6,798 matches
-
apoi să înceapă să se legene sugestiv în sus și-n jos. Hugo a realizat că Laura dansa la bară, deși, dată fiind cantitatea de alcool pe care o băuse, o descriere mai apropiată de realitate era aceea că se agăța de stâlp. Laura și-a lins unul dintre degetele arătătoare și apoi și l-a lipit de clitoris. A scos un sunet șuierat. —Ssssss! a șoptit ea. Sunt fierbinte. Fierbinte, fierbinte, fierbinte. Haide! Știi că mă vrei. M-ai vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
înspumat, Alice și-a împreunat mâinile în agonie. —Hugo! a țipat ea. Ursulețul nu contează. Ieși din apă! Dar Hugo n-a auzit-o. Nu mai auzea nimic altceva decât tumultul râului. Se învârtea în mijlocul apei, purtat de curent și agățându-se, în mod neplăcut, de ierburile jegoase de pe fundul râului. Cursul de apă o fi fost el îngust, dar era adânc și mai puternic decât lăsa să se vadă. Ursulețul era tot în fața lui, dar nu reușea să-l apuce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de albă, s-a ivit în întunericul albastru de deasupra lui. — Am crezut c-ai... Alice respira repede și cu greutate. Să alergi pe un teren accidentat, cu un copil greu în cărucior și cu un altul, de aceleași dimensiuni, agățat de gât ar fi fost o provocare fizică până și pentru cea mai rezistentă persoană. Dar femeii nu-i păsase nici cât negru sub unghie. Hugo a ridicat cu greutate mâna în care ținea ursulețul înnoroiat, ud fleașcă, din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ea, în fiecare dimineață. Sau în câte dimineți îi mai rămăseseră de trăit. Așa cum aflase de curând, viața era șocant de imprevizibilă și putea să fie foarte scurtă. Nu existau nici un fel de garanții și fiecare om trebuia să se agațe de fericire atunci când avea parte de ea. Hugo a întins mâna peste sticluța de sos de soia și și-a împletit degetele cu Alice. Păi, a spus el cu voce scăzută, conștient de prezența celorlalte cupluri care stăteau aproape de ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ajunsese chiar atât de departe? Faptul că ea oprise infuzia de bani însemna că pusese cruce revistei? Da, din păcate, i-a răspuns Jake aruncându-i o privire dură. Așa că ușcheala cu Rosa pică la fix. Speranța de care se agăța Hugo era că Barbara, mama-avocat de la Chicklets, avea să accepte să-l reprezinte în lupta cu Amanda. Cu prima ocazie, Fine a încolțit-o în creșă și a rugat-o să meargă să bea repede o cafea. Însă Barbara l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
care nu au început încă să vorbească. Uneori e doar unul dintre modurile - cu toate că nu e unul prea plăcut - pe care le folosesc ca să se exprime. I se poate pune capăt printr-o atitudine de fermă descurajare. Hugo s-a agățat de acest colac de salvare. —Aha! Deci o să încercăm să aplicăm o atitudine de fermă descurajare, nu? Directoarea creșei și-a agitat pixul în semn de avertizare. Dar uneori, domnule Fine, foarte rar, mușcatul poate fi cauzat de altceva. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
da! a răsuflat ea. Acum pricep, a zis ea clătinând din cap. Cred că ți-a fost așa de simplu la nunta lui Sally. Eu eram singură și disperată. Sau, cel puțin, așa ai crezut tu. Am fost ușor de agățat. Hai, recunoaște, a mârâit ea, vocea începând să-i urce într-un ușor tremolo. N-a fost așa? Bărbatul a oftat. —Ai fost foarte... receptivă. Și foarte frumoasă, a adăugat el repede. Alice a ignorat complimentul. Iar tu ai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și aruncă licoarea pe podea. Buzele reporteriței se mișcau ca și cum ar fi fost prinse într-un dans funebru al cuvintelor anticipate și erau date cu un roșu-aprins ispititor. Ploaia torențială spăla caldarâmul și eventualele urme... 5 Se simțea prins, acaparat, agățat într-o pânză de păianjen lipicioasă, perversă, o capcană perfectă din care evadarea era imposibilă. Nu vedea insecta, însă o bănuia ascunsă pe undeva, stând la pândă, pofticioasă, intuia chiar și gândurile ei, vine ora mesei, ha-ha-ha, delicios prânz, ha-ha-ha
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
mici, serii disparate... Îl durea îngrozitor capul și își spuse că încă un pahar ar putea să rezolve situația delicată. Privi cu jind sticla de J&B, era o dorință fierbinte în el, se plimba prin sufragerie, iar dorința stătea agățată de gâtul lui ca o femeie, ca o iederă cu ramuri din carne. Îl încolăcea, strânsoarea devenea din ce în ce mai supărătoare, dacă nu iei o decizie rapidă o să te sufoci. Nu dorea decât să bea, să bea, să bea până avea să
