5,319 matches
-
înăuntru. — Ești aici? întrebă. Hei, Godun! Grăsunul apăru dinspre dreapta, unde, într-o încăpere mai mică decât mansarda, își improvizase biroul. — E ceva? zise îngrijorat. — Cred că mi-a venit o idee, îi spuse rușinat că deodată dăduse buzna. Vezi fâșia asta golașă din fața vitrinelor? Ne alungă clienții... — Homare, e noapte, ce tot vorbești? Dar, în timp ce privea împreună cu prietenul lui în direcția pompelor de benzină, fu ca al doilea ochi, ca a doua ureche a aceluiași corp: — Știi că ai dreptate
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
orbirea i se părea că e geamănă cu argintul unei oglinzi care te reflectă în afară, dar care îți pierde imaginea până să ți-o dea înapoi. Locuia așadar într-un limb strecurat între lumină și moarte, ca pe o fâșie de insulă. Orbirea îi rupsese granițele, îi pusese altele noi și, în tăcerea schimbată, primise vestea, ca un pumnal: Ghazal era condamnată și se afla la Evin. Fu întâia oară când îndrăzni să-și audă fiul la telefon: — Pentru ce
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
senzațională: muselina ușor apretată, care Îi Îngăduie să facă un nod și apoi să dea o formă greu de imitat cravatei, așa cum stă nemișcat, asistat de valet, cu capul dat pe spate, atent la proporția perfectă dintre guler și ampla fâșie, de cele mai multe ori albă. După zeci și zeci de Încercări, „rateurile noastre”, cum Îi plăcea să spună valetului, rezulta un nod desăvîrșit. „Cravata lui Brummell devine un model pe care mulți se străduiesc să Îl imite, dar care nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
putea spune pe bună dreptate că, pentru un dandy, „cravata e omul Însuși”. Dar cravata nu e cravată dacă nu se cumpără de la Chavret (ca și fularele, de altfel). De unde vine Însă cravata? De la cavalerii croați, care purtau În jurul gâtului fâșii de pânză nu foarte lungi (chiar numele ei rezultă dintr-o pronunțare alterată cuvântului croat). Abia adusă În Franța la marile curți din veacul al XVII-lea și al XVIII-lea, ea cucerește Europa, dar prestigiul nu Îi e pecetluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Uneori de cinci, șase metri În lungime, ea face volute, noduri, pliuri extrem de sofisticate. Iar cel care Îi dă măreția finală ca piesă de rezistență a ținutei dandy e, cum s-a văzut, Brummell Însuși. Să existe vreo continuitate Între fâșiile albe, scrobite, ale acestuia și cele negre, de saten, Înnodate neglijent, stil Byron, sau cele din muselină brodată, cu nod american și cravatele (Înguste/late, lungi/scurte, uni/cu modele), eșarfele, papioanele, lavalierele, fularele purtate până azi de unii bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sus spre Candelele Cerești și chiar și atunci cu o relativă indiferență. Pe de altă parte, ca și Druizii, ei trăiesc În locuințe Întunecoase, adesea chiar spărgându-și geamurile de sticlă, acolo unde dau peste așa ceva, și astupând ferestrele cu fâșii de stofă sau cu alte materiale opace, până ce obscuritatea este repusă În drepturi. În sfârșit, ca toți partizanii Adorării Naturii, sunt capabili de explozii de entuziasm frizând ferocitatea. Dau foc la oameni, dacă nu prin idoli Împletiți din nuiele, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ai folosit-o, care s-a uzat și pe care ai adoptat-o singur-singurel, poate să-ți devină la fel de familiară ca propria-ți mână. Și n-avea rost să-i explic lucrul acesta. Iau totul, da? spusei apăsat, în timp ce tăiam fâșii de bandă izolantă portocalie, cu care îmbrăcam fiecare dintre costisitoarele și mult iubitele dispozitive pe care le aveam. Apoi am scris: „SAM. NU ATINGE!“ pe fiecare bucățică de bandă cu un marker negru. Să nu-mi spună că nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pic la auzul unui glas de fată. Scosei caseta și o băgai în buzunar. Bez, maistrul tâmplar, stătea sprijinit de perete, lângă ușa ce dădea spre scenă, fumând o țigară pe care și-o făcuse singur, cu ochii mijiți în fâșiile de lumină palidă. Toate bune? ne întrebă cu prietenie în timp ce eu mă avântam afară din mașină. Să vă ajut? Sally dispăru invocând o scuză subțire, în timp ce eu și Bez înfundarăm gențile prin intrarea îngustă, de-a lungul unor coridoare aglomerate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
