7,296 matches
-
vârsta asta, voi, tinerii, jucați tot sufletul pe o carte. Trebuie să fii mai blazat. - Otilia e o fată admirabilă, o fată superioară, spuse Felix,căpătînd încredere și bucuros în fundul sufletului de a vorbi cu cineva despre problema care-l chinuia îndeosebi. E o fată admirabilă, dar n-o înțeleg. Și începu să-i spună toate îndoielile lui despre Otilia, relațiile cu Pascalopol, plecarea la moșie, cu atâta aprindere confesională, încît o lacrimă gratuită, din exces de sensibilitate, se strânse într-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lui Simion începu să pună pe Aglae pe gânduri. Simion își examina hainele și le găsea prea scurte, dibuia prin toate dulapurile, scotea afară rufăria și hăinăria și se văita că dușmanii "omoară" hainele, le bat, le taie și le chinuie, persecutând astfel spiritul ascuns în ele. - Ești nebun, striga Aglae, eu nu știu ce-o să mă fac cutine. Mi-ai pus toata casa cu josu-n sus. Nu ți-a scurtat nimeni nici o haină, așa au fost ele. - Le chinuiți! se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
le chinuie, persecutând astfel spiritul ascuns în ele. - Ești nebun, striga Aglae, eu nu știu ce-o să mă fac cutine. Mi-ai pus toata casa cu josu-n sus. Nu ți-a scurtat nimeni nici o haină, așa au fost ele. - Le chinuiți! se căină Simion. Aglae era în fond singura plictisită, fiindcă Aurica își reîncepuse turneele pe Calea Victoriei, iar Titi, placid, privea neînțelegător, legănîndu-se cu spatele rezemat de sobă și cu mâinile împreunate catolic. Când scandalul devenea mai mare, Aglae îl îndemna
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să-mi spui ceva. - Vezi că, se hotărî deodată Felix, eu trebuie să plec. Am uitat să-ți spun că am lucrări grabnice mâine, trebuie să mă prepar pentru examene. Ideea de a sta o noapte întreagă la Georgeta îl chinuia. Totul i se părea fals și căuta un pretext să fugă. - Ascultă, Felix, ai curajul și spune-mi drept! Ți-e frică sărămîi la mine, crezi, cum să zic, că n-ar fi convenabil. - Nu, nu, protestă Felix, încurcat, e
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de agitație, Simion începu să se plimbe prin casă, gesticulând și privind la hainele lui. Nasul îi era înroșit ca de ger, și mucozitățile se prelingeau pe mustăți. Vorbi repede: - Ereticii îmi fură banii, s-au unit toți să-mi chinuie hainele,uitați-vă la pantaloni (erau scurți) cum mi i-au decolorat, mi-au bătut hainele pe cruce. Cristos a fost izgonit din lume, au omorât pe Cristos, lumea a rămas fără Dumnezeu, îmi scriu ucenicii și nu-mi dați
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
disimulație, profund în sentimente, Felix, după oarecare codire, marturisi Otiliei starea lui de spirit: - Mă întrebi de ce te privesc! Sunt cuprins de un sentimentciudat. Prezența ta aici mă face fericit, te-am așteptat cu încredere, te-am visat, dar sunt chinuit de întrebări. Dacă mi-ai spune neted că nu mă iubești, aș fi amărât cum nu poți să-ți închipui, totuși m-aș resemna, fiindcă aș socoti că te tiranizez, făcând prea mare paradă de tristețe. Nu știu bine ce
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
uneori clare ca-ntr-o poiană. Felix admiră pe Pascalopol și gândi că era un om superior, vrednic de imitat. Se cădea ca și el să fie la înălțimea moșierului și să dea dovezi de aceeași demnitate. O îndoială îl chinuia. La cine făcuse aluzie Pascalopol? Evident, îi atrăsese atenția lui să nu aibă nici o bănuială asupra Otiliei, însă vorbise de calomnie. El, Felix, nu se purtase de loc în așa chip încît să merite astfel de reproșuri și nu și-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de o solicitudine încercată. Fusese trist, ca de-o izgonire, dar bătrânul se grăbise să-i arate convingerea că va sta mai departe G. Călinescu la el, "tot cu atît". Otilia nu se amestecase numai de rușine, și Felix își chinuise mintea, ca să se convingă că nu poate fi și alt motiv la mijloc, până ce, leal, fata îi mărturisise: - Papa te speculează puțin. E o mică slăbiciune foarteurîtă a lui, de care nu pot să-l vindec, acum la bătrânețe. Fiindcă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
