde se află majoritatea. Dar în acele clipe e era convins că se găsește in tabăra celor normali cu adevărat și că tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
-l neliniștea profund era chiar amenințarea acestui întuneric. O amenințare pe care o simțea chiar în viața sa, cu cît înainta, cu atît jur-împrejurul său era tot mai întunecat, iar firul de lumină pe care îl urma, care se năștea întotdeauna cu o clipă înaintea pasului ce-l avea de făcut, devenea tot mai subțire și mai tremurător. Știa că la capăt se afla ceva care nu poate fi nici bănuit, nici aproximat, ceva despre care nu se poate afla nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
După clipa de încîntare, totuși Leonard Bîlbîie era invenția sa, creația sa cea mai bună în acel moment și era firesc să se bucure de succesul său personal, după o clipă grozavă, mintea continuă să lucreze rece, așa cum lucra ea întotdeauna. "Ar fi interesant de știut dacă și în documentul original era numai adresa asta, Uranus 7, fără nume ori lipsa numelui este contribuția lui Leonard?!" Îl înțelegea de ce procedase așa, dacă într-adevăr avusese o astfel de inițiativă, se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
răspundă invitațiilor la petrecerile organizate prin rotație de împuterniciții Comisiei Dunărene, se pierdea în stufărișuri ca să prindă broaște, țipari, lipitori și alte jigărănii scîrboase? Umbla în văzul lumii cu un soi de minciog cu coadă lungă, de care atîrnau mai întotdeauna răgălii, frunze ude, cîte un mormoloc încurcat în fire, lintiță. Purta pantaloni scurți, coloniali, englezești și o cască de plută, le primise în dar de la împuternicitul britanic cînd împlinise cincizeci și cinci de ani împreună cu un album zoologic editat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Mihail era chiar directorul și inventatorul Serviciului. Iar Serviciul prin firea lucrurilor nu avea cum să se oprească în a privi într-un singur fel orice îl interesa. Era un principiu de bază și foarte sănătos. Salvator chiar, pentru Serviciu. Întotdeauna Mihail a știut că în jocul pe care îl făcea, joc în care viața, libertatea sa nu erau cea mai mare miză, trebuia să aibă întotdeauna, dacă nu mai multe, măcar o carte de rezervă. O carte care să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îl interesa. Era un principiu de bază și foarte sănătos. Salvator chiar, pentru Serviciu. Întotdeauna Mihail a știut că în jocul pe care îl făcea, joc în care viața, libertatea sa nu erau cea mai mare miză, trebuia să aibă întotdeauna, dacă nu mai multe, măcar o carte de rezervă. O carte care să fie în stare să întoarcă cursul interpretării evenimentelor, oricare ar fi fost acesta. Evenimentele nu le putea modifica, nu cu asta se ocupa, ci cu observarea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca niște anterie, în preajma locului de întîlnire știut, ar face bucățele-bucățele toată articulația asta ciudată care îi aducea aminte de experiența domnului profesor Schmeltzer. Dar el nu putea acționa, nu putea face nimic. Treaba lui a fost și va fi întotdeauna, cît Serviciul va fi Serviciu, iar el directorul acestuia, să afle, să cîntărească și să spună. Chiar dacă află ceva îngrozitor care cîntărește greu și spune asta prea tîrziu. Putea fi considerată o lipsă de moralitate această atitudine pasivă, indiferentă chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
acești oameni noi se găsiseră. Oameni tineri, practici, dornici să treacă la acțiune, nu să se tîrîie de ici-colo, conform unor legi și regulamente stupide. De fapt nu legile și regulamentele erau stupide, ci cei care le puneau în aplicare. Întotdeauna așa a fost, de cînd lumea și pămîntul. Chiar el, Basarab Cantacuzino, avea de gînd să respecte legile și regulamentele, chiar ăsta era și scopul luptei sale sfânta păzire a regulamentelor! Trebuia doar să fie cît se poate de prudent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
