5,372 matches
-
Carpatic. Istoria Transilvaniei în așa-zisul „mileniul întunecat”, adică în perioada cuprinsă între retragerea administrației romane (271 d.Hr.) și începuturile Evului Mediu românesc, în secolele IX-XII, constituie până în prezent un subiect de controversă între istorici, cu conotații politice și naționaliste. Referitor la evenimentele din cursul acestui mileniu există două teorii, care par mai degrabă întemeiate pe pretenții naționaliste decât pe adevărurile istorice. Cele două teorii se exclud reciproc și sunt în mod obsesiv reamintite, încât au dobândit un caracter anecdotic
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
Hr.) și începuturile Evului Mediu românesc, în secolele IX-XII, constituie până în prezent un subiect de controversă între istorici, cu conotații politice și naționaliste. Referitor la evenimentele din cursul acestui mileniu există două teorii, care par mai degrabă întemeiate pe pretenții naționaliste decât pe adevărurile istorice. Cele două teorii se exclud reciproc și sunt în mod obsesiv reamintite, încât au dobândit un caracter anecdotic. Literatura istoriografică pentru public abordează din lipsă de surse veridice, destul de succint perioada regatului gepid din Panonia care
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
secole înaintea epocii lor. Ceea ce, potrivit diverșilor istoriografi, mărește marja de eroare. Dar Amonymus aducea mărturii clare în sprijinul priorității și continuității românilor și slavilor față de maghiari și din acest motiv a apărut o reacție critică fără limite a istoricilor naționaliști maghiari. Însă alte izvoare referitoare la Transilvania până prin secolele XIII-XIV sunt foarte rare; ele au început să sporească îndeosebi odată cu urcarea pe tron a reprezentanților dinastiei străine, a angevinilor, d'Anjou (linia napolitană), începând cu regele Carol Robert. În dezastrul
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
temporar Transilvania și o supune autorității sale. Situația politică încordată precum și războaiele dese l-au împiedicat pe voievodul român să realizeze o unificare de durată a acestei provincii cu Moldova și Țara Românească. Transilvania a devenit mai apoi leagănul partidului naționalist ungar, care lupta împotriva monarhilor habsburgi. Transilvania intră la sfârșitul secolului al XVII-lea în componența Imperiului Austriac, ca principat autonom. În 1685 trupele austriece intră pe teritoriul Transilvaniei, iar în 1699, prin Tratatul de la Karlowitz (azi Sremski Karlovci, în
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
și a Transilvaniei participau la dezvoltarea economică intensă a acelei perioade și beneficiau de avantajele unei administrații publice relativ eficiente, competente și previzibile. Totuși, nemulțumirile și opoziția vehementă a multor grupuri naționale față de politicile de maghiarizare, arată că modelul statului naționalist nu a fost aplicabil în regiunea multietnica a Transilvaniei înainte de 1918. La încheierea Primului Război Mondial, în contextul prăbușirii Dublei Monarhii, Ungaria își proclamă independența, incluzând în teritoriul său și Transilvania. În aceste condiții, fruntașii Partidului Național Român și românii din Partidul
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
s-a concentrat pe scrierea primei sale priviri de ansamblu a istoriei României, cunoscută în țară ca "Istoria românilor". A mai fost implicat într-un proiect de cercetare a arhivelor din Moldova și Țara Românească și, după ce a restabilit politica naționalistă a poetului "junimist" Mihai Eminescu, l-a ajutat pe acesta în alegerea și publicarea creațiilor sale. În 1903, Nicolae Iorga a devenit unul dintre conducătorii revistei "Sămănătorul". Din acest moment s-a distanțat de influența lui Maiorescu, renunțând la "Junimism
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
scurt timp după aceea, au intrat în conflict deschis cu Iorga. Deși făcea parte din aceeași familie culturală ca "Sămănătorul", teoreticianul poporanist Constantin Stere a fost desființat în articolele lui Iorga, deși Sadoveanu a încercat să rezolve această problemă. Campania naționalistă a lui Iorga a cunoscut vârful în acel an: profitând de un val de francofobie în rândul populației urbane tinere, Iorga a boicotat Teatrul Național, obligând actorii să pună în scenă o piesă în întregime în limba franceză, și perturbând
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
atât de puternică încât Iorga ar fi putut da cu succes o lovitură de stat. Aceste evenimente au avut mai multe consecințe politice. "Siguranța Statului" a deschis un dosar despre istoric, informându-l pe prim-ministrul român Sturdza despre agitația naționalistă. Percepția că Iorga era xenofob i-a adus critici din partea unor cercuri moderat-tradiționaliste, în special în săptămânalul "Viața Literară". Ilarie Chendi și tânărul Eugen Lovinescu au ridiculizat afirmația conform căreia Iorga se credea superior; Chendi a criticat în special refuzarea
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
