5,452 matches
-
(arabă: "fiqh" sau فقه ) este o expansiune și o modalitate de interpretare a codului de conduită ("Šarī῾a") expus în Coran, cunoscut și ca legea islamică, deseori suplimentată de tradiție (sunna) și implementată de ordonanțele și interpretările juriștilor islamici. se ocupă cu observarea ritualurilor, principiilor morale și legislației sociale în islam. Există patru școli (sg. "maḏhab") de jurisprudență islamică în practica sunită și două în cea șiită. O persoană ce a studiat jurisprudența islamică se numește "faqīh" (pl. "fuqahă
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
expus în Coran, cunoscut și ca legea islamică, deseori suplimentată de tradiție (sunna) și implementată de ordonanțele și interpretările juriștilor islamici. se ocupă cu observarea ritualurilor, principiilor morale și legislației sociale în islam. Există patru școli (sg. "maḏhab") de jurisprudență islamică în practica sunită și două în cea șiită. O persoană ce a studiat jurisprudența islamică se numește "faqīh" (pl. "fuqahă’"). Termenul "fiqh" desemnează în arabă "„înțelegere profundă, deplină”". Tehnic, se referă la corpul de legi islamice extrase din surse islamice
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
de ordonanțele și interpretările juriștilor islamici. se ocupă cu observarea ritualurilor, principiilor morale și legislației sociale în islam. Există patru școli (sg. "maḏhab") de jurisprudență islamică în practica sunită și două în cea șiită. O persoană ce a studiat jurisprudența islamică se numește "faqīh" (pl. "fuqahă’"). Termenul "fiqh" desemnează în arabă "„înțelegere profundă, deplină”". Tehnic, se referă la corpul de legi islamice extrase din surse islamice detaliate ( studiate în principiile jurisprudenței islamice) și la procesul de cunoaștere a islamului prin jurisprudență
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
sg. "maḏhab") de jurisprudență islamică în practica sunită și două în cea șiită. O persoană ce a studiat jurisprudența islamică se numește "faqīh" (pl. "fuqahă’"). Termenul "fiqh" desemnează în arabă "„înțelegere profundă, deplină”". Tehnic, se referă la corpul de legi islamice extrase din surse islamice detaliate ( studiate în principiile jurisprudenței islamice) și la procesul de cunoaștere a islamului prin jurisprudență. Istoricul Ibn Khaldun descrie jurisprudența islamică printr-o definiție: „cunoașterea legilor lui Dumnezeu care privesc acțiunile oamenilor care sunt datori să
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
islamică în practica sunită și două în cea șiită. O persoană ce a studiat jurisprudența islamică se numește "faqīh" (pl. "fuqahă’"). Termenul "fiqh" desemnează în arabă "„înțelegere profundă, deplină”". Tehnic, se referă la corpul de legi islamice extrase din surse islamice detaliate ( studiate în principiile jurisprudenței islamice) și la procesul de cunoaștere a islamului prin jurisprudență. Istoricul Ibn Khaldun descrie jurisprudența islamică printr-o definiție: „cunoașterea legilor lui Dumnezeu care privesc acțiunile oamenilor care sunt datori să se supună legii, respectând
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
în cea șiită. O persoană ce a studiat jurisprudența islamică se numește "faqīh" (pl. "fuqahă’"). Termenul "fiqh" desemnează în arabă "„înțelegere profundă, deplină”". Tehnic, se referă la corpul de legi islamice extrase din surse islamice detaliate ( studiate în principiile jurisprudenței islamice) și la procesul de cunoaștere a islamului prin jurisprudență. Istoricul Ibn Khaldun descrie jurisprudența islamică printr-o definiție: „cunoașterea legilor lui Dumnezeu care privesc acțiunile oamenilor care sunt datori să se supună legii, respectând ceea ce este cerut ("wăğib"), interzis ( "ḥarăm
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
