7,062 matches
-
temei. După ce ne umple traiul Cu licori și cu bucate, Furioasă-și rupe straiul Și plânge pe săturate. După ce ne umple carul Și cămara și hambarul, Cerne nourii prin sită, Ca mireasa părăsită. Îmbrăcată în mireasă, Poposește și la noi; Plouă stele de mătasă Și e rece ca un sloi. Are sticlă între pleoape, Face poduri peste ape, Fără lemn și fără cuie Face zid de cetățuie. Cică ar veni din norduri, Îmbrăcată-n haină albă; Peste ape face poduri Și
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
căuta să le scornească pentru Tomoe și a început să fugă după câine. După colțul unde a dispărut câinele, a văzut un bătrân ghicitor strângându-și catrafusele. Picături mici de ploaie se prelingeau pe geamurile mașinii. Endō, a început să plouă. Endō a rămas cu fața lipită de geam și nu i-a răspuns. — Mergem până în Sanya? — Ce? — Mergem direct în Sanya... sau trecem pe la Michiko? Endō nu răspunse, așa că el continuă: — S-ar putea ca Michiko să fie urmărită. Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a dispărut Gas? — Nu-mi dau seama. — Nu-l puteți găsi cu bagheta dumneavoastră magică? Nu vă poate spune unde se află? — Mă tem că nu, răspunse bătrânul timid, în șoaptă. — De aia nu cred eu în prostii de-astea. Ploua din ce în ce mai tare. Au mai mers vreo oră. Gaston stătea cu capul în mâini și vibrația ritmică a mașinii îi răsuna asemenea unor cuvinte fără noimă. Uneori i se părea că aude vocea lui Tomoe și chiar i se făcuse dor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
clienții prostituate cu umbrelele deschise. — Unde? Aici? îl întrebă Gaston, surprins, pe Endō. — Aici e Sanya. Sanya. Suntem tot în Tokyo, dar poliția nu-și întinde antenele până aici, răspunse Endō ursuz, acoperindu-și fața cu mâinile ca să nu-l plouă. Așa că mai bine resemnează-te... Privind în jur, Gaston a constatat că toate căsuțele acelea erau hanuri, dar foarte diferite de cele din Shibuya. Erau murdare și dărăpănate, și fiecare avea câte un geam spart prin care se putea citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vreodată la război? Gaston a clătinat din cap. — Ei bine, eu am fost! Fratele meu a fost ucis în război. Endō continuă să-i vorbească, clipind mereu din ochi, ca și cum amintirea era prea dureroasă pentru el. A început iar să plouă mărunt, dar nici măcar nu s-a sinchisit să-și ridice gulerul pelerinei. Muncitorii zilieri, în căutare de lucru, treceau pe lângă ei. Nu s-au arătat prea surprinși la vederea lui Gaston. Erau prea preocupați de perspectiva zilei respective ca să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
s-a schimbat complet. I-a vizitat pe ofițerii lăsați la vatră și i-a căutat pe soldații întorși din Pacific care fuseseră impreună cu fratele său. A stat de vorbă cu toți ofițerii din unitatea respectivă. A început să plouă. Endō vorbea și vorbea, dar mai mult pentru sine decât pentru Gaston. Fața îi era udă leoarcă de sudoare și ploaie. Mi-a trebuit o jumătate de an, dar am descoperit până la urmă cum au stat lucrurile. E foarte adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dispărut cu totul și a fost înlocuită de masca rece, ca de șarpe, a asasinului. Când au ieșit în stradă de pe coridoarele întunecate ale secției de poliție, Takamori și Tomoe au fost orbiți de lumina puternică a soarelui de amiază. Plouase mărunt dimineață, dar s-a înseninat brusc. Ca întotdeauna, șirurile de mașini inundau strada încă umedă care lega Poarta Sakurada a Palatului Imperial de Yūrakuchō. Când convoiul de mașini s-a oprit la semafor, trecerea de pietoni a fost inundată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ochi, Takamori gândi: „Ce practică e! Gaston a devenit un fel de ideal pentru mine, iar pentru ea nu-i decât un prost.“ După ce au isprăvit micul dejun, Endō și Gaston au plecat din restaurant. Cerul era încă înnorat și ploua ușor. Endō s-a uitat la ceas. Era ora șapte și jumătate. — Hanul nostru e acolo. După două zile în Sanya, Gaston se descurca binișor. Când au luat-o în direcția hanului Iwate, Gaston a recunoscut locul. — Nu ne întoarcem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
