5,469 matches
-
genunchi". Va fi eliberat de la Periprava Delta Dunării, în 1964, după 13 ani și 9 luni de detenție. Între cele prezentate din anii de pușcărie își va aminti de un băiat din Apuseni: "O victimă. Stătea pe munte, la niște odăi. Au trecut pe acolo doi fugari și i-au luat din mîncare. În urma lor, au venit securiștii. "Mă, au trecut pe aici doi?" "Au trecut. Erau înarmați și mi-au luat din brînză și din slănină". Pentru asta i-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Cristi înregistrează alături de orchestra Honigsberg, la Columbia, tangoul Stinge lampa, care devine imediat un șlagăr, la fel de apreciat ca celebrele Zaraza, Minciuna sau Iubesc femeia. Stinge lampa, pe cer stelele S-or aprinde pentru tine ca mărgelele ; Stinge lampa și-n odaia ta Luna toată-n argint te-o scălda. Închide ochii surâzând Și adormi cu mine-n gând. Stinge lampa, îngerașule, Somn ușor, somn ușor puișor ! Tandrețea a renăscut pe scenele Bucureștilor și aproape că nu exista noapte în vreo casă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Multe au intrat În graiul popular, rezultat al unei Îndelungate apropieri româno-otomane și al adoptării de către români a unor produse, tehnici, obiceiuri sau mode turcești (din secolul al XV-lea și până la Începutul secolului al XIX-lea). „Cioban“, „musafir“, „dușman“, „odaie“, „dușumea“, „tavan“, „dulap“, „chibrit“ sunt cuvinte de origine turcă. Și gastronomia românească se declină În bună măsură pe turcește, Începând cu felurile de mâncare considerate astăzi tipic românești: „ciorba“ și „sarmalele“. Terminologia premodernă din arhitectură și urbanism vădește, de asemenea
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
primăverii peste ele și trăiește Înainte pe drumul unui apus de viață, sau chiar pe poteca vieții În plinul ei, pentru că nu este timp să te mai uiți Înapoi. Poate că la ora aceasta când scriu, mata ești Într-o odaie, Închisă, privind doar soarele pe geam, sau poate chiar din cauza vreunei colege de slujbă cu minifustă și piciorușe calde și turburătoare, privești Într-acolo . Am avut o discuție amplă cu tov. preș. al Com. de artă de aici. A sosit
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
Aștept mereu să veniți pe la mine. Am nevoie să mă sfătuiesc cu cineva care cunoaște situația soțului meu Teodor Tatos, În legătură cu picturile lui și altele ce sunt legate de cultură. Numai Dvs. cunoașteți toată situația lui. Stând aseară singură În odaie, neavând ce face, am luat toate documentele și scrisorile și m-am uitat În ele. Știu cu câtă greutate le-a adunat de atâția ani și cu puțina sănătate care a avut o; ar fi păcat să se piardă fără
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
fântâni arteziene. Intru cu Vasile într-un magazin de suvenire portugheze, unde suntem imediat acostați de stăpânul localului - un bărbat de statură mijlocie, cărunt, cu o față deschisă și foarte vioaie, vorbind o engleză fluentă. Omul ne invită într-o odaie lăturalnică, dându-ne de înțeles că ne face un privilegiu. Camera e plină de sus până jos de rafturi încărcate cu sticle de vin învelite în papură. În umbra răcoroasă a odăii suntem tratați cu vreo patru soiuri de Porto
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o engleză fluentă. Omul ne invită într-o odaie lăturalnică, dându-ne de înțeles că ne face un privilegiu. Camera e plină de sus până jos de rafturi încărcate cu sticle de vin învelite în papură. În umbra răcoroasă a odăii suntem tratați cu vreo patru soiuri de Porto, alb și roșu, turnat în pahare înguste, ca niște retorte de laborator. Un vin greu, dens și dulce, necunoscut în cramele noastre. Apoi, pentru a ne demonstra performanțele vinăriei sale, mă întreabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cu prietenii. În vestibul ne întâmpină o ghidă-custode al muzeului - o doamnă radioasă, bine apretată, ce-și intră imediat în atribuții, copleșindu-ne cu o pletoră de amănunte despre casa în care ne aflăm și auguștii săi locatari. Vizităm doar odăile de la parter. Interior - destul de sobru, auster, mobilier de țară. Fotografii de familie, gravuri, bibelouri, farfurii pictate, împletituri de trestii aduse de Mauriac în urma unei călătorii în munții Pirinei. În centrul sufrageriei se află o masă rotundă și câteva scaune, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cramă de vin alb, care a fost transformată chiar înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Mauriac ședea rar la birou, de regulă își făcea loc la un colț de șemineu, unde scria pe genunchi. Pe masa rotundă din centrul odăii am zărit două cărți: Jules Verne, L’ Ile mistérieuse (o ediție Hetzel), și un volum Pascal din seria Pléiade - doi autori favoriți ai proprietarului de la Malagar, puși unul lângă altul pentru a sublinia, probabil, această relație privilegiată. Biblioteca, pe ambele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
