17,484 matches
-
un gândac de bucătărie. Dar ceea ce a mirosit a moarte subită a fost mânia vecinilor mei. Ziarele mai barbare tipăreau fără comentarii scrisori de la persoane care voiau să mă vadă expus într-o cușcă de fier prin toată țara, de pe coasta de est până pe coasta de vest; de la eroi care se ofereau să facă parte din plutonul de execuție destinat mie, de parcă utilizarea armelor mici ar fi fost o îndemânare pe care puțini o aveau; de la oameni care nu-și propuneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Dar ceea ce a mirosit a moarte subită a fost mânia vecinilor mei. Ziarele mai barbare tipăreau fără comentarii scrisori de la persoane care voiau să mă vadă expus într-o cușcă de fier prin toată țara, de pe coasta de est până pe coasta de vest; de la eroi care se ofereau să facă parte din plutonul de execuție destinat mie, de parcă utilizarea armelor mici ar fi fost o îndemânare pe care puțini o aveau; de la oameni care nu-și propuneau personal să facă nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
până la locul unde moartea era sigură. — Eu nu sunt destinul tău și nici Satana! i-am zis. Uită-te la tine! Ai venit să ucizi răul cu mâinile goale și acum pleci frumușel la fel de glorios ca un individ lovit în coaste de-un autocar Greyhound! Și asta-i toată gloria pe care o meriți! am adăugat. Asta-i tot ce merită un om care se războiește cu răul în stare pură. Există o mulțime de motive întemeiate pentru care să lupți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
reînhumăm, cum vrea fiecare. Că altfel nici dr...Cine mai știa de ei?! Putrezeau acolo, neștiuți de nimeni. Ce mare scofală o tijă, o gaură, un nit, ce-o fi fost tehnica sanitară pă vremea burgheziei. De rămânea acolo, sub coasta de la Chelitura, în bălți, la stuf, și-n ceasul de acu’, era mai bine? Se răsuci și privi spre dulapul cu regulamente. Parcă le număra, să nu fi dispărut vreunul. Reveni și clătină nemulțumit, abătut, din cap. - Ce chestie, popo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
întreg. Garnitura complectă. Alții întregi nu mai avem. Toți ăialalți e cu lipsuri. Unu e și fără cap, îți dai seama, părinte? Cum să mori fără cap?! S-a mai pierdut o piesă, două din inventarul scheletului, un deget, o coastă, nu zic nu, la dezgropare, ori la ambalaj, ori poate așa a fost să rămână, incompleți. Dar fără cap... Nisip dădu să spună ceva. Goncea îi făcu semn să tacă. - N-am altă soluție. Luați săculețu’, semnați la eaj, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o fi să fie, nu te oblig... - Nu am lumânări. Uite că nu m-am gândit să umblu cu lumânări. Și doar... Gina dansa chiar în clubul de noapte ce-l deschisese anul trecut Ohaia Micigana a lui Brandaburlea în coasta Prefecturii, unde fusese redacția ziarului județean Victoria socialismului. Zâmbi înduioșat. Nu se gândise niciodată să aprindă o lumânare la crucea aceea. Și trecea aproape zilnic pe acolo. În zori, mai ales, când o ducea pe Gina acasă. Spre niciunde După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
lunganul meșterea la ușă. Spatele ei, cu carnea sfâșiată, cu cheaguri negre de sânge, scorțoase, cu zdrențe de piele atârnând ca țoalele păduchioasei de cerșea la intersecție, chiar în față la „Clodie’s dandy“ (cu club de zi privat), cu coastele albicioase, supte de orice urmă de carne, cu plămânii uscți și mațele strânse în ghemotoace vineții, era o găună plină de șerpișori în foșgăială, de broaște râioase, bulbucate, strângând între ghiare râme mari, negre, șerpești, iar cucuvele țâșneau din noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Scrie și acolo... - Patronul nostru are mulți dușmani, domnule Fritz. - Fitz. - Îmbrăcați-vă. Patronul vă primește imediat. După ce vizitatorul se îmbrăcă, Mitch făcu un semn unui soldat și acesta îi acoperi reporterului fața cu un sac. Apoi îi înfipse în coaste țeava pistolului pe care, în sfârșit, îl scoase de sub haină. Străbătură așa un labirint de scări și culoare, ceea ce le luă cam zece minute. După ce reporterul se lovi zdravăn de toate pragurile și se împiedică de câteva ori, o voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
