KorAP: Find »[drukola/base=neplăcut & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...190 191 192 ...197 >

4,924 matches

Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319

ideea de a se confrunta cu situația fobogenă se traduce, în plan fiziologic, prin contracturi musculare, o activare cardiacă, tulburări intestinale... A învăța pacientul să-și controleze reacțiile fiziologice îi permite acestuia să dobândească un sentiment de control al situație neplăcute. Controlul respirației Pacientul este informat că un atac de panică este un simplu răspuns fiziologic ca urmare a unei hiperventilații autoindusă. I se demonstrează acest lucru stimulându-l să dezvolte un atac de panică în cabinetul terapeutului. Este învățat apoi

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
scheme de pericol, sunt discutate, și pacientul încearcă, împreună cu terapeutul, să-și modifice modul său de a concepe relația cu lumea și cu ceilalți cu ajutorul analizei alternativelor. Trăirea unor experiențe noi, în special experiența unei atitudini diferite față de aceste realități neplăcute, permite schimbarea acestor postulate sau verificarea noilor alternative: este vorba despre intervenția asupra comportamentului. Pentru a remedia problemele atenționale ale pacienților, aceștia sunt ajutați să revadă într-o manieră mai selectivă informația, concentrându-se în special asupra unui element oarecare

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
de prelucrare a informației, deci diminuarea răspunsului comportamental tensionat. Intervenție asupra comportamentului Evitare și expunere Atitudinea de evitare a situației fobogene induce tuturor pacienților un sentiment de eșec și o teamă crescândă la ideea de a se confrunta cu situația neplăcută, încât sentimentul de neputință se instalează. Orice tratament cognitiv-comportamental al fobiilor își propune să dezvolte la pacient o capacitate de a înfrunta situația. Principiul expunerii se bazează pe reducerea progresivă și dispariția răspunsului psihofiziologic de teamă și extincția răspunsului de

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
observă absența consecințelor pe care le anticipa (nu leșină, nu pierde controlul situației...). Expunere în imaginație și expunere in vivo Această expunere se pregătește în diverse moduri. Ea se poate realiza, în primul rând, în imaginație: pacientul își imaginează situația neplăcută și acceptă ca anxietatea să se amplifice până în momentul în care percepe dispariția acesteia. Expunerea se poate realiza și prin distorsiunea realității virtuale. Dacă evitarea este asociată consecințelor catastrofice neplăcute, i se cere pacientului să-și imagineze că leșină, că

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
realiza, în primul rând, în imaginație: pacientul își imaginează situația neplăcută și acceptă ca anxietatea să se amplifice până în momentul în care percepe dispariția acesteia. Expunerea se poate realiza și prin distorsiunea realității virtuale. Dacă evitarea este asociată consecințelor catastrofice neplăcute, i se cere pacientului să-și imagineze că leșină, că-și pierde controlul. Dacă evitarea este legată de teama de senzații fiziologice asociate declanșării atacului de panică, i se propune pacientului să urce scările, să alerge, să facă saună... astfel încât

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
sufocare, de senzații de transpirație... Oricare ar fi maniera în care este abordată expunerea, scopul este întotdeauna expunerea in vivo prin intermediul sarcinilor stabilite în mod erarhic, împreună cu pacientul. Această ierarhie este organizată în jurul unei teme centrale valabilă pentru toate situațiile neplăcute. Expunere gradată Această expunere se realizează împreună cu pacientul care, în timpul unui efort de auto-observare, identifică o ierarhie a situațiilor neplăcute conform nivelului de anxietate pe care îl produc. Expunerea este gradată, în funcție de dificultatea situației, de repetarea sau de prelungirea expunerii

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
prin intermediul sarcinilor stabilite în mod erarhic, împreună cu pacientul. Această ierarhie este organizată în jurul unei teme centrale valabilă pentru toate situațiile neplăcute. Expunere gradată Această expunere se realizează împreună cu pacientul care, în timpul unui efort de auto-observare, identifică o ierarhie a situațiilor neplăcute conform nivelului de anxietate pe care îl produc. Expunerea este gradată, în funcție de dificultatea situației, de repetarea sau de prelungirea expunerii, astfel încât pacientul să constate descreșterea anxietății sale pe parcursul expunerii care permite reducerea progresivă și dispariția răspunsului. Pacientul și așteptările sale

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
a ajuta pacientul să perceapă o eficiență personală. Ea îi permite să învețe strategii de control fiziologic, cognitiv, comportamental pe care le poate generaliza la alte situații problemă. Se poate spera că, odată cu experiența reușită de înfruntare a unei situații neplăcute, pacientul își modifică profund credințele în legătură cu capacitățile sale de a acționa în fața obstacolelor, deci maniera sa de a se poziționa față de lumea exterioară și față de ceilalți. 2. Studiu de caz Anamneză Motivul apelării la consultație Doamna S., în vârstă de