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
J&B îi confirmă ipoteza referitoare la o beție crâncenă, iar dozele de bere din coșul de gunoi o făcură să strângă din dinți. Văzu laptopul și apăsă înciudată butonul de shut down, fără să citească ultimele rânduri din pagină. Agăță pelerina de ploaie în cuierul de lângă ușă, apoi reveni pe verandă. Se rezemă de perete și aprinse o țigară. Scriitorul dormea cu capul lăsat într-o parte, iar din când în când bolborosea câte ceva din care reieșea că până și
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
peste umăr cum cactușii se extrag din nisip și încearcă să îl ajungă din urmă, agitând brațe pline cu ace de seringă. Ca într-un Dunquerke al coșmarurilor, sări în apă și începu să înoate cu disperarea celui care se agață de speranță ca de ultimul pai. Lovea apa sărată cu putere dar avea senzația că nu înaintează nici măcar un milimetru. Simți cum mișcările brațelor devin din ce în ce mai lente, iar marea se făcu lăptoasă, căpătă consistență și gust de smântână. Reveni la
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cum se îndepărtează de-a lungul șoselei, alergând ușor pe margine, după ce închisese poarta cu grijă, un scriitor (vai, mama lui, hai să fim serioși, asta nu este o meserie, orice, dar meserie nu...) cu destule (nenumărate, murmurase) tinichele invizibile agățate de picioare, tinichele pe care ar fi trebuit să le explice, cumva, fiindcă lăsau în urma lor un pronunțat miros de hoit. Fie că dorea, fie că nu, distinsul - ei, aș! - scriitor era obligat să stea în camera de interogatoriu și
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
sfânta zi de azi, amin! Mai mult, făcea mișto de tine, alături de cologele ei, uite scriitorul ratat, nu e bun de nimic în pat, uite scriitorul ratat, cu față de rahat, așa au cântat, după ce ai plecat, he, he! Scriitorul se agăță din nou cu mâinile de balustradă. - Te arunci sau nu te arunci? Te arunci sau nu te arunci? N-ai curaj (Magicianul puse mâinile în șolduri). Poate că, dacă ar fi o plasă de protecție, plasa ta de protecție, ai
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de moșulică și începu să danseze, fredonând Singing in the rain. Reușea să îl imite foarte bine pe Gene Kelly, iar Scriitorul fu nevoit să accepte ideea că partenerul său de dialog era un dansator înnăscut. La finalul melodiei, se agăță de un stâlp și deveni copia perfectă a celui pe care îl imita. Apoi închise umbrela și o făcu să dispară într-unul din buzunare. Arboră un zâmbet imens, iar Scriitorul aplaudă în batjocură. - Gene Kelly ar fi invidios, Magicianule
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
te cunoaște. Te-a văzut de câteva ori, știe că scrii sau cel puțin așa crede, că încă scrii, atât și nimic mai mult. Magicianule, te rog... Niciun Magician nu se află lângă noi sau între noi sau deasupra noastră, agățat de o streașină. Sunt doar eu. Cine? Eu. Cel care sunt tu. Nu te văd. Nici nu trebuie. E de ajuns că mă auzi. În sfârșit. Se așeză pe un gărduleț de fier forjat care delimita un petec de iarbă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
spre exacerbarea curiozității și a libidoului. Însă rochia aceea verde era departe de a fi provocatoare. Decolteul îngust (îl văzuse atunci când ea intrase și se așezase la masă), nu permitea privirii decât contactul cu lănțișorul de aur de care fusese agățat un medalion oarecare. Spatele femeii nu era gol, astfel încât niciun bărbat din încăpere nu-și putea plasa un virtual deget arătător între omoplați, pentru a coborî, apoi, încetul cu încetul, prelungind și amplificând satisfacția, înspre mijloc, către locul magic în
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de dinainte de cea a doua venire a lui Mesia. Atât evreii cât si musulmanii văd în ”Stâncă” locul sfârșitului... Armaghedonul. Cuvintele... iudaism, creștinism si islamism... ca mărturie a patrimoniului comun, i-au rămas în minte lui Iorgu, ca niște pamblici agățate de o creangă... - Asa dar... si, islamismul... si islamismul... murmură el obosit, încet, tot mai încet, alunecând usor într-un somn adânc... Cocoșul cântă pentru fiecare din noi Era într-o miercuri după amiază către seară, ultima zi din noiembrie
