5,618 matches
-
a lui G. Călinescu după ocupația sovietică. * În 1939, semnatarul Cronicii mizantropului nota în revista creată și condusă de el, "Jurnalul literar": "Intelectualul și mai ales intelectualul-scriitor poate să fie, ba chiar este în chip necesar un om al faptei. Prejudecata că "poetul", "scriitorul", "filosoful" sînt inapți e și maliție. Dacă aș fi trecut pe o listă (ipoteză absurdă, desigur) de nume propuse pentru primariatul unui sat, numele meu ar fi șters de la început cu zîmbete: "scriitorul". Și totuși, numai eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
unul din marii intelectuali uciși în temnițele comuniste, avea drept puncte de sprijin și de referință intelectualii și țăranii categorii sociale considerate de critic drept cele "care au creat România reală". Prin Mircea Vulcănescu și exemplul său este pulverizată o prejudecată cultivată cu asiduitate între creatori: "că totul trebuie dat și cedat operei". Nu prin operă ne mîntuim, cedînd Cezarului și altceva decît ce-i aparține; "fals, ne răspunde Mircea Vulcănescu, de dincolo de sacrificiu, cu modestia și smerenia lui inegalabile. Existența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
prin apelul la modelul sovietic. Cultura este văzută ca o uriașă uzină care produce conform fluxului tehnologiei industriale. Mihail Cozma, într-un articol din "România literară" (apud. Ana Selejan, Reeducare și prigoană) tranșează chestiunea: "Sîntem atît de obișnuiți cu unele prejudecăți ale trecutului apropiat, cu unele opinii asupra așa-numitei "spontaneități" din cîmpul creației spirituale, încît întrebarea [privind planificarea culturii n. n.] este explicabilă. Sovieticii au rezolvat această dilemă cu o simplitate uriașă. Au rezolvat-o transformînd cultura sovietică într-o imensă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
roabă cu macedoromâni refugiați din Cadrilater. Erau și repatriați din exil printre noi. Dorul de casă îi făcuse să se întoarcă din țările Occidentului, din Americi, ba chiar din Australia, de la capătul lumii. Securitatea îi primise cu brațele deschise, fără prejudecăți față de fiii risipitori. Acum, construiau diguri în bună înțelegere cu frații rămași în bătătură. Și țăranii supărați pe colectivizarea forțată au aflat în Balta Brăilei azil. Ținutul avea magnetism. Sate întregi au rămas pustiite de bărbați în putere, care au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
mutila istoria, venerând eroii unei singure părți, lăsând învinșii, ca de obicei, oricât de bravi și mari, să fie sortiți uitării. Te-ai stins poate la timp, înainte de începutul sfârșitului nostru, al visătorilor care au încercat să despoaie lumea de prejudecăți și ură, învăluind-o în singurul lucru care a contat pentru noi vreodată : dragostea. Iubirea care a arătat lumii că e loc pentru toți și nicio bătălie, în afară de cea cu tine însuți, pentru a deveni mai bun, nu contează. Vremurile
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și, după cum mi se părea, nu aveam timpul necesar să mai produc altele. „Nu sunt, nu exist deoarece nu m-am exprimat!”, părea să sune disperarea aceea a mea, din noaptea de spital și, de atunci, am păstrat ferm această „prejudecată” că „existența este legată de creație!”, nu există o alta. (Mai sus, În cele câteva forme, căi, „șine” rigide ale creației se poate obiecta că nu am adăugat sau nu am Început cu „creația de carne”, cum o numește acel
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
suficient de radicali În principiile lor, să se supere „pe om”, pe „omul social”. Omul și mai ales cetățeanul, aparținător de o anume comunitate socială și istorică, se judecă nu după „faptele” sale, luate la Întâmplare sau după ceea ce numim „prejudecată” din lanțul complex și enorm de fapte și atitudini, ci după „rezultate finale”, după ceea ce am putea numi „eficiența existențială și istorică”. Într-un amplu eseu scris la Paris În „anii negri”, În ’88-’89 - ani negri pentru cei care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ceea ce este sus, fierbintele de rece, ceea ce este dens de ceea ce este inconsistent, urâtul de frumos, armonicul de dizarmonic, trecătorul de etern, de acel „etern” de care Încă o dată e capabil creierul nostru ce se mișcă pe acele „cârje” sau „prejudecăți miraculoase” ale cauzalității. 4 Și, recunosc Încă o dată, vitalismul meu neînfrânat sau, mai știi, o ciudată și extravagantă asociere a genelor sau neuronilor, care m-au Împins mereu să-i contrazic pe toți cuminții din jur și din cărți, chiar
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
