KorAP: Find »[drukola/base=psihiatric & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...190 191 192 ...211 >

5,252 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

Acceptând existența unei fascinații a nebuniei din care decurge orice interogație ca și multitudinea de răspunsuri, trebuie să acceptăm, lucru probat, de atfel, și de faptele istorice, că se poate vorbi despre o istorie culturală a nebuniei, alături de cea științifică, psihiatrică sau medico-psihologică (M. Sendrail, J. Postel și Cl. Quetel, H. Baruk, T.-K. Osterreich, M. Ristich de Groote, H. Ey, W. Szumowski, M. Foucault, R. Semelaigne, Y. Pelicier, D. Cargnello). Se poate afirma, în sensul acesta, fără a comite o

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
să dovedim că ceea ce înțelegem prin „experiment” în psihopatologie se referă de fapt la „reproducerea” unor manifestări psihice anormale, morbide, cu caracter tranzitoriu, în scopul analizei și cunoașterii „fenomenelor psihice morbide”, așa cum sunt ele întâlnite, în mod curent, în clinica psihiatrică. Reproducerea artificială a unor manifestări psihice anormale, de regulă de factură psihotică, reprezintă o formă de „acces controlat” pentru înțelegerea mecanismelor psihopatologice ale fenomenelor psihice morbide. Distingem, în sensul acesta, două aspecte: utilizarea în scopul unor ritualuri mistico-magice a unor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
și cercetările lui Bernheim la Nancy și ulterior cele ale lui S. Freud. Astăzi, rolul inducției sugestive, al contagiunii psihice prin sugestie, imitație etc., este bine cunoscut și i s-au consacrat studii numeroase și de o importanță deosebită. Patologia psihiatrică cunoaște de multă vreme acele forme specifice de „delir indus” care apare în cazul a două persoane, de regulă a unui cuplu, în care o persoană dominantă, delirantă, reușește să inducă celelalte, dominată de aceasta, propriile sale idei delirante. Același

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
desen și pictură, aceste „trăiri paradoxale”. Interesant de reținut este faptul că tulburările psihice induse experimental prin administrarea de substanțe naturale sau de sinteză cu efect psihodisleptic, produc tablouri clinico-psihiatrice dintre cele mai variate, așa cum sunt ele întâlnite în clinica psihiatrică, modelul experimental situându-se în paralel cu modelul natural. Ceea ce este caracteristic constă în faptul că tulburările care apar după administrarea drogurilor se retrag complet, fără sechele, după ce acesta a fost metabolizat și eliminat din organism. Natural că aceste cercetări

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de la care să dezvoltăm alte cercetări, dar între modelul experimental de laborator și modelul natural din clinică este o diferență considerabilă. Experimentul psihopatologic deschide în primul rând prespectivele unei dezvoltări a farmacologiei medicamentelor cu efect psihotrop, utilizate în tratamentul afecțiunilor psihiatrice. Marile răspunsuri la întrebările pe care le pune psihopatologia nu pot fi însă date de aceste experimente farmacologice, decât într-o anumită măsură. Psihopatologia este și rămâne o disciplină reflexivă, al cărui obiect, spiritul uman în primul rând, „este gândit

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihice: nevrozele și depresia de involuție, stările fobic-anxioase, tulburări psihice de involuție sau datorate arterosclerozei cerebrale etc. h) Grupa de vârstă de peste 70 ani se caracterizează prin următoarele: interese psihologice și biologice circumscrise la propria sa persoană. Tipurile de afecțiuni psihiatrice specifice acestei perioade de viață sunt următoarele: tulburări psihice de involuție (arteroscleroză cerebrală, psihoze de involuție, demențe senile). Izolarea individului duce la pierderea contactelor și a restrângerii considerabile a comunicării, sentimentul inutilității, pierderea sensului vieții, perspectiva apropiată a morții. Din