Termenul "fiqh" desemnează în arabă "„înțelegere profundă, deplină”". Tehnic, se referă la corpul de legi islamice extrase din surse islamice detaliate ( studiate în principiile jurisprudenței islamice) și la procesul de cunoaștere a islamului prin jurisprudență. Istoricul Ibn Khaldun descrie jurisprudența islamică printr-o definiție: „cunoașterea legilor lui Dumnezeu care privesc acțiunile oamenilor care sunt datori să se supună legii, respectând ceea ce este cerut ("wăğib"), interzis ( "ḥarăm"), recomandat ("mandūb"), respins ("makrūh") sau neutru ("mubăḥ")", definiție în concordanță cu gândirile juriștilor. În limba
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
datori să se supună legii, respectând ceea ce este cerut ("wăğib"), interzis ( "ḥarăm"), recomandat ("mandūb"), respins ("makrūh") sau neutru ("mubăḥ")", definiție în concordanță cu gândirile juriștilor. În limba arabă modernă, "fiqh" a ajuns să însemne "jurisprudență" în general, fie că e islamică, fie laică. Coranul oferă instrucțiuni clare asupra multor aspecte, precum ritualul de purificare de dinaintea fiecărei rugăciuni zilnice oblogatorii, dar cât despre alte aspecte, unii musulmani consideră că doar Coranul singur nu este suficient pentru a clarifica lucrurile. Spre exemplu, Coranul
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
în luna lui Ramadan, în timp ce alte majorități cred că e nevoie de instrucțiuni suplimentare cu privire la practica acestor îndatoriri. Detalii asupra acestor probleme pot fi găsite în tradițiile profetului Muḥammad, astfel că sunna și Coranul sunt în, majoritatea cazurilor, fundamentul legii islamice. Unele probleme nu își găsesc precedent în trecutul islamic timpuriu. În astfel de cazuri, juriștii musulmani încearcă să ajungă la o concluzie prin alte metode. Juriștii suniți se folosesc de consensul istoric al comunității (" iğmă῾"), o majoritate în epoca modernă
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
e nevoie de instrucțiuni suplimentare cu privire la practica acestor îndatoriri. Detalii asupra acestor probleme pot fi găsite în tradițiile profetului Muḥammad, astfel că sunna și Coranul sunt în, majoritatea cazurilor, fundamentul legii islamice. Unele probleme nu își găsesc precedent în trecutul islamic timpuriu. În astfel de cazuri, juriștii musulmani încearcă să ajungă la o concluzie prin alte metode. Juriștii suniți se folosesc de consensul istoric al comunității (" iğmă῾"), o majoritate în epoca modernă folosește și analogia ("qiyăs") și cântărește beneficiile și prejudiciile
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
o majoritate în epoca modernă folosește și analogia ("qiyăs") și cântărește beneficiile și prejudiciile problemelor nou apărute, iar un alt segment numeros utilizează preferința juridică. Concluziile atinse cu ajutorul acestor instrumente adiționale constituie un pachet de legi mai variat decât legea islamică și se numește "fiqh". Astfel, în contrast cu legea islamică, jurisprudența islamică nu este considerată sacră iar școlile de gândire au diferite opinii asupra detaliilor ei, fără a considera alte concluzii ca sacrilegii. Această divizare a interpretării în mai multe problematici detaliate
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
qiyăs") și cântărește beneficiile și prejudiciile problemelor nou apărute, iar un alt segment numeros utilizează preferința juridică. Concluziile atinse cu ajutorul acestor instrumente adiționale constituie un pachet de legi mai variat decât legea islamică și se numește "fiqh". Astfel, în contrast cu legea islamică, jurisprudența islamică nu este considerată sacră iar școlile de gândire au diferite opinii asupra detaliilor ei, fără a considera alte concluzii ca sacrilegii. Această divizare a interpretării în mai multe problematici detaliate a rezultat în constituirea unor diferite școli de
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
