4,798 matches
-
Azorică), fac uz de structuralism, semiotică, poetică matematică, persiflând subtil pretențiile acestor discipline de a revoluționa gândirea și toate activitățile spiritului. Abstracte silogisme sunt contrapunctate de secvențe lirice, împrumutate sau create de Mai Știutor, definițiile severe sunt agrementate cu expresii familiare, impersonalitatea aridă suportă constant cenzura omenescului. În ultima analiză, amândoi discută deosebirile dintre „noesă” și „noemă” (în termeni husserlieni), simplu spus, între cunoașterea intelectuală și cea artistică, între filosofie și poezie, forme ale spiritului care „prind” același „lucru”: „un unic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
românesc primăvara. Dintr-o dată s-a întors către tînăr: "Frasine, ce cred oamenii despre mine?" Tinerelul a fost surprins de neașteptata încredere a profesorului Iorga și mai ales de întrebarea lui. Nu voia să riște să aibă o atitudine prea familiară și nu era nici prea dornic să răspundă la întrebare. Iorga a înțeles acest lucru, dar nu s-a dat bătut. "Ei, dragă! Nu ezita, dă-mi un răspuns sincer! Ce cred oamenii despre mine?" În cele din urmă, tînărul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
stătea bucuros de vorbă cu studenții săi128. Ținea seminarii neprotocolare acasă la el, iar studenții îl însoțeau pe străzi. În ciuda tuturor acestora, Iorga rămînea distant și rezervat. Dintre miile lui de colaboratori, chiar și dintre cei intimi, doar cîțiva utilizau familiarul tu atunci cînd i se adresau. Cu toată disponibilitatea lui de a fi printre oameni, prefera grupurile mici sau singurătatea. Se simțea întotdeauna izolat sau rău înțeles; așa cum afirma Șeicaru, Iorga a rămas un călugăr devotat unui singur cult: istoria
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în România și regimul liberal apela adesea la ea, considerînd-o drept un monopol al clasei conducătoare. "Noul naționalism" a sfidat pentru prima oară acest monopol, cu consecințe groaznice. În zonele mai umbrite, sesizăm printre studenții naționaliști din România simptome mai familiare nouă astăzi decît acum cîteva zeci de ani: apariția "studenților de profesie", care dădeau impresia unei combinații ciudate între un magnetofon și un gangster. Aceștia erau totuși produsul problemelor nerezolvate și al nemulțumirilor legitime. Unii dintre ei erau intelectuali, dar
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
un prag al unei noi epoci, ci ca o perioadă interimară; o paranteză postbelică, epilogul lung de o jumătate de secol al unui conflict Încheiat În 1945. Indiferent ce formă avea să ia Europa În anii următori, povestea „călduță” și familiară a anilor anteriori se schimbase pentru totdeauna. Am avut certitudinea, În acel decembrie Înghețat din Europa Centrală, că istoria postbelică a continentului va trebui rescrisă. Nu doar momentul era propice, ci și locul. Viena anului 1989 era un palimpsest al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ei - mai ales cele mici, aflate la intersecția hotarelor noi și vechi de imperiu, precum Trieste, Sarajevo, Salonic, Cernăuți, Vilna sau Odessa - erau veritabile societăți multiculturale avant le mot, unde catolicii, ortodocșii, musulmanii, evreii și ceilalți trăiau Într-o vecinătate familiară. Această veche Europă nu trebuie idealizată. Ceea ce scriitorul polonez Tadeusz Borowski numea „talmeș-balmeșul incredibil, aproape comic, de popoare și naționalități care mocnea periculos În inima Europei” era răvășit periodic de revolte, masacre și pogromuri - dar el era real și a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
electorat, dacă nu și pentru intelectuali. În lumina crudă a păcii, compromisurile terne ale democrației constituționale au căpătat subit o strălucire nouă. Desigur, În 1945, cei mai mulți erau dornici de progres social și reînnoire, Însă numai prin reforme politice stabile și familiare. Dacă primul război mondial s-a dovedit un factor politizant și radicalizant, al doilea a avut exact efectul contrar: oamenii tânjeau după normalitate. În consecință, oamenii de stat a căror experiență Își avea rădăcinile dincolo de agitatele decenii interbelice, În epoca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intelighenția londoneză și mediul universitar să aibă pentru marxism o simpatie intelectuală. De la Început, bolșevismul i-a atras Întrucâtva pe socialiștii britanici din Societatea Fabiană, ca H.G. Wells, care recunoștea În politica lui Lenin și chiar a lui Stalin ceva familiar și compatibil: inginerie socială făcută de cei de sus, care știu cel mai bine. Iar În Marea Britanie, nici stânga elitistă, nici funcționarii din Ministerul de Externe nu aveau timp pentru patimile țărișoarelor dintre Germania și Rusia, care le păruseră dintotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încarcerați, au transformat mulți social-democrați occidentali În dușmani declarați ai blocului sovietic și beneficiari avizi ai fondurilor secrete americane. Pentru socialiști ca Léon Blum În Franța sau Kurt Schumacher În Germania, gesturile politice la care Îi obliga Războiul Rece erau familiare măcar Într-o privință: ei Îi cunoșteau de mult pe comuniști și erau destul de vârstnici ca să-și amintească amarele lupte fratricide din anii sumbri dinaintea Frontului Popular. Celor mai tineri le lipsea această consolare. Albert Camus - care În anii ’30