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
vieții, perspectiva apropiată a morții. Din cele mai sus expuse se poate vedea că fiecărei etape de viață îi corespunde un anumit profil psihologic, dar în egală măsură și o anumită configurație psihopatologică. Starea de sănătate mintală ca și patologia psihiatrică suferă schimbări cronologice extrem de nuanțate. Aceste aspecte mai sus discutate demonstrează încă odată faptul că persoana umană ca și viața acesteia nu sunt unitare, ci ele se compun din etape cronologice, dinamo-structurale, de o mare varietate și plasticitate pe care

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
al stării de boală psihică. Este un domeniu în care psihologia și psihopatologia se regăsesc într-un raport de complementaritate, fapt care ne obligă să reflectăm din nou la raportul dintre normal și patologic. 13. PSIHOPATOLOGIA PROCESELOR PSIHICE I Simptomatologia psihiatrică Boala psihică reprezintă o ruptură a stării de normalitate mintală, o schimbare a personalității, manifestată în multiple forme și pe planuri diferite; totalitatea schimbărilor psihopatologice care se produc în sfera vieții psihice a persoanei bolnavului sunt manifestări clinico-psihiatrice care exprimă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
afirmă că „simptomul este un semn interpretat de observator”. Prin aceasta se subliniază caracterul simptomului cu valoare de „relație între două ordine de fenomene”; bolnavul, pe de o parte, medicul sau psihologul, pe de altă parte. Pentru A. Tatossian „simptomul psihiatric dobândește o valoare proprie numai în raportul său cu contextul psihologic de care se detașează”. Prin aceasta este menționată de fapt, relația dintre simptom și tulburarea procesului psihic. Simptomatologia reprezintă baza clinicii medicale. Clinica medicală se caracterizează prin următoarele aspecte

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
simptomatologia în psihiatria copilului și adolescentului; - simptomatologia în gerontopsihiatrie; - simptomatologia în psihiatria socială; - simptomatologia în psihiatria transculturală; - simptomatologia în medicina psihosomatică; - simptomatologia în psihanaliză; - simptomatologia în psihoterapie. În cele ce urmează, ne vom centra atenția asupra simptomului în sfera clinicii psihiatrice, întrucât acesta interesează în mod direct sfera psihopatologiei. Facem această afirmație întrucât simptomul psihiatric este expresia tulburării psihopatologice a proceselor psihice, la care ne vom referi mai departe în studiul nostru. Simptomatologia clinicp în psihiatrie este caracterizată prin patru trăsături

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
în psihiatria transculturală; - simptomatologia în medicina psihosomatică; - simptomatologia în psihanaliză; - simptomatologia în psihoterapie. În cele ce urmează, ne vom centra atenția asupra simptomului în sfera clinicii psihiatrice, întrucât acesta interesează în mod direct sfera psihopatologiei. Facem această afirmație întrucât simptomul psihiatric este expresia tulburării psihopatologice a proceselor psihice, la care ne vom referi mai departe în studiul nostru. Simptomatologia clinicp în psihiatrie este caracterizată prin patru trăsături particulare: a) Importanța simptomelor funcționale în comparație cu simptomele fizice. Aceste simptome de natură funcționala se

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
care se face referință”. Se poate spune chiar, într-o anumită privință, că „psihiatria este o semiologie fără semne” (G. Lanteri-Laura); d) În psihiatria clinică, simptomul este mai fluctuant și mai schimbător, în comparație cu alte domenii ale clinicii medicale generale. Simptomul psihiatric, spre deosebire de simptomul somatic, nu face trimitere la „organ”, ca în medicina internă sau în chirurgie, ci depinde mai mult de „ritmurile omului” (L. Daudet). Simptomul nu este tributar relației anatomo-clinice, ci se integrează în temporalitatea diadei observator/observat, precum și în

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de „ritmurile omului” (L. Daudet). Simptomul nu este tributar relației anatomo-clinice, ci se integrează în temporalitatea diadei observator/observat, precum și în dinamica procesului patologic. Importanța cunoașterii semnificației simptomului în sfera psihopatologiei este absolut esențială pentru cunoașterea și înțelegerea naturii tulburărilor psihiatrice, considerate ca fenomene psihice morbide. Aceasta dovedește încă odată, relația strânsă dintre psihopatologie și clinica psihiatrică, din care aceasta își ia materialul de studiu, precum și relația directă cu psihologia, de la care își ia modelul de gândire și metodele de studiu

