KorAP: Find »[drukola/base=maria & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...190 191 192 ...547 >

13,652 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

acest prilej negustorii de gogoși fără umplutură, de smochine uscate și de băuturi răcoritoare pregătite cu zăpadă adusă cu catârii de pe înălțimile muntelui Cholair. Destinul ne chemase la întâlnire în strada Vechii Incinte. Tata mergea în față, ținând-o pe Mariam cu o mână, iar cu cealaltă ținându-mă pe mine, schimbând câteva cuvinte cu fiecare vecin pe care-l întâlnea; mama era cu doi pași mai în urmă, urmată îndeaproape de Warda, când această țipă deodată: „Juan!“ și rămase nemișcată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
spre colțul nostru de pe tartană, trecând cu ușurință peste bagaje și călători. Mersul ei vesel nu se potrivea cu îmbrăcămintea făcută din văluri atât de întunecate, atât de groase, încât ne-ar fi fost tuturor greu s-o recunoaștem dacă Mariam n-ar fi fost în brațele ei. Singurele strigăte de bucurie au fost ale mele și ale surorii mele. Mohamed și Warda erau încremeniți de emoție, la fel ca sutele de priviri ațintite asupra lor. Cât despe Salma, m-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
meu s-a întors pentru prima oară înspre Warda, care stătea deoparte. Privirea lui a fost pe punctul să zăbovească asupra ei, dar a lunecat iute în depărtare. Alesese să n-o vadă. Nu era binevenită în casa lui. Nici Mariam, o încântătoare fetiță bucălată și zâmbitoare, n-a avut parte de vreo mângâiere. — Mă temeam de primirea asta și de aceea nu m-am bucurat când Warda a apărut pe vas, mi-a explicat mai târziu mama. Am suportat mereu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Atât de bine s-a priceput să-și înfățișeze argumentele încât, la jumătate de ceas de când debarcaserăm, ne aflam deja pe drum, tata și cu mine pe un animal, mama pe un altul, cu grosul bagajelor, iar Warda și cu Mariam pe un al treilea, catârgiul mergând pe jos alături de noi, împreună cu fiul lui, o detestabilă secătură de vreo doisprezece ani, desculț, cu degete murdare și privire piezișă. Nici nu străbătuserăm bine trei mile când doi călăreți înfășurați în văluri albastre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
luat în arendă spre a duce o existență pașnică, departe de zarvă, departe de bârfe, departe de ochi mustrători. Timp de două săptămâni încheiate, l-am așteptat așadar zi de zi, cerând întruna vești despre el de la Warda și de la Mariam. Ele n-aveau habar de nimic. Ca și mine, așteptau. Când, în cele din urmă, a sosit, m-am năpustit asupra lui și am început să turui atât de repede încât a trebuit de mai multe ori să mă pună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
că ești căzut la pământ. Poate că va trebui să le spună cineva adevărul într-o bună zi. Eu, unul, n-am curajul s-o fac. ANUL LEILOR FURIOȘI 906 de la hegira (28 iulie 1500 16 iulie 1501) Sora mea Mariam se făcuse mare fără ca eu să-mi dau seama. Două lungi despărțiri făcuseră din ea o străină. Nu mai locuiam sub același acoperiș, nu mai aveam aceleași jocuri. Când o întâlneam, cuvintele noastre nu mai erau complice, nu ne mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
amintesc de fetița la care țineam și pe care o băteam până începea să plângă. Era la începutul verii, într-o livadă de măslini pe drumul spre Meknès. Tatăl meu hotărâse ca eu să-l însoțesc, împreună cu Warda și cu Mariam, într-o călătorie în interiorul țării. Tot mai căuta terenuri pentru luat în arendă. Intenționa, cu ajutorul unor agronomi andaluzi pe care îi cunoștea, să dezvolte culturi care erau puțin și, mai cu seamă, prost practicate pe pământ african, mai ales dudul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Pentru acest drum călăream pe cal la fel ca el, însă femeile erau urcate pe niște catârce, așa că eram nevoiți să înaintăm în ritmul lor. La un moment dat, Warda s-a apropiat de Mohamed. M-am întors în dreptul lui Mariam. Ea a încetinit, pe nesimțite. Părinții se îndepărtau: — Hassan! Încă nu-i adresasem vreun cuvânt de când plecasem din Fès, cu patru ceasuri în urmă. Am întors către ea o privire ce voia să însemne în cel mai bun caz: „Ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
