5,084 matches
-
etc. Pe de altă parte, iată cum înțelege Leonidas să demonstreze aceste valori : atunci cînd solul persan îi recomandă (cît se poate de rezonabil) să-și aleagă cu grijă următoarele cuvinte, el se gîndește ce se gîndește, după care se plictisește și îi trage un șut în față. (Nu e ultima dată cînd strică niște negocieri comportîndu-se ca ultimul psihopat.) Cît despre cei trei sute, vai de capul lor ! Atunci cînd Leonidas îi întreabă ce sînt ei, aceștia nu pot să răspundă
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
proiecteze inteligență. Atenție, nu doar un aer de inteligență. Așa ceva are și Roger Moore, dar la el e doar un aer o afectare. Urmăriți-l pe Connery în primele trei Bond-uri (adică înainte ca rolul să înceapă să-l plictisească) și observați cum își folosește mimica și ochii ca să ne comunice că 007 gîndește tot timpul, că, oricît de relaxat ar părea personajul, o inteligență ultrapersonală sardonică, vînătorească și lubrică e mereu la lucru, adunînd și filtrînd informație. Inteligența asta
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
făceam! Pe Gabriela și Adrian, copiii noștri, îi luam cu noi la lucru și îi țineam după noi până noaptea târziu. Îmi amintesc că, într-o seară târzie, când începuse Adrian să vorbească, ne grăbea să mergem acasă deoarece se plictisise. Soția i-a spus că mai avem puțin de lucru și i-a arătat porțiunea din jurul lustrei pe care o mai aveam de gletuit. Însă Adrian i-a răspuns: „Murdărește-o și p-aia și gata, hai acasă!” După cinci
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
m-am gândit că o fi făcută de lupchii care i-au sfârtecat oile lui Costache... − Da’, mamă, ce tot îi dai cu poveștile astea, eu n-am întrebat de bortă ci de ce a pățit tata, o întrerupe, înciudat Gheorghe, plictisit de ocolișurile făcute de mamă-sa; − Apăi, Gheorghe, eu am să-ți spun ție adevărul: când veneam către casă, mi-am adus aminte că boierul i-a poruncit administratorului Pătrașcu să arunce toate tacâmurile vechi, că i-a adus altele
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
deschide multiple porți de rostuire. Cu pregătirea noastră, nu trebuie să avem în această privință nicio grijă” . Și surprinzător, un verdict mai puțin radical vine și de la Radu Stanca (Scrisoarea din 2 iulie 1947) : „După plecarea ta, Bucureștiul m-a plictisit. M-am rezumat să frecventez cinematografele” . În acest joc de atragere- respingere, se regăsesc premisele unei posibile acomodări, dar și mai vechea piesă a opoziției dintre centru și periferie, dintre două spații culturale ca spații formative cu propria matrice conceptuală
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de toate pentru toți. Ce n-am văzut? Lume elegantă. Toți erau îmbrăcați ca pe stradă, foarte multe persoane erau de vârsta a treia, bătrâni plictisiți care găsesc în jocurile de noroc un mijloc perfect pentru scurgerea timpului. O lume plictisită într-un spațiu fals, iată încă una din imaginile oferite de America mie, un biet vizitator, venit de pe vechiul continent. Ne-am continuat drumul și pe la ora 4 dimineața eram în paturi acasă la Marieta și Cucu. A doua zi
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
mai venit să dea o mână de ajutor încă vreo trei care stăteau cu alte treburi mai subtile pe margine. Erau îmbrăcați mai frumușel. De ce or fi venit că aici erau vreo șase din opt care stăteau... Gata! M-am plictisit eu de atâta muncă. Nu pot continua la nesfârșit a vă descrie această aventură minunată pitorească și inedită. Mai bine ascult vântul cum suflă și pensula cum alunecă pe pânza din spatele meu. P.S. Nu pot să nu notez asta. Acum
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
aceștia au început cu lamentațiile gen "nu ne putem mișca cu militarii tot timpul după noi". Le-am solicitat "să se miște" chiar și cu militarii după ei, care probabil văzând că nu plantează mine sau împrăștie manifeste, se vor plictisi și îi vor lăsa în pace. Le-am cerut mai multe contacte cu "partea chiliană" și cu mediile diplomatice, pentru a contribui la informarea centralei, exprimându-mi dorința de a-mi prezenta săptămânal fiecare un plan de acțiuni, întâlniri și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