oprise. Plumburiul norilor făcea acum loc albastrului și soarele strălucea atât de puternic, încât era chiar supărător pentru ochi. După ce s-a despărțit de fratele ei, Tomoe a traversat la intersecția Hibiya și s-a îndreptat spre hotelul Nikkatsu. Deși plouase dimineață, cerul era acum senin și trotuarele umede reflectau razele strălucitoare ale soarelui. Ferestrele clădirilor sclipeau. Străini și japonezi, cu documente și serviete în mâini, se îndreptau spre serviciu. Un taxi se opri, scăpă de pasager și luă altul în loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
frână. — Aici? Endō a scos din buzunar hârtia pe care o primise mai înainte și și-a mai aruncat o dată ochii pe ea. Te aștept. — Bine, zise Endō. Gas, coboară din mașină! Era puțină lume în Ginza, deși nu mai ploua. Obloanele unui magazin de aparate de fotografiat din fața lor s-au ridicat cu un scârțâit metalic prelung. Un chelner de la cafeneaua de alături, îmbrăcat în vestă albă, ștergea energic geamurile. Gaston se întreba unde a dispărut Endō și ce planuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Ieșind din gară, au observat pe cer nori suri, grei, ce păreau să se apropie tot mai mult. Ploaia și furtuna pluteau în aer. — Unde o să stăm? întrebă Tomoe, cu valiza în mână. Îi era teamă că va începe să plouă. — Uite-aici un hotel, spuse Takamori, desfăcând harta pe care tocmai o cumpărase din gară. Hai să vedem! Araki Mataemon... Da, așa e, Araki Mataemon. — Ce-i ăla? Sună foarte ciudat. — E numele unui han. Nu e pe hartă. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
foarte mândru. — Sunteți din Tokyo, nu? Am locuit și eu în Tokyo. Înțelegeți dialectul Tōhoku? Am avut mult de furcă cu el când m-am mutat aici... Dar au trecut cinci ani și acum mă descurc perfect. A început să plouă. Orașul cu multe castele vechi, înconjurat de munți, nu fusese bombardat în timpul războiului, așa că mai existau și arbori de camfor, și vestigii ale unor ziduri din piatră, acoperite cu mușchi, precum și case vechi care aminteau de fostele familii de samurai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în baie? Eu intru puțin mai târziu. Tomoe s-a conformat sugestiei fratelui ei. Takamori a rugat-o pe cameristă să-l învețe câteva cuvinte în dialectul Tōhoku. După ce a plecat din cameră, Tomoe a văzut că afară încă mai ploua. A intrat în sala de baie și s-a desfătat în voie în apa caldă și limpede, întinzându-și picioarele obosite. După ce l-a învățat pe Takamori câteva cuvinte în dialectul zonei, camerista s-a retras, lăsându-l să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
s-a desfătat în voie în apa caldă și limpede, întinzându-și picioarele obosite. După ce l-a învățat pe Takamori câteva cuvinte în dialectul zonei, camerista s-a retras, lăsându-l să-și tragă sufletul. Takamori și Tomoe ascultau ploaia. Ploua fără încetare. Din când în când se mai ridica la suprafața iazului câte un crap și apoi se scufunda iar. Dincolo de gardul grădinii, care nu se vedea de copaci, se afla pe semne o stradă circulată. Takamori abia distingea zgomotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dimineața aceea. Se lăsase deja seara. A traversat încet strada principală și s-a oprit în fața hotelului Araki Mataemon, la care tocmai sosiseră Takamori și Tomoe. În clipa aceea Takamori stătea prăbușit într-un scaun de trestie și privea cum plouă. Tomoe, până-n gât în apă caldă și curată, se desfăta în baie, cu picioarele ei de căprioară complet întinse, relaxându-se după pofta inimii. Și la acest hotel Gaston a primit același răspuns dezamăgitor. Nu s-a gândit nici o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Bănuiesc că nu știți ce înseamnă „deocheat“, nu? Zece minute mai târziu, polițistul și-a îmbrăcat pelerina și l-a condus pe Gaston până în Koshōmachi, mergând pe lângă bicicletă. — Vă las aici. Casa domnului Kobayashi e chiar la colț. Nu mai ploua atât de tare. Această parte a orașului a fost cândva cartierul de distracții din Yamagata. Se mai vedeau și acum câteva case cu un etaj sau două, construite în vechiul stil caracteristic perioadei Edo. De când s-a votat legea împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ce ascundea Kobayashi și tocmai de aceea a continuat. A intuit că era ceva în legătură cu fratele său, care fusese ucis pentru o crimă pe care nu o comisese. — Domnule Kobayashi, hai să