KorAP: Find »[drukola/base=păși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...190 191 192 ...346 >

8,628 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379

la o vindecare În ultima clipă. Îmi schimbam starea Încontinuu, Între speranță și opusul ei: siguranța crescândă că se Întâmpla ceva teribil cu mine. Dar nimic nu mă făcea mai disperată decât privitul În oglindă. Am deschis ușa și am pășit Înapoi În cameră. ― Urăsc hotelul ăsta, am spus. E oribil. ― Nu-i prea drăguț, mă aprobă Tessie. ― Era mai plăcut, spuse Milton. Nu pricep ce s-a Întâmplat. ― Mocheta pute. ― Hai să deschidem un geam. ― Poate că n-o să fim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
trebuia să iau de aici tot ce mi-era necesar. Nu conta ce aș fi fost silit să fac pentru bani. Voiam doar să stau cu Zora, să Învăț de la ea și să fiu mai puțin singur pe lume. Deja pășeam prin ușile vrăjite ale acelor zile halucinante, sărbătorești, ale tinereții. Dar În acea primă după-amiază durerea din coaste Începuse deja să mă lase. Chiar și aerul părea să fie În flăcări, Învăpăiat subtil de energie, așa cum e când ești tânăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Să nu exagerăm, i-am răspuns. Poți să-mi cari geamantanul de câte ori poftești. ― Prinde-l! strigă Capitolul Unsprezece și ridică geamantanul. L-am prins, clătinându-mă. Chiar atunci se deschise ușa de la intrare și, În papuci de casă, mama mea păși afară, În aerul Înghețat. Tessie Stephanides, care Într-o altă viață, când călătoriile În spațiu erau o noutate, se hotărâse să se ia după soțul ei și să creeze o fată pe căi necurate, avea acum În fața ochilor, pe aleea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
mea făcea parte dintr-o reglare de conturi, că Milton fusese deja pedepsit și că pedeapsa ei de-abia Începea. Din toate aceste motive, rămase În prag, nemișcată, cu ochii roșii. ― Bună, mami, am spus. M-am Întors acasă. Am pășit spre ea. Mi-am pus geamantanul jos și când mi-am ridicat din nou privirea, am văzut că figura lui Tessie se schimbase. Se pregătise pentru acest moment de luni de zile. Acum sprâncenele subțiri i se ridicară, iar colțurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

