5,088 matches
-
puțin Nero era tânăr și frumos. Galba trebuie să se grăbească să-și aleagă un urmaș... — Pe Otho, poate - bucătarul-șef aruncă o privire spre paharnic: îl detesta de când aflase că Vitellius îl plătea mai bine decât pe el. Punem pariu că îl va alege pe Otho? Ce motiv ar fi avut Otho să-l susțină pe Galba, dacă nu să devină urmașul lui? Cocoșatul lăsă sturzii și se duse lângă bucătarul-șef, care curățase iepurele, iar acum îi scotea măruntaiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înseamnă că luptele sunt aranjate? — Ai înnebunit? Nu sunt aranjate. Vreau să spun că Vitellius îl aduce în arenă pe gladiatorul care îi aparține numai dacă acesta e mai puternic decât toți ceilalți și e sigur de victorie. Pe cât pui pariu? îl întrebă, trecând monedele dintr-o mână în alta. Valerius strânse amuleta în pumn. — Voiam să aflu vești despre Școala din Tolosa. Conducătorul ei este tot Manteus? Tot el, ticălosul ăla bătrân. Ultima oară când gladiatorii lui au luptat aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vecinul său drept în față. Oftă și strânse din dinți, neliniștit. Gândul că putea să-l vadă pe Salix murind îl tulbura. — O să învingă, idiotule... De ce te temi? îi șuieră grăsanul la ureche, ca și cum i-ar fi citit gândul. Punem pariu? Un vuiet anunță intrarea campionului lui Vitellius. Skorpius nu intră în arenă pe poarta laterală, ca Salix. În strigătele entuziaste ale mulțimii, se ivi de sub pământ. Apăru mai întâi capul, acoperit de părul de culoarea paiului, care înconjura chipul inexpresiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu s-ar fi întâmplat, nebăgând în seamă sângele care i se prelingea pe trup. Începu să alerge. Salix începu și el să fugă, în urletele mulțimii. Din zarva din jurul lui Valerius înțelese că, după acele prime lovituri, se înmulțeau pariurile, care de la început îi erau favorabile lui Skorpius. Îngrozit, îl văzu pe uriaș apropiindu-se în viteză de prietenul lui. Luat prin surprindere, Salix încercă să întoarcă scutul pentru a evita dinții tridentului, însă nu-și dădu seama că arma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era gata să aclame victoria lui Skorpius exulta acum la gândul înfrângerii super-omului, a campionului absolut, a semizeului, protejat al împăratului, care-și învinsese adversarii pe tot teritoriul Imperiului. Oamenii așteptau să-l vadă căzând și se străduiau să schimbe pariurile, preferându-l pe Salix. Skorpius rămase în picioare, pe când Salix se învârtea în jurul lui, și aruncă orizontal plasa, încercând să-și împiedice adversarul. Însă gesturile sale erau prea nervoase ca să fie precise; plasa nu-și nimeri ținta, iar Salix ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
apărut din negura legendelor traco-dace, scito-ilire și de-a noastre harmăsarul moldovenesc cu aripi. Propun să-l încreștinăm ca Moldar, adică moldovan cu aripi. Înaripat. Prin el, prin noile cadre de harmasari cu aripi, putem spune c-am câștigat și pariul cu agricultura. Și să știți că în cinstea acestui eveniment major ne angajăm să dăm cât mai mult lapte țării și de bună calitate și în special orfanilor și familiilor dezorganizate.” “Onorat public. Nu mă ascund că sunt creștin democrat
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
și-aici apare un erou doar labil, fără vreo justificare credibilă pentru nesfîrșitele turmentări și droguri uzuale. La Întrecere cu Stone În perceperea mecanismelor creației, delicate pînă la inefabil și, deci, greu de recreat, dacă nu le ai și tu, pariu de percepție dintotdeauna provocator și ușor de pierdut, Eastwood ia bidineaua și zugrăvește pe pînză un negru gras și antipatic (Forest Whitaker, la doi ani după ce fusese rănit În Platoon și, după cum se vede, Încă nerefăcut), care se intoxică pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de la început. Am recreat spectacolul, am reinventat arta dramatică. Începu să se plimbe nervos, agitat, prin fața lor. Așa cum trebuie să facem fiecare din noi, oamenii de azi, din a doua jumătate a secolului XX: să reinventăm totul, de la limbaj la pariul lui Pascal, de la dragoste la instituții, la etică și gimnastică. - Iartă-mă, îl întrerupse Maria. Nu voiam să te jignesc. Nu te cunoșteam, și când am încercat să te închipui în fantoma unui rege asasinat... Dar acum, încep să te