trăgându-și un scaun pe locul din fața mea, la masă. Ei, salut, Sam! spuse, observându-mă. M-a surprins plăcerea adevărată din vocea ei. De obicei, Helen mă întâmpina cu la fel de multă căldură ca un sloi de gheață venit de pe coasta Groenlandei. Cu mintea mea cea brici, îmi dădui seama că se simțea nesigură în mijlocul atâtor oameni care păreau să se cunoască de când lumea și că era atât de fericită că vede un chip cunoscut încât nu-i mai păsa al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
continuă să ucidă pe oricine le iese în cale și același lucru se întâmplă cu anumite familii jíbara de pe râul Santiago, în Perú. Dacă lucrurile se extind, selva asta va arde de la un capăt la celălalt; de la poalele Anzilor la coastele Atlanticului. Se opri câteva clipe ca să-și smulgă un fir lung de păr negru care îi ieșea dintr-o nară a nasului său ascuțit. Reuși la a treia încercare, își șterse o minusculă lacrimă de durere care îi izbucnise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în Santa Marta, în calitatea lui de „capitală administrativă“, aproape că nu trăiau oameni din selvă sau de pe râul din „muntele“ amazonian. Majoritatea erau străini de acele locuri: funcționari, militari, negustori și călugări sosiți de pe Masivul Înalt sau de pe îndepărtata Coastă; oameni care urau căldura lipicioasă, armatele de țânțari, permanenta amenințare a șerpilor, păianjenilor și scorpionilor și îndepărtatul răget al jaguarilor. Pentru militari și funcționari, Santa Marta reprezenta o treaptă obligatorie a primilor ani de carieră sau un „semi-exil“ pentru plata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de mii de indieni yumas din secolul trecut nu au mai rămas decât două duzini de familii înfometate, nimicite de tuberculoză și de gonoree, care supraviețuiau doar din ce câștigau femeile lor în casele de prostituție ale unei negrese de pe coastă - „La Sandra“ - și ale unei andine verzui și transparente - „Foița de țigară“ -, vinovate de tot sifilisul care naviga pe San Pedro până la vărsarea lui în Amazon. Oricare ar fi fost crima săvârșită în orice colț al lumii, chiar și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe străzile din Santa Marta. Când termină berea, misionarul arătă din cap spre balconul palatului de Guvernământ: — Cum ți s-a părut? — Un om terminat. Și deziluzionat. — Are motive să fie... Familie bogată, studii în Europa, plantații de cafea pe Coastă, o promițătoare carieră politică: ambasador, ministru... Iar, apoi, numai eșecuri. Ca proprietar de terenuri, n-a știut să prevadă criza cafelei și și-a pierdut pământurile. Ca ministru, n-a știut să prevadă „boom“-ul comunicațiilor și avântul Televiziunii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
terasă, la lumina unei reclame luminoase mari. Ceru un whisky, aprinse o țigară și deschise cartea la prima pagină. „Cu mai bine de două mii de ani în urmă, cartaginezii au echipat o flotă cu scopul de a întemeia colonii pe coasta de Vest a Africii. Cu șaizeci de ambarcațiuni, au plecat din Cartagina în jur de treizeci de mii de bărbați și de femei. Comandantul era Hannon, care a descris călătoria în Periplus Hannonis. Hannon ne-a lăsat în cronicile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în care a dormit o noapte, cu ani în urmă. Dacă nu s-ar fi grăbit să se întoarcă la coliba și la selva lui, i-ar fi plăcut să meargă din nou pe drumul acela, să se cațere de pe coastă până pe culmi și să-și umple ochii cu priveliștea ce se schimba pe măsură ce urca de la poalele Anzilor. Îi plăcea seninătatea gravă a locurilor pustii și înghețate, cam pe la patru mii de metri, ținut cu buruieni mărunte, de culoare brună, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și nu voi vedea clar despre ce-i vorba, zise Rizzardi. Dar dacă unghiul e bun, și așa pare din ce văd eu de aici, atunci criminalul a avut cale liberă drept spre inimă. Nu-i stătea În cale nici o coastă. Nimic. Cea mai ușoară apăsare, cea mai slabă presiune și omul e mort. Rizzardi repetă: — Fie foarte priceput, fie foarte norocos. Brunetti nu putea vedea decât lățimea rănii; habar nu avea de calea pe care ar fi urmat-o Înăuntrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
știa că nu avea rost să-l Întrebe dacă e sigur. — Ce altceva? — Lama avea o lățime de patru centimetri și era lungă de cel puțin cincisprezece. Vârful a străpuns inima, exact cum am crezut. S-a strecurat chiar printre coaste, nici măcar nu le-a zgâriat, așa că cel care-a făcut-o știa că trebuie să țină lama la orizontală. Iar unghiul a fost perfect. Făcu o pauză de-o clipă, apoi adăugă: — Dat fiind c-a fost pe partea stângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
