4,802 matches
-
1937), consilier economic și șef al Legației Române din Washington (1938). În timpul războiului îndeplinește înalte atribuții (până la funcția de secretar general) în Ministerul Economiei Naționale, la Finanțe și la Externe. Anunță totuși, în 1942, un volum de versuri, intitulat Mănăstiri bucureștene, ilustrat cu șaizeci de heliogravuri proprii, iar în primăvara lui 1944 i se editează volumul Războiul nevăzut. Vieața de îndumnezeire a sfântului părintelui nostru Paisie cel Mare. Cel puțin o vreme neinclus în „loturile criminalilor de război”, S. va fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
fiul Mariei (n. Neagoie) și al lui Dumitru Untaru, țărani. Învață la Liceul „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea și își ia bacalaureatul, în 1939, la Liceul „Spiru Haret” din București. Este licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității bucureștene (1943). Debutul literar, sub pseudonimul Virgiliu Angelli, se produce în cursul superior al liceului, în 1939, la „Jurnalul literar” al lui G. Călinescu. Paralel cu studiile universitare, a făcut parte din redacția ziarelor „Timpul” (condus de Mircea Grigorescu) și „Ecoul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
să refacă atît de fidel atmosfera acelor zile. Recent, memoriile lui Archie Gibson, corespondent al ziarului londonez "Times" (personificat de mai multe ori în cartea Oliviei Manning), au confirmat multe dintre evenimentele relatate în Trilogia balcanică 35. Oricine cunoaște scena bucureșteană poate recunoaște personalitățile (pe care autoarea le menționază sub pseudonime): industriașul evreu Max Aușnit, sub numele fictiv de Drucker, și alții. Familia Drucker (Aușnit) îi invită pe intelectualii de stînga englezi, Guy și Harriet Pringle (domnul și doamna Manning) în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în opera marelui poet național este absent în opera lui Iorga. Poate că din cauză că Iorga a fost în primul rînd un luptător. Astfel încît atît de eminesciana resemnare pesimistă ieșea din discuție. După cîteva turnee de familiarizare cu lumea intelectuală bucureșteană, Iorga și soția sa au plecat în toamna lui 1890 ca să petreacă trei ani de studii și cercetări peste hotare. Obținuse o bursă cu ajutorul lui Odobescu și al lui Xenopol în vederea însușirii la perfecție a limbii grecești, dar a optat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Debutantul Iorga s-a confruntat cu ostilitatea fățișă a celor trei puternici profesori de istorie de la București: profesorul Tocilescu, profesorul Urechia și, mai ales, cea a profesorului Maiorescu, eminentul ideolog al Societății "Junimea", care deținea o influență covîrșitoare în cadrul Universității bucureștene. Iorga era apropiat de ideile junimiste, însă conflictul dintre Maiorescu și el depășea domeniul ideologiei. În ochii lui Maiorescu, Iorga era "pupilul lui Gherea, protejatul lui Hasdeu și al lui Odobescu, acel Iorga care scrisese pentru ziarele adversarilor, un om
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cea mai respingătoare manieră: nu puteai avea încredere în acești ziariști iresponsabili; șantajul și împroșcarea cu noroi a personalităților publice era ceva obișnuit; era vorba de punctul culminant al jurnalisticii de bulevard. Caragiale a descris adesea în satirele sale jurnalistica bucureșteană 68. Ziarul lui Iorga nu se preta la un jurnalism de speța aceasta. El scria aproape toate editorialele și uneori verifica și corecta ziarul zilnic. În perioadele critice, Iorga scria două sau mai multe editoriale în fiecare zi; presiunile dramatice
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fi impresionate de faptul că profesorul ăsta universitar era însoțit de un boier, și-a luat totuși cu el cîteva cărți de istorie a Bizanțului în caz că era arestat 165. A primit foarte multe scrisori avînd ca subiect tulburările. Înalta societate bucureșteană era indignată. O mare doamnă, un fel de "văduvă de duce", nu-și putea stăpîni indignarea, amintindu-i lui Iorga că pînă și Frederic cel Mare pusese în scenă piese franțuzești, iar Goethe și Schiller se născuseră și fuseseră educați
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Studenții puneau în scenă piese de Caragiale și Vasile Alecsandri, iar uneori Iorga invita actori profesioniști de la București. Apoi lecturi poetice, concerte de muzică populară și spectacole de dansuri populare, toate conform conservatorismului artistic al sămănătoristului Iorga 217. Înalta societate bucureșteană își bătea joc de această "vilegiatură", numind-o "Neamul românesc" al lui Nicolae Iorga 218. Iorga a fost un membru activ al Ligii culturale, fondată în 1891 pentru menținerea contactelor culturale între românii aflați sub diferite stăpîniri străine și cei
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