românesc al "Historische Zeitschrift" și al "The English Historical Review". Implicarea lui Nicolae Iorga în dispute politice și cauza iredentistă au devenit caracteristice în viața sa în timpul Primului Război Mondial. În 1915, în timp ce România era încă neutră, a trecut de tabăra predominant naționalistă, francofilă și pro-Antanta, cerând purtarea unui război împotriva Puterilor Centrale pentru a recupera Transilvania, Bucovina și alte regiuni deținute de Austro-Ungaria; pentru a-și atinge scopul, a devenit un membru activ al Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor, și
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
aproape întreaga carieră, a fost antisemitismul. Istoricul cultural William O. Oldson apreciază că „lista impresionantă de realizări” a lui Iorga în alte domenii i-a permis să „dea antisemitismului o eleganță irezistibilă în România”, pentru că Iorga credea că toți bunii naționaliști erau antisemiți. Ideile sale pe problema evreiască au fost des însoțite de limbaj violent, care a lăsat urme în activitatea sa jurnalistică (deși nu recurgea la glume rasiale). În 1901, când l-a blocat pe lingvistul evreu Lazăr Șăineanu în
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
Democrației Naționale” din Polonia,; PND-ul, fiind de părere că evreii locali sufocau clasa mijlocie românească și trebuiau să fie expulzați, folosea lozinci precum "Evreii în Palestina". Programul PND-ului a fost criticat de la bun început de Constantin Rădulescu-Motru, prietenul naționalist și pro-"junimist" al istoricului, care spunea că rațiunea economică din spatele acestor lozinci era greșit înțeleasă. Conform lui Oldson, părerea conform căreia evreii erau „vampiri” ai economiei era în întregime nefondată, chiar ipocrită: „[Iorga a fost] un moldovean complexat de
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
și să le facă mai tolerante, îndeosebi după 1934, în lucrările din "Adevărul". Iorga l-a lăudat pe mecena evreu Aristide Blank și pe măsura acestei evoluții, Iorga și Cuza au început să fie judecați „jidoviți” de către cercurile cele mai naționaliste. Așa cum susținea cercetătorul George Voicu, discursul antisemit se întorcea acum împotriva lor. Mai târziu totuși, Iorga s-a mai întors ocazional la retorica antisemită europeană: în 1937-1938, a susținut că evreii determinau românii să plece din țară, și considera necesară
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
războiului și cu prăbușirea Franței, care garantase frontierele României prin convenția de la 23 august 1939, integritatea regatului României era pusă în primejdie din exterior de revendicările sovietice, ungare și bulgare, susținute de Germania și Italia, și din interior de mișcările naționaliste ale minorităților conlocuitoare și de grupările politice extremiste, printre care partidul nazist Grupul Etnic German din România, condus de Andreas Schmidt. Carol al II-lea formează atunci, la 22 iunie 1940 Partidul Națiunii, un partid unic în fruntea căruia se
România în al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/296818_a_298147]
-
partidul nazist Grupul Etnic German din România, condus de Andreas Schmidt. Carol al II-lea formează atunci, la 22 iunie 1940 Partidul Națiunii, un partid unic în fruntea căruia se așează el însuși. Acest regim politic, dictatorial, antifascist și anticomunist, naționalist și creștin, este denumit "carlist". Durata sa va fi scurtă, sub patru luni : nici tulburările și asasinatele politice nu încetează (dimpotrivă), nici integritatea teritorială nu este păstrată (prin tratatul Hitler-Stalin, Tratatul de la Craiova și Al Doilea Arbitraj de la Viena Dictatul
România în al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/296818_a_298147]
-
astfel industria japoneză de materiile prime pentru care Imperiul Nipon pornise războiul și fără de care nu putea să-l continue. Eficacitatea acestei sufocări economice a crescut în momentul în care infanteria marină a Statelor Unite a cucerit insulele din apropierea Japoniei. Armata naționalistă a Kuomintangului, de sub conducerea lui Chiang Kai-shek (Cian Ka-și) și armata comuniștilor chinezi, de sub conducerea Mao Zedong (Mao Țe-Dun), au luptat cu succes împotriva japonezilor, dar nu s-au aliat niciodată, cu adevărat, împotriva invadatorilor. Conflictul dintre naționaliști și comuniști
Al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/296817_a_298146]
-
dacoromân”). Toți însă împărtășesc, precum Matilda Caragiu Marioțeanu, opinia generală potrivit căreia aromâna provine din protoromână (limba est-romanică comună veche). Există de asemenea discuții printre intelectualii aromâni asupra denumirii limbii, legate de discuțiile politice asupra statutului vorbitorilor, între „integraționiști” și „naționaliști”. Primii se vor, în țările unde trăiesc, membri ai națiunilor respective, dar de limbă aromână, definindu-se ca aromâni albanezi, aromâni bulgari, aromâni greci, aromâni macedoneni sau aromâni români; ceilalți vor să fie recunoscuți oficial ca minoritate etnică, definindu-se
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