se recomandă să fim foarte atenți, să nu lăsam banii în cameră, în locuri vizibile, să încuiem ușile, pentru că sunt și alte grupuri turistice în hotel. De ce, atunci, s-a făcut „remunerarea” în văzul tuturor? Nu s-a găsit o odaie mai discretă, în care să intrăm pe rând, fără a forma coada aceasta, ușor ridicolă, care ne trădează intențiile, transformându-ne în „ținte potențiale” pentru eventualii hoți? VITALIE CIOBANU: Ratez de puțin o excursie în bazinul Ruhr, de după-masă, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
bine unui loc fermecat, se dovedește mult mai încăpător pe dinăuntru față de cât ți-ar sugera dimensiunile exterioare ale incintei. Nu-i găsesc pe ai mei, și peregrinările dintr-o cameră în alta, interminabile - refectoriu, capelă, dormitoare, iatacuri de taină, odăi de consiliu, sală de ceremonii, șeminee înalte, bolți împodobite cu blazoanele Ordinului -, îmi dau o senzație de singurătate abisală; este, cu siguranță, una dintre perfidiile castelului, arătată exploratorilor impenitenți. Dacă reziști acestei încercări, ai parte de revelații pe măsură. Tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
camere pe același coridor (oare câte galerii din acestea vor fi existând?). Te poți rătăci foarte ușor. Va trebui să-mi antrenez memoria, tot străbătând nesfârșitele culoare mohorâte, numărând etajele, intersecțiile și cotiturile până la punctul de destinație - restaurantul, recepția sau odaia în care locuiesc. Camera mea este îngustă, neaerisită, dar cu un plafon destul de înalt. Ca să deschid fereastra, trebuie să folosesc o funie, care, ghinion, se rupe când trag de ea. O înnod și reușesc în cele din urmă să deschid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de o veioză. La întrebarea dacă mai ai mult până la camera ta, ea te fixează cu o privire iscoditoare din spatele ramelor groase ale ochelarilor, apoi îți cere pe un ton imperativ să-ți declini identitatea și să-i spui numărul odăii, ca pe un cifru pe care nu ai voie să-l greșești dacă mai vrei să rămâi înăuntru. Atmosferă de angoasă tulbure, insidioasă, măcinând nervii unui om normal, și mai ales ai unui intelectual cu ceva lecturi la activ, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
femei și copii în haine naționale, frigărui și bere. Pe o scenă improvizată, se succed diverși cântăreți și scamatori, aplaudați frenetic. Casa părintească a lui Kupala, în care clasicul a petrecut mai mulți ani de viață, e formată din două odăi și o tindă - o arhitectură extrem de simplă - cu un interior tradițional: mobilier frust, scoarțe pe pereți, stative de țesut, unelte de tâmplărie. Semnele prezenței unui spirit al literaturii, exprimate în cărți, fotografii sau scule de scris, sunt destul de vagi. Examinez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
casei. Buchetul se schimbă în fiecare zi. Înduioșătoare devoțiune. După turul casei memoriale, urmează concertul în aer liber. Ne instalăm pe niște bănci lungi, de lemn, cu fața spre fereastra larg deschisă, înrămată de crengile legănate ale pomilor. Din interiorul odăii spre care privim, încep la un moment dat să răzbată sunetele pianului. Firește, un recital Chopin. Interpreta se numește Joanna Ławrynowicz. Este absolventă a Academiei de Muzică „Frederic Chopin” din Varșovia. O fată blondă, cu o înfățișare austeră, dar sobrietatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
într-o așa-numită Cameră a Tăcerii, despre care aflăm că a fost deschisă după demolarea Zidului, în 1994. Camera Tăcerii se află în proximitatea liniei de demarcație dintre cele două tabere ideologice inamice. Încăperea a fost modelată după o odaie similară, inaugurată la 1954, din clădirea Națiunilor Unite de la New York. Cea de aici, de la Berlin, e decorată sobru, cu țesături ale artistei maghiare Ritta Hager, atârnate de pereți, simbolizând lumina care străpunge întunericul. E un loc de reculegere pentru orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
