5,812 matches
-
culori, limbi și "interese". Sâmbăta și duminica, Avenida Atlantica este "zonă pietonală", spre bucuria miilor de bicicliști, "zburători" pe patine sau pe "scândurele" și familiști cu copii în cărucioare. Trotuarul plajei, pe care se plimbă miile de turiști și care imită în modelaj de "piedra portugues" albe și negre valurile sinuoase ale oceanului, este opera renumitului artist peisagist Burle Marx, cel care a desenat și multe din minunile noii capitale, Brasilia. Copacabana este o "întreprindere" non-stop, la lăsarea nopții reflectoarele puternice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
să devin un automat care Învață. În schimb, și mă consider norocos pentru asta, am avut șansa să regizez În clasa a XI-a Năpasta și să joc chiar rolul lui Ion Nebunul. Deși ca actor mă străduiam să-l imit pe Emil Botta În cele mai mici gesturi și copiam exact unghiul de Înclinare a capului spre umărul stâng, ca regizor am fost autentic și am rupt gura târgului (adică a liceului meu, „Iulia Hasdeu“) cu o montare de un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
spune În limba celuilalt „Mulți ani trăiască“/ Akemashite O-me-de-tou. Dar mai presus de aceste mici glume culturale, simțeam că vocile noastre vibrau Împreună, când În armonie, când disonant: tot felul de sunete, subțiri, ascuțite ca de păsări sau grave, joase, imitând mugetul vacii sau răgetul tigrului, făceau ca centrii de rezonanță vocală să fie descoperiți și complex folosiți. O lună mai târziu, ne-am instalat Într-una din clădirile Mobilierului Național din cartierul Gobelins- un complex de vechi depozite În care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
se exprimă prin acordarea titlului de living national treasures (comori naționale vii). Sensei Kanze e o astfel de living treasure. De cum am intrat În atmosfera nobilă, rafinată a casei familiei Kanze, descălțându-mă și Încercând stângaci să fac mătănii ca să imit onorurile gazdelor, am simțit spiritul disciplinei riguroase pe care orice școală de teatru Nô o respectă cu rigoare. Hideo, șeful castei, care e și actor și regizor, e un exemplu de autodisciplină fie că e pe scenă, fie prin simpla
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu cea a realității moscovite, banalul tern și gri al vieții sub dictatură transformându-se treptat, sub influența unor forțe care devin din ce În ce mai vizibile. Acțiunea este de inițiere, comparabilă cu cea a dansatorului care, prin intermediul cultului, cheamă divinitatea. Fiind „posedat“, imită ce face zeul, e prins și motivat În mișcare de același spirit. Yeshua, care e Isus În romanul pe care-l scrie Maestrul, face ca procesul de ficțiune să devină la fel de real și să influențeze activ viața celor care caută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
lăcustele care au invadat spațiul operei și ar trebui exterminați. Dar În teatru, dimpotrivă, astăzi, să ai „voce“ e ridicol. În special În teatrul modern nimeni nu mai vorbește „ca la teatru“. Actorii de film ieșiți din Actor’s Studio imită, cu mai mult sau mai puțin succes, stilul de a vorbi monoton, fără inflexiuni, naturalist și ca În viață, al unui Brando, De Niro sau Pacino. Dar mie Îmi pare rău că am pierdut În teatru senzația aceea a melodiei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
se Întâmplă pe scenă și ceea ce se aude din orchestră să se completeze armonios. Uneori armonia se naște din contradicție. De exemplu, le cer cântăreților să nu se miște În ritmul muzicii: dacă ritmul e allegro vivace, trupul să nu imite nervozitatea muzicii, ci să pară, dimpotrivă, calm. Această contrazicere a ritmului creează o tensiune justă Între muzică și mișcare. Continuitatea e cel mai greu de obținut În teatru. Continuitate Înseamnă un ritm care e just, natural. La film, unde se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
tandem electrizant cu o tânără soprană galeză. Cum uneori se Întâmplă „accidente de parcurs“ chiar și pe scena operei, cei doi artiști, prinși de pasiunea irezistibilă a personajelor lui Pușkin, s-au Îndrăgostit. Dar, cum și viața poate uneori să imite arta, tocmai În ziua premierei baritonul, ca și Oneghin, i-a lăsat sopranei un bilet În cabină, declarându-i că totul Între ei s-a sfârșit. Pe scenă, electricitatea dintre cei doi a atins vibrații de o intensitate neîntâlnită și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și mi se părea interesant, dar teoretic. Până Într-o zi, când i-am descoperit gustul concret, În repetiție cu Gwyneth. Foarte des la operă mă rezum să le arăt cântăreților ce trebuie să facă. Mulți chiar preferă să mă imite: e mai comod și pentru ei, care nu au studiat prea mult actoria, să le descriu, apoi să le demonstrez „rezultatul“ pe care-l doresc. La prima Încercare, imitația lor pare reușită, spontană, dar problema apare a doua zi, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
