4,985 matches
-
să vâre pe gâtul unui bărbat propriul ei copil nelegitim. Mă și mir de tine, Joan. Era un vechi prieten al familiei Maynard care, acum, auzea povestea pentru prima oară. - O femeie împinsă de disperare e în stare de orice, murmură Joan. - Să fie oare bigamie, dacă prima soție a murit, după toate probabilitățile, de o generație și mai bine? zise Maynard, pe gânduri. Apoi, izbucni: - În plus, trebuia să iau în calcul soarta întregii omeniri. - Ce vrei să spui? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
plecat vacanța cu trenul de Franța. Mi-e dor de femeia cînd roz, cînd lila, de degetele ei ușoare. Îmi împletea părul cu degete incredibil de ușoare. Liselle. Are dreptate Andreï Makine. Adevăratele franțuzoaice cunosc un mic secret. Două vorbe murmurate în clipa cînd le fotografiază cineva: pe-tite pomme, ca gura să capete un contur fermecător. Bosumflat, dar fermecător. Gură de tîrfă și de copil, à la fois. Fusese balerină, pînă s-a lăsat copleșită de un bărbat copleșitor și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
vopsea unghiile de la picioare cu un roșu strident. Pe unul dintre bilețele, îi căzuse sub ochi când deschisese ușa frigiderului, scria „Dacă ieși, cumpără pâine”. Chiar sub el, altul - „Știu că nu vei ieși, așa că voi cumpăra eu”. - Dialogurile Luciei, murmură, numai ea poate să se converseze într-un astfel de mod. Posteritatea va da năvală pentru a analiza, în amănunt, fiecare cuvințel saturat de semnificații ascunse... He, he! Se îndreptă din nou către fereastră și trase draperia. Ploua în neștire
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
De el îmi este cel mai frică, domnule, dacă sunt banii lui nu mai am nicio scăpare... Îmi puteți da un pahar cu apă, vă rog? Tună din nou, iar ploaia se înteți. Dacă-i bal, atunci bal să fie, murmură... Îi făcu semn să intre, urmărind distrat urmele de pantofi rămase pe parchet. Strânse din ochi. Ah, Lucia, de-abia aștept să văd cum vei curăța podeaua, stând în genunchi și fâțâind în stânga și în dreapta fundulețul tău bombat... Individul lăsă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o porție apreciabilă în pahar. Drumul până la frigider i se păru mai lung decât de obicei, iar degetele scotociră grăbite printre cuburile din cutia congelatorului. Ca și cum nu ar fi fost toate la fel și ar fi dorit să aleagă. - Aberant, murmură, alege naiba două cuburi, ce stai pe gânduri, te crezi la licitație sau la talcioc? Clinchetul cuburilor din pahar îi provocă o plăcere deosebită. Nu se mai abținu și dădu paharul peste cap, apoi reveni alături de sticlă și îl umplu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
gălbui, două aisberguri într-un ocean infim, delimitat de pereți transparenți și fragili. Duse paharul către gură. În timp ce simțea cum lichidul îi încălzește (plăcut, de altfel - există momente în care trebuie să lași dracului toate complexele și să recunoști) gâtul, murmură: - Doamne, Dumnezeule, am omorât un om. Am omorât un om și, în loc să sun la poliție și să mă predau, stau aici, pe canapea, pe canapeaua asta ieftină din imitație de piele unde-i place Luciei să facă dragoste, și beau
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
peste fesele bombate. Se abținu, deși știa că în urma unor astfel de momente primea o răsplată sexuală suplimentară. - Mâine vii? Femeia închise televizorul și ridică un picior în aer, admirîndu-și pulpa și glezna. Se declară mulțumită de ceea ce vedea, apoi murmură: - Dacă ții neapărat... Lăsă haina din mână și își puse hamul. Scoase pistolul din sertarul noptierei, îl introduse în toc și o sărută lung pe gură. Încă mirosea a dragoste. - Da, țin. La aceeași oră. Las cheia sub ghiveci, ca
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
semănă mai mult cu un sughiț. Aproape că se înecă. Deschise ochii - abia acum realiză că îi ținuse închiși de când cădea - și văzu un cerc luminos care se apropia de el cu repeziciune. Acum voi fi făcut pilaf - apucă să murmure. Simți cum căderea este oprită încetul cu încetul, atenuată aproape delicat, până avu senzația ciudată că plutește. O plasă de protecție - așa cum, obligatoriu, ar trebuie să aibă oricare circ - îl feri de impactul fatal, apoi îl trimise din nou în