viitorul. Sînt, în schimb, foarte preocupați să facă ordine în trecutul lor, să-i dea o anumită imagine, o anumită culoare, să-l conserve într-o stare convenabilă. Cu ei e foarte greu să porți tratative. De aceea a preferat întotdeauna oamenii tineri, mai puțin responsabili, dacă nu chiar iresponsabili, asemănători apei călduțe, îi poți turna în orice vas vrei, dacă apa se răcește și îngheață nu mai poți face nimic cu ea dacă n-ai avut grijă să-i dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
viață. Mintea, ei, mintea lucra din plin. Directorul își privi degetele, apoi le strînse încetișor în pumn, le desfăcu iarăși "nu știu ce am, amorțesc din ce în ce mai des, cum s-ar spune, parcă nici nu mă mai simt". A fornăit ușor, așa cum făcea întotdeauna cînd nu-i convenea sensul unei discuții. Nu-i plăcea, dar nu se putea stăpîni, era un gest reflex care-i dezvăluia iritarea. Mihai Mihail nu venise pînă la el ca să i se plîngă de sănătate! Voia să-l ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
exact ca ticăloșii cei mai ticăloși dintre oameni, cu toate că nu-i decît un animal." Basarab Cantacuzino își plimbă alene privirea iui grea, fără nici o sclipire, asta nu însemna deloc că mintea sa ar fi fost aidoma! "domnule dihrector, am aphreciat întotdeauna talentul dumnea voasthră înnăscut de, hm, să-i zicem, de a suphraviețui, de a depăși toate stăhrile phrimejdioase în care sînteți obligat să vă amestecați... S-ahr putea ca inteligentul dumneavoasthră instinct de consehrvahre să nu fie altceva decît, hm, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un "hi, hi" ascuțit, neașteptat pentru trupul mare și greoi. "N-o să-ți răspund directore, de ce să-ți răspund, doar sîntem între oameni de pricepere. Eu fac politică, dumneata slujești politica, pînă la urmă sîntem în aceeași barcă în care întotdeauna vei trage la rame, iar eu voi număra. De ce să ne hărățim, să facem valuri și să intre apa în lotcă? Bănuiesc, după cît îmi dau seama, că n-ai stat degeaba, ai reușit să te strecori înăuntrul oamenilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
schițeze cu buzele vineții, crăpate de o febră apărută din senin, un zîmbet-rînjet. Sigur că nu-i venea ușor, trebuia să-și apere și morții, nu doar pe cei vii, contrazicîndu-se, încălcînd principiul vechi ,,dă vina pe mort" care funcționase întotdeauna fără greș și cu audiență bună între membrii Serviciului. "Așa deci, făcu fals prințul aviator, Nu-i nimic, putem crede fiecare în ceea ce vrem, nu ne deranjăm reciproc din cauza asta. S-ar putea ca și ordinele pe care i le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
trădarea lui în planul mare al sorții Țării însemna curaj și iubire de Țară. Trebuia să se aștepte bietul Bîlbîie la nenorocirea sa pentru că nimeni dintre muritori nu face un lucru judecîndu-l din capul locului ca fiind rău, de neiertat. întotdeauna va exista o scuză, o motivație pentru orice ticăloșie. Iuda însuși își putea justifica vînzarea prin aceea că numai prin jertfa sa (orice trădare este un act nemilos, violent în primul rînd față de cel care o făptuiește!), că numai luîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
al doilea, al Vulturului Alb, imaginația devenea cu fiecare clipă o realitate aspră, înspăimîntătoare, care putea ucide. Primul căzut a fost chiar el. Putea avea altcineva o vină în afară de Leonard Bîlbîie? Sigur că nu, doar de la început Serviciul stabilise regula "întotdeauna, mortul e vinovat". Parcă scăpase de o mare povară și avea chiar îmbucurătoarea senzație că se simte mai bine, că alunecarea sa către sfîrșit a fost pentru un timp suspendată. Prin geamul deschis răzbătea tropotul patrulelor călări, iar undeva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