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
diadei observator/observat, precum și în dinamica procesului patologic. Importanța cunoașterii semnificației simptomului în sfera psihopatologiei este absolut esențială pentru cunoașterea și înțelegerea naturii tulburărilor psihiatrice, considerate ca fenomene psihice morbide. Aceasta dovedește încă odată, relația strânsă dintre psihopatologie și clinica psihiatrică, din care aceasta își ia materialul de studiu, precum și relația directă cu psihologia, de la care își ia modelul de gândire și metodele de studiu. Tulburările de percepție. Cadrul general Percepția este operația psihologică prin care noi cunoaștem prezența actuală a

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
gerontofilia și pedofilia etc. Se poate observa din cele de mai sus că tulburările vieții instinctuale reprezintă un domeniu extrem de larg și de o nuanțare complexă a sferei psihopatologiei. Aceste tulburări sunt întâlnite destul de frecvent și ele însoțesc multe afecțiuni psihiatrice. Un loc predilect îl ocupă prezența tulburărilor instinctuale în sfera psihopatiilor, la oligofreni și demenți. Tulburările de comportament alimentar În această clasă de tulburări care privesc trebuințele alimentare sunt incluse anorexia mintală și bulimia nervoasă. Prima se caracterizează prin refuzul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cenestopatice, tranzitorii și parțiale de următoarele aspecte: - palpitații, dispnee, grețuri, - atacuri de panică, - derealizarea schizofrenică, - sindromul Cottard din melancolie. Aspecte psihopatologice Psihopatologia schemei corporale oferă un cadru extrem de larg și nuanțat de tulburări care pot fi întâlnite în multe afecțiuni psihiatrice sau neurologice. O sistematizare precisă este destul de greu de făcut. Din acest motiv vom prezenta mai jos, aspectele psihopatologice, în ordinea complexității lor. Membrul fantomă, descris de A. Pare, sau „iluzia amputaților” este o tulburare de schemă corporală care apare

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de aici că același tablou clinic poate fi produs de factori etiologici diferiți. Prin aceasta se pune problema specificității sindroamelor psihopatologice. Plecând de la analiza „tipului exogen de reacție” A. Mayer pune problema existenței unui „sindrom psiho-biologic”. Din acest moment, patologia psihiatrică se împarte în două grupe de afecțiuni, respectiv, în două „grupe sindromale”: a) sindroame organice, în care sunt puse în evidență existența unor leziuni organice ale creierului; b) sindroame funcționale, în care sunt absente orice fel de leziuni cerebrale, tulburările

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
faptul că în spatele acestui punct de vedere există o nenumărată varietate de experiențe și reflecții care nu sunt dirijate numai asupra reprezentării imaginilor anormalităților psihice, ci cuprind și etiopatogenia acestora. În virtutea acestui punct de vedere, inspirat desigur din domeniul clinicii psihiatrice, autorul menționat oferă următoarea clasificare a sindroamelor psihopatologice, după tipul de evoluție clinică a acestora: Sindroame reversibile, care privesc sfera conștiinței, a experiențelor trăite de individ și în care intră următoarele: 1) sindroamele neurastenice, 2) sindroamele afective, 3) sindroamele delirante

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ele reprezintă diferite grade de alterare psihopatologică a stării de vigilență, mergând de la obnubilare, stupoare și confuzie, până la starea de comă de diferite grade ca profunzime. Grupa sindroamelor reversibile, descinse mai sus reprezintă o „scară de fenomene vitale biologice și psihiatrice” ai căror poli sunt reprezentați, la un capăt de starea de sănătate psihică, iar la celălalt capăt, de starea de boală mintală. Gravitatea este în raport cu tipul de tulburări psihopatologice; iar formele clinice ale acestor sindroame psihopatologice, se desfășoară între acești