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Detectivul îl văzuse cum se îndepărtează de-a lungul șoselei, alergând ușor pe margine, după ce închisese poarta cu grijă, un scriitor (vai, mama lui, hai să fim serioși, asta nu este o meserie, orice, dar meserie nu...) cu destule (nenumărate, murmurase) tinichele invizibile agățate de picioare, tinichele pe care ar fi trebuit să le explice, cumva, fiindcă lăsau în urma lor un pronunțat miros de hoit. Fie că dorea, fie că nu, distinsul - ei, aș! - scriitor era obligat să stea în camera
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
De o parte și de cealaltă a aleii, trandafirii roșii îi urmăriră tăcuți deplasarea rapidă. Apoi se închiseră brusc, se ofiliră și căzură la pământ... Bărbatul nu-i observa decât pe cei din fața lui, roșii ca sângele. Sau ca vinul, murmură, în vreme ce alerga din ce în ce mai repede... Unde alergi, domnule, către ce te grăbești așa, către propria agonie? Poftim un bilet, e gratis. Un bilet către tine însuți, Scriitorule, aceasta este singura destinație care te-ar putea salva... Strânse din dinți. Și alergă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
domnule, nu ne mai implicăm. Ar trebui să ne implicăm, dar nu o facem. Ne vor călca și pe trotuar, s-a mai întâmplat. Iar în ultima vreme se întâmplă din ce în ce mai des. Buletinele de știri sunt pline, pline... Ete, fleoșc, murmură în timp ce pornea la pas pe trotuarul care mustea de apă. Facem toți pe filozofii. Vorbim ca să nu adormim pe stradă, în timp ce mergem. Nu e vina șoferilor dacă primăria nu astupă gropile și nu toarnă asfalt de calitate. Hai să fim
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Plecase cu noaptea pe umeri, atrăgând după ea alaiul mut al unor gânduri sortite să nu devină niciodată cuvinte... Se îndreptă către mașină, scoase cheile din buzunar, în timp ce în urechi îi răsuna încă muzica acelui saxofonist atins de geniu. Da, murmură, unii oameni sunt mângâiați de Dumnezeu încă din momentul în care vin pe lume... Simți pași în spatele său. Întoarse capul, ușor, apoi dădu să se întoarcă și mai mult. Simți cum îi explodează capul, câteva fracțiuni de secundă îi trecură
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
transparentă a tricoului. Rujul cu care era ușor mânjită buza cănii de cafea și părul roșu, cârlionțat care i se revărsa pe umeri Îți dădeau senzația că petrecuse ultimele șaptezeci și două de ore În pat. — Salutare și bun-venit, a murmurat ea și am fost blagoslovită cu Întâia privire oficială din cap până-n picioare din partea altcuiva decât a agenților de pază. Frumoase cizme. Mi-a sărit inima din piept. Vorbea serios? Sau Își bătea joc? Imposibil de apreciat judecând după ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
fel de fustă are nevoie? am Întrebat eu, În timp ce Încă mă străduiam să-mi revin din șoc la aflarea veștii că o fustă avea să călătorească tocmai până În Republica Dominicană numai pentru că așa ceruse ea. — Nu a precizat foarte exact, a murmurat Emily În timp ce ridica receptorul. — Bună, Jocelyn, eu sunt. Vrea o fustă și va trebui să o trimit cu avionul cu care pleacă doamna de la Renta diseară, pentru că ea o să se Întâlnească acolo cu Miranda. Nu, n-am nici cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de modă. — Așa deci. Nu multă lume cumpără supă În ziua de azi, a zis ea cu glas domol În timp ce tasta cifrele la casa de marcat. — Mda, probabil că nu multă lume gustă Supă - cremă de moluște New England, am murmurat eu În timp ce Îmi treceam cardul de debit prin aparat și Îmi doream ca mâinile ei să se miște mai repede, cât mai repede. S-a oprit din treabă și și-a Întors spre mine ochii căprui, Îngustați: — Nu, cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
să trag gloanțe mentale În direcția „Apt. A“, dar am auzit pe cineva dregându-și vocea, am ridicat privirea și l-am văzut pe micul și tristul liftier, care se uita la mine și mă aștepta răbdător. — Scuză-mă, am murmurat În timp ce mă urcam În lift. Nici o problemă, a răspuns el aproape În șoaptă, analizând atent podeaua de lemn. Cu timpul o să fie mai ușor. — Poftim? Îmi pare rău, dar n-am auzit ce ai... — Nimic, nimic. Iată, am ajuns, domnișoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
