KorAP: Find »[drukola/base=lot & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...190 191 192 ...1633 >

40,824 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

evoluate se disting părți rezervate pentru biserică și pentru conducătorii obștei. Cea mai importantă parte a moșiei (terenului), care se dezvoltă în decursul veacurilor și pe măsura creșterii producției, este câmpul cu ogoarele oamenilor. Câmpul alcătuiește o stăpânire individuală cu loturi lucrate fiecare de către o familie, dar, în același timp, este o stăpânire comună a obștei, deoarece loturile agricole se schimbă, prin tragere la sorți, în fiecare an. În vremea veche a stăpânirii și folosirii moșiei obștei, lotul familial nu era

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
terenului), care se dezvoltă în decursul veacurilor și pe măsura creșterii producției, este câmpul cu ogoarele oamenilor. Câmpul alcătuiește o stăpânire individuală cu loturi lucrate fiecare de către o familie, dar, în același timp, este o stăpânire comună a obștei, deoarece loturile agricole se schimbă, prin tragere la sorți, în fiecare an. În vremea veche a stăpânirii și folosirii moșiei obștei, lotul familial nu era considerat ca o proprietate, ci ca o participare la munca în devălmășie.14 Când un țăran din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stăpânire individuală cu loturi lucrate fiecare de către o familie, dar, în același timp, este o stăpânire comună a obștei, deoarece loturile agricole se schimbă, prin tragere la sorți, în fiecare an. În vremea veche a stăpânirii și folosirii moșiei obștei, lotul familial nu era considerat ca o proprietate, ci ca o participare la munca în devălmășie.14 Când un țăran din obște își vindea lotul, cu încuviințarea întregii obști, fără de care nu putea vinde, actul de vânzare (zapis) cuprindea, în mod

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prin tragere la sorți, în fiecare an. În vremea veche a stăpânirii și folosirii moșiei obștei, lotul familial nu era considerat ca o proprietate, ci ca o participare la munca în devălmășie.14 Când un țăran din obște își vindea lotul, cu încuviințarea întregii obști, fără de care nu putea vinde, actul de vânzare (zapis) cuprindea, în mod necesar, formula "cât se va alege partea lui din câmp, pădure, pășune și ape". Așadar, partea fiecărui membru al obștii nu era "aleasă" de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
putea vinde, actul de vânzare (zapis) cuprindea, în mod necesar, formula "cât se va alege partea lui din câmp, pădure, pășune și ape". Așadar, partea fiecărui membru al obștii nu era "aleasă" de aceea a celorlalți membri ai obștei. Stăpânirile (loturile) fiecărei familii alcătuiau un drept teoretic de participare la cultivarea pământului. Drepturile acestea, la început, egale, devin cu vremea diferențiate pe familii, mai bogate sau mai sărace. Unitatea de stăpânire (parcela) a unei familii din obște se numea delniță (din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și trăsăturile generale ale civilizației locale au permis românilor să asimileze, pe durata mai multor generații, în secolele IX-XI, atât populația slavă cât și etniile turanice, impunându-se prin supremația limbii române, care, la rândul ei, a absorbit un important lot de cuvinte de origine slavă (20%) și turanică -5%. 23 Cercetările arheologice evidențiază că, în secolele VII-X, în diferite zone ale țării noastre, existau două tipuri principale de așezări ce corespund celor trei variante de organizare a obștii sătești teritoriale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
poate susține părerea că românii de astăzi, din ținuturile Daciei de altădată, despre prezența cărora istoria nu pomenește nimic până în secolul al XIII-lea, sunt urmașii coloniștilor și dacilor romanizați".7 În 1937, la Paris, a apărut lucrarea lui Ferdinand Lot, Les invasions barbares et le peuplement de l Europe, ce cuprindea și o secțiune intitulată " O enigmă și un miracol istoric: poporul român". Cele două capitole (ale secțiunii) sunt consacrate "miracolului istoric" reprezentat de poporul român, la care se adaugă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dezbătută, a originilor poporului român, s-a văzut obligat să-și definească poziția în ampla controversă care-i opune, de mai bine de un secol, pe partizanii continuității celor ai imigrării. După ce cântărește argumentele fiecăreia din cele două teze, F. Lot înclina, încă de la început, în favoarea toriei imigrării: slaba colonizare a Daciei, după cucerirea ei, în 106, mărturiile explicite privitoare la părăsirea completă a provinciei, în a doua jumătate a secolului al III-lea, suspendarea romanizării la nordul Dunării, după părăsire