cântărește beneficiile și prejudiciile problemelor nou apărute, iar un alt segment numeros utilizează preferința juridică. Concluziile atinse cu ajutorul acestor instrumente adiționale constituie un pachet de legi mai variat decât legea islamică și se numește "fiqh". Astfel, în contrast cu legea islamică, jurisprudența islamică nu este considerată sacră iar școlile de gândire au diferite opinii asupra detaliilor ei, fără a considera alte concluzii ca sacrilegii. Această divizare a interpretării în mai multe problematici detaliate a rezultat în constituirea unor diferite școli de gândire ("maḏhab
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
școlile de gândire au diferite opinii asupra detaliilor ei, fără a considera alte concluzii ca sacrilegii. Această divizare a interpretării în mai multe problematici detaliate a rezultat în constituirea unor diferite școli de gândire ("maḏhab"). Acest concept larg al jurisprudenței islamice este sursa unei game largi de legi privitoare la diferite probleme, care guvernează viețile musulmanilor în toate aspectele vieții cotidiene. Jurisprudența islamică acoperă două mari domenii: Aceste tipuri de legi pot fi separate în alte două grupe: Legile privitoare la
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
multe problematici detaliate a rezultat în constituirea unor diferite școli de gândire ("maḏhab"). Acest concept larg al jurisprudenței islamice este sursa unei game largi de legi privitoare la diferite probleme, care guvernează viețile musulmanilor în toate aspectele vieții cotidiene. Jurisprudența islamică acoperă două mari domenii: Aceste tipuri de legi pot fi separate în alte două grupe: Legile privitoare la acțiuni cuprind: Legi privitoare la circumstanțe cuprind: Domeniile în care activează aceasta sunt: criminal, economic, etic, militar, politic, teologic, cu privire la igienă, moștenire
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
care activează aceasta sunt: criminal, economic, etic, militar, politic, teologic, cu privire la igienă, moștenire, căsătorie. Metoda de lucru a juristului musulman este cunoscută ca "usul al-fiqh" sau "„principiile jurisprudenței”". Sunt diferite abordări ale metodologiei folosite în jurisprudență pentru a deriva legea islamică de sursele primare. Principalele metodologii sunt cea sunită, șiită și ibadită. În timp ce primele două sunt divizate în alte sub-școli mai mici, diferențele între școlile șiite sunt considerabil mai mari. Ibadiții sunt adepții unei singure școli nedivizate. Școlile de jurisprudență sunite
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
dominat de imami șiiți. Această școală este de asemenea mai flexibilă asupra faptului că un jurist are o putere considerabilă de a lua o decizie în concordanță cu rațiunea proprie. Școala ja῾farită folosește intelectul în locul analogiei în stabilirea legilor islamice, spre deosebire de practica sunită. "Daim al-islam" este o carte despre legile islamului urmate de musulmanii ismailiți, cei care aderă la jurisprudența islamică șiită ismailită. Aceasta descrie maniere și etici, incusiv ritualuri de venerare în lumina călăuzirii imamilor ismailiți. Cartea evidențiază importanța
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
a lua o decizie în concordanță cu rațiunea proprie. Școala ja῾farită folosește intelectul în locul analogiei în stabilirea legilor islamice, spre deosebire de practica sunită. "Daim al-islam" este o carte despre legile islamului urmate de musulmanii ismailiți, cei care aderă la jurisprudența islamică șiită ismailită. Aceasta descrie maniere și etici, incusiv ritualuri de venerare în lumina călăuzirii imamilor ismailiți. Cartea evidențiază importanța pe care islamul a atribuit-o manierelor și eticii alături de venerarea lui Dumnezeu, citând tradițiile primilor patru imami ai școlii șiite
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