supraumană care ne face să pășim deodată cu pași ușori și iuți peste pajiști smălțuite sau peste goluri aiuritoare, ușor și sigur totodată, la marginea prăpăstiilor, la limita fizică a lucrurilor, dar și la aceea a Înrădăcinatelor obișnuințe, reflexe sau prejudecăți; iar acești pași ușori și „inspirați” nu au decât o clipă, o fracțiune de secundă sau de impuls pentru a se transforma În dans! Dansul - un fel de „visare a corpului”, o formă de a ieși la rîndu-i din servilitatea
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Francisca, Într-o aproape disperată dorință de a ne apropia, de a-l convinge pe reticentul și extrem de exigentul amic că „Breban are, totuși, talent!”, Matei, Într-adevăr, a arătat, spre uimirea mea, o capacitate extraordinară de a-și Înfrânge prejudecățile și reflexele, unele instinctive probabil, m-a invitat „numai pe mine!” la o masă pe care a pregătit-o singur și am petrecut o lungă seară În care mi-a declarat că textul meu l-a convins și că, probabil
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
lumea adevărată, sau mai curând adaptarea ei „grecească“, privirea grecească asupra „celorlalți“? A pune Întrebarea Înseamnă a da și răspunsul. Astăzi suntem cu siguranță mult mai bine informați; mă Îndoiesc Însă că am fi mai obiectivi sau mai dezbărați de prejudecăți decât Herodot. Privim „ceva“ bine definit; dar privim mereu cu propriii ochi. O țară se multiplică la nesfârșit. Ea Înseamnă o mulțime de oameni și de lucruri, fiecare cu propria-i individualitate. Înseamnă și o istorie, așadar nu un tablou
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
curioase ale românilor au caracterizat și Occidentul până nu demult. În materie de atitudini considerate astăzi „politic incorecte“, românii n-au inventat nimic; sunt doar puțin rămași În urmă. Atitudinea față de grupurile minoritare este Încă marcată de tot felul de prejudecăți (cu o tendință totuși spre normalizare: lucrurile stau mai bine În 2007 față de 1990). Adesea se spun vorbe nu prea frumoase despre unguri, uneori și despre evrei, dar cu deosebire despre țigani. Chiar pe postul național de televiziune țiganul a
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
cât se poate de interpretabilă). Apoi, În anul 2000, problema s-a rezolvat, cel puțin legal, homosexualitatea Încetând să mai fie un delict. Povestea este caracteristică: de ce toate merg atât de greu În România, când până la urmă tot trebuie făcute? Prejudecățile rămân Însă și se manifestă la prima ocazie. În campania electorală din 2004, Băsescu a făcut o declarație „imprudentă“, spunând că nu s-ar opune căsătoriilor Între homosexuali. A urmat o violentă campanie „antihomosexuală“ a partidului aflat la putere, susținută
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Ar fi Însă exagerat ca unele accente diferite — care țin de libera discuție intelectuală — să fie etichetate drept „antisemitism“. În fapt, raporturile dintre români și evrei sunt astăzi cât se poate de bune, debarasate În cea mai mare parte de prejudecățile care au existat cândva. În Israel și În lumea Întreagă trăiesc o mulțime de evrei care vorbesc românește și se simt apropiați de România; ei revin periodic cu plăcere În țara lor de obârșie. Există și o literatură israeliană de
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
sporovăielii pe fondul unui CD cu Burt Bacharach - de o știutoare manieră kitsch, expusă cu formalism ironic, operând nu numai ca o caricatură a gusturilor noastre de părinți - un fel de comentariu despre cât de burghezi și de plini de prejudecăți suntem - dar și cu un pronunțat efect reconfortant; ar fi trebuit să ne ducă înapoi în universul reconfortant al copilăriei și bănuiesc că pentru unii funcționa ca un balsam, cum de altfel a funcționat și meniul care îl perfecționa pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a III-a!). Rețin însă discuția pe care am avut-o pe durata prânzului cu scriitoarea Dubravka Ugrešic, o doamnă corpolentă, care ne-a ținut companie, grupului de români, pe tema situației minorităților etnice în diverse țări din Europa, despre prejudecăți „pozitive” și „negative” susținute pe seama lor. Dubravka, cred că am mai notat undeva, este de naționalitate croată, locuiește la Amsterdam și reprezintă Germania în Trenul Scriitorilor. Este foarte „umblată”, cum se spune, are lucrări publicate în Statele Unite, un fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
lui Lenin în Republica Moldova... Ziaristul îmi zâmbește, vădit încurcat. Nici eu nu pot să-mi explic nervozitatea mea veselă, derutantă și destul de abruptă. Că doar nu mă „răfuiesc” cu primul ziarist francez ieșit în cale numai că mi-am însușit prejudecata cum că majoritatea dintre ei împărtășesc vederi de stânga, socialiste, iar mie mi se acrește când aud de socialism și comunism. Mi-a rămas în memorie chipul epuizat de timp al lui Eugène Ionesco din filmul lui Gabriel Liiceanu, marele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
