6,179 matches
-
despre Dumnezeu Cel veșnic viu și credința în El. Definiția credinței „Credința, pe care o hulesc elenii, socotind-o deșartă și barbară, este acceptare de bunăvoie, este consimțământ al cinstirii de Dumnezeu, este încredințare a celor nădăjduite, dovedire a lucrurilor nevăzute, după cum spune dumnezeiescul apostol, că mai ales prin aceasta au primit mărturie cei de demult (Evr. 11, 1-2). Dar fără credință este cu neputință a bineplăcea lui Dumnezeu (Evr. 11, 6). Alții au definit credința consimțământ care ne unește cu
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
dumnezeiescul apostol, că mai ales prin aceasta au primit mărturie cei de demult (Evr. 11, 1-2). Dar fără credință este cu neputință a bineplăcea lui Dumnezeu (Evr. 11, 6). Alții au definit credința consimțământ care ne unește cu un lucru nevăzut, așa precum dovada este consimțământ văzut al unui lucru necunoscut. Credința este o stare sufletească; această stare sufletească este începutul unei acțiuni, urmează că credința este început al acțiunii, temelie conștientă a stării sufletești; iar prin credință este primită cu
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
scris>>; și la <<Crezut-am, pentru aceea am grăit... >>, 4, în vol. Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre milostenie..., p. 271) „Fiul este întru Tatăl, Duhul întru Fiul, iar Tatăl este întru amândoi. Iar prin credință omul cunoaște toate cele nevăzute și gândite. Credința este consimțirea de bunăvoie a sufletului”. (Sf. Antonie cel Mare, Învățături despre viața morală a oamenilor și despre buna purtare, cap. 141, în Filocalia..., vol. I, p. 41) „Scriptura numește credința temelie a celor nădăjduite (Evr. 11
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
vol. I, p. 263) „Definiția credinței: cugetare nepătimașă despre Dumnezeu”. (Diadoh al Foticeii, Definiții, nr.1, în Filocalia..., vol. I, p. 338) „Dumnezeiescul și marele Apostol, definind ce este credința, zice: Credința este ipostasul celor nădăjduite și dovedirea lucrurilor celor nevăzute (Evr. 11, 1). Iar dacă cineva ar defini-o și ca bun lăuntric sau ca și cunoștință adevărată, doveditoare a bunurilor tainice, nu ar păcătui împotriva adevărului. În sfârșit, Domnul, învățând despre lucrurile tainice și despre cele nădăjduite și nevăzute
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
nevăzute (Evr. 11, 1). Iar dacă cineva ar defini-o și ca bun lăuntric sau ca și cunoștință adevărată, doveditoare a bunurilor tainice, nu ar păcătui împotriva adevărului. În sfârșit, Domnul, învățând despre lucrurile tainice și despre cele nădăjduite și nevăzute, zice: Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (Lc. 17, 21). Așadar credința în Dumnezeu este același lucru cu împărăția lui Dumnezeu. Ea se deosebește numai prin cugetare de Împărăție, căci credința este Împărăția lui Dumnezeu fără formă, iar Împărăția este
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
izvor a toată puterea și a vieții fără știrbiri. (n.s. 48, p. 45) footnote>. De aceea zice proorocul David: Crezut-am, de aceea am grăit (Ps. 115, 1). Iar Marele Apostol Pavel zice: Credința este temelia celor nădăjduite, dovada lucrurilor nevăzute (Evr. 11,1); și: Dreptul din credință va fi viu (Rom. 1, 17) ș.a. Însuși Mântuitorul zice către ucenicii care cereau să le mărească credința: Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice smochinului acesta: Scoate-ți
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
neîndoielnic; puterea aceea pe care mulți simțind o intră în foc și nu se tem și călcând pe apă nu se îndoiesc în cugetul lor, socotind că se vor scufunda. Căci credința întărește simțurile sufletului și acesta simte pe Cineva nevăzut, care-l convinge să nu ia în seamă vederea lucrurilor înfricoșătoare, nici să privească la vreo vedere ce întrece simțurile<footnote Tâlcuirea Pr. D. Stăniloae: Să nu caute să ajungă înainte de vreme la vederi ce întrec simțurile. (n.s. 90, p.
