9,472 matches
-
importanță tatălui său. Părerea tatei despre faptele mele Îmi lipsește. Pe jumătate adormit, m-am gîndit: „Doar dragostea contează cu adevărat, oricum s-ar manifesta ea“. Festivalul scriitorilor (În engl. În orig.) Cea mai importantă reuniune a unor scriitori de ficțiune recunoscuți pe plan mondial (În engl. În orig.) În original“le rivage de la Seine“, respectiv “vie sans peine“ (n. tr.) Psihanalist german (1877-1925), autor al unor studii celebre despre sexualitatea infantilă (n. r.) Aprox. “iertați-mi că v-am Întrerupt“: exprimare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
de unde am plecat și mă întreb dacă nu cumva visez și guzganii din acest pod. Îmi vine să-i persiflez uneori: Stimații mei, scârboșii mei confidenți, nu existați în realitate, îmi pare rău pentru voi, nu sunteți decât niște biete ficțiuni. Clipa când mă voi trezi vă va omorâ... Dar să revin mai bine la Dinu. — Nu știam că ții un jurnal, i-am zis într-o doară și l-am văzut tresărind, intrând în panică. Am rămas surprins. Ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a altcuiva, regăsea treptat impulsul de a o scrie, În formă narativă, pe a lui proprie. Nouă nu ne-a spus-o niciodată. Și Îmi rămase Îndoiala dacă nu cumva experimenta, cu oarecare curaj, posibilitățile lui de a articula o ficțiune sau dacă nu se identifica cumva, asemenea unui diabolic oarecare, cu Marea Istorie care era pe cale să deraieze. FILENAME: Ciudatul cabinet al doctorului Dee Mult timp uit că eu sunt Talbot. De când am hotărât să mă numesc Kelley, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Belbo: i-am redus la unitatea noastră de măsură pe Bacon și pe Napoleon, de ce nu și pe Agliè? Îl trimitem și pe el să caute Harta. De Ardenti și de amintirea lui m-am eliberat așezându-l Într-o ficțiune mai bună decât a lui. Așa se va Întâmpla și cu Agliè. Mi-nchipui că el credea serios În asta, atât de puternică e dorința Înșelată. Acel fișier al său se Încheia, nici nu se putea altfel, cu citatul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Îl folosea drept consilier. Grozav alibi. Dar pentru a putea concepe toată povestea asta - care era deja, prin ea Însăși, destul de romanescă - și pentru a determina poliția s-o ia drept bună, trebuia să presupună o alta, care trecea dincolo de ficțiune. Și anume că Planul, cel inventat de noi, corespundea punct cu punct, inclusiv chinuitoarea căutare a hărții din final, unui plan adevărat, În care Agliè, Rakosky, Racikovski, Ragotgky, domnul cu barbă, Tres, toți, până la Templierii din Provins, fuseseră deja cuprinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Întrebările obișnuite pe care le pun străinii. Wakefield i-a spus că e doctoriță la camera de gardă. În mod ciudat, a Început și el să creadă asta și cînd rusul se duse la culcare, Wakefield rămas treaz, dînd trup ficțiunii sale. A Înțeles că ultrarealitatea faptului că ea avea grijă de trupurile de prisos ale orașului ar putea să apese pe relația lor, că ea nutrea o neîncredere profundă În munca lui, pe care ea o considera și murdară, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
face, în realitate, așa ceva. Deja pe mine mă plictisesc. Deci nimic nu e real. Ceea ce se întâmplă nu se întâmplă real. Se întâmplă după ceva real. Eu știu, se inspiră după ceva chestiile astea. Nu pot să zic că sunt ficțiuni, cum sunt SF-urile. Deci se inspiră după ceva, dar nu e realitate. Deci se vede... cum să spun eu... nici un anchetator, care are atâta experiență, n-ar putea să găsească atât de repede un criminal. Și, mai ales, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
afine suprarealismului, așa cum grotescul coșmaresc trimite la poetica expresionismului; înaintea „autentiștilor” autohtoni (Camil Petrescu, Eliade, Sebastian). Paradisul suspinelor preia de la Gide convenția jurnalului găsit și comentat. Aceasta este însă parodiată, de fapt, răsturnată în ideea - antimimetică, manieristă... - potrivit căreia „minciuna” ficțiunii e mai prețioasă decît orice „adevăr” documental. Teatralitatea și stilizarea expresionistă caracterizează - nu mai puțin - nuvelele „Luntre și punte“ și „Cu inima’n cap“ (v. și analizele lui Ov.S. Crohmălniceanu din Literatura română și expresionismul), iar elementele de „magie erotică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sau o farsă tragică”, o „operă poetică” despre „relativitatea lucrurilor, a sentimentelor și a evenimentelor”. Trei personaje care își păstrează identitatea pe parcursul întregii piese; apar șase comentatori care joacă 17 roluri diferite; întreaga piesă se bazează pe exhibarea caracterului de ficțiune teatrală; electricienii și mașiniștii sînt prezenți pe scenă; decorurile nu au rolul de a crea iluzia realității, ci doar acela de a marca locul acțiunii; fiecărui act îi corespunde pe un ecran cîte o carte poștală ilustrată. La rîndul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