60-’70 era plin de goșiști - ființe vizionare care priveau cu admirație spre imperiul sovietic (unde se experimenta pe oameni) și care îi declarau drept dușmani pe acei, foarte puțini, care nu cădeau în aceeași contemplație admirativă... Conflictul moravurilor și prejudecăților Est-Vest este ilustrat, chiar aici, în Gara Montparnasse, de o dispută aprinsă între prosperul scriitor din Azerbaidjan, Chingiz Abdullayev, și attendent-ul turc, Sezer Duru - femeia zgomotoasă și posesivă, care îi reproșează acestuia că n-o informează ce face și că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cultural de New York. S-au scris mii de cărți despre Paris sau în care capitala Franței figurează ca loc de desfășurare a unei trame oarecare, sunt la fel de banale reacțiile de încântare față de monumentele sale, ca și cele de sfidare a prejudecăților pe care le conservă - nonconformismul unor autori încercând să obtureze același complex de inferioritate. Ar fi inutil și riscant să încerci să concurezi numeroasele pagini scrise de conaționalii noștri, mai mult sau mai puțin celebri, despre Paris cu niște note
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ale combatanților, aidoma muzeelor sovietice, concepute drept instrumente ale propagandei, cât reproduce atmosfera războiului, cu ororile și spaimele lui, fixează gesturile dezonorante și străfulgerările de umanism în fața morții, distribuite în mod egal pe ambele părți ale liniei frontului, distrugând astfel prejudecata unicității - însușire pe care și-o atribuie, în exclusivitate, fiecare dintre beligeranți. Muzeul ne rezervă o veritabilă cădere în timp; o excursie aici îți antrenează toate organele de percepție: văzul, auzul, mirosul, simțul olfactiv și cel tactil. Pe lângă exponatele obișnuite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Până la urmă, ne lasă în plata Domnului. Îl urmăresc de la distanță - un tip bronzat, cârlionțat, cercel în ureche, mișcări abile, siguranță neostentativă. Alură latino. Am văzut, de altfel, mulți nemți intens bronzați, mai ales femei, dezinvolte și deloc urâte, în pofida prejudecății care bântuie pe la noi despre nurii fiicelor lui Siegfried. Luni, 19 iunie VASILE GÂRNEȚ: Mesaje de la Ana Druță, colega noastră de la Contrafort, care ne scrie ce se mai întâmplă la Chișinău. Au fost doar câteva telefoane nesemnificative la redacție, nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
s-a renunțat la artificiul unei scene, la confortul sălii special amenajate, în schimbul contopirii cu natura, al complicității intime cu elementele primordiale. Dansul evocă geneza, nașterea unei lumi noi și moartea celei vechi, înțepenite în ritualuri hieratice, prăfuite, paralizată de prejudecăți și constrângeri absurde. O magmă originară, în care oamenii se resorb în vederea unei replămădiri de mult prevestite. Un ciclu al evoluției se încheie, începe altul, în angoasa necunoscutului. Aceasta pare să fie noima învolburării spasmodice a celor douăzeci de corpuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
dar fără cazan, smoală și... încornorații fochiști. Suntem invitați să intrăm în niște camere de duș, să lăsăm la curățat hainele de pe noi, ca într-un fel de expiere a trupului. Anita Konka, finlandeza care își poartă cu ea bagajele - prejudecata celui pățit! -, e foarte supărată, îi respinge cu brutalitate pe actori și se grăbește spre autobuzele care ne vor duce la hotel. Attendent-ul turc, Sezer Duru, se lasă purtată pe o targă de actori, le cere apă și le vorbește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
oferite mai sus de mine sunt aproximative, incomplete și unele poate deformate de timp; mărturia mea e de tipul impresionist, un semn al dezbaterii și analizei trecutului literar văzut „din unghiul meu”, purtând doar „adevărul meu și al gustului sau prejudecăților mele literare!”. Voi fi cu atât mai mulțumit dacă alți colegi, creatori sau critici care au trăit acei ani, vor veni să mă completeze sau să mă contrazică, aducând ceva mai multă „ordine” și date în plus la cele doar
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
său era remarcabil, orice artist de excepție, orice real inovator într-o zonă a artei trebuie să „se ascundă”, orice devoalare precoce a esenței, a noutății artei sale riscă să-l pună în gravă dificultate socială. Mediocritatea dominatoare, ca și prejudecățile instalate în mentalul social vor „veghea” totdeauna, depistând precoce „elementele novatoare” și „disturbatoare” din zona creației sau cercetării fundamentale, „elemente” care, dacă „înving”, dacă își afirmă plenar opera și ideile, vor „strica”, disturba, nărui valorile și relațiile sociale o dată instalate
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]