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
are, și-și bate joc de învățătura ei”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia IX, p. 148) Partea practică și partea teoretică a credinței noastre „Mărturisirea religiei noastre, care duce la contemplarea tainelor celor nevăzute și nu urmărește câștiguri prezente, ci o răsplătire cu cele veșnice, își are domeniul și metodele ei. Știința ei se compune din două părți: prima este practică, sau a faptelor, care constă în îndreptarea obiceiurilor și în curățirea de vicii
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
Atunci cunoașterea devine simțire, sau contact direct cu cele mai presus de cunoașterea metodică, dar mai presus de orice simțire, adică de orice contact al simțurilor noastre cu lucrurile, dar și de simțirea sufletească, prin care trăim presiunea unor realități nevăzute. Transcendența lui Dumnezeu se conciliază cu certitudinea unei legături ale noastre cu El. Avem aci cel mai fundamental paradox. Pe aceste trepte superioare credința e și cunoștință, sau cunoștința e și credință. (n.s. 386, p. 327) footnote> și să vadă
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
el (înspre împăratul Iulian Apostatul - n.n.), trecând prin braț, i s-a înfipt în coaste. Rana aceasta i-a adus sfârșitul vieții. Dar cine i-a făcut această rană, binemeritată, nu se știe până astăzi. Unii spun însă că cineva nevăzut a făcut aceasta, iar alții, că un păstor dintre ismailiteni, alții, că un soldat ostenit de drum și de foame. Dar fie că a fost un om, fie că a fost un înger, e limpede că a săvârșit acest lucru
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
rufe. Pe atunci, câmpia avea nopți tăcute, și în întuneric erau doar foșnet de vânt și frunze, cântec de păsări. Substratul sau substanța sau esența lumii homerice, prezentă pretutindeni, umplând cu puterea ei timpul păcii și timpul războiului, văzutul și nevăzutul, este un principiu cosmic și vital care nu poate fi numit decât Forța, Sufletul puternic al lumii și voința ei de viață arzând până în stingerea morții. Lumea Iliadei face parte dintre acele lumi în care tot ce este cu putință
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
care se joacă adesea cu ei. Și totuși se poartă în mare măsură ca și când ar fi liberi, ca și când ar putea să-și schimbe ursita sau lucrurile ar putea lua cumva alt curs. Oricât ar ști că totul este hotărât din nevăzut, ei tot aleg și stăruie 62 să spere până și ceea ce prevestirile le-ar interzice să nădăjduiască. Iar atunci când Soarta îi constrânge să aleagă doar între o cale sau alta, se simt liberi s-o aleagă, chiar când e mai
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
omenească esențială și permanentă. Și nu e vorba numai de Hector, de Andromaca și de Astianax, 65 ei sunt doar mai bine puși în lumină și mai înalt cântați. Iliada întreagă și toate morțile ei se proiectează pe un fond nevăzut care este acela al familiilor, al celor de departe, în cazul aheilor și al aliaților Troiei, veniți și ei de pe alte meleaguri. Cine ar strânge la un loc toate mărturiile poemului și le-ar urmări structurile de adâncime ar putea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
a-i spune, redându-i libertatea: „Mergi cu bine“, ducele de Milan exclamă: „Ce mult o să-ți duc dorul, Ariel!“ Fusese o relație exclusivă și secretă: Ariel, care îi vede și îi știa pe toți, rămâne tuturora - în afara lui Prospero - nevăzut. Cum va fi ales Ariel, o ființă metamorfică, să i se arate lui Prospero nu vom ști, din fericire, niciodată. Nici cum, mai târziu, pentru totdeauna pierdut, îl va fi revăzut în amintire: statura, ochii, glasul, pasul, mimica, gesturile, fruntea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
liber și el de tot ce va fi fost, gândindu-se la moarte. Irosit din lumea lui Prospero, Ariel rămâne, ca închipuire și ca text, în lumea noastră. Și în univers. Poate trece în unele nopți printre constelații, departe, strălucind nevăzut, când aici, când altunde și când nicăieri. * Considerat în structura dramatică a piesei, Ariel riscă să pară un simplu artificiu, un fel de deus ex machina perpetuu, un feeric maître de cérémonies care, sub ordinele lui Prospero, asigură mișcarea scenică
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
personaj), ci mai ales prin funcția sa dramatică. Funcția pe care, în fond, ar fi putut-o avea singur Prospero, fără să recurgă la un intermediar și la un executant. Ariel apare în Furtuna, umplând-o de prezența lui ori nevăzută ori amăgitoare, nu ca o virtuozitate tehnică a autorului, ci plăsmuit dintr-un prisos al poeziei. Ariel and all his qualities, Ariel și tot ce este Ariel și tot ce poate Ariel. Pentru a trece la o analiză mai amănunțită
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
