5,310 matches
-
culori are o rețetă secretă. Prințul a moștenit-o din moși strămoși. Culoarea Culorilor, pentru că despre ea vorbim, poate da viață chiar și unei picturi, unui desen, unei fotografii. Vei fi uluit să vezi cum din chenarul unui desen, din rama unui tablou coboară în viață, vorbind, râzând sau doar respirând, ființa care a fost înfățișată acolo. Aceasta este Culoarea Culorilor. Cu ea poți vedea și ceea ce în mod obișnuit nu se vede, poți vedea nevăzutul sau lucruri pe care nu
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
un colț, abia vizibil, e un îngeraș auriu, înconjurat de raze de aur - pe el nu-l atinge niciun strop ; dacă te uiți mai bine, prin ploaie, vezi scris din picături : „NU PLÂNGE“! ; iar pe peretele din față, într-o ramă de gherghef primită cadou, una dintre zecile de fetițe, o siluetă cât un degetar ; ultima dată când a intrat cineva în camera mea de lucru, a zis : „Parcă-i o cameră de copil!“) ; Copilul care, din când în când, mă
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
să nu-mi tremure vocea, cînd continuu: N-am copii. Cu mine se încheie un șir de vieți. Reporterei ("Spuneți-mi Șichy"; Cum se scrie? "Cu cî și cu igrec") i se prinde privirea de-o poză veche, într-o ramă nelăcuită. Adolescenta care-am fost se zbate ca un fluture în boldul fotografiei. Cristoase, ce prețiozitate am emis! Instantaneul e luat în vie, pe-un vînt teribil. Țin un ciorchine, cu mîinile amîndouă. Îmi aduc bine aminte, dumnezeiește aromat. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
răspuns lui Achiș: "Ei bine, vei vedea ce va face robul tău." Și Achiș a zis lui David: "De aceea te voi pune păzitorul capului meu în tot timpul." 3. Samuel murise. Tot Israelul îl plînsese, și-l îngropaseră la Rama în cetatea lui. Saul îndepărtase din țară pe cei ce chemau morții și pe cei ce ghiceau. 4. Filistenii s-au strîns, și au venit de au tăbărît la Sunem: Saul a strîns pe tot Israelul, și au tăbărît la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
-l cumpere, ca și cum nu ar fi fost de ajuns că asculta radioul și afla din jumătate în jumătate de oră cât este ceasul. I se păru că limbile au intrat în grevă. Era un ceas rotund, ieftin, cu cadran alb, ramă neagră din plastic și limbi albastre. Trei limbi albastre, chiar spusese vânzătorului de ce albastre, de ce nu verzi, de pildă? Vânzătorul ridicase din umeri. Secundarul dădea senzația că se mișcă, dacă se uita la el nu ar fi putut să spună
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
în piept, abordă o mină jucăușă și întrebă ce-mi recomandați?, convins că imediat se vor aprinde reflectoare și va afla că l-au luat de fraier la camera ascunsă... Vânzătorul își așeză pe ochi o pereche de ochelari cu ramă neagră, apoi răsfoi câteva secunde hârtiile din fața sa... Dragă domnule, majoritatea dorește Speranța și Trădarea. Iubirea nu se mai poartă, de Dezamăgire sunt cu toții sătui, iar Ipocrizia... Ehe, poate că marketingul nu este bun, nu se înghesuie nimeni. Păi dacă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Simți o mână pe umăr. Nu-i veni să creadă atunci când auzi din nou vocea bătrânului cu umbrelă. - Sunteți mult prea permisiv, din punctul meu de vedere, domnule, zău așa! Muuuult prea permisiv... Îi aruncă o privire scurtă. Ochelarii cu ramă groasă, neagră, nu puteau să ascundă ochii negri în care sclipeau luminițe jucăușe. Cravata avea un nod perfect, iar pe mâna care ținea umbrela strălucea un ceas care părea a fi de aur. Pedant moșulică, surâse în gând. Nu semăna
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pentru o pedeapsă drastică. Și, dacă vreți să vă spun un secret, pedeapsa este pusă în aplicare chiar acum. Degetul arătător îndreptat în sus. O privire sugestivă îndreptată înspre cerul plumburiu, în timp ce umbrela este dată la o parte. Ochelarii cu ramă groasă revin apoi pe traiectoria anterioară, iar ochii cu sclipiri jucăușe îl fixează. Se priviră câteva secunde în ochi. Nu știa de ce, dar se simțea inconfortabil în compania moșulețului. Nu privi către cer, dar abordă altfel întreaga situație: - Scuzați-mă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