aveam să discut cu mulți brazilieni, dar și cu românii de la ambasadă. Aveam să aflu că prin anii '70 unele clădiri au fost incendiate, bănuiți fiind funcționarii care tânjeau după Rio de Janeiro, că e un oraș "inuman" unde "te plictisești de moarte", de aceea la sfârșit de săptămână companiile aeriene fac cele mai bune afaceri cu miile de persoane care fug ca să "respire" la Rio... Ambasada noastră, o clădire mare, cu un "parc" de 3 hectare, era amplasată la marginea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de interes din Rio, o ieșire la restaurant cu colegii diplomați, cu partenerii brazilieni sau români sau o excursie organizată de Oficiul pentru Turism al Statului Rio de Janeiro special pentru Corpul Consular. În Rio n-ai cum să te plictisești, n-ai cum să spui că nu ai ce face pentru a te distra, ofertele fiind la tot pasul , de tot felul și pentru toate buzunarele și gusturile. Văzusem câte ceva din Rio în 1981, la întoarcerea din Chile, și apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
directă și imediată! Faptul că nu știu nimic despre noi sau despre piesă, că nu au un bagaj cultural de referințe, că vin deschiși, fără să aștepte altceva decât să rămână curioși și interesați, asta e ce contează ! Dacă se plictisesc, o arată pe loc, Își pierd atenția, se foiesc, cască. Ei iau lucrurile așa cum sunt cu adevărat, spre deosebire de adulți, care, după ce s-au plictisit copios și au adormit În scaun, aplaudă entuziast, satisfăcuți că și-au Îndeplinit datoria culturală de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fără să aștepte altceva decât să rămână curioși și interesați, asta e ce contează ! Dacă se plictisesc, o arată pe loc, Își pierd atenția, se foiesc, cască. Ei iau lucrurile așa cum sunt cu adevărat, spre deosebire de adulți, care, după ce s-au plictisit copios și au adormit În scaun, aplaudă entuziast, satisfăcuți că și-au Îndeplinit datoria culturală de a merge la teatru.“ O pădure de frânghii atârnate din tavan formau Împreună cu paravanele un itinerariu pe care copiii erau invitați să-l descopere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
sunt clasicii, unde nu Întotdeauna se cântă și se dansează. Meseria despre care Îi vorbeam nu putea fi decât apă de ploaie, teatru pentru ea Însemnând Broadway musical și atât. N-am Îndrăznit să-i spun că eu mă cam plictiseam de câte ori asistam la un musical, pe Broadway sau out of town, unde se rodau de obicei spectacolele de acest gen Înainte de a fi prezentate În perimetrul Times Square, „singurul cartier al teatrului legitim“, cum ar fi spus vânzătoarea mea. N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
intenție, atunci lucrurile se schimbă puțin. În operă, ca și În teatru (până și Brecht o spune), meseria noastră e de a distra (entertain), dar ce Înseamnă să fii ușor, lejer, să amuzi, Însă cu o intenție serioasă? Să nu plictisești, să menții interesul viu, de acord, dar În ce scop? Care e misiunea regizorului? Ce este un regizor? Peter Brook spunea că un regizor este un impostor sau o călăuză În noapte, care, deși nu cunoaște teritoriul, nu are de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu Statuia Libertății. Enescu a compus Oedipe de-a lungul câtorva decenii, perioade dramatice, tulburate de războaie și revoluții care l-au afectat. „Am pus În această operă toată substanța ființei mele, tot sufletul meu. (...) Publicul nu trebuie să se plictisească. Acțiunea trebuie să se lege repede, adică fără patos, fără discursuri inutile. (...) Textul trebuie Înțeles. Convingerea mea e că nu te duci la operă numai ca să asculți muzica.“ Cuvintele lui Enescu mi se par la fel de vii și astăzi. Când spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
adică fără patos, fără discursuri inutile. (...) Textul trebuie Înțeles. Convingerea mea e că nu te duci la operă numai ca să asculți muzica.“ Cuvintele lui Enescu mi se par la fel de vii și astăzi. Când spune că publicul nu trebuie să se plictisească, el detectează exact primejdia principală. Într-o lume În care să mergi la teatru a devenit o obligație culturală muribundă, „plictiseala e diavolul care omoară“, cum spune Brook. Te plictisești pentru că nu te interesează. Nu te interesează pentru că nu corespunde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și astăzi. Când spune că publicul nu trebuie să se plictisească, el detectează exact primejdia principală. Într-o lume În care să mergi la teatru a devenit o obligație culturală muribundă, „plictiseala e diavolul care omoară“, cum spune Brook. Te plictisești pentru că nu te interesează. Nu te interesează pentru că nu corespunde cu nimic experienței tale. Iar această afirmație, venită de la Enescu, muzicianul par excellence, că textul trebuie Înțeles, că nu te duci la operă numai ca să asculți muzica, ne arată cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