orice așezare omenească. Și înserarea crește, crește, de departe tare parcă se aude abia talanga de la o turmă care se apropie de mănăstire pentru odihna nopții. ceasornicul care bate, dar nu se vede. 17 Iunie [AGAPIA-VĂRATEC] După ce am dormit în odaia curată a arhondaricului cu ziduri groase de 6 palme, ziduri de cetate, după ce peste noapte am fost deșteptat de sunetele clopotelor, ne-am trezit în lumina mare a soarelui care năvălea pe fereastră. Lăstunii din ajun făceau în stoluri aceleași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
n-are leafă, el are numai mâncare, altul care să ne conducă nu e, că un bacșiș face să-i dăm... "Îți dau bacșiș ouăle clocite pe care ni le-ai dat eri!" i-am răspuns. S-a dus în odaia lui sub turn, s-a întors cu același glas de idioată fățărnicie și ne-a declarat că nu merge, că are treabă în târgul Neamțului. Am fost aproape gata să-i dau palme. I-am zvârlit câteva vorbe tari, l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
se scumpesc... Numai dac-ar da Dumnezeu să reușesc... Are să dee Dumnezeu!" zice domnișoara Beti, în vârstă de 8 ani, apucând pe bunul său tată pe după cap. Iar madam Ernestina își introduce și ea burta mare și fața zâmbitoare în odaie în care soțul său face așa planuri de viitor. Beti îmi aduce dulceț, Beti îmi aduce cafea și mă privește cu ochii unei fete de douăzeci de ani, cu ochi de pisică, inteligenți, mari, în cari dorm poftele rasei. 14
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
stam și priveam, bag de seamă, prin întunerec că un sublocotenent, tânăr, îndărătul meu, răsuflă greu; apoi încet încet răsuflarea i se întărea, până ce simții tremurând, domol, suspinul unui plâns înnăbușit, stăpânit. L-au dus învălit într-o pătură în odaia lui. Maiorul nostru a luat, cu destulă greutate, măsurile cuvenite: ca să se vestească familia, să se cheme popa, să se facă la primăria din Șipote, formalitățile legale... S-au pus apoi cu toții la masă. Erau cu toții flămânzi. Unii n-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
schelele Și snopii Ca trunchii. Ș-a făcut un stog Cu burdufu-n nori Cu vârfu-n cer. Dar dumnealui Iar se mira și se văicăra Cu ce l-ar treera, A vârât mâna-n buzunar Ș-a scos cheile, A descuiat odăile A ales 19 epe suruepe de 9 ani sterpe Cu caica** -ntoarsă Să nu se prindă pleava groasă Cu picioarele stropșeau Cu nările vânt făceau Cu urechile-n sac puneau Nici căuș nu trebuia. Ș-a făcut 12 care cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
făcut. Iar a doua zi dimineață pornim mai departe și ne oprim în sat la Mahlata, la dediu Andrei, care-i un tip foarte interesant. Aici văd pentru prima oară o gospodărie cuprinsă bulgărească, cu șurile acoperite cu țiglă, cu odăile murdare și goale și cu vatra la pământ, cu vedrele și tingirile de aramă, spoite și pe dinlăuntru și pe dinafară. Aici dediu Andrei ne spune de năcazurile poporului și din ce spune el se vede în țară pornirea împotriva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și se întâlnesc în treacăt cu Popazu. Apoi se întâlnesc cu Iorgu Voinea și-l aduc acasă. Apoi seara, maiorul năzuește la Maria, care fuge de el, după o mică dezbatere în care ea protestează. Gândurile bătrânului Dumbravă în singurătatea odăii lui, după întâlnirile de peste zi și după evenimentele zilei. La țară povestea părului din mijlocul ogrăzii, și moartea senină a unui bătrân supt acest păr... Luna Maiu. O scenă între Maria și Voinea în care el îi arată iubirea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
sălbatic. Reversul: grozăvia sumbră de la bălțile Mazuriei... Aceiași oameni (arătați cu nume) cari au rânjit necinstind și omorând două femei, pier înecați în noroi. Doctorul de la Buzău. De patru săptămâni are "toate semnele" că nevasta îl înșală. Pune obiecte în odaie pe care le așază anume și dimineața le găsește deplasate. A uns clampa de la odaia ajutorului student cu creion chimic și dimineața consoarta sa avea mânele mânjite de creion chimic. De patru săptămâni se culca sara lângă consoartă, hotărât să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
necinstind și omorând două femei, pier înecați în noroi. Doctorul de la Buzău. De patru săptămâni are "toate semnele" că nevasta îl înșală. Pune obiecte în odaie pe care le așază anume și dimineața le găsește deplasate. A uns clampa de la odaia ajutorului student cu creion chimic și dimineața consoarta sa avea mânele mânjite de creion chimic. De patru săptămâni se culca sara lângă consoartă, hotărât să aștepte treaz, să vegheze cu ochii închiși ca să-i prindă, și totdeauna, mărturisește cu disperare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]