8,009 matches
-
discreția, ca o formă de camuflare a vulnerabilității: poeta cu reale înclinații dramaturgice înțelege că formele de deghizare, travestiul, masca, și mai ales cea mitologică, sunt oricând preferabile afișării ostentative a traumelor sau frustrărilor feminității neînțelese. Deși undeva recunoaște ineficiența măștii ("Sabia cade. Lucitoarele lucruri./ Memoria./ Căința./ Dar dacă/ acest chip împietrit nu este al tău?"), Carmelia Leonte nu-și refuză nicicum voluptatea acoperirii, a dezvelirii prin acoperire, procedeu atestat în literatura noastră încă din vremea primelor ieroglife ficționale. Într-un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Memoria./ Căința./ Dar dacă/ acest chip împietrit nu este al tău?"), Carmelia Leonte nu-și refuză nicicum voluptatea acoperirii, a dezvelirii prin acoperire, procedeu atestat în literatura noastră încă din vremea primelor ieroglife ficționale. Într-un loc, poeții-mânuitori abili ai măștilor, dar și potențiali vraci, mântuitori ai iluziilor astfel întreținute sunt invocați tocmai pentru a justifica preferința pentru o atare formă a alterității interioare: "Dumnezeul măștilor și al iluziilor/ dansează./ Pare un demon care și-a uitat/ vorbele și puterea./ La
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în literatura noastră încă din vremea primelor ieroglife ficționale. Într-un loc, poeții-mânuitori abili ai măștilor, dar și potențiali vraci, mântuitori ai iluziilor astfel întreținute sunt invocați tocmai pentru a justifica preferința pentru o atare formă a alterității interioare: "Dumnezeul măștilor și al iluziilor/ dansează./ Pare un demon care și-a uitat/ vorbele și puterea./ La miezul nopții, el își înghite/ umbra, tânguirea,/ se duce în fața pietrei/ și își sărută chipul./ O, scris ți-e numele pe fruntea zeilor!/ Și osul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Dacă, în ordinea aparenței cel puțin, pare a predomina tentația mitologicului asimilat intertextual, livresc, dar și ca recurs existențial (în sens de resursă energetică preferată, de matcă a energiilor creatoare aceasta e, bunăoară, semnificația encomionului dintr-un vers ca "Benedicțiune, mască, benedicțiune"), la un nivel de adâncime a discursului se poate identifica proeminența filonului creștin al autoarei. Grila de interpretare, în cheie postmodernă, a marilor mituri grecești interferează cu cea de asimilare a religiosului, spiritualitatea de esență ortodoxă în care se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îmi doresc simplitatea,/ bucuria de a trăi./ În numele ei, am ucis." Hipertrofia eului convins de propriile forțe, egolatria unora dintre actanții din volumul anterior al autoarei este substituită, în cartea de față, de un fel de smerenie în sens creștin: măștile mitologice pentru care optează Carmelia Leonte nu se sfiesc a sancționa ineficiența zeilor iubitori de spectacol grotesc și de moarte, a mărturisi necesitatea monoteismului salvator (fericirea e legată, pentru Iphigenia, de "Dumnezeul grecilor", care-i susură, în urechi, singurele cuvinte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
amestecul bine dozat de mysterium tremens și mysterium fascinans, în fine, certitudinea unei existențe mai presus de fire există chiar și într-un text dilematic precum Imaginea credinței. Nici măcar obsesia, atât de vie în Melancolia pietrei și Grația viespilor, a măștilor, a alterilor prin care se camuflează esența primordială a ființei, nu poate ascunde suficient adevărata identitate a poeziei pe care o scrie Carmelia Leonte, începând cu Procesiunea de păpuși și terminând cu Fiul Sunetului: o poezie gravă, solemnă, intensă, implicată
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
-l dojenesc,/ Apoi se îndreaptă grăbiți către slujbe./ Nimeni însă (dumnezeu știe de ce)/ Nu admite că seara, târziu,/ După ora stingerii/ El se strecoară în bucătărie/ Și se apucă de hoinărit". În notabilul Poem de început, multiplicitatea vocilor și a măștilor poetice împrumută sonuri dintre cele mai solemne, într-un ceremonial tripartit, de un tragism neanulat de unda subtilă de ironie metatextuală: "Prima strigare/ Crud mă spulberi doamne crud/ Când la nord și când la sud/ Mă împarți de zece ori
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
univers pe cale de mortificare ("degeaba decojești/ culoarea ochilor/ copilului tău/ cât suntem în mișcare/ morții/ sunt spectatorii noștri/ care știu/ că suntem de plâns" Spectatorii noștri din Veșnica împotrivire) sau pe punctul de a se autodistruge ("au pornit războaiele/ pe sub masca cerului/ sub aripa zeului/ mâini de lacrimi/ se închină/ capul sângerează albastru/ vechiul trup/ și noul trup/ sângerează iar albastru" Cel ce vine și se duce din Clepsidra cu pulbere de vise); sentimentul acut al marginalizării ("am văzut/ primii câini
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