stejari impunători și, fără îndoială, foarte vechi revărsau umbre imense peste gazon. Lumina soarelui pătrundea printre crengile încărcate de frunze, până la piatra gri și tocită a bisericii și a mormintelor, culegând sclipiri de culoare din vitraliile ferestrelor, iar din iarbă, fâșii de lumină de un verde atât de intens încât părea aproape de smarald. Era imaginea unui turist despre Anglia la scară redusă, ceea ce nu-i știrbea cu nimic frumusețea, un gând verde la umbra verde. Inspirată de împrejurimi, tocmai încercam niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
singur lucru, mai ales atunci când am zărit mini seringa de pe masa din fața lui. Alte două seringi se aflau pe podea, lângă el. Avea mâneca suflecată, dar nu se vedea nici un semn în plica cotului. Pe fereastra din spatele lui pătrundea o fâșie de lumină care i se revărsa pe față, dar, deși semăna și mai mult cu un Dracula, din cauza expresiei sale posomorâte, nu prea-mi venea a crede că Philip Cantley murise doar așa, pur și simplu. Capitolul paisprezecetc "Capitolul paisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cu luminițe ca niște stele; în prim plan, pluteau mobilele, cu lucirea de un albastru metalic a platinei, radiind lumină în jur aproape ca un halou, și care nu păreau nici animale, nici minerale, ci un straniu hibrid al ambelor. Fâșii de iederă argintie erau înfășurate în jurul lor și prin ele, astfel că păreau niște meteori care căzuseră într-o pădure fermecată și se prinseseră în mreje. E minunat, zise Janey, încă ținându-mă strâns de mână, în timp ce luminile se schimbară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
traficul în Marea Roșie. N-am rămas decât două zile la Djeddah, cât să luăm legătura cu o caravană care pleca spre Mecca. La jumătatea drumului dintre cele două orașe, mi-am părăsit straiele ca să îmbrac ihram-ul penitenților, alcătuit din două fâșii lungi de pânză albă fără cusătură, una purtată în jurul taliei, cealaltă pe umeri. Buzele mele repetau neobosite strigătul pelerinilor: „Labbaika Allahumma! Labbaika Allahumma!“ „Iată-mă, Doamne!“ Ochii mei cătau în zare spre Mecca, dar n-am zărit orașul sfânt decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
excelentă, accentuându-le inteligent pe primele și expunându-le pe celelalte atât de concis, încât fuseseră de-ajuns doar câteva cuvinte. Yariv respiră adânc, gândindu-se că acele scurte jumătăți de frază - unele din ele descriind discuțiile pe marginea unor fâșii de teritoriu nu mai late de doi metri și nici foarte lungi - le păreau probabil neinițiaților niște simple chestiuni tehnice, detalii adiționale care ar putea fi rezolvate fără probleme de două echipe de avocați. Dar Yariv știa că, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
electric. Înăuntru străluceau lumini fluorescente, dezvăluind ceea ce părea a fi un magazin de suvenire: vitrine mari de sticlă și, în spatele lor, o grămadă de fleacuri. Haide, haide. Niște ceai? Mahmud încuviință din cap în timp ce studia marfa. Cadrane de ceas pe fâșii de lemn fin lustruite; borcane cu nisip colorat și sticle cu apă „Garantat din râul Iordan“. Numai prostii, cumpărătorii fiind cu siguranță pelerinii creștini. Într-o zi, își zise Mahmud, vom avea gunoaie din astea la vânzare și în Bagdad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
figura înspăimântată a lui Mahmud și râzând cu poftă. —Nawaf n-o să te lovească. Lopata e ca să-ți poată arăta colecția noastră. Capul lui Mahmud se învârtea. Nedormit și zăpăcit, când ochii i se obișnuiră cu întunericul, văzu că această fâșie de pământ sterp era de fapt acoperită cu pământ brun, nisipos, asemenea celui dintr-o grădină de legume. Iar acum, îndemnat de tatăl său și deloc deranjat de amenințarea cu cuțitul a lui Mahmud, Nawaf sărise în mijlocul ei și săpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în cincisprezece minute. Ne întâlnim jos. La o cafea, Robert Sanchez rezumă cam cât de prost stăteau lucrurile. Ambele tabere păreau să încerce să stăvilească violențele, deși fuseseră confruntări armate în Jenin și Qaliqilya, iar Israelul recucerise porțiuni întregi din fâșia Gaza. Între timp, palestinienii pretindeau că au fost uciși doisprezece copii în ultimele două zile de luptă, în timp ce tocmai se răspândea zvonul despre un autobuz cu elevi care a fost aruncat în aer de un atentator sinucigaș chiar la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
8.53 a.m. Niște mâini înmănușate o apucară de încheieturi atât de strâns, încât i se păru erau făcute din oțel, nu din carne și oase. Gâfâi, dar nu scoase nici un sunet; alte mâini îi puseseră deja la gură o fâșie de material, ca un batic făcut sul. Nimeni nu spunea nimic. O traseră din stradă înapoi în tunele - departe de ochii lumii. Ce se întâmplă? Cine sunteți? încercă ea să spună prin căluș. Știind că vorbele erau inutile, adăugă: și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