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
an. Vreau să studiez științele naturale... Ieronim îl întrerupse apucîndu-i brațul: - El crede, și spune, că e entomolog, dar, evident, este altceva, și altcineva: este băiatul care ducea un porumbel rănit în mână... V-am spus că trebuie să reinventăm pariul lui Pascal, adăugă căutând pe rând privirile Mariei și ale lui Antim. - Dar de ce l-ai îmbrăcat și pe el în uniformă de general? întrebă Antim. - Pentru că îi era frig, și începuse să tremure, acolo, în pod, în fața lăzii... Se
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
vîntul aiurea. Și cînd vine cîte-o zi perfectă, stăm la mal fărĂ clienți. — Da’ crezi că azi o s-avem o zi bună? — Ei, În ce mă privește, am avut deja parte de destulă acțiune pe ziua de azi. Da’ pun pariu că dumneavoastră o s-aveți noroc cît cuprinde. — Sper. Am oprit vasul și l-am lăsat să plutească. Eddy s-a dus În față și s-a Întins. Eu stăteam În picioare ca să văd dacă iese vreo coadă din apă. Negrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
l-am lăsat să plutească. Eddy s-a dus În față și s-a Întins. Eu stăteam În picioare ca să văd dacă iese vreo coadă din apă. Negrul ațipea din cînd În cînd, așa că mă uitam și la el. Pun pariu c-avea niște nopți nebune. — CĂpitane, ai vrea, te rog, să-mi aduci o bere? mă-ntreabă Johnson. — Sigur, domnule, Îi spun și-mi bag mîna-n gheață ca să scot una rece. — Tu nu vrei una? Nu, domnule. Aștept pînĂ diseară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
a repezit la ton. Era mare cît o bîtĂ de baseball și un pic Înclinat, iar atunci cînd a apucat momeala a despărțit apele larg. Avea spinarea solidă, de un negru-purpuriu, și ochii mari cît un castron. Era uriaș. Pun pariu c-avea vreo patru sute cincizeci de kile. Am țipat la Johnson să-i lase fir, dar pînĂ s-apuc să scot un cuvînt l-am văzut săltat de pe scaun de parcă ar fi fost tras pe scripeți și am apucat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
crăpată, și era evident că văzuse plaja, pentru că a-nceput să sporovăiască. — Ieșiți, le-am spus, sau trag. Și au ieșit imediat. Da-ți zic, ar trebui să fii tare-al dracu’ să măcelărești niște gălbejiți din Ăștia, și pun pariu c-ai avea și destule probleme, ca să nu mai vorbim de toată mizeria. Ieșiseră speriați și n-aveau arme, da’ erau totuși doișpe. Mergeam cu spatele spre pupă, ținînd pușca În mînĂ, și le-am spus: — SĂriți În apă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
bărbatul de la masă. Numele lui era Luis Delgado și ultima oară Îl văzusem În 1933, la un concurs de tir În San Sebastian, și-mi aduceam aminte cum stăteam lîngă el În tribunele de sus și urmăream finala. FĂcusem un pariu, pe o sumă mai mare decît Îmi permiteam și cred că mult mai mare decît Își permitea el să piardă În acel an, și-mi aminteam cît de drăguț fusese cînd, coborînd scările, mi-a plătit, și cum se purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
purta de parcă ar fi fost un privilegiu să-mi plătească acea sumă. Apoi mi-am amintit cum am stat În bar la un martini și cum mă cuprinsese acea ușurare pe care o ai cînd ieși din necaz cu un pariu, și mă Întrebam cît de tare-l afectase pariul nostru pe el. Trăsesem aiurea toată săptămÎna și el trăsese minunat, atîta că nu avusese noroc la tragerile la sorți și pariase Întruna pe el. — SĂ facem un duro? m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
plătească acea sumă. Apoi mi-am amintit cum am stat În bar la un martini și cum mă cuprinsese acea ușurare pe care o ai cînd ieși din necaz cu un pariu, și mă Întrebam cît de tare-l afectase pariul nostru pe el. Trăsesem aiurea toată săptămÎna și el trăsese minunat, atîta că nu avusese noroc la tragerile la sorți și pariase Întruna pe el. — SĂ facem un duro? m-a Întrebat. — Ești sigur? Da, dacă vrei. — Pe cît? A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