concediu, la Predeal. În ziua plecării Olga, nici nu pășise bine peste pragul casei părintești, că un gând o întoarse din drum. O obseda acea fotografie făcută cu ani în urmă, în Copou, cu Ina. O smulse din perete cu tot cu ramă; fărâmă în bucăți mici fotografia și o încredință focului. Gândea că în acest fel putea să se rupă de ultima amintire cu cea care fusese cândva marea ei prietenă și plecă! Eliberată, se gândi îndelung: Am iubit, am blestemat, am
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
am pus o nouă rundă la fiert pentru Alex și am făcut rapid un duș fierbinte. Când m-am Întors În dormitor, el stătea În pat, În capul oaselor. — Te-ai și Îmbrăcat? a Întrebat el, bâjbâind după ochelarii cu rame subțiri de metal fără de care era aproape orb. A sunat cineva azi dimineață, sau doar am visat? — N-a fost un vis, am zis eu și m-am strecurat Înapoi sub plapumă, deși Îmi trăsesem deja pe mine jeanșii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mea sau, mai bine zis, pe salteaua care se Întindea de la un perete la altul și pe care o numeam camera mea - și m-am prăbușit pe acel mare și minunat pat, după ce mi-am lovit la intrare glezna de rama de lemn. Rahat. Ce fac acum? După ce mi-am stors creierii și mi-am luat toată garderoba la mână, am decis să port un pulover albastru deschis și o fustă neagră până la genunchi, cu cizmele mele negre trei sferturi. Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ușă și, În locul părinților, În prag a apărut un Alex cam șifonat. Arăta nemaipomenit, ca Întotdeauna. Jeanșii decolorați atârnau pe șoldurile ca și inexistente și tricoul bleumarin cu mâneci lungi era mulat exact cât trebuie pe corp. Ochelarii Înguști, cu rame metalice, pe care Îi purta când nu putea suporta lentilele de contact, Îi erau proptiți pe nas În fața ochilor foarte roșii, și părul Îi cădea În devălmășie. Nu m-am putut stăpâni să nu-i sar imediat În brațe. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
că nu voi mai zbura, ar fi mai rău ca moartea. Nu râd În fața fulgerului ce mă va lovi, dar nici teamă nu-mi e de el: Viața de va fi să-mi soarbă, Nimeni nu m-o pune-n ramă, Vino, dar, putere oarbă, Să te-nfrunt, nu-mi este teamă. * Voi urca cu orice preț. E un moment crucial În viața mea. Nu-mi Închipui c-aș putea renunța. Orice-ar fi, oricât de Înspăimântătoare va fi stânca, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
că exiști și mă privești Încordat ca să te Încredințezi că exiști“. Desigur că el, Leonardo, a trecut atât de mult din sine În textul tabloului și a fost absorbit În așa măsură de conștiința acestui transfer, Încât ne somează din ramă să luăm cunoștință cu gravitate de această descoperire a sa. Arta mare ne ajută să simțim mai intens bucuria că trăim. Din „Cina cea de taină“ izbucnește violentă viața, care este În primul rând o conștientizare a propriei conștiințe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
doar niște figuranți, dar știm acest lucru, după cum Îl știe și cel care stă În lumina azură; care stă acolo tocmai să se vadă mai bine că știe ce-l așteaptă. Se spune că pictorul se speria de viața din ramă și atunci se scutura de vopsele, arunca pensula cu furie și alerga În stradă, uitându-se cu atenție la toți milanezii, Întorcându-i cu fața spre lumină și spre Întuneric, să-i vadă mai bine și să se inspire din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
aceeași linie au mers și Camil, și Anton Holban. La Camil se simte Încă o anume ezitare Între implicare și discurs, pe când Holban este mult mai sigur, mai actual, mai ales În Ioana. Dar ei literaturizează Încă, se uită În rama romanului și fac retușuri inutile, falsifică acolo unde nu iese după canon; mi se pare mai important să nu te lași răpit de retorica ficțiunii; deodată, vei observa că totul se estompează, devine o laxă pânză În care Încap toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu ea o săptămână. Pândeam momentul când ea se ducea la joacă, cu alte fetițe, și atunci mă proțăpeam imediat Înaintea oglinzii; mă fixam În ochi și stăteam așa nemișcat cât mai mult, ca să văd dacă pot să intru În ramă, În locul celuilalt. Aveam Încredințarea că, prin tăcere și nemișcare, cele două imagini se vor suprapune una peste alta și că voi dispărea În oglindă, că voi trece pragul dincolo, În acea lume misterioasă din care venea spre mine dublul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nemișcare, cele două imagini se vor suprapune una peste alta și că voi dispărea În oglindă, că voi trece pragul dincolo, În acea lume misterioasă din care venea spre mine dublul meu. Nu Încape Îndoială, Îmi spuneam fără cuvinte, că rama oglinzii nu este decât un prag, o limită prin care se intră În alt spațiu. Simțeam că sunt necesare probe grele pentru a răzbi dincolo, dar, cu răbdare, eram sigur că voi reuși. Pe această stare de reflecție, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ț, citate din memorie, panseuri, bancuri, copii după natură, copii după cultură, anunțuri, știri mărunte, cronici, registre, procese verbale etc.)