țipăt înăbușit, recunoști atîtea semne ale sensibilității expresioniste în prozele lui Urmuz. Nu vrem să subsumăm aceste proze categoriilor unei estetici expresioniste, dar între structurile expresioniste și cele suprarealiste ale imaginarului, primele sînt cele de care se apropie mai mult ficțiunea urmuziană” (op. cit., p. 173), dar îl recomandă ca precursor al literaturii absurdului. În fapt, autorul polemizează aici cu adepții „onirismului” urmuzian. Principalul critic vizat este Valeriu Cristea, ale cărui afirmații din articolul „Urmuz”, în Luceafărul, nr. 28 din 13 iulie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
asta. Pe bune. SÎnt de părere că poți spune foarte multe despre oameni după cărțile pe care le au În bibliotecă. — Da? Mă opresc lîngă el și mă uit la ce se uita și el: cărțile lui Dan, nici una de ficțiune, amestecate cu cărțile mele de design și edițiile copertate ale unor opere de ficțiune, cu diverse cadouri de nuntă Împrăștiate ici și colo (boluri de cristal cărora nu le-am găsit niciodată vreun rost, cutii de porțelan de Limoges care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cărțile pe care le au În bibliotecă. — Da? Mă opresc lîngă el și mă uit la ce se uita și el: cărțile lui Dan, nici una de ficțiune, amestecate cu cărțile mele de design și edițiile copertate ale unor opere de ficțiune, cu diverse cadouri de nuntă Împrăștiate ici și colo (boluri de cristal cărora nu le-am găsit niciodată vreun rost, cutii de porțelan de Limoges care ar fi mai potrivite În casa bunicii lui Dan decît În a mea) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
polițistului care, la urma urmei, nu se dovedise chiar atît de antipatic cum crezuse. Aruncă o privire la ceas și Încercă să reia lectura romanului de la prima pagină. Era totuși un roman polițist fad, realitatea era Întotdeauna mai uimitoare decît ficțiunea. Dădu pagina și simți reflexul unei lumini peste hîrtia albă. Mai parcurse cîteva rînduri, dar, fugitiv, lumina trecu din nou peste pagină. Intrigată, Marie Înălță capul. Crezu că are o halucinație: lumina venea de la far! Se năpusti pe balcon, necrezîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
specialiști, dar el refuză să dea un interviu pentru Cahiers du cinéma. Cota lui mai urcă puțin cu ocazia difuzării unui scurt documentar filmat În primăvara lui 1959, foarte caustic, despre Salut les copains și nașterea fenomenului yéyé. Filmul de ficțiune nu-l interesa Însă, era clar, și refuză În două rânduri să colaboreze cu Godard. În aceeași perioadă, Janine Începu să-i frecventeze pe americanii În trecere pe Coasta de Azur. În Statele Unite, În California, ceva cu totul nou era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
bucătărie să bea un pahar de apă. Vedea roți colorate rotindu-se prin aer la jumătatea camerei și Începea să simtă o senzație de vomă. Mai Întâi trebuia să-și oprească tremurul mâinilor. Bruno avea dreptate, dragostea paternă este o ficțiune, o minciună. O minciună este utilă dacă permite să schimbi realitatea, se gândi el; când Însă schimbarea eșuează, nu mai rămâne decât minciuna, amărăciunea și conștiința minciunii. Reveni În cameră. Bruno, lățit În fotoliu, nu mișca, părea mort. Între blocurile-turn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
fost cea a lui Niels Bohr Între 1924 și 1927, Comte, sublinia Djerzinski, și-ar fi menținut opțiunea pentru pozitivismul intransigent și ar fi aderat la școala de la Copenhaga. Totuși, insistența cu care filozoful francez afirma realitatea stărilor sociale În raport cu ficțiunea existențelor individuale, interesul reînnoit constant pentru procesele istorice și curentele de conștiință, dar mai ales sentimentalismul său exacerbat lăsau să se creadă că poate nu ar fi respins un proiect de revizuire ontologică mai recent, conturat după lucrările lui Zurek
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cerul, lumina și apa sunt una”. Astăzi credem că Michel Djerzinski s-a pierdut În ocean. Epilog Cunoaștem numeroase detalii despre viața, aspectul fizic sau caracterul personajelor care s-au perindat În această povestire; totuși, această carte trebuie considerată o ficțiune, o reconstituire credibilă pe baza unor amintiri parțiale, mai curând decât oglinda unui adevăr univoc și atestabil. Publicarea volumului Clifden Notes, amestec complex de amintiri, impresii personale și reflecții teoretice puse pe hârtie de Djerzinski Între 2000 și 2009, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
