5,342 matches
-
cea occidentală. Din receptacul al influențelor occidentale, cultura română devenea sursă de iradiere. Din cultură de imitație, cultura română devenea cultură referențială, statut conferit de precursoratul cultural și anticipațiile ideatice preluate apoi de culturile occidentale. Dezagregând analitic constelația de motive mitice configurată în paradigma protocronismului românesc, A. Tomiță (2007) degajă zece "mitologeme" fundamentale ale discursului autohtonist: a) geniul național; b) specificitatea și originalitatea; c) maturitatea culturală; d) continuitatea; e) trecutul glorios; f) organicitatea culturii; g) aspirația și dreptul la universalitate; h
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
acomodat (și atrofiat) în metastructura naționalistă. Acest lucru este cel mai puternic vizibil în reafirmarea unității naționale în fața unității proletare, care deși continuă să fie o componentă importantă din meta-narativa național-comunistă, părăsește prim planul în favoarea ideii de unitate națională. Năzuința mitică spre unitate se manifestă și în tratarea evenimentelor revoluționare de la 1848. O succintă retrospectivă: manualele interbelice discutau acest capitol al istoriei românilor sub titlul "Revoluțiile dela 1848", urmărindu-se desfășurarea lor în mod defalcat, arătându-se apoi eșecul survenit precoce
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Țările Române în secolele XIV-XVI depictate ca alcătuind o entitate politică singulară și unitară); Dreapta: D.C. Giurescu et al., 2006, coperta II (harta României include atât "Basarabia" [actualmente Republica Moldova], cât și Cadrilaterul, exprimând cartografic tentația iredentismului românesc îmboldită de ideea mitică a unității) Același manual, expresie a naționalismului istoriografic postdecembrist, vorbește despre "Revoluția [Română] de la 1848-1849" (Scurtu et al., 1999, p. 50). Insistând asupra unității revoluției pașoptiste, textul difuzează ideea că "programele de la Iași, Blaj, Brașov, Islaz, Cernăuți și Lugoj [...] au
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Catherine S. Cox, art. cit., p. 207. 118 exemplu pentru celelalte femei.410 Figura târgoveței aparține astfel și tradiției comice a epocii medievale, dar și celei satirice clericale.411 Povestirea pe care târgoveața o rostește ne introduce într-un timp mitic, de basm, când zânele locuiau pe pământ. Nota ironică și anticlericală nu lipsește: farmecul lumii precreștine, păgâne este risipit de invazia de monahi și frați cerșetori, a căror moralitate poate fi pusă sub semnul întrebării. Pierderea unei lumi a tainelor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
idilică (Sonetul I), întâlnim tre angiolette 583 așezate lângă o fântână pe un câmp verde înflorit, probabil povestindu-și istorisiri ale propriilor iubiri („i loro amori forse narrando”584). Acest decor idilic, deși locuit de un număr cu valențe simbolice, mitice de doamne serafice, pare a fi dedicat unei iubiri profane și nu uneia sacre. Una dintre aceste femei își une întrebarea dacă celelalte ar 583 Giovanni Boccaccio, Rime, a cura di V. Branca, Padova, Liviana, 1958, p. 5. 584 Ibidem
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
păgâne se convertesc la creștinism. Biancifiore este o donna angelicata prin fidelitatea de care dă dovadă, prin bunătate și frumusețe. Când află că Florio va fi trimis departe, la studii, rostește un monolog tânguitor, în care evocă exemplele unor personaje mitice cum ar fi Ariadna, Fedra, Aretusa, Hecuba și alte modele de femei abandonate, pe care tânăra le consideră mai fericite decât ea. Cei doi protagoniști simbolizează dragostea profană, concupiscentă, se îndrăgostesc în timp ce citesc „il santo libro d’Ovidio”601, cum
