KorAP: Find »[drukola/base=negru & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...190 191 192 ...2423 >

60,569 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207

priveliști înfricoșătoare și metafizice pe care nimeni nu putea să le vadă; pomeți proeminenți, frunte înaltă, sprâncene subțiri și împreunate, buze cărnoase, întredeschise - ai fi zis că un lung sărut arzător tocmai le abandonase, însă fără să le potolească. Părul negru, dezordonat Îi încadra fața palidă; o șuviță i se lipise de tâmplă. Delicatețea picioarelor și impasibilitatea eternă a mișcărilor spuneau mult despre existența Ei trecătoare și fragilă, numai o dansatoare dintr-o pagodă indiană putea avea mișcările Ei armonioase. Atitudinea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
în mine ardoarea dragostei pe care o împrăștie mandragora. Cu silueta Ei zveltă, cu liniile suave alunecând de-a lungul umerilor, brațelor, sânilor, pieptului, coapselor, pulpelor, părea abia smulsă din îmbrățișarea perechii Sale: ca mandragora-femelă separată de mascul. Purta haine negre chinezești, uzate, care I se lipeau de corp. În timp ce O priveam, Ea părea că vrea să sară peste pârâul care O despărțea de bătrân, dar nu reușea; atunci bătrânul, fără să-și modifice expresia feței, izbucni în râs, un râs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
zi pradă acelorași stări. Puteam să renunț la a O vedea? Până la urmă, în ziua următoare, plin de temeri și tremurând, m-am hotărât să pun sticla de vin la locul ei. Am tras perdeaua; peretele era acolo, în fața mea, negru, tenebros, acoperit de acea obscuritate care îmi invadase viața. Nici gând de deschizătură, nici gând de fereastră dând în exterior. Lucarna pătrată era astupată ermetic, iar amplasamentul pe care-l ocupase nu se mai distingea de restul peretelui, ca și când n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
aruncate la gunoi. În seara ultimei ieșiri, vremea era urâtă și ploioasă, o ceață groasă acoperea împrejurimile. În atmosfera asta umedă, care atenua vioiciunea culorilor și insolența liniilor, încercam o senzație de libertate și de calm; ploaia îmi spăla gândurile negre. Or, în această noapte, ceea ce n-ar fi trebuit să se întâmple s-a întâmplat. Hoinăream, inconștient. În orele de singurătate și în minutele a căror durată nu mi-o amintesc prea bine, ca ivită din negură, fața Sa vaporoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
plimbărilor mele nocturne, am deslușit o formă îmbrăcată în negru, silueta unei femei așezate pe banca de lângă casă. Am scăpărat un băț de chibrit ca să caut gaura cheii, dar, nu știu de ce, privirea mi s-a îndreptat involuntar spre silueata neagră, spre doi ochi mari, tenebroși și oblici, care licăreau în mijlocul unei feței livide și uscățive. Ochii aceștia care mă fixau fără a vedea, îi știam deja. Chiar dacă nu i-aș fi văzut înainte, i-aș fi recunoscut. Nu, nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
Ei ștergea din memoria mea toate celelalte fețe; eram năuc. Tot contemplând-O, începui să tremur, iar genunchii mi se înmuiară. În clipa asta, în ochii Ei mari, peste măsură de mari, umezi și strălucitori ca două sfere de diamant negru într-o baie de lacrimi, mi-am văzut întreaga aventură dureroasă a vieții. În ochii Săi, ochii Săi negri, am găsit eterna și adânca noapte pe care o căutam; am plonjat în tenebrele lor teribile și încântătoare. Mi se părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
se înmuiară. În clipa asta, în ochii Ei mari, peste măsură de mari, umezi și strălucitori ca două sfere de diamant negru într-o baie de lacrimi, mi-am văzut întreaga aventură dureroasă a vieții. În ochii Săi, ochii Săi negri, am găsit eterna și adânca noapte pe care o căutam; am plonjat în tenebrele lor teribile și încântătoare. Mi se părea că ei fac să țâșnească din străfundurile ființei mele o vigoare imensă. Pământul îmi fremăta sub picioare și, chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
mâneca sudoarea care îmi inundase fruntea. Trăsăturile Sale păstrau același calm și aceeași imobilitate, doar că păreau mai bolnăvicioase și mai slăbite. Era tot întinsă, rozându-și unghia de la degetul arătător al mâinii stângi. Fața Îi era palidă. Prin veșmintele negre și subțiri care I se mulau pe corp se distingea conturul pulpelor, brațelor, pieptului, întregului Ei trup. Cum avea ochii închiși, m-am aplecat să O privesc mai bine. Dar cu cât Îi examinam fața mai mult, cu atât părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