tu Îi faci vânt, așa, scurt pe doi? Dar el nu a părut jignit și, deși nu părea posibil, zâmbetul i s-a lățit Încă mai mult, până a devenit un rânjet de la o ureche la alta. — Iartă-mă, am murmurat, cu ochii la paharul meu aproape gol. Numele meu e Andrea. Așa. Cred că este o modalitate mult mai adecvată de a face cunoștință. I-am Întins mâna și m-am Întrebat ce vrea. De fapt, modalitatea ta mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și goi de speranță. Probabil Își Închipuia că el are un șef tiranic. Ha! Să fi știut! Mi-a venit să râd În gura mare. — Bună, bag de seamă că ești singura care vine așa devreme În fiecare zi, a murmurat el În direcția mea, În vreme ce eu făceam săpături prin poșetă să-mi găsesc rujul Înainte de a intra În lift. Care e treaba? Părea atât de obosit, așa bătut de soartă, Încât am simțit un val de simpatie pentru el. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a Mirandei. Îmi mulțumea Întotdeauna, dar nu făcea nici un gest să o guste cât era caldă. Când am Întrebat-o, Într-un sfârșit, dacă ar prefera să nu Îi mai aduc cafea, a scuturat cu putere din cap și a murmurat că nu vrea să pară mofturoasă, dar că ei Îi place de fapt ceva mai dulce și că era prea tare cafeaua pe care i-o dădeam eu. În ziua următoare i-am adus o cafea cu aromă de vanilie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cazul În care nu ar fi fost mahmură peste poate. — La revedere, Lil. Trebuie să plec. Ești bine? I-am pus telefonul pe pernă, lângă cap. A deschis ochii, s-a uitat drept la mine și a zâmbit. — Mulțumesc, a murmurat și pleoapele i s-au Închis la loc. Sigur, nu ar fi fost În stare să alerge maratonul, sau să tundă iarba cu mașinuța de tuns, dar putea foarte bine să doarmă singură. Cu plăcere, am reușit să Îngaim, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
vorbit mi‑a Înmânat și notița pe care trebuia să o trimit prin poștă. Am terminat de mâzgălit propriile note, În speranța că Înțelesesem totul corect, ceea ce, ținând cont de accent și cadența rapidă, nu era Întotdeauna simplu. — OK, am murmurat și m‑am Întors să plec, cu asta numărul total al cuvintelor adresate Mirandei ridicându‑se la patru. Poate voi reuși să nu depășesc cincizeci, am gândit eu. Am simțit cum ochii ei Îmi examinează dimensiunile fundului În timp ce mă Îndreptam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
dar m‑a sărutat pe gât. Problema nu e cum a făcut‑o, ci chiar faptul că a făcut‑o. Cum rămâne cu Alex? Eu nu sunt genul care sărută diverși indivizi, după cum bine știi. Chiar că știu bine, a murmurat ea printre dinți, după care a continuat cu glas tare: Andy, te porți ridicol. Îl iubești pe Alex și el te iubește pe tine, dar e absolut O.K . dacă ai chef să săruți și pe altcineva din când În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
se asupra lor doar cât să le facă pe toate să se simtă grase, urâte și prost Îmbrăcate, după care le‑a ordonat să se Întoarcă la birourile lor. Ele au dat viguros din cap, cu frunțile plecate. Câteva au murmurat niște scuze profunde În vreme ce se precipitau spre departamentul lor. Abia după ce au plecat toate mi‑am dat seama că eram singure. Din nou. — Ahn‑dre‑ah? Nu tolerez ca asistenta mea să Îmi vorbească pe asemenea ton, a declarat ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
un asemenea eveniment zeci de e‑mailuri de la redactori sau asistenți care mă informau - de parcă eu nu știam - că Miranda răspunsese din nou la telefon: „Unde sunteți, fetelor???“ Mesajele panicate ziceau, unul după altul: „Răspunde chiar ea la telefon!!!!“ Am murmurat ceva cum că și mie mi se Închidea uneori telefonul În nas, dar Miranda Își pierduse deja interesul. Se holba nu la mine, ci la caserola mea cu supă. Câțiva stropi din lichidul verzui Începuseră să se prelingă pe margine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Miranda a angajat‑o pe Cara când era la Marbella, anul trecut. Bona dinainte tocmai demisionase și ea m‑a pus să le trimit pe cele trei finaliste acolo ca să poată găsi imediat pe cineva. Întreab‑o, OK? Sigur, am murmurat. Și mulțumesc. Numai faptul că vorbisem despre masajele acelea și Îmi trezise pofta, așa că m‑am hotărât să mă programez și eu la unul. Nu exista nici o oră liberă decât spre seară, așa că am sunat la recepție și am comandat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]