-ne să jucăm spectacolul la care ea dorise să asiste; dar Încurcasem În așa hal hârtiile de Împachetat și am mimat atât de prost surpriza și entuziasmul (parcă-l văd pe fratele meu dându-și ochii peste cap și exclamând, imitând-o pe guvernanta noastră franțuzoaică, „Ah, quei c’est beau!“, Încât, după ce ne observă o clipă, „publicul“ nostru izbucni În plâns. A trecut un deceniu de atunci. A izbucnit Primul Război Mondial. O mulțime alcătuită din patrioți, Între care era
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și culoare, el umblă și Își mișcă antenele ca o viespe, și nu ca un fluture. Când un fluture trebuie să atare ca o frunză, nu numai că sunt reproduse splendid toate detaliile unei frunze, dar există și puncte care imită găurile produse de viermi, Împrăștiate generos pe toată suprafața. „Selecția naturală“ În sensul darwinian nu poate explica miraculoasa coincidență a Înfățișării mimetice și a comportamentului mimetic și nici nu se poate recurge la teoria „luptei pentru supraviețuire“ atunci când o strategie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
brigadă Samuel McCroskey va ocupa apartamentul regal de la Hôtel du Palais, construit pe locul unui vechi palat, unde se spune că În anii șaizeci, acel medium incredibil de agil, Daniel Home, ar fi fost surprins În timp ce mângâia cu piciorul gol (imitând o mână de stafie) chipul blând și Încrezător al Împărătesei Eugénie. Pe promenada de lângă Cazino, o florăreasă bătrâioară, cu sprâncene desenate cu cărbune și un zâmbet vopsit, a strecurat cu agerime receptaculul dolofan al unei garoafe roșii În butoniera unui
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Era un bărbat bine făcut, cu o mustață țepoasă și ne citea Cyrano de Bergerac al lui Rostand, rostind cu savoare fiecare vers, modificându-și timbrul vocii de la cel de flaut la cel de contrabas, conform personajelor pe care le imita. La tenis, când servea mingea, stătea bine Înfipt pe picioarele lui groase, Îndepărtate, pe linia de fund, Îmbrăcat În pantaloni de nanchin boțiți, mai Îndoindu-și brusc genunchii când dădea mingii o lovitură puternică, dar extrem de ineficientă. Când Lenski ne-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cap că departe de a fi un văl, acele biete cuvinte erau atât de opace, Încât, de fapt, ele formau un zid În care nu puteai distinge altceva decât niște jalnice rămășițe din poeții majori și minori pe care-i imitam. Câțiva ani mai târziu, Îmi amintesc că am văzut În mahalaua mizeră a unui oraș străin, un gard ale cărui scânduri fuseseră aduse din alt loc unde mai fuseseră folosite, pare-se, la Îngrădirea unui circ ambulant. Pe el fuseseră
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
progresa. Valurile mării erau vopsite Într-un albastru bolnăvicios și În timp ce năvăleau, lovindu-se Înspumate de o stâncă neagră din amintirile mele (Rocher de la Vierge, Biarritz - ce ciudat este - mă gândeam - că revăd plaja copilăriei mele cosmopolite), o mașinărie specială imita zgomotul valurilor, producând un fel de clipoceală care nu prea reușea să se sincronizeze cu scena respectivă, acompaniind trei, patru secunde secvența următoare - o Înmormântare animată, de pildă, sau niște prizonieri de război zdrențăroși Însoțiți de dichisiții Învingători. De cele mai multe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lui de lemn, cu strigătele vânzătorilor de rahat și cu acei diavoli cartezieni denumiți amerikanskie jiteli („locuitori americani“) - minusculi spiriduși din sticlă care se ridică și coboară În niște tuburi de sticlă umplute cu alcool roz sau cu nuanțe liliachii, imitându-i pe americanii adevărați (deși epitetul avea noțiunea de „străin“) din cuștile de ascensor ale zgârie-norilor transparenți surprinși În momentul când luminile din birouri se topesc În cerul verzui. Agitația de pe străzi te Îmbăta de dorul pădurilor și al câmpiilor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mine. Pe mine, ca băiat, mă „remarcase” în mod special și, din simpatie, văzându-mă cum merg, cu vârfurile picioarelor întoarse înăuntru, se străduia cu toată seriozitatea, pe cât îi stătea în putință, căci ea avea un mers normal, să mă imite, pășind ca mine, în felul acela caraghios. Dincolo de acest discret gest de afecțiune nu a trecut însă, astfel încât sentimentele ei, ca și însăși