copii, ai să-i iubești așa cum te iubește el? — Desigur, am zis. Însă acel „Desigur!“ a fost prea rapid, prea morocănos. Și încurcat. Mă temeam de ce va urma. Or, urmarea s-a lăsat așteptată. Am tras cu coada ochiului spre Mariam; tăcerea ei mă stingherea aproape la fel de mult ca întrebările ei. Nu se mai uita la mine, dar nu-și mai trăsese la loc vălul, în pofida prafului de pe drum. M-am întors spre ea și am privit-o îndelung, pentru prima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Desigur că am să-i iubesc. — Ai să vorbești cu mama lor așa cum vorbește unchiul tău cu Salma? — Da, fără îndoială. — Ai să vii des la ea? Ai s-o întrebi dacă e sănătoasă? Ai să-i asculți păsurile? — Da, Mariam, da! Ea trase atunci brusc de hățuri și catârca se ridică în două picioare. M-am oprit. S-a uitat fix la mine: — Dar atunci de ce nu-mi vorbești niciodată? De ce nu vii să mă întrebi dacă plâng noaptea? De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ci mai degrabă din cauza groazei de nedescris pe care am resimțit-o acolo. Imamul ne primise foarte corect și ne oferise ca loc de dormit o colibă din lemn în preajma moscheii, având alături un țarc pentru animale. Warda și cu Mariam s-au culcat înăuntru; tatăl meu și cu mine am preferat să dormim pe acoperiș, unde puteam profita de răcoare pe timpul nopții de vară. Așadar acolo ne găseam când, către miezul nopții, doi lei enormi, atrași de mirosul cailor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ajunge la femei și le-ar putea devora, fără ca noi să putem face altceva decât să privim de sus de pe acoperiș sau să ne aruncăm în boturile lor ca să ne salvăm onoarea. De jos ne ajungeau la urechi țipetele lui Mariam și rugăciunile Wardei, care o chema pe Madona în castiliană. Cu glas tremurător, Mohamed făcea, la rândul său, o făgăduială: dacă aveam să ieșim de acolo teferi, își va întrerupe călătoria spre a merge în pelerinaj în orașul Taghya, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
fiara să scoată atunci un răget puternic, să-și plece privirea și s-o întindă. Liber să creadă fiecare ce vrea! La întoarcerea din acest pelerinaj improvizat, mi-am amintit de sentimentul vag de teamă pe care-l simțisem pentru Mariam. O premoniție a asaltului leilor asupra colibei noastre? Pe moment, așa am crezut. E adevărat că la doisprezece ani, încă mai credeam că, dintre fiare și oameni, cele dintâi erau cele mai dăunătoare. ANUL MARII RECITĂRI 907 de la hegira (17

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
noastre? Pe moment, așa am crezut. E adevărat că la doisprezece ani, încă mai credeam că, dintre fiare și oameni, cele dintâi erau cele mai dăunătoare. ANUL MARII RECITĂRI 907 de la hegira (17 iulie 1501 6 iulie 1502) Logodnicul lui Mariam avea de patru ori vârsta ei, de două ori talia ei, o avere dobândită pe căi necinstite și zâmbetul celor care au învățat de timpuriu că viața e o veșnică înșelătorie. La Fès i se spunea Zeruali și mulți se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
apropiat al sultanului, un binefăcător al școlilor și al moscheilor... Ca să pecetluim înțelegerea, urmă Zeruali, ce poate fi mai bun decât o alianță de sânge? N-ai o fată de măritat? Pe loc, Mohamed îi făgădui comanditarului său mâna lui Mariam. Cu totul din întâmplare am aflat, câteva zile mai târziu, conținutul acestei discuții ce avea să schimbe multe lucruri în viața mea. Sara cea Bălțată se dusese la haremul lui Zeruali ca să-și vândă parfumurile și flecuștețele, cum făcea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ca să-i aducă la cunoștință bârfele. Eu tocmai mă întorsesem de la școală și ronțăiam niște curmale ascultând cu o ureche distrată trăncăneala celor două femei. Deodată, un nume. M-am apropiat: — Au avut chiar și timp să-i dea lui Mariam o poreclă: Viermele de Mătase. Am pus-o pe Bălțată să-mi repete întocmai cele deja spuse, apoi am întrebat-o îngrijat: — Crezi că sora mea o să fie fericită cu bărbatul ăla? — Fericită? Femeile nu încearcă decât să se ferească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
fi dat, cu femeile și bucuriile lui, pe mâna unui Zeruali și a celor de teapa lui. Mutra pe care a făcut-o prietenul meu la menționarea acestui nume m-a împăcat cu viața. Ce auzise el despre logodnicul lui Mariam se deosebea prea puțin de cele pe care le știam eu însumi. Iscoditorul mi-a jurat solemn că va face niscaiva cercetări pe lângă hamalii din breaslă spre a afla mai multe. * * * Să fim prieteni, să avem treisprezece ani, un puf