brațe. Mult timp, ea rămase țeapănă, Încercând să se depărteze de el. Brunetti spori presiunea brațelor În jurul ei și Paola se relaxă, sprijinindu-se de el, și-și culcă fruntea pe pieptul lui. Rămaseră așa până când ea Îl Înțepă În coaste cu capătul lingurii și spuse: — Se arde ficatul. Îi dădu drumul și-și luă Înapoi paharul. — Nu știu de ce e agitată, dar s-a tulburat văzând cadavrul. — N-ar fi oricine tulburat să vadă un om mort, mai ales cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
era politicos și prietenos cu civilii italieni care munceau În birou. Nu foarte mult, nu-i așa? Întrebă Brunetti, Închizând dosarul și Împingându-l Înapoi spre maior. Soldatul perfect. Muncitor. Ascultător. Prietenos. — Dar cineva i-a Înfipt un cuțit În coaste. Brunetti Își aduse aminte de doctorul Peters și Întrebă: — Nu avea o iubită? — Din câte știm noi, nu, răspunse Ambrogiani. Dar asta nu Înseamnă că nu avea. Era tânăr, vorbea destul de bine italiana. Așa că e posibil. Ambrogiani făcu pauză un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
umedă. Alte detalii de epocă includeau o fereastră jegoasă în formă de evantai, plasată deasupra ușii, alte ferestre înalte și dificil de curățat și niște tavane înalte și crăpate. În esență, era o casă dărâmată, cu trei niveluri, așezată pe coasta unui deal, la marginea orașului. După părerea lui Hugo, era un dezastru. — Dar aici zice că are „un potențial extraordinar pentru renovare“, a spus Amanda împungând cu un deget manichiurat pliantul dat de agentul imobiliar. Asta, în limbajul agenților imobiliari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
prințesa automobilelor din New Haven și un tâmplar din localitate, fiul unui muncitor constructor și al unei vânzătoare la supermarket. Alice se întreba ce părere aveau despre acest mariaj fioroșii părinți ai miresei, care erau evident niște capete încoronate de pe Coasta de Est. Și, mai cu seamă, ce părere aveau despre mama și tatăl mirelui. Alice și-a ros contemplativ o unghie și și-a imaginat propria ei prezentare în pagina respectivă: „Domnișoara Alice Lamorna Duffield, fiica doamnei și a domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
volănaș, ștergând praful cu un puf. —Chiar așa? a zis Hugo înțepat. Își imagina foarte bine scena. Cea de la centrul de înfrumusețare, adică. La cealaltă prefera să nu se gândească. A, da. Laura i-a dat un ghiont sugestiv în coaste. —Te și vedeam aspirând gol pușcă și dând peste cap pahare de Baileys. Îmi închipui, a adăugat ea, cu o voce joasă și guturală, că ai arăta de-a dreptul superb. Hugo regreta acum cu amărăciune momentul de nebunie milostivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
scenariul pare foarte simplu, chiar dacă perspectiva din care privim întreaga situație este cu totul alta. Scriitorul (fii atent aici!) este obligat de propria pasiune nestăvilită - o percepe de foarte multe ori ca pe un cuțit care i se înfige în coaste, dar nu este o senzație dureroasă sau înspăimântătoare ci una extrem de plăcută, iată masochismul de tip literar - să se așeze la birou și să gândească. Va inventa personaje stranii sau obișnuite, va creiona scenarii mai mult sau mai puțin absurde
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
albă ca de marmură și ochii extrem de negrii și vii... După ce s-au privit, o vreme, îndelung în tăcere, fără niciun cuvânt ea, s-a răsucit pe călcâie și a plecat... El a urmărit-o, cum se îndepărta urcând o coastă de deal, înaintând printr-o iarbă înaltă până la brâu și, printr-o mulțime de arbori pitici... Si, a continuat s-o urmărească cu privirea, până când a ajuns pe culme sus, și a dispărut dincolo de muchea dealului. Iorgu, ca înțepenit, sta
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
om să se târască. Iubiți credincioși, Hristos a înviat!.. Iși începu părintele paroh, predica. .Dar, cât a pătimit Iisus pentru mântuirea noastră, oamenii, care prin păcatul lui Adam osândiți am fost!.. "...Cununi de spini l-au pus Cu sulița în coastă L-au împuns Pâine cu oțet și fiere l-au dat Crucea de stejar în spate l-au pus De-a urcat cu ea dealul Golgotei Intre doi tâlhari l-au răstignit Gleznele picioarelor l-au sfărmat..! Cât a pătimit
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]