un elogiu adus Veneției, fie ea și una a profunzimilor, cât ca un exercițiu al reflecției autodirijate. Sigur că Veneția pare prin excelență spațiul-receptacul al unei priviri dilatate de Alternative incitante (inclusiv de interpretare), dar alegerea urbei în care carnavalescul, măștile, teatralitatea devin chiar efigii obligatorii ține mai mult de o estetică a (de)mascării, a esențializării și revelării treptate. Așadar călătoria mentală se desfășoară într-o Veneție astfel transfigurată, plină, în ordinea aparenței, de vestigii (ale istoricității și, desigur, ale
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Junimea, Iași, 2002). Un volum care, împrumutând din forma jurnalului intim, preia și unele dintre convențiile diaristice, pentru a configura imaginea unui dedans care îl eclipsează total pe dehors, într-o tentativă dramatică de a se rosti autentic, epurat de măștile histrionice și de orice intenție de a epata eventualele expectanțe ale unui cititor familiarizat cu opera sa anterioară. Autorul utilizează aici, cu cele mai bune rezultate estetice, tehnica decupajului domestic. Faptul cotidian, cu atât mai mult cu cât pare nu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
la scris. De altfel, încă din primul text inclus în volum, eul poetic se situează decisiv în teritoriul lingvistic brut și brutal deopotrivă, ca în singura formă de real în care își permite să se expună fără anestezie și fără mască: "locuiesc prin gramatici și semne de punctuație/ le plivesc deși stau gata să mă lovească/ cu nonșalanță în marșul lor/ ca o tăietură fără anestezie și mască" (Fără anestezie). Acestea sunt tonalitatea și mijloacele tipice pentru Nicolae Panaite, poetul ce
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de real în care își permite să se expună fără anestezie și fără mască: "locuiesc prin gramatici și semne de punctuație/ le plivesc deși stau gata să mă lovească/ cu nonșalanță în marșul lor/ ca o tăietură fără anestezie și mască" (Fără anestezie). Acestea sunt tonalitatea și mijloacele tipice pentru Nicolae Panaite, poetul ce mizează, așadar, din ce în ce mai sigur, mai lucid pe cartea textualizării, construind imaginea unui univers scriptural în care vocabulele, mai ales verbele și substantivele, preiau prerogativele puterii, se instaurează
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
arbori în păduri/ se prăbușesc ruinați de topoare,/ el neclintit rămâne se apără cu spinii/ și cu fantoma lui tulburătoare" (Trandafirul sălbatic). Cel mai adesea însă, lui Ioanid Romanescu îi place să uite ispita alegorizării și se înfățișează direct, fără mască și fără echivoc, dar într-o manieră de o originalitate frapantă, în care primează, bizar, coexistența a două atitudini aparent de neînchipuit împreună: conștiința ratării în toate și mândria unui destin singular. Pe de o parte, versurile exploatează în mod
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
schimbat, cum este lumea aproape dezagregată a triunghiurilor cu pupila albastră, legea ar impune ca factorul dizolvant să devină factor coagulant, unificator; prezența călăului poet pare, așadar, a contrabalansa excesul de zgură existențială, de incongruență și alienare. Echivalența călău-Poet, coborârea măștii și mărturisirea sensului sunt în fine transparente în jurnal de călău (mântuirea prin necredință): "Numai poezia s-a aplecat asupra-mi/ Când mâinile-mi urlau din răsputeri/ Orbite de sânge (...)/ Poezia/ Venită în viața mea o dată cu Iisusa// Poezia / Cea mai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
târziu;/ astăzi mi-am înnegrit fața / din râul din cer s-a prăbușit bunul de/ E. A. Poe/ merge în antreum să-și/ afle materia sufletului...)/ din marea moartă/ din gurile universului/ din macerațiile destinului..." (***). Avatarii instanței auctoriale (de la Bufonul cu "masca și aripa de inorog" sau creatura anamorfotică, "jumătate cap de cal; jumătate lasou" ce crește din carte, la nebunul captiv în bibliotecă sau la adoratul "Celălalt Borges") se adâncesc cu voluptate sau cu furie în ceremonialuri textualiste stranii, care să
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Lethe sau, mai general, în Styx etc. Observând, apoi, apetența poetului pentru structurile ritmate și rimate ieșite direct din matca simboliștilor (dintre cei mai rafinați), a moderniștilor (dintre cei artizani) sau a cerchiștilor (dintre cei teatrali), cititorul deduce numaidecât că masca predilectă a lui Valentin Talpalaru este cea așa-zis tradițională, clasică. Până la Nopțile cu chirie, poetul nu manifestă nicio rezervă în asumarea până la capăt a acestei identități lirice. Ceea ce înseamnă și faptul că exploatează aproape exclusiv marile teme literare (destinul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
au năruit. Nimeni nu moare,/ nimeni nu se mai naște,/ nimeni nu întreabă/ și nici nu răspunde. Dumnezeu stă cu degetul în gură: O-i, oi..." Începând cu Liniștea vânatului (Editura Junimea, Iași, 2005), poetul începe totuși să își rideze masca, într-un mod cât se poate de... postmodern. De la un punct încolo, ingredientele bine știute ale postmodernismului, mai exact textualismul, autoreferențialitatea, rafinamentul tehnic și în special ironia cu toate formele ei posibile, se mixează migălos, într-o textură miscelanee care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