vie mâine? Oare se tocmea pentru niște oameni în plus? Unde era? Și Soliteraj unde e? Soliteraj, se auzi în acel moment din întunericul interior al camionului, e chiar aici. Rampa atinse asfaltul cu un șoc ușor și pe ea păși mândru ca un șeic nimeni altul decât cel de a cărui absență mă temeam. Niciodată nu m-am bucurat mai mult să-l văd. Bineînțeles că, dacă aveam arme și pe Sergheiov, era bine, dar acum, că-l aveam și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
pași! Pornirăm pe holurile împodobite de elevi. Erau mai goale acum, chiar dacă tot îți venea greu să mergi. Părea să mă examineze, parcă pentru a-mi pune un diagnostic, dacă voi muri sau nu în timpul răscoalei. Și eu îl examinam. Pășea ușor, lin, de parcă ar fi călcat pe perne. Stătea drept și mândru și privea, într-un fel ciudat, superior, pe cei din jurul său. Totuși, când se uita la mine, mă privea ca pe un... șef? Acea sclipire de superioritate din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
și el și era în spatele meu. Se întoarse, făcu o reverență și își continuă drumul. Nici nu am realizat că ușa apăruse din senin în momentul în care m-am apropiat de peretele gri. Aceasta se deschise de la sine și pășii afară, unde aștepta călăuza noastră rezemată de un perete. Ce ceață oarbă? Ce să caut eu în acoperișul lumii? Or fi același gen de baliverne pe care le-a îndrugat la sfârșitul întâlnirii noastre! Omul trăia într-o lume ciudată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
noi au început să-și revină din acea stare de șoc. Împreună cu câțiva colegi, ne-am ridicat din bănci și ne-am îndreptat temători spre cel care fusese colegul și prietenul nostru și care acum zăcea fără suflare în fața noastră. Pășeam cu grijă, încercând, parcă, să simulăm un vis, crezând pueril, în subconștientul nostru, că ne vom trezi în orice clipă din acest coșmar și că șeful clasei noastre va fi la locul său, în penultima bancă de pe rândul de la geam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
coșmar și că șeful clasei noastre va fi la locul său, în penultima bancă de pe rândul de la geam. Credeam că ne vom trezi ușurați, găsindu-l în fața tablei negre anunțându-ne un picnic sau o ieșire în colectiv în afara orașului. Pășeam încet și cu grijă în acea liniște mormântală. Distanța dintre noi se micșora și nu ne mai trezeam, Orande rămânând, în continuare, întins pe jos, într-o baltă de sânge, asemeni unei păpuși ale cărei sfori fuseseră tăiate. Deși conștientizam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
va putea face în continuare dirigintele, toți gândind că acum ne este sfârșitul, că eram la mila unui criminal inconștient, vreo cinci colegi l-au așteptat pe cel cu mâinile pătate de sânge în fața clasei. În momentul în care a pășit în clasă, am strigat: Uite! Uite ce ai putut să faci! L-ai omorât pe Orande, criminalule! Dirigintele s-a oprit lângă cadavru, s-a uitat la noi fără să spună o vorbă, a așteptat să termin ce am avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
de fizică din laborator. N-ai auzit nici o șoaptă acum, nu-i așa? De unde știa că auzeam șoapte? Mă opri. Nu. Nu auzisem nici o șoaptă. Totuși, își mai blindase o dată mintea și poate o făcuse și acum. Mă pregătii să pășesc din nou spre poartă, când vorbi iarăși: Auzi șoaptele celor care te mint, Corvium? Deci nu era stresul sau oboseala. Într-adevăr, existau șoaptele. Și se părea că nu eram singurul care le auzea. Și eu le aud, Corvium. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
câteva clipe, acesta chiar părea posibil. Apoi am fost complicii Guvernului, căci deși modelul pe care trebuia să-l urmăm era chiar în fața noastră, am fost prea lași și nu am putut urma drumul nou început. Acum e timpul să pășim pe acel drum fără a ne uita înapoi și fără a ține seama de pericolele și primejdiile care ne vor încerca. Dușmani vom avea pretutindeni, iar ajutorul va răsări din locurile cele mai puțin așteptate. Astfel e drumul pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
și fără a ține seama de pericolele și primejdiile care ne vor încerca. Dușmani vom avea pretutindeni, iar ajutorul va răsări din locurile cele mai puțin așteptate. Astfel e drumul pe care-l vom apuca și pe care începem să pășim. Capitolul 11 În acel moment, ușile masive care dădeau spre scenă s-au deschis și și-a făcut apariția Inspectorul. Acesta a fost urmat de director și apoi de șefii clasei. Ceilalți profesori au intrat după elevi, iar în urma lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Imediat, au venit exploziile! Un clic metalic, țipătul sfâșietor de teamă și teroare al unui Gardian nefericit și sunetul teribil al unei ploi de noroi și membre ce se lovesc de protecția geamurilor noastre, credincioasele noastre table. O mină. Gardienii pășiseră în grădina diavolului! Apoi au fost câteva împușcături, dar s-au oprit. Dați raportul! zisei, mai mult pentru a salva aparențele. Știam că școala nu putea fi cucerită cu forța armelor și a mușchilor Gardienilor atât timp cât cei dinăuntru rămân fideli