femeie, această fecioară, îngerul acesta crud (nu știam ce nume să-I dau) să trăiască o viață dublă, atât de calmă și de naturală? Acum, puteam să-I simt căldura corpului și să respir parfumul jilav urcând din părul Ei negru și greu. Nu știu de ce am ridicat mâna tremurândă - o mână ce nu mă mai asculta - și I-am mângâiat cârlionții, mereu lipiți de tâmple. Apoi mi-am înfundat degetele în părul Ei. Părul Îi era rece și umed, rece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
dinainte destinată otrăvii. N-aș fi putut trăi altceva decât o viață otrăvită. Ea venise acum, aici, în camera mea, dăruindu-mi corpul și umbra Sa. Sufletul Ei fragil și trecător, fără legătură cu lumea terestră, se strecurase afară din negrele și vechile-I haine chinezești, părăsise carnea care îl făcea să sufere și să se refugieze în lumea umbrelor rătăcitoare, antrenând, mi se părea, și propria-mi umbră pe urmele lui. Dar trupul Îi căzuse aici, insensibil și imobil. Mușchii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
departe, foarte departe de ochii oamenilor și s-O îngrop. De data asta n-am mai ezitat. Am luat un cuțit cu mâner de os, care se afla în alcov. Mai întâi am tăiat cu infinite precauții veșmântul subțire și negru care, ca o pânză de păianjen, Îi făcuse corpul prizonier, singurul voal ce O acoperea. Părea să fi crescut, talia era mai înaltă ca de obicei. Apoi i-am tăiat capul; din gât îi curseră câteva picături de sânge închegat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
de obicei. Apoi i-am tăiat capul; din gât îi curseră câteva picături de sânge închegat și rece. Au urmat brațele și picioarele. Am așezat trunchiul și membrele în cufăr, în ordine, le-am acoperit cu hainele Ei, aceleași haine negre. În sfârșit, am tras capacul, am încuiat cufărul și am pus cheia în buzunar. Când am terminat, am respirat ușurat. Am ridicat cufărul și l-am cântărit în mână. Era greu. În viața mea n-am mai simțit o astfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
reluă: -Nu-i nevoie, îți cunosc casa. Fii gata, ha! Se ridică. Eu m-am întors, am intrat în cameră și cu mare greutate am târât cufărul macabru până la prag. Mă aștepta un car mortuar vechi și rablagit, cu două mârțoage negre și slăbănoage. Bătrânul era cocoțat pe capră, cu un bici lung în mână. Nici nu se uită la mine. Penibil de greu, am urcat cufărul în drișcă. Era acolo un amplasament special pentru sicrie; m-am întins pe locul acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
pe măsura lui. Totuși, pentru ultima oară, doar pentru ultima oară, am vrut să mai privesc înăuntru. M-am uitat în jur, nici țipenie. Am scos cheia din buzunar și am deschis. Dar când, dând de-o parte pulpana veșmântului negru, am văzut, sângele închegat și, printre viermii care colcăiau, ochii Săi mari, întunecoși fixându-mă, goliți de orice expresie, buimaci, ochii Săi în străfundurile cărora se îneca întreaga mea viață, m-am grăbit să închid capacul; l-am acoperit cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
foarte aproape. Puse vasul pe pulpana hainei mele și se ridică. Râdea atât de tare, că-i tremurau umerii. Am luat obiectul și am urmat silueta aplecată a bătrânului. La cotul drumului staționa un car funebru rablagit, cu doi cai negri costelivi. Cu o agilitate deosebită, bătrânul se cățără pe capră. Am urcat și eu în drișcă și m-am întins pe locul în care se amplasează sicriul, cu capul sprijinit pe pervaz, în așa fel încât să văd în jurul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
înalte și ușoare, atingându-și copitele de pământ, cu eleganță și fără zgomot. Zurgălăii de la gât răsunau în aerul umed, cu un timbru unic. De dincolo de nori, stelele contemplau pământul, asemenea unor pupile de ochi strălucitori țâșnind dintr-un sânge negru, închegat. O tihnă plăcută mă cuprinse. Dar vasul îmi apăsa pe piept ca un cadavru. Copacii suciți, cu ramurile lor strâmbe, păreau că se țin de mână, de teamă să nu alunece în obscuritate și să cadă. Case bizare, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
nuferi le puneau piedică și ei cădeau la pământ. Mă năpădi un miros de cadavru, de carne putredă. Un miros de cadavru, ca și când corpul meu fusese dintotdeauna impregnat de el, iar eu îmi petrecusem întreaga viață dormind într-un sicriu negru, în timp ce un bătrân cocoșat, a cărui față nu i-o vedeam, mă învârtea în ceață, printre umbre rătăcitoare. Drișca se opri. Am luat vasul și am sărit jos. Eram în fața ușii. Am intrat în casă în cea mai mare grabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