știu cărui/ obscur idiom, voi fi autarhul/ Nimicului.// mai mult nu-ți mai spun. Confidența aceasta / în ciuda armoariei mele (Să nu te încrezi) / pentru simplul motiv că te detest". Și anume: histrionismul, apetența pentru disimulare, mistificare și automistificare (de unde obsesia măștilor și a altor forme de deghizare), evaziunea în forme circumscrise nelimitării spațio-temporale și, în sfârșit, nihilismul ironic. Retorica aceasta de camuflaj recunoscut ca atare, așadar ineficient funcționează totuși în marea majoritate a poemelor incluse în primele volume semnate de Mihai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
marea majoritate a poemelor incluse în primele volume semnate de Mihai Ursachi, Inel cu enigmă (Editura Junimea, Iași, 1970), Missa Solemnis (Editura Eminescu, București, 1971), Poezii (Editura Junimea, Iași, 1971), Poemul de purpură și alte poeme (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974). Masca preferată este, deocamdată, aceea anunțată, cu superbia orgolioasă a pozei neoromantice, în Solie ("Eu sunt ambasadorul Melancoliei,/ Și iată,/ Mult prea duioasele mele scrisori/ De acreditare:") și detaliată în Prima scrisoare, "Dată azi, în cetatea Mâhnire", de cel mai cunoscut
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care-i barează zborul peste "acoperișe/ orașe/ imperii". În ciuda arborării unei grimase cinice, la venirea Pe furiș a domnișoarei Teroare, Arlechinul "palid și gol" se pierde, învăluindu-se în umbra unei seri cumane, reci și oculte (" Se lasă umbra cu masca ei de fier/ peste masca mea de ceară/ cu întunericul peste/ întunericul ochilor,/ cu ignoranța mâinilor pline de sânge/ târându-se oarbe, neștiind/ încotro mă îndrept"), iar pergamentele și incunabulele poetului se întunecă din ce în ce mai tare. În versuri de o aspră
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
acoperișe/ orașe/ imperii". În ciuda arborării unei grimase cinice, la venirea Pe furiș a domnișoarei Teroare, Arlechinul "palid și gol" se pierde, învăluindu-se în umbra unei seri cumane, reci și oculte (" Se lasă umbra cu masca ei de fier/ peste masca mea de ceară/ cu întunericul peste/ întunericul ochilor,/ cu ignoranța mâinilor pline de sânge/ târându-se oarbe, neștiind/ încotro mă îndrept"), iar pergamentele și incunabulele poetului se întunecă din ce în ce mai tare. În versuri de o aspră limpiditate, el alege finalmente să
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și din cotidian, ea este unicat într-o lume banală și conformista. Îi repugna monotonia și uniformitatea. Prin modul în care își concepe existența, Pariziana dezvăluie noi dimensiuni ale personajului emancipat. Ea transforma totul în spectacol, mise en scène, joc, mască, deghizare, căutând cu disperare să se sustragă monotoniei apăsătoare a vieții. Ea se manifestă plenar prin capacitatea de transgresare a stereotipului și accedere la eveniment. Pariziana instalează în text evenimentul prin organizarea scandalurilor, spectacolului, fenomenului etc152. Această proiectare a Parizienei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ar fi O.Blonow, E.Fink, R.Callois, G.Debord ș.a. Conform cercetărilor unor sociologi de vază că E. Goffman, P.Linton ș.a., comportamentul omului în societate trebuie să fie considerat drept joc, deci că expunere publică și purtare de mască. Erving Goffman a dezvoltat interacționismul simbolic inițiat de Max Weber și G.H.Mead în direcția unei noi abordări, cunoscută sub numele de "dramaturgie socială", care este instrument al gândirii și investigării. Spectacolul, în sens de reprezentare teatrală și divertisment public
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
e o viziune care se nutrește din dualitatea existenței, din jocul dialectic al contrariilor și discrepanta dintre evidență și aparentă ce se traduce în discrepanta dintre semn și sens" [Cimpoi, 2003, p.244, 257, subl.n.]. Atunci cand eroul îmbracă o mască, el devine dramatic. Acest erou se gaseste, cum observa M.Epstein [1988, p.287, 289], la intersecția a două moduri de existență: pentru sine și pentru alții. El nu este ceea ce pare. În acest sens se poate spune că există
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
spectacolul pe care il organizează (Tartuffe), în spectacolul organizat de alt personaj (Otello) sau de destinul atotputernic (Œdip). În această atmosferă, individul care caută să se exprime mai bine prin acumularea de estetici în plus, nu reușește decât multiplicându-și măștile. Schimbându-și mereu aparențele, omul modern 156 redevine persoană în sensul etimologic persona mască, rol, personaj. Reîntoarcerea la etimologie plasează noțiunea de personaj sub semnul iluziei teatrale. "Identitatea să nu mai este dată: e construită" [Patapievici, p.141]. Foarte importantă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]