“. ș...ț Cele două jurnale intime, ce reprezintă mai mult de nouăzeci la sută din text, se află prinse În rama unor considerații atribuite „naratorului“ sau „lectorului“. Aceste voci intervin de câteva ori și În interiorul textului. Ele ne furnizează majoritatea (și, În orice caz, cele mai importante) opiniilor despre roman ale autorului Însuși. Acest aspect este esențial, căci Intermezzo mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Intermezzo lasă impresia unui produs hibrid, În care clasicismul a fost tulburat de artificiile retoricii baroce și moderniste. Să ne explicăm: macrostructurile limitrofe, „Un Început posibil de roman“ și „Un posibil sfârșit de roman“, constituie cadrul (metalingvistic) al povestirii În ramă, tip Decameronul. Ordonată cronologic (Între 1959 și 1965) În interiorul acestei rame, substanța epică a celor două jurnale se articulează În puncte de fugă rupte de intervenția vocilor (Vocea naratorului și Vocea lectorială); textul exhibează nu numai mecanismele producerii, ci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
tulburat de artificiile retoricii baroce și moderniste. Să ne explicăm: macrostructurile limitrofe, „Un Început posibil de roman“ și „Un posibil sfârșit de roman“, constituie cadrul (metalingvistic) al povestirii În ramă, tip Decameronul. Ordonată cronologic (Între 1959 și 1965) În interiorul acestei rame, substanța epică a celor două jurnale se articulează În puncte de fugă rupte de intervenția vocilor (Vocea naratorului și Vocea lectorială); textul exhibează nu numai mecanismele producerii, ci și ale receptării. Decodarea jurnalelor este facilitată de prezența unui motto Împrumutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe o blană de urs, cu brațul rezemat pe capul fiarei, sânii ei mici păreau încremeniți într-un spasm voluptos, iar șoldurile-i calde se alintau cu îndemnuri, în vreme ce întreaga-i figură surâdea, cu o candoare virginală și prefăcută. În ramă grea, fotografia mărită aproape natural era un cadou de ziua lui din partea ei. Atunci, cu trei ani în urmă și numai un an după cununie, a mințit că-l bucură cadoul ei, i-a mulțumit și a îmbrățișat-o, dar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
săptămâni să-și înaugureze castelul, apoi s-a întors, plictisită, la București. Nimeni nu-i poate pretinde să se înmormînteze de vie nici chiar într-un cavou de lux. O fotografie, soră geamănă cu cea de deasupra patului, numai cu rama ruralizată, potrivită locului, a rămas acolo ca să-i ție de urât lui Grig. Și datoria la Banca Română, din care nu s-a putut amortiza nici jumătate în cei trei ani trecuți de atunci. Pe Nadina a descoperit-o Miron
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
scrisori și în toate trei îi cerea numai bani... Cu becul electric aprins pe noptieră, Grigore privea umbrele imobile ce împestrițau odaia ca niște amintiri împietrite. Din când în când, cu coada ochiului, se uita la Nadina, care surâdea în ramă, încîntată de ea însăși. ― Câte ceasuri să fie?... Două! murmură dânsul amărât. La nouă mă așteaptă Dumescu și eu visez treaz la Nadina!... Doamne, Doamne, cât sunt de idiot! 6 A doua zi, până la prânz, Grigore a isprăvit cu bine
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dezbrăcat singură și îndată s-a vârât în pătuceanul ei de odinioară. Pe urmă, de câte ori venea, se dezbrăca la fel, lepădîndu-și acuma și cămașa, încît rămânea goală cum a născut-o doamna Alexandrescu; își admira nudul în oglinda mare cu ramă de nuc, tot de pe vremea fecioriei ei, și apoi repede se ascundea în pătuceanul cu visurile. Titu a primit-o cu emoție mare întîi și s-a simțit mândru că a cucerit o femeie atât de încîntătoare. Curând însă a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]