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Mensola în pădure amintindu-ne de predecesorul său Ameto în căutarea Liei, de data aceasta pe dealurile Florenței. Dar spre deosebire de cea a lui Ameto, dragostea lui Africo este simplă, pasională, nu implică divagații morale.”619 Ninfale nu este o povestire mitică în care forțele cosmice se opun una alteia, ceea ce se evidențiază este „un mit burghez al iubirii, maternității, al căminului și al familiei, o povestire despre sentimente domestice simple.”620 Părinții lui Africo îi sunt mereu aproape și îl susțin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
dragostei curtenești, dar peste tot domină figurile zeităților antice. Din fuziunea acestor două imagini, clasică și medievală, provine și nota umoristică subtilă a povestirii: avem o narațiune în maniera epicii antice, căreia însă îi lipsește eroul legendar și faptele vitejești mitice, dar și o poveste de dragoste cavalerească, deposedată de idealismul metafizic care ar fi trebuit să o inspire.748 Prezența elementelor păgâne aduce chiar o notă de burlesc. Cavalerul narator se amuză descriind ritualul pe care îl îndeplinește Emilia la
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
acesta are o importanță deosebită 954, reprezintă primul roman în adevăratul sens al cuvântului din literatura engleză 955 și o capodoperă a creației chauceriene 956 . Povestirea iubirii nefericite dintre cei doi tineri ne readuce, ca și la Boccaccio, în timpurile mitice ale războiului troian. Chaucer împrumută firul epic al istorisirii de la scriitorul italian, reliefând, ca de fiecare dată atunci când face prelucrări, spiritul său critic, dezvoltând anumite pasaje și omițând altele, punându-și amprenta stilului propriu, 953 Giovanni Boccaccio, Il Filostrato, ed.
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
expunerea pe larg a eșafodajului teoretic despre I Metamorfozele socio-culturale ale imagii și imaginarului (arhitectura imaginii, spațiu imaginar), II Epistema lingvistică a spațiului imaginar (limbajul poetic, semnul poetic, discursul poetic, paradigma poeticității) apoi III Categorii poetice ale imaginarului colectiv (discursul mitic, categorii cronomorfe, categorii topomorfe) autoarea trece la analiza concretă a materialelor, mai ales din zonă. Aflăm, din lucrare, că discursul poetic specific creației populare din Bucovina se ilustrează cel mai bine prin trei "semne poetice nucleare": "cosmosul antropoorf", "omul-cosmos" și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
încărcată" universal "cu un al doilea sens", sub pecetea "funcției imaginative", făcând posibilă existența unei realități identice și universale a imaginarului 14. Astfel, imaginația nu mai este "un produs al refulării", ci originea unei defulări 15, scoțând la iveală substratul mitic al umanității. "Muzeul tuturor imaginilor trecute, posibile, produse sau care urmează să fie produse" 16, imaginarul pune în mișcare ontică "structurile antropologice". Deschiderea gnoseologică, specifică imaginarului, convertește imaginea și imaginația la universalul primordial. Gaston Bachelard pleacă de la premisa că imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca devenire și procesualitate. Receptarea unei duble fețe a imaginarului, socio-cultural și poetic, reconstruiește imaginea ca o structură intermitentă a complexului de sensuri descifrate. Manifestarea artistică a mărcilor semantice ale orizontului socio-cultural se desfășoară în trepte, inițiatic: imaginea arhetipală, imaginea mitică, meta-imaginea. Imaginea arhetipală, descătușată de statismul primordial, este o imagine antinomică, mărginind, dar și dezmărginind cunoașterea; lumea înțelesurilor se închide sau se deschide în funcție de modalitatea discursivă utilizată, fiecărei imagini fiindu-i specifică o strategie discursivă ontologică. Descifrarea imaginii arhetipale este
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