obiectiv, memoria rămâne limitată. Apoi, aș fi În situația să fac confesiuni din ce În ce mai personale, ceea ce am refuzat de la Început, căci nu acesta este scopul cărții. În plus, ca la o piesă de teatru, dacă lungești prea mult finalul, riști să plictisești și să pierzi definitiv interesul publicului. Deci, e cazul să Închei, dar nu vreau să termin cu un epilog. Ce nu-mi place la Brecht e că deseori la final simte nevoia să tragă o concluzie, să ne arate cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mine decât o Înșiruire arbitrară de sunete, mai mult sau mai puțin enervante. În anumite circumstanțe sentimentale pot să suport convulsiile unei viori cu sunet plin, dar pianul de concert și toate instrumentele de suflat, administrate În doze mici, mă plictisesc, iar În doze mai mari simt că-mi iau pielea de pe mine. În pofida numeroaselor opere la care eram supus să asist În fiecare iarnă (cred că am văzut Ruslan și Pikovaia Dama de cel puțin douăsprezece ori În decurs de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
eu continuam să merg Împleticindu-mă, cu ochii plini de lacrimi fierbinți, tremurând tot de rușine și scârbă față de mine Însumi, văzându-l În minte pe bietul meu prieten, cu fața lui lungă și palidă și cu cravata lui neagră, plictisindu-se În seră sau mângâind câini cu limba scoasă de căldură, În lipsa unei alte ocupații și străduindu-se să-și explice absența mea. Dar să-mi privesc obiectiv demonul! Cu excepția părinților mei, nimeni nu-mi Înțelegea cu adevărat obsesia, și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
patruzeci și șase de state. Faptul că din toată moștenirea noastră din Rusia, cel mai temerar supraviețuitor s-a dovedit a fi o geantă de voiaj, este atât logic, cât și simbolic. „Ne budet-li, tî vedi ustal“ (Nu te-ai plictisit, nu ești obosit?) mă Întreabă mama și apoi cade pe gânduri În timp ce amestecă alene cărțile. Ușa compartimentului era deschisă și prin ea vedeam geamul de pe culoar, prin care sârmele - șase sârme subțiri, negre - se străduiau s-o ia În sus
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fotografice ale preceptorului nostru nu prea aveau legătură cu extravaganțele rukavișnikoviene, asocierea pe care am făcut-o În mintea mea Între cele două acțiuni nu m-a ajutat să accept modul În care Lenski se făcea de râs și ne plictisea și, prin urmare, am fost fericit, când, după Încă trei reprezentații (Călărețul de aramă de Pușkin; Don Quijote și Africa - Tărâmul minunilor), mama a cedat rugăminților mele fierbinți și s-a renunțat la toată povestea. Acum când stau și mă gândesc
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
bani trimisă pe neașteptate de un bun prieten. Ne-a adus și corespondența sosită la adresa noastră din St. Petersburg; În ea era și o scrisoare de la Tamara. După o ședere de o lună, Țiganov a declarat că peisajul Crimeii Îl plictisește și a plecat - pe lungul drum de Întoarcere spre nord, cu un sac mare pe umăr, conținând diverse obiecte pe care i le-am fi dăruit bucuroși, dacă am fi știut că și le dorește (cum ar fi o presă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
domn vioi, cu un vocabular bogat și deocheat, a fost nedumerit de lipsa mea de reacție la servirea ieruncii de care mă săturasem În copilărie și exasperat de refuzul meu de a discuta pe teme scatologice. Spre sfârșitul mesei ne plictiseam total unul de celălalt. „O să mori Într-o suferință Îngrozitoare și În izolare totală“, a remarcat Bunin cu asprime când ne Îndreptam spre garderobă. O fată atrăgătoare cu o Înfățișare fragilă ne-a luat fisele și s-a Întors imediat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
însă numărul de telefon, e la secret, la cel mai strașnic, bine păzit secret: acela al nomenclaturii morților... * Mama, care numai leneșă nu era, plângându-se de îmbrăcatul și dezbrăcatul zilnic, dimineață de dimineață, seară de seară. Se săturase, se plictisise de acest ritual interminabil. Pentru „treaba” asta nu mai avea răbdare... La sfârșitul anului în care (azi, 12 martie 1991) scriu rândurile de față se vor împlini zece ani de când mama a scăpat de această corvoadă. Pe care, iată, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]