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
sunt tratamente eficiente și adaptate îngrijirii pacienților care suferă de fobie socială. Particularitățile îngrijirii pacienților fobici sociali Fobiile sociale sunt, fără îndoială, tulburările fobice cele mai dificil de tratat prin expunere, din mai multe considerente: - exercițiile de expunere la situațiile neplăcute sunt dificil de realizat și derularea lor este greu de controlat: contrar fobiilor simple, față de situații sau de animale, controlul cvasi complet al stimulului fobogen (celelalte persoane) este adesea imposibil de realizat (cum vor reacționa persoanele?); - situațiile sociale anxiogene sunt

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
persoanelor din grup (să roșească ca urmare a unui efort fizic pentru un pacient ereutofobic, să-și ude fața și cămașa cu apă pentru pacientul căruia îi este teamă că transpiră, să utilizeze o pernă pentru farse care face zgomote neplăcute, să tremure în mod voluntar, etc.); - să se așeze la capătul celălalt al camerei și să vorbească tare, să strige, pentru a se adresa celorlalți; - să primească complimente și să privească de fiecare dată, în tăcere, persoana care tocmai i

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
definiții oferă indicații clinice importante pentru înțelegerea tulburării de anxietate generalizată. Pe de o parte, neliniștea este privită nu ca o problemă agasantă care revine în mintea pacientului, ci ca o înlănțuire de gânduri. Ea este o înlănțuire de consecințe neplăcute care gravitează în jurul uneia sau a mai multor subiecte. Pe de altă parte, neliniștea presupune întotdeauna teama de consecințele negative viitoare și incerte, chiar dacă aceste consecințe apar ca urmare a unui eveniment care se desfășoară în prezent. Aspectul incert al

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
atât de tulburarea de anxietate generalizată cât și de alte situații psihiatrice. Marie prezintă, în special, temeri în legătură cu aprecierea celorlalți și cu posibilitatea de a spune sau de a face lucruri care ar putea să o pună într-o situație neplăcută. In cazul său, este vorba mai degrabă despre neliniști care sunt asociate tulburării de anxietate generalizată decât despre simptome ale unei fobii sociale deoarece, conform lui Ladouceur și Dugas, această anxietate socială se prezintă sub forma neliniștilor și a unui

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
ajuta să precizați ceea ce vă deranjează de fiecare dată: posibilitatea apariției unei probleme, sau consecințele unei probleme actuale. Strategia vizualizării Un exercițiu de vizualizare permite ca Marie să fie ajutată să descrie unele situații stresante și să identifice înlănțuirea consecințelor neplăcute, emoțiile și comportamentele sale asociate. De exemplu, Marie spune că i-a fost greu să descrie ceea ce a speriat-o o întreagă după-amiază. Faptul că închide ochii, că-și imaginează situația în detaliu și o povestește la timpul prezent îi

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
elementelor ce caracterizează neliniștile sale și a reacțiilor sale), terapeutul îi propune două exerciții. Marie trebuie să pună în practică elementele discutate cu ajutorul unei grile de auto-observații. Marie își notează în fiecare zi neliniștile precizând tipul de neliniște, consecințele nesigure neplăcute, intensitatea emoțiilor resimțite cât și comportamentele asociate. Terapeutul îi sugerează să înceapă observarea conținutului neliniștilor sale utilizându-și emoțiile ca pe un indiciu care ilustrează caracterul îndreptățit de a acorda atenție gândurilor sale cu ajutorul grilei. Tinând cont de sfaturile lui

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
două săptămâni de expunere, Marie nu mai prezintă aproape nici o anxietate în timpul lecturii scenariului său. Ea constată, în plus, că această neliniște nu mai este prezentă în activitatea sa cotidiană, ceea ce sugerează o diminuare a emoțiilor și a consecințelor incerte neplăcute. Terapeutul îi propune să generalizeze noile abilități la alte neliniști. Marie îi comunică faptul că este preocupată în special de sevrajul său. Ea alege, deci, să elaboreze un scenariu referitor la evenimentele de care se teme privind sevrajul și să

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Da. Terapeutul - Care s-a resorbit singur. Pacienta - Da. Terapeutul - Așa după cum am înțeles, și după ceea ce m-ați spus. In acest caz este mai bine să mergem până la capătul acestei imagini în ședințele viitoare, deoarece este probabil cea mai neplăcută imagine. Pacienta - Poate, în sfârșit. Terapeutul - Deoarece imaginea accidentului, mi se pare că spuneți că este... Pacienta - Am impresia că nu-mi mai crează probleme. Terapeutul - Sigur nu vă mai crează nici o problemă? Pacienta - Nu. Sfârșitul ședinței: rezumat Terapeutul - Ce

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
refăcut puțin scena accidentului, și observ că, în final... euh... trecerea mea pe la spital a fost la fel de dureroasă, dacă nu cumva mai dureroasă, în final. In ceea ce privește nivelul stresului, cred că eram conștientă de acest lucru, păstram o amintire neplăcută despre acești medici care mă anunțau că voi rămâne în spital, dar mă gândesc că toate aceste fac parte în întregime din accident și din stres, deoarece, în sfârșit, adevărata teamă, am avut-o la spital atunci când eram singură în