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ani mai târziu, asta însemna imaginea fericirii. Deocamdată, ce de frustrări, ce de suferințe! E adevărat că aveam, în ce mă privește, două motive serioase să mă bat. Cel dintâi era subtila chemare în ajutor pe care mi-o lansase Mariam în drum spre Meknès, a cărei îngrijorare discretă abia acum o măsuram. Cel de-al doilea era Marea Recitare, care insuflase adolescenței mele mândria de a cunoaște preceptele Credinței și voința de a nu lăsa ca ele să fie călcate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
salutau făcând semne cu mâna, iar eu le înapoiam salutul. Din când în când, câte o figură cunoscută, Khâli, mama, două verișoare, câțiva vecini, Hamza bărbierul cu băieții de la hammam și, mai la o parte, sub o poartă, Warda și Mariam. Cât despre tata, mă aștepta în fața sălii unde trebuia să fie oferit un banchet în cinstea mea. Ducea sub braț veșmântul nou cu care, potrivit tradiției, trebuia să-l îmbrac pe dascălul școlii în semn de recunoștință. Mă contempla cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
nu pierdea niciodată vremea cu tânguielile: — Când trebuie să aibă loc ceremonia? Peste cel mult două luni. Contractul este semnat, pregătirile sunt în toi, tata îi adună zestrea, a comandat așternuturile de pat și patul de decor, iar rochia lui Mariam e deja gata. — Trebuie să-i vorbești tatălui tău, doar lui, căci, dacă oricine altcineva s-ar amesteca, s-ar îndărătnici și nimic n-ar mai putea împiedica nenorocirea. I-am urmat întocmai sfatul. Am cerut mamei să verifice cu ajutorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
lui au murit sugrumate. Dacă îți mai spune cineva una ca asta, ai să-i răspunzi că, dacă femeile acelea au fost pedepsite, înseamnă că au meritat-o, iar în familia noastră fetele au fost întotdeauna ireproșabile. — Ești sigur că Mariam va fi fericită cu...? — Vezi-ți de treburile tale. S-a șters la gură cu dosul mânecii și s-a ridicat ca să plece. Am stăruit, lamentabil. Nu pleca așa! Lasă-mă să-ți vorbesc! — Am făgăduit-o pe sora ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
de făcut merge bine. Tot ce se leagă de căsătoria asta, refuz să mă... O palmă. Atât de violentă, că am văzut stele verzi preț de câteva clipe bune. Îndărătul meu, am auzit strigătul înăbușit al Wardei și al lui Mariam care, adăpostite în spatele unei uși, nu scăpaseră nimic din discuție. Tata mi-a apucat falca în mână, strângând cu putere și scuturând-o nervos: — Niciodată să nu-mi mai spui: refuz! Niciodată să nu-mi mai vorbești pe tonul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mă pregăteam să fac. Dar, spus astfel, lucrul mi se părea infam. — Mă pot adresa lui Khâli, el va găsi argumentele care să-l convingă pe tata. — Deschide bine ochii, nu pe tatăl tău trebuie să-l convingi. — Totuși, nu Mariam ar fi cea care ar putea refuza să se mărite! Dacă ar cuteza să scoată fie și un sunet, i-ar rupe oasele! — Rămâne logodnicul! Nu pricepeam. Cu siguranță nu mă deșteptasem bine. — Zeruali? — Da’ cine altcineva, și nu te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
am lăsat. Inițiativa era a lui. Tot el trebuia s-o ducă până la capăt. — O veste proastă, da, dar nu un deces. O căsătorie potrivnică Legii lui Dumnezeu nu e oare o veste proastă? — Cine se căsătorește? — Sora lui Hassan, Mariam... — Fiica rumiyyei? — N-are importanță cine îi e mamă. Din moment ce măsurătorul este musulman, fiica sa este musulmană. Șeicul îl privea pe Iscoditor cu afecțiune. — Cine ești? Nu te cunosc. — Sunt Harun, fiul lui Abbas hamalul. — Continuă. Îmi place cum vorbești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
tata, care detesta atât de mult sărbătoarea asta și datinile care aveau legătură cu ea. Nu-l mai văzusem de la cearta noastră, fie ca Dumnezeu să mă ierte odată și odată! dar ceream regulat vești despre el Wardei și lui Mariam. Răspunsurile lor erau rareori liniștitoare. Ruinându-se pentru a da o zestre bogată surorii mele, pomenindu-se încărcat de datorii, frustrat de visuri și lipsit de afecțiunea alor săi, Mohamed căuta uitarea prin cârciumi. Cu toate astea, în primele săptămâni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]