că pe ce sumă vrei. Da’ ce zici de opt sute de pesete? Atîta am aici. Pe atunci asta făcea aproape o mie de dolari. — Bine, am spus, dispărÎndu-mi toată liniștea aia interioară și fiind Înlocuită cu golul de dinaintea oricărui pariu. Cine cere? — Eu. Am luat În mînĂ cîte o monedă grea de cinci pesete și ni le-am răsturnat pe dosul celeilalte mîini, acoperindu-le. — Ce ai? Mi-am luat mîna și am văzut, pe moneda mare de argint, profilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cumva să cumperi o pușcă Purdey bună? Nu, am spus. Dar, Luis, dacă ai nevoie de niște bani... Îi Întinsesem mia de pesete, În bacnote Împăturite, tari, lucioase și verzi. — Termină cu prostiile, Enrique, mi-a zis. Am făcut un pariu, nu? — Da. Însă ne știm destul de bine. Nu chiar așa de bine. În regulă, am spus. Tu hotărĂști. Zi-mi atunci ce vrei să bei. Ce zici de-un gin tonic? Știi, e incredibil de bun. Așa c-am băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și linte. Șefu’ de sală ne dăduse astea din stocul lui privat, pe care-l ținea fie ca să-l ducă acasă, fie ca să-l vîndă Întîrziaților. — Te-a costat mult? mă-ntrebă Al. — Nu, Îi strecurai o minciună. — Ba pun pariu că da. MĂ revanșez cînd iau banii. CÎt mai iei acum? Nu știu Încă. PÎnă acum erau zece pesete pe zi, da’ acum, că-s ofițer, mi s-a mărit solda. Da’ n-am luat Încă banii și nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
să primesc mult mai mult de-atîta și-ți fac o trimitere direct din soldă. — Nu vreau nici o trimitere. Mi-i dai cînd poți. Nu cred c-o să trag număru’ norocos mîine. Chiar că vorbesc aiurea, nu? Și știu și că pariurile sînt pentru boemi. Dar doar cînd intru-ntr-un joc din Ăsta reușesc să nu mă gîndesc la ce va fi mîine. Ți-a plăcut fata aia, Manolita? Ei Îi plăcea de tine. — Are ochi de șarpe. — Nu-i fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
noroc. Avem nevoie. — Nu, n-aveți nevoie. Da’ eu tot vă doresc mult noroc. Da’ tre’ să te fi căsĂtorit cînd erai foarte tînĂr, mai spuse chelnerița. — Da, eram tînĂr, spuse Roger. „Da’ chiar că eram“, se gîndi apoi. Pun pariu că maică-sa a fost tare frumoasă. — Cea mai frumoasă fată pe care-ai văzut-o vreodată. — Și acum unde e? — La Londra, spuse Helena. — Da’ știu că aveți o viață... Mai vrei un pahar cu lapte? Nu, mulțumesc, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
meseria lui. Sună telefonul. Linie externă. Inima-mi stă În loc și apoi simt În piept o lungă strîngere de inimă. Ridic receptorul. — Alo? E Bunty. — Bunty, spun eu. — L-au prins? — Da. Tocmai m-am dus să-l văd. Pun pariu că Încă neagă totul. — Mda... era de așteptat. Toți fac la fel. Nu-i o experiență prea plăcută, trebuie să spun asta. — Da... probabil a fost... Bruce, cînd te pot vedea? — M-am gîndit la asta Bunty și cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
așa? — Toate astea s-au dus... clatin eu din cap, a spus minciuni... minciuni tîmpite... — Cine? Amîndouă... minciuni tîmpite, rîdem noi, toate au mers prost. Se aplică aceleași reguli. Obișnuiam să fim foarte picepuți În munca noatră de polițai. Pun pariu că ți-au spus asta. Ei? — Mda, mi-au spus, zice ea fără nici o urmă de interes. Păi cum ar putea să știe ea pencă n-a fost niciodată o polițistă Împuțită, da numa dacă ne-ar putea ajuta, numa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
mai lăsați bătrînii să vă conducă. Sînt proști rău". Un politician (răsștiut ca lung de mînă și de unghia degetului mic) declară că "economia nu poate merge peste noapte". Care noapte? O noapte de 12-l3 ani? Atîta a trecut de la pariul riscant (pentru noi) al premierului Petre Roman. Și, cu modestie de soldat, mai spune: "România are încă nevoie de mine". Cum lucrează în beneficiul acestei țări(șoare), o simțim cu vîrf și îndesat. "Ești cel mai mare bou, boule! Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cu bani, descoperit de un agent imobiliar, ca și cum ar ploua cu geamantane și lumea le-ar găsi pentru a se sinucide din cauza lor. Dar - doamnelor și domnilor - cine mai pierde azi un geamantan cu bani, aceasta este întrebarea esențială?! Pun pariu că descopăr în el tot felul de ciudățenii, dacă nu cumva voi avea surpriza să frunzăresc tacticos teancuri de ziare vechi. Încă nu vroia să își scoată din minte ideea că Lucia - în cârdășie cu vreun cunoscut de-al ei
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]