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
următoarele; accesul convulsiv paroxistic, stările crepusculare, dismneziile, tulburările psihice interaccesuale. 6) Grupa de tulburări ale sindromului psiho-organic cerebral, în care sunt puse în evidență, leziuni organice cerebrale diferite ca localizări, întinderi, gravitate, așa cum sunt ele întâlnite în cursul următoarelor afecțiuni psihiatrice: PGP, stările pseudo-paralitice, sindromul psiho-organic cerebral, demența parțială (dismnestică), sindromul Korsakow (amnestic-confabulator, sindroamele demențiale (presenile, senile și presbiofrenia). 16. SINDROAMELE PSIHOPATOLOGICE II (Descrierea sistematică a sindroamelor psihopatologice) Cadrul general Cele anterior prezentate au căutat să definească natura, cadrul și conținutul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
nu constituie decât manifestarea secundară a acesteia. Orice bolnav de acest fel va da o formă intelectuală propriei sale neliniști, uneori cu o mare bogăție imaginativă, exprimată prin forma și conținutul obsesiilor. Tulburările obsesive pot fi întâlnite în numeroase afecțiuni psihiatrice cum ar fi: - simpla stare de oboseală, - stările astenice febrile, post-infecțioase etc., - în cursul neurasteniei, - în nevroza obsesivo-fobică, - în mod episodic la psihopații psihasteniei, - în stadiul inițial la bolnavii cu hipertensiune arterială, - în stadiul terminal al encefalitei epidemice, - în epilepsie

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
și care se manifestă prin imposibilitatea unui subiect de a avea un mod de existență armonios, în conformitate cu interesele sale și de a se putea adapta la exigențele vieții sociale. Aceste stări au o mare importanță atât din punct de vedere psihiatric, cât și social. Descrise inițial de A. Morel, în cadrul teoriei referitoare la degenerescentă, ele au fost preluate de V. Magnați, E. Dupré, A. Delmas care au remarcat caracterul lor constituțional, ereditar. Ele au fost incluse în nosografie de către K. Kraepelin

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
care nu se pot fixa într-un anumit spațiu geo-social. d) Vagabondajul mascat, specific omului modem, manifestat prin turism, mișcările Hippies etc. e) Vagabondajul cultural reprezentat prin pelerinajele rituale, periplul lui Ulysse (Odyseea) sau al lui Enea (Eneida). 17. NOSOLOGIA PSIHIATRICĂ I (Principii și modele de clasificare a bolilor psihice) Cadrul general al problemei Nicăieri în știință nu este întâlnită o dispută mai serioasă și parcă de nesoluționat ca în cazul delimitării cadrului și al acceptării formelor individualeale tulburărilor psihice. Integrat

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
persoana umană considerată ca „obiect al Științelor Umaniste” vine din sfera psihologiei. Odată stabilit acest lucru, putem trece la abordarea modalităților de clasificare a bolilor psihice. Modele de clasificare Necesitatea unei clasificări a bolilor psihice a venit odată cu constituirea clinicii psihiatrice. Nevoia unei „ordonări sistematice” care să cuprindă într-o manieră comprehensivă și prin urmare acceptabilă, întregul „material cazuistic” a construit, în interiorul medicinei clinica psihiatrică. Acest punct de vedere, care, de altfel, se justifică atât în plan teoretic-doctrinar, cât mai ales

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
bolilor psihice. Modele de clasificare Necesitatea unei clasificări a bolilor psihice a venit odată cu constituirea clinicii psihiatrice. Nevoia unei „ordonări sistematice” care să cuprindă într-o manieră comprehensivă și prin urmare acceptabilă, întregul „material cazuistic” a construit, în interiorul medicinei clinica psihiatrică. Acest punct de vedere, care, de altfel, se justifică atât în plan teoretic-doctrinar, cât mai ales impas în plan practic de necesități de ordin terapeutic, au făcut ca „boala psihică” să fie construită și înțeleasă ca și „boala somatică”. Bolile

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]