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
toriei imigrării: slaba colonizare a Daciei, după cucerirea ei, în 106, mărturiile explicite privitoare la părăsirea completă a provinciei, în a doua jumătate a secolului al III-lea, suspendarea romanizării la nordul Dunării, după părăsire (275), mai ales în Transilvania. Lot spune textual: "Nicăieri nu se vorbește, între sfârșitul secolului al IV-lea și secolul al XIII-lea, de o populație romanică trăind în vechea Dacie. Această muțenie, timp de zece secole, este impresionantă¨. El consideră că tăcerea scriitorilor bizantini, "singurii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
singurii care contează", s-ar datora lipsei lor de interes față de o "plebe mizeră și tăcută", ei concentrându-și atenția asupra cuceritorilor barbari din nordul Dunării, care ocupă succesiv aceste ținuturi. Examinând datele furnizate de argumentele de ordin lingvistic, F. Lot constata că ele sunt categoric împotriva continuității daco-romane în nordul Dunării. Istoricul francez arăta, ca și Roesler, că vocabularul slav bogat în sfera termenilor bisericești și de organizare statală, relațiile foarte vechi ale bisericii române cu mitropolia de la Ohrida, prezența

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Însăși unitatea limbii române, care se remarcă până și în dialectele îndepărtate, ca cel macedo-român din sud, nu se poate explica decât printr-o despărțire relativ recentă a celor două idiomuri, "poate prin secolul al X-lea". Prin urmare, conchide Lot, au avut loc două migrații: una determinată de părăsirea Daciei și retragerea ultimilor coloniști romani la sud de Dunăre, în cele două Dacii, constituite de Aurelian, în Moesia, după 275, iar cealaltă, în sens invers, efectuată de valahii (românii) transdanubieni

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din mărturia hrisoavelor regilor Ungariei și din cronica rusească a lui Nestor rezultă cu claritate că "românii se aflau în Transilvania încă din secolul al X-lea și al XI-lea, ba chiar al IX-lea".8 În concluzie, F. Lot, istoricul francez, a adoptat, în linii generale, cu o diferență de trei-patru secole, teoria imigraționistă, susținută de Roesler și alți cercetători. După publicarea ediției a II-a a lucrării lui Brătianu, în 1942, Lot a elaborat unele note (observații), în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
IX-lea".8 În concluzie, F. Lot, istoricul francez, a adoptat, în linii generale, cu o diferență de trei-patru secole, teoria imigraționistă, susținută de Roesler și alți cercetători. După publicarea ediției a II-a a lucrării lui Brătianu, în 1942, Lot a elaborat unele note (observații), în 1943, reproduse de istoricul român într-un studiu, în anul 1944. Este interesant pentru problema în discuție (originea românilor) să redăm, în continuare, observațiile lui Lot pe marginea lucrării lui Brătianu. Istoricul francez se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
II-a a lucrării lui Brătianu, în 1942, Lot a elaborat unele note (observații), în 1943, reproduse de istoricul român într-un studiu, în anul 1944. Este interesant pentru problema în discuție (originea românilor) să redăm, în continuare, observațiile lui Lot pe marginea lucrării lui Brătianu. Istoricul francez se arăta rezervat și acum: "Pentru el (Brătianu), ca și pentru Iorga, evacuarea Daciei din 275 nu reprezintă decât un episod. Deplasări de populație au avut loc continuu, din secolul al III-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secolul al IX-lea, cel puțin, de la nordul la sudul Dunării și de la sud la nord. Din acest fapt, autorul (Brătianu) trage concluzii în favoarea teoriei continuității populației daco-romane și a limbii latine, Dunărea nu a constituit o barieră reală". Dar Lot este categoric: Nu mă convinge. Aceste treceri ale Dunării au fost efectuate de către prizonieri sau negustori. Ele nu sunt edificatoare. Nici reconstruirea monumentului Tropaeum Traiani sau întemeierea cetății Constantiniana Daphne și stabilirea capetelor de pod pe malul stâng al Dunării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
faptul că tăcerea textelor în legătură cu daco-romanii, timp de aproape zece secole, nu este un argument hotărâtor împotriva continuității unei populații romanizate la nordul Dunării. Este foarte adevărat că cei din evul mediu desemnau un ținut după numele populației stăpânitoare". Însă Lot nuanțează mai departe: Totuși dacă textele tac despre populația din nord, ele nu tac și în privința populațiilor de limbă latină de la sudul Dunării. Ele au ocupat un spațiu mai întins decât credea Jirecek (vezi mai jos). Însă pentru Brătianu, nucleul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
reținut împotriva continuității daco-romane la nordul Dunării sunt următoarele: 1. Dispariția oricărei urme de civilizație sub formă de orașe, drumuri, medalii sau monede, ceramică. 2. Identitatea dintre idiomul (dialectul) aromân și cel daco-român nord-dunărean. 3. Liturghia slavă. 4. Toponimia". Apoi Lot le analizează pe rând: "Să examinăm aceste patru puncte. 1. Dispariția monedelor este o dovadă că a încetat orice fel de comerț între nordul și sudul Dunării. La fel în privința drumurilor, a orașelor. Nu există nici o urmă de influență bizantină