le țin În frâu pe aceste bestii care se devorează reciproc și care Își spun oameni?“ era scris acolo. „La Începutul vieții sociale acționează forța dură și nestăpânită, iar mai apoi legea, care este tot forță, rostuită În forme legislative: Întotdeauna Însă forța precede dreptul.“ În cea de‑a doua, În Antichristul lui Nilus, apare un fel de adnotare sub titlul Conspirației, de fapt un citat Însemnat pe margine cu unghia. (Parcă aude vocea sonoră a răposatului Dragomirov): „Ce le țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
unde trecuse “Întâmplător și fatal“) de la Paris, Într‑o sumbră zi de noiembrie a anului o mie nouă sute douăzeci și doi. Și altceva, În poeziile sale din perioada emigrației, M.O. nu a poetizat „frustrarea“, așa cum susținea amintita doamnă, căci Întotdeauna a fost-, după cum Însuși mărturisea cu o ușoară ironie -, „un poet ocazional al vieții“. Aveam douăzeci și trei de ani... De fapt, nu eu sunt importantă, eu n‑am nici un fel de Însemnătate, deci să revenim la Mendel Osipovici. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
considerați lași. Știi bine că aproape jumătate dintre ei ar prefera să rămână acasă. Nimeni nu poate citi în inima oamenilor, murmura Hiro Tavaeárii. Iar cei care-o fac, riscă să se însele. Legea e lege, încheie. — Atunci înseamnă că întotdeauna legea este mai presus de orice? —Desigur. — Chiar și dacă este o lege nedreaptă? — Chiar și atunci. —Și nici măcar Consiliul nu are dreptul să o-ncalce? — Consiliul mai puțin ca oricine. —Bine, admise Tapú Tetuanúi, cu un ton care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
căci știau, din experiența, că nu există nimic mai supărător în timpul unei lungi traversări decât atacurile puricilor, ploșnițelor sau păduchilor. Muștele și țânțarii aveau să fie îndepărtați de primele adieri de vânt din larg, iaro călătorie fără insecte se dovedeste întotdeauna mult mai plăcută decât cu ele la bord. Vreo treizeci de oameni și vreo douăzeci și cinci de animale, conviețuind în mai puțin de trei sute de metri patrati, ridicau destule probleme, de aceea voiau să facă tot posibilul pentru a evita altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sa, insă Navigatorul-Căpitan era primul care recunoștea că un echipaj mâncat de păduchi devenea neliniștit, rebel și imposibil de stăpânit. Spre seară veni clipă îmbarcării, nu doar pentru că apusul soarelui era un moment magic și, prin tradiție, marile nave plecau întotdeauna în lungile lor călătorii la apus, ci și pentru că nu doreau că vreun pescar din învecinată - și aproape întotdeauna ostilă - Rairatea să descopere că o navă mare, cu cei mai buni războinici la bord, părăsește Bora Bora, având o destinație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
stăpânit. Spre seară veni clipă îmbarcării, nu doar pentru că apusul soarelui era un moment magic și, prin tradiție, marile nave plecau întotdeauna în lungile lor călătorii la apus, ci și pentru că nu doreau că vreun pescar din învecinată - și aproape întotdeauna ostilă - Rairatea să descopere că o navă mare, cu cei mai buni războinici la bord, părăsește Bora Bora, având o destinație necunoscută. Întreg poporul se strânsese pe plajă, purtând podoabele cele mai de preț și nu erau puține fetele la mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
noaptea se coborî asupra lumii, iar întunericul șterse contururile ascuțite ale muntelui la a cărui umbră se treziseră în fiecare zi a vieții lor și la adăpostul căruia făcuseră pentru prima oara dragoste. Curând veniră la întâlnire stelele, credincioase că întotdeauna; mii de milioane de stele, iar Tapú Tetuanúi le caută pe acelea pe care le cunoștea cel mai bine, care aveau să-l conducă pe „negrele căi ale apelor“ și care făcuseră din cei din rasa lui cei mai pricepuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]