existența ei, mi-au rămas necunoscute. Până de curând, când - pe căi atât de ocolite, încât îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lui Ceaikovski, cu Imperialul sau Eroica lui Beethoven, cu Neterminata și liedurile lui Schubert, cu operele lui Verdi... Mici prezentări, ce mi se păreau foarte docte și pe care le ascultam cu invidie și vaga speranță de a le putea imita într-o zi, precedau audiția propriu-zisă. Preferam „medicina”, unde exista un amfiteatru adevărat și unde organizatorii dobândiseră, după cât îmi pot da seama acum, mai multă experiență în acest gen de întruniri nobile, în care se realiza o comuniune autentică. Îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de jalnică furie. Viteze cu vrăbiile, se tem, în schimb, de enormii guguștiuci, a căror apropiere le face să se tupileze și să bată în retragere. * Pot afirma cu certitudine că pisicul cel mic învață de la pisicul cel mare‚ îl imită. Astfel, într-o zi, am constatat cu uimire că Gălbenuș s-a așezat pe mine (așezat într-un fotoliu) nu în poziția sa obișnuită, de Gălbenuș, ci în poziția de „broască țestoasă”, a celuilalt. Pentru ca într-o altă zi să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
există acum pentru Alberto): dintr-o dată - și aici începe acea magistrală secvență care mi-a păstrat întregul film proaspăt în memorie de-a lungul anilor - Michele se apleacă și aruncă în Alberto cu un bulgăre de pământ; logodnica sa îl imită imediat, și apoi toți ceilalți. Această lapidare (dacă se poate spune astfel) iertătoare, cu bulgări moi, nevătămători, de pământ, smulși din țarina impregnată de ploile primăverii, pedepsire simbolică și absolvire mângâietoare a vinovatului totodată, împăcarea cu glia și cu oamenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de o fatalitate misterioasă, a fost poate cumplitul preț a ceea ce spune în sonetul CCXXIV : „Ți-am făurit o’naltă și grea demiurgie ”. Este ceva demonic în incandescența aproape de nesuportat a Sonetelor, o sfidătoare rivalitate cu divinitatea. Sonetele doctorului Voiculescu imitate după ale lui Shakespeare, deși au, în adevăr, forma și chiar sunetul acelora, sunt în fond nu atât o imitatio Shakespeari, cât o imitatio Dei. Poetul își arogă o colosală, orgolioasă conștiință de sine, cu ilimitate puteri transfiguratoare și cu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
nu e o virtute, ci mai degrabă o formă a imposturii. Bineînțeles, e important să-ți cunoști limitele, iar un artist veritabil și le cunoaște, măcar cu aproximație, dar confruntarea cu modelul, pătrunderea în tainele geniului provoacă niște metabolisme sporitoare. Imitându-l pe Shakespeare, doctorul Voiculescu s-a contaminat cu geniul ; ca urmare a dat o proprie operă genială, de sine stătătoare. Dar, în această operă, geniul l-a ispitit la înfruntarea lui Dumnezeu, pe care toată viața îl slujise cu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
a fi cu lumea, politicos și distant, dar nerefuzând cordialitatea, nici buna dispoziție, avea ceva de stil nipon, cum singur o declară expres în Arta insomniei. Poetica lui avea o afinitate, de asemenea mărturisită, cu spiritul haiku, fără a-l imita. Pasajele, trecerile discursive, legăturile, sunt pe cât posibil eliminate, în tot cazul reduse la minimum, în favoarea captării și ascultării nuanțelor secundare, vibrațiilor afective celor mai infim sesizabile ale cuvântului sau scurtei sintagme. „Cuvântul, răscrucea ecourilor !”, citim la pagina 53. Îmi înfrâng
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
oameni. Februarie Lionel a împlinit 89 de ani și mă rog la Dumnezeu să-i dea viață lungă, el e sprijinul meu moral și spiritual în toate împrejurările. Voi bea în cinstea lui un Grand Marnier cu miros de portocală, imitând gesturile lui iubite la deschiderea „sigiliului” sticlei și la momentul vărsării licorii, culoare de aur, în paharul de cristal. Am primit o scrisoare de la Ileana (Mălăncioiu), care m-a bucurat mult. I-am tradus câteva poeme în superba revistă Lyrikvännen
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
luxul generozității mele și a prietenilor mei care m-au ajutat și răsfățat mereu, ca și cum acest lucru ar intra în firea relațiilor noastre chiar de la început. Eu nu aștept nimic de la nimeni, mereu dorind dureros să fie „cel care iubește”, imitându-l pe „Amantul Ceresc”, amantul sufismului despre care scrie sublim Attar (în Conferința păsărilor), text de care nu mă mai satur. E vorba acolo parcă de setea mea de iubire, de erorile mele regretabile, de dorința mea de a nu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]