auzim toată povestea înăuntru... A și început să plouă... Cerul s-a întunecat, iar picăturile de ploaie lăsau urme pe pietrele din albie. Era întuneric în baracă. De peretele făcut din șipci de cherestea era rezemată o cazma și lângă ea un coș pentru cărat pământ. — Hai, scoate ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston s-au ascuns în autobuzul abandonat, în timp ce Kobayashi s-a apropiat de baracă, intrând cu cizmele prin băltoace. Când a bătut la ușă, a ieșit un țăran. Endō s-a rezemat de peretele autobuzului abandonat, prin al cărui tavan ploua și a început să-și lustruiască pistolul. Fruntea îi era plină de broboane de sudoare. Era și mai tras la față decât fusese la Tokyo, iar pungile de sub ochi, care-i trădau boala, stăteau mărturie a greutăților prin care trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu un număr din Telegraph. Burnița de martie care cădea afară m-a ajutat să mai scap de sentimental de vină, pentru că nimic nu se compară cu a rămîne În așternut Într-o dimineață În care afară e urît și plouă. În plus, habar n-aveam cine ar putea fi la ușă. Mi-am tras În grabă halatul de baie pe mine (de-o eternitate intenționez să-mi iau un halat de casă, dar nu știu cum se face că nu ajung niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Primăvara a fost ploioasă și tristă. Au existat vreo două săptămîni Încîntătoare la sfîrșitul lui mai, cînd toată lumea din parc s-a dezbrăcat aproape la piele, Încercînd să profite la maximum. Acum, În iunie, s-a făcut iarăși cald și plouă ușor, iar eu, sinceră să fiu, am uitat cum mai arată lumina soarelui. Dar azi a fost o zi frumoasă și nu numai datorită victoriei soarelui asupra norilor. Mi-aș dori ca ziua de azi să se repete cît mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mine: "Dintre cei iubiți de tine cei mai mulți sunt în lumea umbrelor. De ce te-ai teme atît?" " Aici răspunsul e simplu, i-am spus. Pentru că nici pe cei morți nu pot să-i iubesc decât trăind..." Din senin a început să plouă. Ne-am adăpostit sub o stâncă privind cum lunecau trăsnetele prin iarbă. Ana a tăcut o vreme. Apoi, fără să se întoarcă spre mine, vorbind rar și uitîndu-se la șerpuirea trăsnetelor, mi-a spus ceva ciudat: "Aici, sub stânca aceasta
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
copil și mă jucam în cenușa rămasă de la ruguri, fără să știu de ce sunt arși oamenii. Desenam acolo figuri de animale, arbori, flori. Pe urmă, am început să adun cenușa ca să-mi fac păpuși din ea. Păpuși pe care, când ploua, le acopeream. Niște copii au urmărit ce făceam, le-au plăcut păpușile mele, m-au întrebat cum le modelasem, după care s-au apucat și ei să modeleze păpuși. S-au strâns atât de mulți copii acolo încît cenușa s-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
totul, să-și poată strânge grâul care putrezea pe câmp, lăsîndu-i flămânzi. "Galilei, mi-a strigat unul, vrei să murim toți în locul tău?" "Și ce să fac?" am întrebat, căci nu-mi legaseră limba. "Să te rogi să nu mai plouă, să ardă rugul și să se termine odată." "De ce nu renunță inchizitorii?" am întrebat eu, iritat de atâta grabă. "Ei spun că misiunea lor e să omoare, a ta să mori și a grâului să dea pâine, iar tu, prin
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Giordano Bruno nu l-ai întîlnit? Și el a fost un rătăcitor. ― L-am văzut doar în vis, într-o noapte. Mă aflam undeva la o moară. Eram un fel de ajutor de morar. Goleam făina din saci, în timp ce afară ploua cu găleata. La un moment dat, s-a auzit o bătaie în ușă și, în prag, a apărut un drumeț pe mantaua căruia șiroia apa. Când am ridicat felinarul, mi-am dat seama că era el, după ochii duși în fundul
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
după sunete. Am hotărât să mă duc singur la mormântul lui Alexandru, dacă Ana nu revenea... Așteptînd-o, am văzut un stol de păsări zburând spre miazăzi. Am închis ochii și, când i-am redeschis, păsările zburau în direcție opusă. Probabil, plouase între timp, fiindcă pământul era acum umed. Asta m-a făcut să mă simt mai bătrân... După aceea, am descoperit-o pe Ana, în spatele meu. Mi-a arătat niște pini uzi de pe marginea drumului: "Cît sunt de apropiați și, totuși
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]