cărăbuș. Pe una dintre fețe era decorat un cadru în formă de romb, făcut dintr-o ghirlandă de nuferi albaștri. Iar în centrul cadrului... În centrul cadrului în formă de romb era desenată fața Ei... O față de femeie, cu ochii negri imenși, mai mari ca de obicei, ochi acuzatori care păreau să-mi reproșeze un păcat de neiertat, de care eu însumi n-aveam cunoștință. Doi ochi înfricoșători și fermecători, dar în același timp plini de neliniște și mirare, amenințători și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
printre locuitorii caselor de pe colină, construite din cărămizi grele, trăia un mizerabil desenator, un desenator blestemat, probabil cel mai sărac decorator de truse de scris, seamănul meu. Acum știam; știam că arsese și el, că se mistuise pentru doi ochi negri mari, exact ca mine. De-ajuns ca să mă consoleze. În sfârșit, am pus desenul alături de vas, apoi m-am dus să-mi pregătesc reșoul, pe care, după ce jarul s-a înroșit bine, l-am așezat în fața celor două imagini. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
priveliștile pe care mi le oferă orașul, nu descopăr, de la lucarnă, decât prăvălia unui măcelar mizerabil, care-și taie cele două oi pe zi; îl văd de fiecare dată când privesc afară. Dis-de-dimineață, i se aduc în fața prăvăliei două mârțoage negre și costelive, două gloabe ftizice, horcăind de o tuse profundă și răgușită, cu picioarele descărnate, părând amputate de la copite, de parcă le-ar fi mutilat cineva, după prescripțiile unei legi barbare, pentru a le arunca cioturile în ulei clocotit. Fiecare dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
împreunându-se, între care își punea o aluniță artificială roșie. Mi-o reprezint destul de bine pe baiaderă, mama mea, în sari de mătase colorată, brodat cu aur, fața și pieptul descoperite, un fular de brocart aruncat pe părul greu, la fel de negru ca noaptea cea veșnică; avea cocul înnodat la ceafă; brățări îi împodobeau încheieturile mâinilor și gleznele, purta o floare de aur în nări, ochi întunecoși, turcmeni, voluptuoși, dinți strălucitori, dansa cu gesturi lente și ritmice, în sunet de sitar, tamburină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
pământ de rușine. Nu știam ce să fac. Cadavrul, dinții încleștați aveau aerul că-și bat joc de noi; surâsul moartei își schimbase expresia. Pierzându-mi controlul, am tras-o spre mine și am îmbrățișat-o, dar, chiar atunci, draperia neagră, de doliu, care masca intrarea în cameră, se dădu de-o parte: încovoiat, cu un fular legat la gât, apăru unchiul meu, tatăl acestei stricate. Avu un râs uscat, înfricoșător, de ți se zbârlea părul pe cap. Râdea fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
măcelarului. Corpul îmi ardea, tușeam, și ce tuse profundă și teribilă! O tuse ieșită din nu știu ce cavitate pierdută a trupului meu, asemănătoare cu aceea a mârțoagelor care, dis-de-dimineață, aduc măcelarului cadavrele de oi. Îmi amintesc foarte bine. Era o noapte neagră. Câteva minute am rămas fără cunoștință. Vorbeam singur, așteptând să mă cuprindă somnul. Mă simțeam redevenit copil; eram culcat în leagăn. Cineva era în preajma mea. Toată lumea din casă dormea de mult. Zorii urmau să vină, în astfel de momente, bolnavii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
în alta, dar, ajuns în ultima, când m-am găsit față în față cu târfa, în spatele meu, ușile al căror prag îl trecusem se reînchiseră de la sine; singure umbrele tremurătoare ale pereților cu unghiuri șterse mă păzeau ca niște sclavi negri. Ajunsei aproape de râul Suren. Un munte golaș se ridica în fața mea. Profilul său uscat mă făcu să mă gândesc la cel al doicii mele. Nu știu ce asemănare era între cele două siluete. Mergând de-a lungul muntelui, am dat de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
nisip, sub un bătrân chiparos. Locul era pustiu și liniștit. Mi se părea că nimeni nu se aventurase încă până aici. Deodată, întorcând capul, am văzut o fetiță ivindu-se de după cortina de chiparoși, mergând în direcția castelului. Purta veșminte negre, dintr-o țesătură fină aducând a mătase. Își rodea unghiile de la mâna stângă. Se deplasa de parcă ar fi alunecat, cu un mers nonșalant și sfios. Aveam impresia că o mai văzusem și că o cunoșteam. Dar o distanță destul de mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]