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fete zglobii cu berete și șorțuri apretate. Totul era la fel ca În fotografiile În sepia atârnate pe pereți, făcute În anii 1870, la deschiderea magazinului. În multe privințe, viața cotidiană de după al doilea război mondial ar fi fost perfect familiară generației de la Începutul secolului. În acei ani, cărbunele acoperea Încă, În Marea Britanie, 90% din necesarul de combustibil, iar În Belgia și celelalte țări din noua Comunitate Europeană a Cărbunelui și Oțelului, 82%. Din cauza omniprezentului foc de cărbune, Londra - oraș cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de biscuiți, etichetele de pe conservele de fructe, vitrinele măcelarilor - totul reamintea de prezența crucială a Angliei În inima istorică și geografică a unui imperiu maritim. Pentru insulari, numele de orașe, râuri și figuri politice din colonii și dominioane erau la fel de familiare ca și cele din Marea Britanie. Britanicii pierduseră „primul” lor imperiu din America de Nord; următorul, deși obținut nu tocmai „Într-un moment de neatenție”, nu era nici pe departe fructul unui proiect rațional. Menținerea ordinii, Întreținerea și administrarea sa costau mult; ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
varietate tulburătoare de forme, mărimi și culori. Publicitatea are o istorie lungă În Europa. Ziarele, În special cele populare care s-au dezvoltat Începând cu anii 1890, au avut Întotdeauna reclame. Afișele și panourile de pe marginea drumului erau o pacoste familiară cu mult Înainte de anii ’50 și orice călător din Franța mijlocului de secol cunoștea Îndemnurile pictate pe pereții fermelor de la țară și ai teraselor urbane de a bea St. Raphael sau Dubonnet. Jingle-urile comerciale, ca și fotografiile statice au Însoțit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În districtul londonez Brixton, protestatarii s-au bătut cu poliția pentru controlul zonelor urbane defavorizate. Într-un fel sau altul, toate aceste proteste și acțiuni erau, cum am sugerat, patologii ale politicului: oricât de extreme ca formă, ele aveau țeluri familiare și tactici instrumentale. Ele Încercau să obțină ceva și s-ar fi desființat - cel puțin așa susțineau - dacă cererile lor ar fi fost satisfăcute. ETA, IRA și epigonii lor erau organizații teroriste, dar nu iraționale. Cu timpul, toate au sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să accentueze și mai tare obscuritatea unor vremuri confuze. Cultura anilor ’60 fusese raționalistă. Dacă lăsăm la o parte drogurile ușoare și reveriile utopice, gândirea socială a vremii, ca și muzica, se plasa Într-un registru grandios, dar coerent și familiar. Dimensiunea comunitară era frapantă: se presupunea că studenții, ca și muncitorii, țăranii, negrii și alte categorii sociale, Împărtășesc interese și afinități care Îi leagă Între ei și Îi opun, ca grup, restului societății. Deși extravagante, proiectele anilor ’60 prezumau o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
după 1970 din exil (În Italia), iar cugetările sale neo-heideggeriene erau citite În țara de origine În samizdat. Ideea că efortul de a supune și domina natura În folosul oamenilor - proiectul iluminist - ar putea avea un preț usturător era deja familiară cititorilor din ambele tabere ale Războiului Rece prin scrierile școlii de la Frankfurt, În special Dialectica iluminismului de Theodor Adorno și Max Horkheimer, publicată În 1947. Într-o interpretare heideggeriană - ce sugera că Însuși comunismul era un import ilicit din Occident
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Noaptea mea cu Maud, conte moral de Eric Rohmer din 1969, un filosof comunist și unul catolic argumentează Îndelung despre două pariuri concurente: cel pascalian pe Dumnezeu și cel marxist pe Istorie. Ce frapează astăzi nu e conversația În sine, familiară oricărei persoane suficient de bătrâne Încât să-și amintească anii ’60 În Europa continentală, ci seriozitatea cu care era tratată atât de protagoniștii de pe ecran, cât și de milioanele de spectatori. Zece ani mai târziu, subiectul (dacă nu filmul) era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de pe fața pământului pentru a face loc Casei Poporului și bulevardului Victoria Socialismului, lung de cinci kilometri și lat de 150 de metri. Toată Întreprinderea era o cacealma. În spatele fațadelor de un alb strălucitor ale clădirilor de pe bulevard stăteau Îngrămădite familiarele blocuri din beton prefabricat, murdare și dezolante. Dar exteriorul era agresiv, umilitor, implacabil de uniform: o sinteză vizuală a regimului totalitar. Casa Poporului, proiectată de o arhitectă de 25 de ani (Anca Petrescu) pentru a servi drept palat personal al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