gemete, decesul, spre vădita dezamăgire a celor de față. Stănică, mai în șoaptă, se simți îndatorat să dea speranțe: - Orice-ar fi, nu scapă, mi-a spus mie doctorul. - Mai bine să-l ia Dumnezeu, fu Aglae de părere, decîtsă-l chinuiască și pe el cu vreo paralizie și să ne chinuiască și pe noi. În vremea aceasta, Otilia alergase pe poartă afară și avusese norocul să găsească încă sania cu care venise, fiindcă birjarul se dăduse jos să curețe rețeaua de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai în șoaptă, se simți îndatorat să dea speranțe: - Orice-ar fi, nu scapă, mi-a spus mie doctorul. - Mai bine să-l ia Dumnezeu, fu Aglae de părere, decîtsă-l chinuiască și pe el cu vreo paralizie și să ne chinuiască și pe noi. În vremea aceasta, Otilia alergase pe poartă afară și avusese norocul să găsească încă sania cu care venise, fiindcă birjarul se dăduse jos să curețe rețeaua de zăpadă cu o măturică. - Aleargă repede, strigă Otilia. Birjarul dădu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ce îi îngreunau viața. Începu să se simtă din ce în ce mai nefericit, tocmai el, și nu exista nici o persoană care ar fi putut să-l înțeleagă în nefericirea lui. Ajuns aproape la culmea disperării a început să aibă gânduri distructive ce îl chinuiau și nu reușea în nici un chip să se elibereze de ele. Incapabil să se vindece de unul singur a pornit la drum pentru a căuta ajutor la acel vindecător faimos despre care auzise vorbindu-se, al cărui nume era Dion
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
-ngălbeneau și picau. Valurile se destrămau. Chinurile și năpasta își cunoșteau și ele sfârșitul. În basmele amerindienilor, preafericiților prinți, convertiți și excomunicați în aceeași zi, li se retează dintr-o singură lovitură gulerele, cărțile de rugăciuni, lănțișorul, grumazul. Toți se chinuie puțin, se agită pentru o clipă, asudă, transpiră, dar se trezesc apoi în fotoliul de piele scos pe verandă, bând coniac albanez și numărîndu-și degetele. Doar Celestin era profund supărat de câte șuturi în fund continua să primească de la viață
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o simțea, cât de puțin, sustrăgîndu-se, de la mișcarea de du-te vino a universului. Mergând, cu sacrificiul său, până dincolo de limanurile cunoașterii, când, pentru a o descătușa și de ultima urmă a complexului prezenței sale, exemplare și excesiv de virtuoase, chinuindu-se s-o înjure, limba sa neînvățată alunecă într-o așchie poetică recitată din Upanișade; fîstîcindu-se când mâna sa, cu instrucție tantrică, o cotrobăi între sâni; alintînd-o și îndemnînd-o să-i răspundă, chiar în limba sa împorcăită, taximetristului. Aceluia pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cât puteam mai trăznit: "Ai bea o bere rece cu mine?" Ar bea și pare bucuroasă și trebuie să-ncep cu ceva. Bine, atunci o să-ncep cu ceva: "Nu-i așa că, dacă ai pleca neiubită de la mine, ai avea senzația, chinuindu-te să atingi mult visatul etaj zece, că ai dat degeaba, din picioare, pe scări?" - Cum adică am dat degeaba, din picioare, pe scări? scrie și ea. - Uite-așa, nici nu te îndreptasei bine către mine și te-ai apucat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Lopăta prin locurile cele mai discrete și umbroase pretinzând, în glumă, că avea un ton albinos. Cine i-a vârât, domnule, mură în gură, compatriotului nostru, Tristan Tzara, ideea, curentul și denumirea de Da-Da? Două săptămâni s-a tot chinuit cu acest mic domn zevzec, pedant și încuiat, care nu pricepea absolut nimic din revoluția artistică propăvăduită de Robin, dar care, spre hazul tuturor, nu se putea abține a nu aproba, năuc, din zece în zece minute: "Da! Da!" Dar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
explicându- se, oarecum în contradicție cu atitudinea generală a Patriciei:) N-am făcut-o niciodată pe asistenta medicală cu șezutul lui Robin. El mi-a mărturisit-o. Pinky reuși în această clipă ceea ce, de-o bună bucată de seară, se chinuise să facă. Să se lase pe spate. Apoi se albi. Se reapropie de masă. Apoi, gustând cu tacticozitate fiecare milimetru, se lăsă iarăși pe spate. Îi tremurau degetele, i se uscase gâtul și, când încercă unul dintre solourile lui vocale
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de singuri, șosetele mele atât de singure, cuvertura mea de mătase atât de singură, ceașca mea de cafea este singură, singurii mei pantaloni îmbracă pe jumătate un bărbat cu torsul gol și încordat, care, de un sfert de ceas, se chinuie să înțepenească o foaie de geam într-o fereastră. Azi-noapte m-am întors de la audiția de rock a acelei tipe timide și revoltate, într-atît de amețit și cătrănit și pentru că, pe drum, nimic mulțumitor nu mai mi se întîmplase, am