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
să rostească niciun cuvânt. Și-a înnăbușit, doar, un hohot de plâns. - Săraca, Vasilica, ea a crezut întotdeauna că iubirea este mai presus de toate!... se auzi Iorgu murmurând în camera pustie. El îi simțea povara morții ei, care se agăța de el ca o ancoră ce amenința să-l tragă spre fundul unui hău întunecat, de teamă și regrete... Sugrumat de rămășițele scheletice ale vieții lui de altădată ce aruncau umbre macabre... Erau doar frânturi din trecut, amintiri dureroase care
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
el ca o ancoră ce amenința să-l tragă spre fundul unui hău întunecat, de teamă și regrete... Sugrumat de rămășițele scheletice ale vieții lui de altădată ce aruncau umbre macabre... Erau doar frânturi din trecut, amintiri dureroase care se agățau de el ca niște pânze de paianjen. Speranța, însă, era reală. Strălucea mai tare decât stelele care luminau cerul în acea ultimă noapte tăcută de noiembrie... Acum, în timp ce privea resturile vieții, pe care ar fi putut s-o aibă, își
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
e dor de tine, Fata... mi-e dor de tine, mi-e tare dor, ca de întâia mea iubire și cea de pe urmă... Bat cu fruntea țărână și plâng... Mi-e dor de tine!... În momentele de crudă disperare se agăța cu deznădejde de curata ei imagine. -... Văzul, auzul, răsuflarea... Toate din mine te vor și te cheamă... Simt cum inima mi se face mică, mică și bate grăbită în ureche să-mi spună: oriunde, este ea!... Primește, Fata, lacrima amarelor
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
fie bine, și după alte cuvinte încurajatoare, scuzându-se s-a retras. Plecă, tot așa, plutind parcă, fără să i se audă pașii. Cuvintele ei... ”vă simte lipsa... vă strigă... vă cheamă” i-au rămas îm minte ca niște pamblici agățate de o creangă; Iorgu simți un tremur în tot trupul și un gând îl luă în stăpânire: ”Trebuie să vin mai des... ori să locuiesc aici, în sat!”. Rămași singuri, în intimitatea aceea rece ca de cavou, Iorgu o îmbrățișă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
o cută a buzelor, recunoscu gura pe care o sărutase mai demult. Nădușit de sudoare, își întinse brațele spre ea strigând: ”- Așteaptă-mă!... Așteaptă-mă!... ” Sângele îi vâjâia în urechi... creierul său istovit, cu încăpățânare, repeta... ”Așteaptămă... Așteaptă-mă! ”. Si, agățat cu mâinile de cearșaf, se prăbuși ca într-un vis plutind... Când ridică privirea, o zări pe Vasilica în mulțimea care se pierduse în soare... Tocmai se trezi dintr-o toropeală lungă și grea, de friguri și vise stranii... Se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
făcut asta... Adame?!... repetă, Iorgu îndurerat. Suntem materie îndurerată, carne care urlă măcinată de gânduri... până și tăcerile noastre sunt văicăreli înnăbușite. Omul, convins că e în stare să-l ajungă din urmă pe Dumnezeu, și să-l depășească, se agață de ideea de ”evolutie”, crezând că înaintarea îl va aduce la perfecțiune... Greșit. Tot vrând să fie altul, va sfârși prin a fi nimic!... Evoluează dar, împotriva lui însuși... Către o complexitate care îl va nimici. Niciodată nu ești mai
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
simți ceva cald care se prelingea pe picioare. Nu vedea bine și nici lumină nu era în livadă. Ce să facă? A stat cât a stat și s-a hotărât să se ridice. Își introduse mâna prin ciorapul care se agățase în așchiile buturugii și șterse cu mâna scurgerea care nu se mai oprea. Când se uită mai bine, mâna ei era murdară de o culoare ce nu o putea distinge, dar și-a dat imediat seama că ar putea fi
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
de realizare sau al metalului, ci îndeosebi în motivul incizat, simbolizând litera Z. Un unicat, pentru spațiul românesc, este pandantivul cordiform, din argint, găsit la Dănești, care seamănă cu cele din mormintele epocii arpadiene, fiind un accesoriu de vestimentație (se agăța de îmbrăcăminte, în dreptul pieptului). Cât privește măiestria meșterilor, fie autohtoni sau bizantini, aceasta se remarcă prin intermediul aplicei din argint, semisferică, decorată cu proeminențe în tehnica au repoussé (Dănești), a celor două brățări din sticlă (Dodești), a mânerelor din os, unele
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]