diminuează numărul germanofonilor la 6.7% (37 000) în 1910. Ca un fel de minoritate în minoritate, comunitatea evreilor, în mare parte vorbitoare de limbă germană, număra la 1900 în jur de 14 000 de locuitori. Antisemitismul exacerbat de ideile naționaliste ale sfârșitului de secol XIX, îi transformă pe evrei în ținta animozității atât a cehilor cât și a germanilor. Tatăl lui Franz Kafka, Hermann Kafka, deși evreu, vorbea foarte bine cehește, ceea ce i-a sporit succesul în afaceri. Numele lui
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
Hugo Bergmann, student acum la chimie, Kafka devine membru al unei organizații universitare numite " Sala lecturilor și a dezbaterilor pentru studenții germani din Praga" ("Lese- und Redehalle der deutschen Studenten in Prag") al cărei scop este revigorarea culturii germane. Deși naționalistă și chiar nuanțat antisemită, "Die Halle", cum mai era numită colocvial, îi atrage atenția scriitorului datorită bibliotecii vaste de care dispune și a evenimentelor culturale captivante pe care le sponsorizează. Kafka are de asemenea multe contacte cu membri ai asociației
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
și de a se autojustifica, Kafka formulează puțin mai târziu (noiembrie 1919, Schelesen) "Scrisoare tatălui", un document eminamente autobiografic. În toamna anului 1919, într-o cafenea din Praga, Kafka o cunoaște pe scriitoarea cehă Milena Jesenská, fiica unui renumit chirurg naționalist, precum și soția intelectualului evreu Ernst Polak. Milena îi scrie lui Kafka, dorind să traducă câteva din operele lui în limba cehă, dar, așa cum chiar ea îi va mărturisi mai târziu lui Max Brod, « cărțile lui sunt uimitoare; el însuși însă
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
de la Klaipėda din 1923, Regiunea Klaipėda (în germană, ) a fost cedată Germaniei după ultimatumul german în martie 1939. De-a lungul perioadei interbelice, chestiunile interne ale Lituaniei au fost controlate de autoritarul președinte Antanas Smetona și de partidul său, Uniunea Naționalistă Lituaniană, care au ajuns la putere după lovitura de stat din 1926. Uniunea Sovietică a retrocedat Vilniusul Lituaniei după invazia sovietică a Poloniei de Est din septembrie 1939. În iunie 1940, the Uniunea Sovietică a ocupat și a anexat Lituania
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
anii 1880. Tinerii letoni au fost eclipsați de un Nou Curent, o mișcare socială și politică largă de orientare stângistă, în anii 1890. Nemulțumirea populară a explodat în Revoluția Rusă din 1905, care în provinciile baltice a luat un caracter naționalist. În aceste două secole, Letonia a trecut printr-o explozie economică și a construcțiilor - s-au extins porturi (Riga a deventi cel mai mare port din Imperiul Rus), s-au construit căi ferate; s-au deschis noi fabrici, bănci și
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
Marii Crize Economice. Letonia a dat apoi semne de revenire economică, și electoratul s-a orientat din ce în ce mai mult spre centru. La 15 mai 1934 însă, Ulmanis a pus la cale o lovitură de stat pașnică, transformând țara într-o dictatură naționalistă ce a durat până în 1940. După 1934, Ulmanis a înființat corporații guvernamentale care să cumpere firmele private în scopul „letonizării” economiei. În 23 august 1939, Uniunea Sovietică și Germania Nazistă au semnat un pact de neagresiune pe 10 ani, denumit
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
primele luni de după sfârșitul războiului, returnați de Occident. Sovieticii au reocupat țara în 1944-1945, și au urmat alte deportări în timp ce țara era colectivizată și sovietizată. La 25 martie 1949, 43.000 de locuitori ai zonelor rurale („kulaci”) și patrioți letoni („naționaliști”) au fost deportați în Siberia în cadrul Operațiunii Priboi ce s-a desfășurat în toate cele trei țări baltice, atent planificată și aprobată la Moscova încă din 29 ianuarie 1949. Între 136.000 și 190.000 de letoni, în funcție de surse, au
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
fuzionate cu unele tradiții creștine. De exemplu, una dintre cele mai populare sărbători este Jăņi, o celebrare păgână a solstițiului de vară—pe care letonii îl sărbătoresc împreună cu nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. În secolul al XIX-lea, au apărut mișcări naționaliste letone. Ele promovau cultura letonă și îi încurajau pe letoni să ia parte la activități culturale. Secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea sunt adesea considerate o epocă clasică a culturii letone. Afișele dovedesc influența altor culturi
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
Europa Centrală au fost înființate state noi, precum Cehoslovacia sau Iugoslavia, iar Polonia a fost redefinita. În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiducele Austriei și moștenitorul tronului austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student naționalist sârb-bosniac. Acesta a făcut parte dintr-un grup de cincisprezece asasini, susținuți de Mână Neagră, o societate secretă fondată de naționaliști pro-sârbi, cu legături în armată Șerbiei. Asasinatul a amorsat tensiunea gravă, care, deja, există în Europa. Rebeliunile de la Sarajevo
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]