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
negative ca pe niște ipoteze mai degrabă decât ca pe niște adevăruri intangibile. Identificarea gândurilor negative Faza cognitivă debutează prin identificarea gândurilor negative. După ce pacientul a înțeles faptul că gândurile sale depresive apar în același moment cu o trăire emoțională neplăcută cu caracter pesimist, terapeutul îi propune să noteze într-un carnet situațiile neplăcute din punct de vedere emoțional și emoțiile resimțite astfel încât, pe cât posibil, să identifice gândul care îi trece atunci prin minte: este înregistrarea cotidiană a distorsiunilor cognitive a

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Identificarea gândurilor negative Faza cognitivă debutează prin identificarea gândurilor negative. După ce pacientul a înțeles faptul că gândurile sale depresive apar în același moment cu o trăire emoțională neplăcută cu caracter pesimist, terapeutul îi propune să noteze într-un carnet situațiile neplăcute din punct de vedere emoțional și emoțiile resimțite astfel încât, pe cât posibil, să identifice gândul care îi trece atunci prin minte: este înregistrarea cotidiană a distorsiunilor cognitive a lui Beck numită „cele trei coloane”. Tabel 2. Cele trei coloane ale distorsiunilor

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
recomandată de la poliție. Teamă, angoasă: 90% ” Ce-am putut oare să fac? Imi vor crea probleme”: 100% ”De fiecare dată când am avut contacte cu poliția, s-a terminat prost”: 70% ”N-am nimic să-mi reproșez. Am avut întâlniri neplăcute cu polițiștii, dar eram tânără, și niciuna de când sunt adultă”: 90%. După ce evidențele sunt analizate, terapeutul cere pacientului să evalueze, pe o scară de la 0 la 100, gradul său de adeziune la gândul automat apărut inițial și la fiecare dintre

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
afectivă, abandon, exigență crescută, inhibiție emoțională. Chestionarul este revăzut și discutat cu pacientul care este determinat să-și ilustreze răspunsurile cu ajutorul experiențelor trăite. Explorarea prin imagerie a dimensiunii emoționale a schemei Xavier este determinat să retrăiască în imaginație o situație neplăcută recentă, apoi să-și reamintească când a trăit pentru prima dată această emoție. Terapeutul - Ați trăit, în ultimele zile, o situație dificilă despre care am putea vorbi? Xavier - Da, am organizat o călătorie de afaceri în Senegal pentru o întreprindere

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
mă tratez și, împreună cu dumneavoastră (terapeutul), ar trebui să pot să mă schimb și să ies din acest impas. Sedința 3: analiza funcțională a lui Carolyn La rândul său, Carolyn vine singură. Antecedente istorice Terapeutul - Au existat în trecut momente neplăcute de stres familial, de dificultăți greu de suportat legate de sexualitate (incest, viol, „jocuri de-a doctorul”, lipsă de informații sau idei eronate în ceea ce privește sexualitatea masculină sau feminină)? Carolyn este categorică: sexualitatea era un subiect tabu și ea n-a

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
plăcerii deoarece durerea o inhibă, chiar și în cazul unei atingeri ușoare clitorido-vulvară, și pierderea, în ceea ce-l privește pe Hubert, a erecției sale în faza de debut, ceea ce provoacă o imensă frustrare. Consecințe asupra mediului Se constată puține efecte neplăcute asupra prietenilor și asupra activității profesionale. Carolyn se dovedește a fi pe jumătate agresivă și distantă cu fiica sa pe care o iubește mult, dar în persoana căreia ea vede imaginea tinereții care trece și realitatea în ceea ce privește cuplul: o viață

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
în timpul ședințelor permit pacientului să continue antrenamentul pentru relaxare în intervalul dintre ședințe. Salkovskis și Clark, 1989. I se cere pacientului să observe și să noteze la ce se gândește în intervalul dintre declanșarea răspunsului anxios și confruntarea cu situația neplăcută. Amorțirea picioarelor = paralizie. Teamă de a leșina, de a pierde controlul... Traversarea unei străzi, a unui pod, intrarea pe autostradă, intrarea într-un mare magazin, în restaurant, la cinema... Teamă de a nu putea să se salveze, teamă de a

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
2004; White, 1999. Ladouceur și Dugas (1999) subliniază eficiența acestei tehnici în tratamentul neliniștilor de tip 2. Ea poate să se dovedească profitabilă în aceeași măsură și pentru neliniștile de tip 1, în vederea desensibilizării reacției emoționale asociate imaginilor și consecințelor neplăcute, cu condiția de a o combina cu un demers de rezolvare a problemelor pentru a trata cauza care generează neliniștea. Vezi mai departe. Unii autori sugerează să se înceapă expunerea cognitivă cu neliniștea cea mai supărătoare. Dar dacă pacientul se

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]