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
balustrade, pe neașteptate, nu ar fi răsărit vecinii; am fost nevoit să aleg pe unul dintre ei și să-l invit la un lapte. Omul probabil poseda o soție, își fixase un țel, la început a fost demn, m-am chinuit să-l conving să se așeze în patru labe, insista să scâncească, eu îi împărtășeam din cunoștințele mele despre faptul că laptele ar putea fi un aliment minunat; când am adormit, l-a băut pe tot, apoi m-a lăsat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
venit supărată la școală. Vasilică a observat și i-a spus lui Stani care, fără vreo intenție ascunsă, numai s-o înveselească, a compus imediat un acrostih nu i-a plăcut Mihaelei, l-a luat prea în serios. S-a chinuit puțin la litera h dar pe ei băieții i-a amuzat, mai ales că a potrivit rimele într-un mod iscusit. Părea o poezie scrisă iubitei. A împăcat-o repede, justificându-se că nu a creat-o cu intenția de
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Se orientă și intră în sediul conducerii. Ușile și geamurile deschise din încăperi asigurau o ventilație ineficientă. Singurul avantaj în aceste birouri încărcate de zăpușeală era umbra! A zărit caloriferele, aprecia că beneficiau de încălzire centrală în timpul iernii nu se chinuiau cu lemne ca ei acasă. Întreabă un om care aștepta pe culoar de biroul personal. E îndrumat spre o ușă, intră și se prezentă simplu unui individ care-l privea curios spune cine la trimis și de ce. Tipul fără vorbe
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
câteva zile gunoierilor. Aceștia se bucuraseră că le aducea cineva băutură la îndemînă. Stere era tânăr și ager, cam duhos, nedezlegat la limbă, nu-și vindea lesne sufletul. Muncea cât șapte, își spăla singur rufele, mânca ce da Dumnezeu, se chinuia să agonisească ceva, să iasă din sărăcie. Sănătos, sănătos, așeza totul la spate, nu se încurca. Avea o privire de punea omul jos, hăndrălăii nu ridicau colțul. Îi plăcuse și lui Grigore. Într-un an împrejmuise dugheana, mai înmulțise capitalul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cereau. Hârtiile se adunau în tejgheaua negustorului. Își mai făcuse o magazie, un pat ca lumea, era mulțumit. Mai cumpărase câteva clondire, pânză de un șorț, pe care i-l croise Aglaia, nu obosea stând în picioare toată ziua. Se chinuia mai mult noaptea. Se scula din ceas în ceas și dădea târcoale 14 prăvăliei. Locul era pustiu, îi era frică. Când auzea dinii de la bordeiul lui Grigore, parcă se mai liniștea. Pripășise vreo două javre la ușa lui, să-l
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sale tinere, că o iubește și că dacă Lina se duce după venetic, el face una mare. Socrul nu se lăsa. Vorbise cu cârciumarul, nu putea să-și ia cuvântul înapoi. Când se culca, o auzea pe fată cum se chinuia în perne oftmd. Dragostea e lucrul naibii, se gândea, dar de înduplecat, nu s-a înduplecat. A fost mai greu până la logodnă, că pe urmă inima fetei s-a mai muiat. O furaseră pregătirile nunții, sărbătoarea din casă, încercatul rochiilor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
făcea liniște. Lina a născut aproape de Crăciun. Aglaia a chemat-o și pe-a lui Matei, că erau de-o vârstă și se pricepea la moșit. Au întins așternuturile, au fiert apă și au îngrijit-o. Nevasta cârciumarului s-a chinuit până la ziuă și a născut un băiat, o mână de carne, cu ochii lipiți, scâncind. Stere, ostenit de la drumurile lui, s-a sculat, a aprins lămpile și s-a învîrtit tot timpul împrejurul muierilor. Când Aglaia i-a arătat copilul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un copil. Tot la Stere venise să ceară. - Ajută-mă, domnu Stere, nu mă lăsa... Cârciumarul, mai strîmbîndu-se, mai închizînd ochii, 1-a ajutat. De fier să fi fost, și nu putea să-l lase când îl vedea cum se chinuie. Nu trecea primăvara, și la poarta ceferistului atârna un drapel alb, de mort. Îl aducea un bătrîft din capul Griviței, îl lega cu sârmă în ostrețele gardului și pleca. După trei zile se întorcea, îl desfăcea, fl punea pe spinare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]