transformă dublul aspect al existenței, subiectiv și obiectiv, în nucleu semantic. Dialogul dintre subiectiv și obiectiv, între microcosm și macrocosm, își are obârșia în procesualitatea imaginilor arhetipale, înțeleasă ca ritual. Dynamis-ul arhetipurilor dă naștere unui nou tip de imagine, imaginea mitică, transfigurând a-temporalitatea inițială în spațialitate cognoscibilă și imagistică. Prin ritual are loc inițierea omului în cunoașterea și construirea universului. Legăturile primordiale se desfac, la nivelul umanului, redefinit din perspectiva a-temporalului, locuirea fiind posibilă în secvențe existențiale, redimensionate mitic
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mitică, transfigurând a-temporalitatea inițială în spațialitate cognoscibilă și imagistică. Prin ritual are loc inițierea omului în cunoașterea și construirea universului. Legăturile primordiale se desfac, la nivelul umanului, redefinit din perspectiva a-temporalului, locuirea fiind posibilă în secvențe existențiale, redimensionate mitic. Aflat într-o continuă căutare a universaliilor, individualul se schimbă după chipul și asemănarea lumii, devenind microcosm. Omul și universul se organizează ca un tot unitar ( universul-imaginea omului, omul-imaginea universului) a cărui reprezentare semantică este meta-imaginea, în calitate de coexistență și coparticipare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
apa, pământul, focul, aerul Fie că semnifică " adăpost", "familie", "neam" 47, "casa", ridicată la rangul de categorie semantică, reprezintă o devenire: de la imaginea primară, arhetipală, ca ființă a universalului și individualului, manifestându-se sub forma unui construct psihologic, la întruparea mitică a trecerii înspre alt stadiu existențial ( din colindele românești), spațiul ultim al semnificațiilor fiind meta-imaginea. Etimologic, "casa" provine din latinescul "casa" care s-a mai păstrat în italiană cu acest sens 48. Derivatele existente în limba română s-au format
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sau este campament, armată (ngr. φουδδάτλ) , "plantație, semănătură" (lat. satum, sero), "moșie", ca unitate juridică care, la început, a fost "plantație" (sl. sadu-саду plantă), dar și "locaș, sanctuar" (alb. fsat) 62 care dezvăluie legătura lumii satului cu cosmicul. 2. Imaginea mitică Interdependența cunoaștere-non / cunoaștere, care definește năzuința primordială a umanului, dezvăluie, în devenirea imaginii, starea de deschidere într-un context social. Înțeles ca fenomen social total 63, ritualul conturează drumul inițiatic al omului, în vederea cunoașterii și construirii universului. Fiind " un obiect
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
într-un context social. Înțeles ca fenomen social total 63, ritualul conturează drumul inițiatic al omului, în vederea cunoașterii și construirii universului. Fiind " un obiect material și spiritual, ca obârșie a existenței"64, arhetipul casă este actul de naștere al imaginii mitice casă și al meta-imaginii casă, astfel încât ritul, ritualul și ceremonia generează liantul existențial: construirea omului și a casei ca ființă/inițierea omului în cunoașterea și construirea universului/coparticipare cosmos-microcosm. Casa, ca primul spațiu sacru, devenită "Centrul Lumii" 65, este prezentă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
atârnau de horn "talismane" un cap de cocoș, o piele de șarpe, un rât de mistreț. 79 Legătura dintre lumea de afară și lumea din interior se făcea prin intermediul "prispei în horă", a "pragului" și a "ferestrei". Prispa, ca "spațiu mitic de tranziție", găzduia viața omului, de la naștere până la mormânt. Pragul casei, sub care se îngropau bani în timpul construcției, a devenit un spațiu de inițiere: ultimul născut (dintre alți copii morți la naștere) "se cumpănea cu un pietroi" pe prag; la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pune, / Face inima cărbune; / Căci dorul unde se lasă / Face lacrimilor casă" (s. n. ). 85 Casa, din colinda bucovineană 86, este un spațiu de trecere, materia înstăpânită devine spirit, redefinind umanul din perspectiva timpului renăscut și domesticit 87. Casa, ca imagine mitică, se deschide unui complex de înțelesuri; obiectualul, trecut prin filtrul subiectivității, este și totem și tabu: "Foc în ziua de Ajun și de Crăciun, în ziua de Anul Nou, în ziua de Paști și de Înălțare să nu dai din