către el, sperând să găsească acolo vreo licărire de umanitate. Dar ceea ce văzu îi dădu fiori. Căci ochii verzi ai acestui om trădau într-adevăr o emoție; iar emoția aceasta era dorința. Bărbatul acesta se apropia de ea cu altă fâșie de material negru în mâini. Când îi puse mâinile pe ceafă, fața lui aflându-se la doar câțiva centimetri de a ei, Maggie avu o revelație îngrozitoare. Acesta era bărbatul care o atacase la câteva sute de metri de aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
știți ce trăsură aurită avea? Păi, știți ce se adunau de dimineață și cum îl mai așteptau cu sufletul la gură? Și cum se mai zbătea mulțimea ca să-l privească măcar o dată în ochi ori să-i rupă măcar o fâșie de cămașă? Pentru că, domnule, pe vremea aceea osândiții aveau harul de a vindeca rănile. Da! Știți dumneavoastră să vindecați rănile? Știți? ARTUR (Înfricoșat.): Nu... GARDIANUL: De ce nu știți? De ce atunci știați și acum nu știți? ARTUR (Pierdut.): Eu n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fi atât de fericiți, am fi alergat desculți pe câmpuri... CĂLĂUL (Extaziat.): Ce frumos! (Către ARTUR.) N-aveți inimă, domnule! GARDIANUL (Către ARTUR.): De ce-l chinuiți? COLONELUL (Plângăreț-perfid.): Mă chinuie, mă roade... Iată viața mea... (Le întinde o hârtie.) O fâșie din pielea mea... Zdrențuiți-o, ferfenițiți-o... Ah, cât sunt de singur, mă doare sângele, mă dor pleoapele... (Către ARTUR.) De ce toate astea? De ce? GARDIANUL (Către ARTUR.): Chiar, ce s-a întâmplat? CĂLĂUL (Către ARTUR.): Ce v-a venit? ARTUR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
GUFI: Fiți atent! Concentrați-vă! Trageți aer în piept! Tare! Ei? ARTUR (Execută.): Ce duhoare! GUFI: El e! O pocitanie! Fierbe ura în el. Clocotește. Auziți clăbucii? Fierbe zeama în el, se înroșește. Dă pe afară. Îl sugrum cu o fâșie de piele scoasă de pe propria lui burtă! ARTUR: O să țină? GUFI: Știu eu? Niște nemâncați... Au bube în cerul gurii. Ia deschideți gurile! Niște nesătui! (Cei trei cască gurile.) Uitați-vă, uitați-vă înăuntru... Stau bubele acolo, pline de venin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
umplut deja spațiul din jurul gropii cu sertare, încep să fie aruncate obiectele pe care, de obicei, le aflăm în sertare - mănuși, batiste, sticluțe de parfum, creioane, jucării, cărți, uriașe bucăți de indigo, vârfuri ascuțite care nu folosesc la nimic, mici fâșii smulse de pe fața amuzată a unui om, diferite flacoane cu sudoare și mici dispozitive de încălzit aerul, în interiorul conservelor goale, aparate pentru măsurat calitatea piciorului de a fi stâng sau drept, gloanțe minuscule pentru împușcat animale invizibile etc). VOCEA LUI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Dă-ți-o jos. MACABEUS: Nu vreau. PARASCHIV (Brutal.): Dă-ți-o, mă, jos! (I-o smulge.) Ori vrei să te las dracului aici și să mă duc? MACABEUS (Speriat.): Unde să te duci? PARASCHIV (Începe să-i rupă în fâșii cămașa lui MACABEUS.) MACABEUS: Ce faci? PARASCHIV: Fac fâșii. MACABEUS: Da’ de ce n-ai rupt din cămașa ta? PARASCHIV: Tacă-ți fleanca! (Pauză; PARASCHIV începe să-l bandajeze pe MACABEUS; întâi fața, apoi gâtul, apoi mâinile.) MACABEUS (Încet.): Puteai totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Dă-ți-o, mă, jos! (I-o smulge.) Ori vrei să te las dracului aici și să mă duc? MACABEUS (Speriat.): Unde să te duci? PARASCHIV (Începe să-i rupă în fâșii cămașa lui MACABEUS.) MACABEUS: Ce faci? PARASCHIV: Fac fâșii. MACABEUS: Da’ de ce n-ai rupt din cămașa ta? PARASCHIV: Tacă-ți fleanca! (Pauză; PARASCHIV începe să-l bandajeze pe MACABEUS; întâi fața, apoi gâtul, apoi mâinile.) MACABEUS (Încet.): Puteai totuși să rupi și din cămașa ta. PARASCHIV: Gura! (Pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
tabla strălucitoare a unei cutii de conserve lăsate de un pescar pe balustrada lui de lemn; măgura acoperită de tei, cu bisericuța trandafirie și cu mausoleul de marmură În care se odihneau morții mamei; drumul prăfuit care ducea În sat; fâșia de iarbă verde deschis, cu petice pleșuve de sol nisipos, dintre drum și tufele de liliac din spatele cărora se ițeau, Înșiruite alandala, izbe de lemn acoperite cu mușchi; noua clădire din piatră a școlii, lângă cea veche din lemn; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]