părea că mă aflu sub Kenmore Square din Boston. Stranietatea acestor Împrejurimi halucinatorii era, Într‑un fel, eliberatoare. Mă Întreb uneori dacă, aflat În pragul morții, nu cumva m‑am desfătat nepăsător, ca orice persoană normală, cu aceste năluciri fantasmagorice - ficțiuni care nu trebuiau născocite. Mă găseam Într‑o pivniță spațioasă. Pereții de cărămidă fuseseră pictați cu veacuri Înainte. În unele locuri Însă erau albi ca brânza de vaci. Dar brânza se murdărise. Pivnița era iluminată cu tuburi fluorescente - și pretutindeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
am auzit rostind cu o convingere pătrunsă de seriozitate: - De mult am adoptat hotărârea de a muri de moarte naturală, ca tot omul. La viața mea, am văzut mulți oameni murind, așa Încât sunt pregătit. Poate că am țesut prea multă ficțiune În jurul gropii - frigul și umezeala din mormânt. Poate că am imaginat prea multe detalii legate de moarte și poate că sunt prea atașat - anormal de atașat - de morții mei. Dar nu există nici o șansă pe lumea asta ca să mă las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
cu boabe roșii. Ravelstein se uită la mine, râzând cu plăcere și uimire, gesticulând pentru că În larma păsărilor nu se face auzit. Nu poți renunța cu ușurință la un om ca Ravelstein, nu‑l poți ceda morții. Saul Bellow, Ravelstein: ficțiune, memorie, istorie* Note pentru publicul românesc Sorin Antohi Prin prietenul meu Richard Stern, scriitor și profesor de literatură la University of Chicago până În vara lui 2001, când s‑a pensionat, am avut prilejul unei lecturi În avanpremieră a ultimului roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
rădăcinile, contextele și consecințele unei masive crize societale de orientare 10. Revenind la miezul romanului Ravelstein: În esență, „Chick” l‑a răpus simbolic pe „Abe”. Ideologia s‑a dovedit din nou mai tare decât prietenia. „Radu Grielescu” și Mircea Eliade: ficțiune și istorie Dincolo de intriga subțire (În care orice nu se leagă direct de „Abe” are parte de un tratament schematic până la verdictul ideologic) și de valoarea literară puțin convingătoare (pe care nici nu o discut serios, pentru a mă putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
acum, cât și de aici Încolo, În secțiunea finală: romanul cu cheie; figura lui Allan Bloom și semnificațiile sale cultural-ideologice; Mircea Eliade și dosarul său politic; locul lui Ravelstein În ansamblul operei excepționale a lui Bellow; raportul dintre realitate și ficțiune, dintre cartea de memorii și cartea de ficțiune; genul biografic, tradițiile și sfidările lui; vitriolul din portrete; lipsa de structură, digresiunile gratuite; povestea prea schematică. La noi, din câte am văzut, România literară și Observatorul cultural au scris despre Ravelstein
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
finală: romanul cu cheie; figura lui Allan Bloom și semnificațiile sale cultural-ideologice; Mircea Eliade și dosarul său politic; locul lui Ravelstein În ansamblul operei excepționale a lui Bellow; raportul dintre realitate și ficțiune, dintre cartea de memorii și cartea de ficțiune; genul biografic, tradițiile și sfidările lui; vitriolul din portrete; lipsa de structură, digresiunile gratuite; povestea prea schematică. La noi, din câte am văzut, România literară și Observatorul cultural au scris despre Ravelstein, prima publicație reproducând și un fragment din roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
am cunoștință de o dezbatere publică; ea va porni probabil după apariția integrală a versiunii românești. Roman sau memorii? Retorica și etica amintirii Prevăzătoare, Viking Press a inserat o notă În care se arată că Ravelstein este o operă de ficțiune, că numele, personajele, locurile și situațiile sunt produsul imaginației autorului și sunt folosite ficțional, iar orice asemănare cu realitatea ține În Întregime de coincidență. Niciodată o atare notă nu a fost mai ipocrită. Mai Întâi, am văzut că mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
nu a retractat-o: s-a plâns că oamenii sunt prea Înclinați să-l citească literal: se Întreabă dacă evocarea este veridică, dacă faptele relatate au avut loc În realitate.18 E ușor să-ți condamni cititorii pentru confuzia dintre ficțiune, memorie și istorie. Astfel, etica amintirii devine o exigență deplasată, iar ideea că ficțiunea are vreun raport cu adevărul istoric sună stupid, ca orice eroare categorială. Sunt gata să-i acord lui Bellow toate acestea, chiar În numele unei teorii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]