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
mă înnebunească și acum. Am pus mâna pe Eterna și am simțit-o relaxată. Ce ciudat e să simți... un lucru... relaxat. Și totuși, acel lucru avea viață, într-un fel foarte ciudat. Am strâns-o mai tare și am pășit cu încredere înăuntru. Nici o șoaptă în încăpere. În mijlocul sălii se deschidea, ca un abis, o trapă. Era destul de mare ca să poți coborî în ea fără probleme. Deși ardea un bec pe hol, l-am aprins și pe cel din cameră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
ceilalți doi. Ba cred că da... vă ridicați și plecați înapoi la cei care v-au trimis și le dați raportul! Noi nu negociem, căci orice negocieri purtate cu Ministerul nu va conduce decât la moartea noastră. Curiozitatea oricui va păși de acum pe aleea din fața colegiului va fi tratată cu o moarte rapidă. Nu mai există steaguri albe! Nu se mișcau. Nici nu clipeau. Erau înmărmuriți că un puști, un adolescent, poate să zică așa ceva cu atâta convingere. Sau dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Am aprins o lanternă de fosfor și am continuat încrezător. Încrederea lui vine de la mine. Dacă eu șovăi, așa va face și el... dar cum să nu mă întreb dacă nu greșesc când totul începe să fie neliniștitor de familiar? Păși în urma mea ca și cum ar mai fi fost acolo. Mai avem? Deloc. Doar câțiva metri pe aici, zisei indicându-i peretele care-l ducea exact în peștera bătrânului. O luase înainte. Zi-mi, Corvium... la ce anume te gândești când zici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
mult, căci nu mai rezistam încercărilor și am ajuns la ea exact în momentul în care eram gata să renunț. O insulă într-un ocean al Timpului... oare asta cum mai vine, dacă e s-o iau logic? Imediat ce am pășit pe ea și am ieșit din acea imensitate, n-am mai simțit nimic. Timpul nu mă mai încerca pentru că nu mai eram în el ca să mă roadă, să mă erodeze. Eram în afara sa! Un sanctuar. Sub tălpile mele, insula părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
se auzi vocea sa plină de etate. Voi avea, răspunsei eu, neîndrăznind să-l mai zăresc o dată, o ultimă dată. I-aș fi zis să aibă și el grijă, dar nu avea sens. Pe el nu-l mai aștepta nimic! Pășii prin întuneric, lăsându-l în urmă, împărat de necontestat pe domeniul său, unic și pustiu, până când fie se va lăsa în voia abisului din jur, fie morții i se va face milă de un moșneag părăsit într-o încăpere fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
afară pe marginea ferestrei. L-am tras spre ușă și, apropiindu-mă de urechea sa, i-am zis ce m-a învățat Nemoh: Rază de soare din lună și sânge de om din venă de diamant, lasă lumea ta și pășește curajos în neant! Clipi ca și cum se trezise și se uită uimit la mine. Știa într-un colț al minții ce e, dar nu-i venea să creadă, așa că i-am spus-o eu pe șleau: E Boala Neagră! Nici măcar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Așa pustiu... e puțin înfricoșător, dacă stai să te gândești, răspunse Mihail întrebării lui Maghir. E ciudat... făcu Gavriil. Da. Uite ce a fost cel mai apreciat colegiu din Uniune și unde l-au adus niște puști descreierați care abia pășesc în vârsta bărbăției! zise Cozmin. În fața plutonului de execuție, spuse Soliteraj, izbucnind într-un acces scurt de râs maniacal. Tăceți! ordonă Corvium. Ajunseseră în fața ușii care dădea în labirintul subteran. Coborâră spre tunelul de alimentare al colegiului. Vor ieși pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
din mijlocul orașului. Din dom, trebuiau să ia un alt tunel spre dreapta care să-i ducă sub o canalizare, iar de acolo, în zonele locuite ale orașului. Sperau că vor ieși în preajma Gării Minore. Abia acum intrau în întuneric. Pășeau și mai atent și înaintau greu pentru că erau prevăzători. Urechile le munceau peste măsură ca să-și dea seama de orice alt sunet în afară de clipocitul apei și al pașilor lor. Subit, Împăratul ridică mâna dreaptă și le făcu semn să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
își lăsă arma în spate și încet o scoase pe Eterna cu mâna stângă. Lama îi era albă ca fildeșul și bătea ușor în galben vechi. Sângele îi era rece și în inima sa nu era nici o picătură de frică! Păși ușor înainte până când aproape ieși din raza vizuală a celorlalți. Tunetul părea mai aproape acum. Îl văzură pășind înapoi și doar un ochi antrenat putea vedea cum fiecare fibră din corpul său era încordată și pregătită să reacționeze ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
ca fildeșul și bătea ușor în galben vechi. Sângele îi era rece și în inima sa nu era nici o picătură de frică! Păși ușor înainte până când aproape ieși din raza vizuală a celorlalți. Tunetul părea mai aproape acum. Îl văzură pășind înapoi și doar un ochi antrenat putea vedea cum fiecare fibră din corpul său era încordată și pregătită să reacționeze ca un fulger. În bezna cumplită, două sfere mici de foc începură să lucească. Acestea stătură câtva timp la fel de încordate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
patruped, înalt cam de un metru jumătate, de o culoare abisală și cu un păr scurt, dar plăcut atingerii. Avea urechi ascuțite și ochii îi străluceau a sânge în lumină, iar coada era osoasă și lungă. Veni înaintea lui Corvium. Pășea cu o eleganță greu de întrecut. Trecând pe lângă cel care s-a avântat la Împărat, suplețea și rafinamentul animalic dispărură îndată, transformându-se în forță și agresivitate vizibilă. Se aruncă asupra sa și îl mușcă îndeajuns de tare de ureche

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]