-o manierelor și eticii alături de venerarea lui Dumnezeu, citând tradițiile primilor patru imami ai școlii șiite ismailite fatimide. Jurisprudența zaidită urmează învățăturile lui Zayd ibn Ali. În termeni juridici, școala zaidită este asemănătoare cu cea hanefită de rit sunit. Școala islamică ibadită este denumită astfel după Abdallah ibn Ibadh, însă acesta nu este neapărat figura cea mai proeminentă a școlii, în opinia adepților săi. Ibadismul este diferit atât de islamul sunit, cât și de cel șiit, nu doar în termeni de
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
însă acesta nu este neapărat figura cea mai proeminentă a școlii, în opinia adepților săi. Ibadismul este diferit atât de islamul sunit, cât și de cel șiit, nu doar în termeni de jurisprudență, dar și referitor la principii fundamentale. Legea islamică timpurie avea un caracter mult mai flexibil, unii învățați musulmani consideră că aceasta ar trebui reînnoită și jurisprudența clasică ar trebui să-și piardă statutul special. Aceasta ar însemna că trebuie formulată o nouă jurisprudență, potrivită pentru lumea nouă, așa cum
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
bazează sunt universale, precum justiția, egalitatea, respectul. Mulți învățați musulmani susțin ideea că, indiferent cât de mult a avansat tehnologia, fundamentele vieții umane au rămas aceleași și se află în sfera de aplicare a legilor curente. Perioada formatoare a jurisprudenței islamice se întoarce înapoi pe vremea comunităților musulmane primordiale. În această perioadă, juriștii erau mai mult preocupați de probleme legate de autoritate și predare decât de teorie și metodologie. Progresul în teorie și metodologie a venit o data cu apariția juristului musulman Muhammad
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
a venit o data cu apariția juristului musulman Muhammad ibn Idris ash- Shafi῾i (767-820), care a codificat principiile de bază ale jurisprudenței în cartea sa, "ar-Risala". Cartea detaliază cele patru rădăcini ale legii ( Coranul, sunna, "iğmă῾" și "qiyăs") specificând că textele islamice primare (Coranul și hadithurile) trebuie înțelese în concordanță cu reguli obiective de interpretare, derivate din studii științifice ale limbii arabe. Surse secundare ale legii au fost dezvoltate și rafinate în decursul secolelor următoare, constând, în primul rând, în preferință juridică
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
Rüștiye-i Askeriye), unde își însușește de la profesorul său, Kolağası İsmail Hakkı, primele noțiuni legate de libertate. Își pierde tatăl pe când se află în ultimul an. Ziya Gökalp, în anul 1890 începe să învețe de la unchiul său, profesorul Hacı Hasip, învățăturile islamice tradiționale, pentru ca un mai târziu să se înscrie în clasa a doua la liceul civil (Idad-i Mülkiye) din Diyarbakır, cu toate că își dorea să își continue studiile la Istanbul. Ia ore de filosofie de la profesorul Yorgi și ore de istorie de la
Ziya Gökalp () [Corola-website/Science/331944_a_333273]
-
școală în anul 1894, deoarece de pe atunci se hotărăște ca studiile liceale se dureze șapte ani, și nu cinci. După ce se lasă de liceu, începe să studieze limba arabă și limba persană, fiind ajutat de unchiul său, dar și mistica islamică și limba franceză. Face cunoștință cu doctorul Abdullah Cevdet, care vine în Diyarbakır din pricina epidemiei de holeră ce apăruse în oraș. Pe când se afla la vârstă de 18 ani, Mehmet Ziya încearcă să se sinucidă, printre cauzele pentru care apelează
Ziya Gökalp () [Corola-website/Science/331944_a_333273]
-
Urdu: مرزا غلام احمد, Hindi: मिर्जा गुलाम अहमद; 13 februarie 1835 - 26 mai 1908 / 14 shawwal 1250 - 24 rabi' ath-thani 1326) a fost o figură religioasă din India, fondator al mișcării islamice ahmadiyya, care își propune diseminarea unui islam pașnic, al cărui jihad să nu fie armat, ci verbal. Născut pe 13 februarie 1835, s-a născut în Qadian, fiind copilul supraviețuitor dintr-o pereche de gemeni ai unei influente familii mogule
Mirza Ghulam Ahmad () [Corola-website/Science/331932_a_333261]