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la sudul Dunării? Pe ambele maluri. Însă la nordul Dunării, ei au fost înlăturați sau dominați de către unguri. În sud, influența slavilor este mult mai puternică, slavii din Bulgaria, mai ales, iar limba bisericească este slavona. Brătianu are dreptate, spune Lot, în privința episcopiei de Ohrida: nu există nici o dovadă că românii au depins de aceasta. Însă este la fel de sigur că românii nu au o episcopie proprie până în secolul al XIII-lea ! Roma era preocupată de cumani, nu de indigeni (români), dacă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stat fără episcopie atâta vreme-abia în 1359 ! În legătură cu "valahii" și "Valahia", semnalăm că autorul (Brătianu) greșește acordând acestui termen o origine bizantină, cu sensul de "păstor". Cuvântul este germanic: valah, adică welche. Goții au numit "valahi" populațiile latine".10 F. Lot, în notele sale, se referă și la alte aspecte: "Cele câteva mărturii arheologice referitoare la practicarea creștinismului în Dacia, în secolele III-IV, sunt lipsite de interes. Nu se știe cărei nații (populații) aparțineau acești puțini creștini. Este puțin probabil ca

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
istoricul francez face alte precizări interesante: "Explicarea toponimiei slave și turcești de pe teritoriul actualmente românesc printr-o traducere a numelor de locuri este ingenioasă. Însă prezintă unele dificultăți. În ansamblu, Brătianu atenuează dificultățile, dar nu le rezolvă total!" În final, Lot trage concluziile: "Totuși, unde ar trebui să-i plasăm pe daco-romani? Ungurii, sârbii, bulgarii și grecii sunt de acord că ei n-au ce căuta, cu nici un preț, nici în Transilvania, nici în Serbia, nici în Bulgaria, nici în Macedonia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
urmare, la adoptarea tezei cu privire la dăinuirea daco-romanilor la nordul Dunării. Nici o mărturie sigură nu este în mod necesar și peremptorie. Afirmația că întreaga populație din Dacia nord-dunăreană ar fi fost adusă în sudul fluviului este la fel de neadevărată." A priori, spune Lot, este mult mai probabil ca o bună parte din populație să fi rămas pe loc. Dacia se întindea pe o suprafață de 250-300.000 km2, aceasta ar însemna 2-3 milioane locuitori. Însă, insistă el, trebuie să admiten că populația rămasă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
migratori (sarmați, goți, huni, avari). Însă de la slavi a adoptat creștinismul (instituțional) și organizarea politică (statală). Rămâne de stabilit, subliniază el, dacă această populație daco-romană s-a menținut în întreaga Muntenie actuală sau numai într-o parte a ei (Oltenia). Lot precizează: "Ar trebui extrase (Brătianu nu a făcut-o) toate denumirile românești din cartele ungare latinești, din secolele XI-XII. Daco-romanii care au venit în sudul Dunării au fost și ei reduși la o condiție mizeră, poate mai mult ca a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
limba autohtonă (dacă), încât în limba română nu se mai păstrează nici un cuvânt autohton (au rămas foarte puține). Nu găsesc nimic satisfăcător în această privință. Dar lingvistica este plină de surprize".11 Acesta este punctul de vedere al istoricului F. Lot, în această problemă, asupra căruia am insistat mai mult, și concluziile sale oneste și obiective nu pot fi ignorate de nici un cercetător. După lucrarea lui F. Lot, istoricul medievist L. Musset refăcea bilanțul marilor invazii în Europa, în lumina studiilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
este plină de surprize".11 Acesta este punctul de vedere al istoricului F. Lot, în această problemă, asupra căruia am insistat mai mult, și concluziile sale oneste și obiective nu pot fi ignorate de nici un cercetător. După lucrarea lui F. Lot, istoricul medievist L. Musset refăcea bilanțul marilor invazii în Europa, în lumina studiilor postbelice el publică Les invasions. Les vagues germaniques, Paris, 1969. Lucrarea sa ne dă pulsul cercetării istorice europene față de problema continuității, la câteva decenii de la apariția cărții

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
medievist L. Musset refăcea bilanțul marilor invazii în Europa, în lumina studiilor postbelice el publică Les invasions. Les vagues germaniques, Paris, 1969. Lucrarea sa ne dă pulsul cercetării istorice europene față de problema continuității, la câteva decenii de la apariția cărții lui Lot. Iată concluzia lui L. Musset: "Este necesar fără îndoială să insistăm asupra paralelismului ce a afectat destinele celor două ramuri ale poporului român ; în ambele cazuri, ruina vieții urbane și a structurilor politice a provocat aceeași reacție de apărare: o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]