cui îi sunt adresate, cad în două mari clase. El este el însuși numai pentru Prospero și pentru spiritele insulei. În relația lui cu ceilalți, el se comportă aproape exclusiv ca un iluzionist care nu se 179 dezvăluie niciodată, rămânând nevăzut ori împrumutând alte înfățișări. Ariel ca Ariel are cu Prospero relațiile firești de schimburi de cuvinte: primește porunci, relatează mai pe scurt ori mai pe larg felul în care le-a îndeplinit, primește laude sau, într un singur rând, reproșuri
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
insulei, cu Caliban), este și mai lung: se întâlnesc întâi într-un loc al insulei unde se îmbată zdravăn și fac planuri împotriva lui Prospero (o parodie a urzelilor celor sus-puși), se strămută într-o altă parte, unde intervine Ariel, nevăzut, îi învrăjbește puțin și apoi îi atrage până la a treia etapă a drumului lor prin insulă, unde: „Au dat în spini, scaieți, ciulini și-urzici, / Ce le-au pătruns în carne. I-am lăsat / În balta plină de mătasea-broaștei, / Ce
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
sunt și aceia care, până să se pocăiască și ei în felul lor, mai sunt îndepărtați de-acolo încă o dată. Toate acestea Ariel le execută cu mijloace specifice fiecărei situații și fiecărui personaj sau grup de 186 personaje, fie rămânând nevăzut, fie sub diverse aparențe, fie singur, fie ajutat de alte spirite din insulă, date în seama lui de Prospero: „gloata / Asupra căreia ți-am dat puteri“, „slujitorii tăi“. Când acționează singur, Ariel vorbește doar în două rânduri (nu se iau
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
nu se iau în considerare, acum, cântecele sale, de fapt poezii cântate). O dată, invizibil, când îl zădărește pe Caliban, semănând vrajbă între el și cei cu care se nhăitase, pivnicerul și măscăriciul; la minciunile și lăudăroșeniile lui se aude din nevăzut glasul lui Ariel spunând din când în când: „Minți“, „Minți, minți - nu poți“, „Minți tu“, lăsându-l pe Stephano să creadă că vorbește Trinculo, care suferă urmările - o poznă, o șotie, o păcăleală fără cine știe ce rost funcțional, o născocire jucăușă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
de instrumente iluzorii ori cântece cântate chiar de el, cu sau fără acompaniament de instrumente. Ca să-i adoarmă pe cei din ceata regală, cu excepția lui Antonio și a lui Sebastian (lăsați să uneltească 188 împotriva vieții lui Alonso): „Intră Ariel nevăzut, cântând o melodie solemnă“, apoi dispare și se reîntoarce ca, în timp ce se aude muzică de instrumente, să cânte „în urechea lui Gonzalo“: „Vă dormiți somnu-n neștire, / Pe când treaza uneltire / Gând rău v-a pus. / Dacă vreți să mai trăiți, / Vă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
pe regele Alonso îl trezește Ariel cu dulce cântec, ci pe „bunul Gonzalo“. Regele, singurul grav primejduit, avea și el, lacom de Milanul unui uzurpator, grelele sale vini. Trecând apoi la ceata ticăloșilor mărunți, Ariel, ca să-i ademenească, și tot nevăzuți, cântă din fluier, acompaniindu-se, pentru a imprima un ritm alert, cu o mică tobă de șold, melodia cântecului pe care Caliban tocmai îl învățase de la Stephano, la care Stephano: „Tare aș mai vrea să-l văd la față pe
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
că, pentru a-l aduce la peșteră pe tânărul prinț, Prospero îi spune să ia „chip de nimfă-a mării, tăinuită / Privirii tuturor, văzută doar / De tine și de mine; du-te, dar, / Și-ntoarce-te schimbat“. De ce trebuia, rămânând nevăzut, să ia înfățișarea unei nimfe a mării? Iar apoi „Ariel se întoarce în chip de naiadă“, nimfă a izvoarelor, nu a mării. Pentru ca, după aceea, să-i rămână nevăzut lui Ferdinand. Fapt este că duhul, invizibil, îl duce întâi pe
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
mine; du-te, dar, / Și-ntoarce-te schimbat“. De ce trebuia, rămânând nevăzut, să ia înfățișarea unei nimfe a mării? Iar apoi „Ariel se întoarce în chip de naiadă“, nimfă a izvoarelor, nu a mării. Pentru ca, după aceea, să-i rămână nevăzut lui Ferdinand. Fapt este că duhul, invizibil, îl duce întâi pe tânăr într-un colț stingher al insulei, pe țărm, și acolo face auzit cântecul (singurul numit în piesă explicit „Cântecul lui Ariel“): „Spre-auriul țărm veniți, / Mâinile vă-nlănțuiți; Vă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
rufe. Pe atunci, câmpia avea nopți tăcute, și în întuneric erau doar foșnet de vânt și frunze, cântec de păsări. Substratul sau substanța sau esența lumii homerice, prezentă pretutindeni, umplând cu puterea ei timpul păcii și timpul războiului, văzutul și nevăzutul, este un principiu cosmic și vital care nu poate fi numit decât Forța, Sufletul puternic al lumii și voința ei de viață arzând până în stingerea morții. Lumea Iliadei face parte dintre acele lumi în care tot ce este cu putință
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]