aceștia să se amestece"10. Soția lui, Regina Maria, o prințesă britanică, era din tot sufletul de partea Aliaților și împotriva germanilor și austriecilor. Ambasadorul austriac, contele Ottokar Czernin, s-a plîns o dată că nu era destul de simpatizat de societatea bucureșteană, rugînd-o pe Regina Maria să-l ajute să fie mai popular; Este îngrozitor de greu să-l faci popular pe un austriac în România"11, a răspuns aceasta. Contele Czernin și-a dat seama că Regina Maria va fi cea care
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
colcăiau mizeria, deznădejdea, zădărnicia și o devastatoare epidemie de tifos. Situația era dramatică: un milion și jumătate de refugiați, un milion de soldați ruși; penurie de alimente și locuințe, lipsă de combustibil și 100.000 de morți de tifos. Elita bucureșteană (membrii Regimului care reușiseră să fugă) a devenit și mai strîns unită la Iași. Politica a devenit într-o măsură și mai mare o afacere de familie. Brătianu s-a mutat într-o casă vecină cu aceea a lui Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
adăugau conceptele lui sămănătoriste. Era o declarație de credință socială, politică și națională de care "nu s-a dezis niciodată tot restul vieții". Toate acestea au dus în politică la o atitudine pe care picantul și competentul jurnalist al scenei bucureștene, Șeicaru, o numea "fantezistele zigzaguri excentrice ale atitudinilor fanteziste, extravagante și capricioase ale lui Iorga" (Zigzagul fantezist al atitudinilor lui fanteziste)32. Iorga nu înțelegea că pentru a canaliza sprijinul generației tranșeelor (sau orice sprijin potențial) era nevoie de un
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pînă jos). Cei care îl acuzau acum pe Iorga îl împroșcau cu noroi pe un om (proverbial de curat) de faptul că "s-a vîndut evreilor...". Așa cum o numeau membrii familiei Iorga în discuțiile cu autorul acestei cărți 138. Mahalaua bucureșteană a început să exagereze contribuțiile lui Blank, estimîndu-le de la 10 la 20 de ori mai mari decît sumele reale. Și, dată fiind poziția politică a lui Iorga, aceste atacuri veneau atît din partea regimului liberal, cît și din cea a lui
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Dar de ce să fi acceptat Brătianu, Cuza, alți inamici politici și corpul studențesc radicalizat, cu moralitatea (și sărăcia) lui la limită adevărul? Nu era mai convenabil să declare că "Învățătorul națiunii", "Apostolul" (fostul "Apostol") era în solda lui Blank? Bursa bucureșteană de bîrfe a început să împrăștie povești și mai fantastice: Iorga era acuzat că era "vîndut și altor bănci evreiești" (cele ale lui Berkowitz, Lowey și Braunstein) și că făcea parte din Consiliul de Administrație al acestor bănci 140. Toate
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga nu erau realiste 193. În 1925, după o atentă pregătire, clanul Brătianu a pus la cale exilarea Prințului moștenitor Carol și renunțarea acestuia la succesiune. După căsătorie, Carol își reîncepuse escapadele, care deveniseră subiectul favorit de conversație al bîrfei bucureștene și al presei străine. Zizi Lambrino a părăsit Bucureștiul împreună cu Mircea, copilul lui Carol, și s-a stabilit la Paris. L-a dat în judecată pe Carol, reclamînd pensie alimentară pentru întreținerea copilului. Toate acestea constituiau "bomba zilei" pentru ziarele
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ele un rol important. Întregul incident acoperă perioada 1925-1927 și este ilustrat de vreo șase articole și de mai multe recenzii critice ale cărților lui Iorga și ale metodei sale istorice scrise de Eliade în publicațiile universitare și în ziarele bucureștene. Înainte de aceasta, Eliade fusese un mare admirator al lui Iorga, al activității și personalității sale. Nu-l admira atît pentru realizările științifice ale lui Iorga cît pentru dinamismul, energia, randamentul și "forța lui cosmică". Critica lui Eliade avea drept obiect
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
obicei, dîndu-l în judecată pe autorul lui pentru defăimare și calomnie. Ziarul vienez "Welt am Montag" afirma că Iorga ar fi fost mituit de Deterding. Iorga a răspuns prompt la această acuzație dînd ziarul în judecată pentru calomnie. Ziarul liberal bucureștean "Viitorul" a luat partea lui Tzigara-Samurcaș în permanentul conflict al acestuia cu Iorga. Iorga a reacționat la aceste articole dîndu-și teatral demisia din postul de rector al Universității București. Chestiunea a fost imediat transferată competenței tribunalului 29. Iorga își amintea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
avut noroc apelînd la tehnicile de forță. Nu numai că lucrarea lui Giurescu a fost publicată de Fundația Regală, dar acesta a fost numit administrator al tuturor fondurilor bănești ale Fundației. Giurescu, Panaitescu și Iorga au continuat polemicile în cotidienele bucureștene, dîndu-și replici unul altuia prin intermediari de felul lui Stelian Popescu. "Prefer, scria Iorga, să nu-i răspund profesorului Giurescu; curajul lui de a nega și de a justifica și vulgaritățile din atacurile sale fac imposibilă orice discuție. Iar fostul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