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
care universalul, supus resemantizării prin ceremonial, capătă imaginea omului trecut prin furcile caudine ale cunoașterii. Prin arhetip și mit, omul se desăvârșește în spațiul meta-imaginii, ca microcosm, ca alter ego al universalului. Meta-imaginea valorifică semnificațiile imaginii arhetipale și ale imaginii mitice, construind pecetea umanului ca purtător de anima catholica. Interdependența om-casă însoțește întregul complex ritualic al pragurilor de trecere nașterea, nunta, înmormântarea. În Bucovina, copilul, care vine pe lume, a avut "casa" lui, astfel că, a treia zi după naștere, moașa
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
le rostesc părinții și pe care o învață și copilul, mai târziu, primenește întreaga casă: "Cruce-n casă, / Cruce-n masă, / Cruce-n patru cornuri de casă. " 92 Astfel, ceremonialul nupțial este o continuare a ritualului de inițiere, specific imaginii mitice, dar și o împlinire a omenescului, din perspectiva integrării în existențial.93 Meta-imaginea se înfățișează ca un sincretism al devenirii arhetip-mit în care oratio capătă valențele unui spațiu al reprezentărilor semantice primare: "Bună vremea, / Bună vremea, / Boierul de casă / Boieri
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de rodit nu rodea / Și s-a hotărât s-o ia, / S-o ducă, cum va putea / Peste văi și peste munți / Pân-la ale sale curți; 94 Casa, ca meta-imagine, pune în relație imaginea primară (curtea, poarta, hotar) cu imaginea mitică (colindatul, vânătoarea ), re-definindu-se ca antroponim (" boierul de casă"): " Că noi am venit / Floarea s-o luăm / La curți s-o ducem / La curți mari, domnești, / Curți împărătești, / Că acolo este / Loc de înflorit / Loc de odrăslit! / Sara a-nflori, / Dimineaț-a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de tot mici. Ce-s astea? întrebă ciobanul pe Moarte. Acestea sunt ghemele cu firul vieții fiecărui om. Când s-a mântuit firul, traiul omului s-a sfârșit și eu mă duc de-i ieu sufletul." 104 Casa-arhetip și spațiul mitic al casei construiesc o alteritate a umanului care, adăpostind viețuirea prin rit și ritual, desăvârșește individualul ca suflet al universului, ca meta-imagine. I.2. SPAȚIUL IMAGINAR Aflat într-o permanentă căutare a rădăcinilor primordiale, omul s-a descoperit pe sine
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pentru existență." 124 Recuperarea ontologică a sacrului este posibilă prin sincronizarea semnificațiilor discursive. Dezvăluirea legăturilor dintre universaliile ontologice se realizează prin această sincronizare a semnificațiilor instanțelor discursive, primenind legăturile dintre uman și cosmic. I.2.1. DE LA ARHETIP LA IMAGINE MITICĂ 1. APA Element cosmogonic universal, simbol al nașterii și al morții 125, apa integrează și dezintegrează; noul venit pe lume este "împământenit" cu ajutorul apei, prin taina botezului, cel plecat pe ultimul drum va fi condus de ființa apei pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
al pământului" 126, apa rescrie codul viețuirii celor două lumi, lumea increatului, a informalului, a elementarului, și lumea creației. Această repunere în ordine a profanului, prin intermediul unui element generator de alte forme procesuale ale creatului, construiește matricea semantică a structurilor mitice. De la formele primare ca " origine a vieții", "mijloc de purificare", "centru de regenerescență"127 apa devine "instrument al ordaliei"128 care cântărește axiologic primordialitatea. Primenind lucrurile create, apa se înfățișează ca hierofanie, "sămânță divină", "lumină", "cuvânt, verb generator" 129. Deschiderea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]