partid conduși de ministrul de Externe Petar Mladenov au decis să acționeze. Pe 10 noiembrie (nu Întâmplător, la o zi după căderea Zidului Berlinului), ei l-au dat jos pe nefericitul Jivkov. A urmat o succesiune de evenimente de-acum familiară: deținuții politici au fost eliberați, a fost autorizată activitatea partidelor politice, prevederea despre „rolul conducător” al comuniștilor a fost Înlăturată din Constituție, o „masă rotundă” a pregătit alegeri libere, vechiul partid a devenit Partidul Socialist Bulgar și, la termenul stabilit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Cuba). Dar, cu toate temerile lor, britanicii nu aveau ce să ofere ca alternativă la evenimentele din Germania și s-au resemnat. Mitterrand a fost mai greu de Împăcat. Mai mult decât oricine, francezii erau sincer tulburați de colapsul aranjamentelor familiare și stabile din Germania și din Întregul bloc comunist 4. Prima reacție a Parisului a fost Încercarea de a bloca unificarea germană - Mitterrand a mers până la a vizita RDG În decembrie 1989, prefăcându-se că susține suveranitatea germană. El a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
în fiecare an, bistrourile și legendarele "bars-à-vin", forfotesc de oameni simpli și joviali care gustă din vinul roșu de recoltă nouă într-o atmosferă care amintește de aerul vechiului Lyon, capitală a Rezistenței Franceze, cu insolitele sale "traboules"49 și familiarele sale "mâchons"50. Totuși, altădată servit în faimoasele "bouchons" lioneze, mici restaurante tradiționale, astăzi, produs al oenologiei și al marketingului, "Beaujolais Nouveau" este diferit de vinul a cărui savoare a fost descoperită de ziariștii francezi, retrași în Lyon, în fața ocupației
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
științific va dori întotdeauna s-o reducă cât mai mult cu putință. Mai mereu de stabilit este distincția dintre limba vorbită și limba literară. Limba vorbită nu este o noțiune cu un conținut uniform: ea include numeroase variante ca limbajul familiar, limbajul comercial limbajul oficial, limbajul religios, jargonul studențesc. Dar, evident, multe dintre cele ce s-au spus despre limba literară sunt valabile și pentru celelalte stiluri ale limbii, ou excepția limbajului științific. 48 Limba vorbită are și ea funcția ei
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
poartă spre paradis. Remarcabil în pictura lui Malczewski este tocmai această trecere dinspre tabloul cu subiect istoric, cu o intrigă, la compozițiile simboliste. Cadrul realist al unor picturi din seria Thanatos este brizat de apariția îngerului morții în cel mai familiar loc cu putință, cel al casei părintești, apariție de o concretețe care răspunde prin ecou convențiilor realiste. Fără a fi o dominantă a decadentismului, acest sintetism devine sesizabil în legătură cu el prin intermediul stilului, nu neapărat un stil decadent cum ne propune
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
acest sentimentalism; este al nostru, al epocei noastre"76. Decadentismul este definit prin opoziție cu sentimentalismul și lirismul, pe care le evidențiază în pictura lui Burne-Jones, însă pentru pictorul român erijat în critic de artă ele iau parte la cadrul familiar al unei sensibilități tipice epocii, delimitându-și doar spațiul de rezonanță. Sunt decelabile aici și reziduurile unui pozitivism vulgarizator, recuperat ca degeneraționism în linia lui Max Nordau, însă fără radicalismul concluziilor acestuia. Ștefan Popescu sesizează nota "pesimistă", întunecată, a acestei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de zid cu un coș de flori într-o mână, un coș din care florile se revarsă. De aceea țigăncile Ceciliei Cuțescu-Storck apar adesea ca nuduri, fără portul țigănesc în culori țipătoare, vii, izolate de "profesiile" cutumiare și de spațiul familiar, exotizate, esențializate. Vermont este mai aproape de Secession în felul în care tratează frumusețea acestor țigănci, aceeași postură dirijată, premeditată o întâlnim în Țigancă, (ulei pe carton, P.N. 3709, 0,275 x 0,185 cm, muzeul Arad). De data aceasta, țiganca
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
toți emblematici, se alătură familiei burgheze reprezentate de vărul doctor, familiei înnobilate prin precoupările pentru artă ale locatarului și de vocația artistică a fratelui pictor. În același timp, aceste personaje emblematice la care se adaugă frații Cerchez, G.D. Mirea sunt familiari ai criticului, ei reprezintă generația care se întorcea de la Paris în 1882, 1883, cu idei novatoare, generație care are inițiativa de a fonda Intim Clubul. Arhitectul Mincu este chiar un prieten intim, fiind o vreme vecin cu Petrașcu în casa
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]