să se despartă de ea în folosul lucrătorilor săi... A devenit curînd clar care era valoarea relativă a bibliotecii sale. "Prețul pieței" pentru cărțile lui Iorga abia dacă acoperea o pojghiță a problemelor sale financiare. Dar ce făcea înalta societate bucureșteană? Numeroasele cunoștințe ale lui Iorga, oameni pe care îi putea considera ca fiind prietenii lui? Societatea aceea care îl lingușea cu cîteva zile mai devreme? Au încercat să-l ajute? Așa cum stă scris în Scriptură: "Era un nou rege în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ciuruită de gloanțe asupra trupului neînsuflețit al lui Iorga. Găurile de gloanțe care au sfîșiat hîrtia, deteriorînd textul, constituie într-o măsură mărturia postumă a sărăciei și incoruptibilității lui, calități rar întîlnite în atmosfera de corupție atotcuprinzătoare a înaltei societăți bucureștene care îi întorcea acum spatele "Dascălului națiunii". Familia Iorga locuia acum în mica lor vilă de la Sinaia. Dar, pe la sfîrșitul ultimei săptămîni a lui noiembrie, lucrurile au început să se pună în mișcare (în ceea ce privește planurile "Echipei Morții"). Așa cum își amintea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui Boeru avea două misiuni: să-i ucidă pe Iorga și pe Madgearu. Negăsindu-l pe Iorga, s-au deplasat la reședința lui Madgearu și (așa cum i-a relatat Boeru autorului cărții de față), prezentîndu-se drept reprezentanți ai "Poliției Legionare" bucureștene, i-au cerut acestuia să-i însoțească "pentru a răspunde la cîteva întrebări". Madgearu nu a opus rezistență; l-au dus în pădurea Snagov și l-au ciuruit cu gloanțe în jurul orei 3:40 p.m.40 De la Snagov s-au
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cum este coborît în groapă sicriul lui Iorga, sub șfichiuirile reci ca gheața ale crivățului, vîntul care năvălește în Valahia venind din stepele Rusiei. Nu s-a ținut nici o cuvîntare. Familia Iorga era indignată de lașitatea și oportunismul înaltei societăți bucureștene, ajunse la culme mai ales după crimele de la Jilava. Capătul drumului lui Iorga a fost trist. Trebuie să remarcăm totuși o excepție: greu încercata Franță nu și-a uitat prietenul. Prezența la funeralii a însărcinatului francez a fost bătătoare la
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ungurilor: necrologul scris în memoria profesorului Bitay, pamfletul "împotriva urii dintre națiuni" (adică dintre națiunile română și ungară), dar menționa că reconcilierea era prefigurată "numai pe baza Tratatului de Pace de la Versailles". Articolul se încheia astfel: "Poate că în anarhia bucureșteană se va găsi mai devreme sau mai tîrziu un glonte și pentru ucigașii lui Iorga"52. Ziarul "Popolo di Roma" (un important cotidian fascist italian) era mai interesat de justificarea "acțiunii directe" decît de exprimarea recunoștinței față de un prieten de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
continua totuși să sufere. Legiunea dispăruse, dar sentimentele germane față de numele "Iorga" erau vindicative. Naziștii erau foarte sensibili la orice încercare de reabilitare a lui Iorga. Ca atare, familia Iorga trăia mai departe practic în izolare, la periferia "înaltei societăți" bucureștene. Doamna Catinca (așa cum își amintește doamna Liliana) își suporta durerea cu mîndrie și tărie. Încerca să suplinească pierderea stînd cu copiii, dar părea totuși să prefere singurătatea. În singurătatea ei îi scria scrisori lui Iorga. Dar așa cum se întîmplă de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a respins aceste răutăți ca fiind "calomnii tipic orientale și barbare" (Theodorescu, Contribuțiuni... , p. 35), deși recurgea și el la asemenea tactici față de adversarii săi, stîlcindu-le fostele nume de familie și falsificîndu-le originea 10 În 1940, Pamfil Șeicaru, editorul cotidianului bucureștean "Curentul", l-a rugat pe Iorga să scrie un cuvînt îninte la o lucrare despre pamfletiștii români. Iorga a fost de acord, dar și-a retras cuvîntul atunci cînd a descoperit că era menționat și C. Sion: "De ce nu mi-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
tîrziu, mulți profesori de filosofie de la București (ca Vasile Ghețu) își aminteau de aceste conferințe cu o admirație plină de emoție. Firește, nimic nu putea fi mai străin de gîndirea lui Iorga decît îndoiala metodică a lui Descartes. Instituția universitară bucureșteană considera că prin seria aceasta de conferințe, Iorga îi atrăgea atenția lui Titu Maiorescu că istoria filosofiei nu era terenul său de vînătoare privat (chasse réservée). Șeicaru, op. cit., p. 20 89 O viață de om așa cum a fost, vol. I
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]