7,442 matches
-
Artilerie. În anul 1909 este ridicat la rangul de locotenet și transferat în cadrul Regimentului 1 Cetate. Urmează cursurile Școlii de Tragere a Artileriei de la Constanța (11 iulie - 18 august 1911) și activează în mai multe unități militare: Brigada 1 Artilerie, Regimentul 1 Artilerie “Regele Carol”. La data de 1 aprilie 1913 este numit căpitan și transferat în cadrul Brigăzii 2 Artilerie cu care participă la Campania din Bulgaria din timpul Celui de al Doilea Război Balcanic. În același an a început studiile
Alexandru Glatz () [Corola-website/Science/311957_a_313286]
-
este numit căpitan și transferat în cadrul Brigăzii 2 Artilerie cu care participă la Campania din Bulgaria din timpul Celui de al Doilea Război Balcanic. În același an a început studiile la Școala Superioară de Război. La începutul Primului Război Mondial participă alături de Regimentul 21 Artilerie la luptele duse de armata română. În anul 1917 este ridicat la gradul de maior și transferat în cadrul Biroului de Informații de pe lângă Comandamentul Armatei a II-a. În perioada 1918-1920 lucrează la Marele Stat Major și la Școala
Alexandru Glatz () [Corola-website/Science/311957_a_313286]
-
informații și contrainformații).. O altă activitate importantă care a revenit lui a fost recuperarea bunurilor aparținând statului român care au fost scoase din țară de către turci în timpul ocupației din timpul Primului Razboi Mondial. La întoarcerea în țară (1 ianuarie 1922) primește comanda Regimentului 34 Obuziere. După o perioadă de un an (1924-1925), în care ocupă funcția de Șef al Statului Major al Diviziei 17 Infanterie, Alexandru Glatz este rechemat în structurile Marelui Stat Major al Armatei Române. În anul 1930 este numit comandant
Alexandru Glatz () [Corola-website/Science/311957_a_313286]
-
Cluj (1976-1979). Stelian Popescu s-a născut la data de 26 ianuarie 1925, în satul Dumbrava din județul Mehedinți. A urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Artilerie (1948-1949), fiind avansat la gradul de locotenent și numit comandant de baterie în Regimentul 142 Obuziere (1949-1951). În anul 1951 este înaintat la gradul de locotenent major și numit ajutor pentru Operații și P.L. al șefului de stat major (1951-1952) și comandant de divizion în Brigada 54 Artilerie (1952-1953), apoi ajutor șef Birou operații
Stelian Popescu (militar) () [Corola-website/Science/311950_a_313279]
-
apoi ajutor șef Birou operații (1953-1955) și ajutor al șefului Biroului P.L. artilerie al Regiunii 3-a militare (1955-1956). În acest timp, a urmat Cursul de perfecționare pentru comandanți și șefi de state majore (1952) și cursul de comandanți de regimente (1952). A fost avansat la gradele de căpitan (1954) și maior (1955). Stelian Popescu avansează în ierarhia militară, devenind locțiitor al comandantului Regimentului 54 Artilerie (1956-1957), comandant al Regimentului 146 Artilerie (1957-1958) devenit apoi Regimentul 69 Artilerie (1959-1966). Își perfecționează
Stelian Popescu (militar) () [Corola-website/Science/311950_a_313279]
-
urmat Cursul de perfecționare pentru comandanți și șefi de state majore (1952) și cursul de comandanți de regimente (1952). A fost avansat la gradele de căpitan (1954) și maior (1955). Stelian Popescu avansează în ierarhia militară, devenind locțiitor al comandantului Regimentului 54 Artilerie (1956-1957), comandant al Regimentului 146 Artilerie (1957-1958) devenit apoi Regimentul 69 Artilerie (1959-1966). Își perfecționează pregătirea prin absolvirea Cursului academic superior de pe lângă Academia Militară Generală (1961-1962) și este promovat la gradele de locotenent-colonel (1959) și colonel (1964). Urmează
Stelian Popescu (militar) () [Corola-website/Science/311950_a_313279]
-
și șefi de state majore (1952) și cursul de comandanți de regimente (1952). A fost avansat la gradele de căpitan (1954) și maior (1955). Stelian Popescu avansează în ierarhia militară, devenind locțiitor al comandantului Regimentului 54 Artilerie (1956-1957), comandant al Regimentului 146 Artilerie (1957-1958) devenit apoi Regimentul 69 Artilerie (1959-1966). Își perfecționează pregătirea prin absolvirea Cursului academic superior de pe lângă Academia Militară Generală (1961-1962) și este promovat la gradele de locotenent-colonel (1959) și colonel (1964). Urmează apoi studii la Academia Militară Generală
Stelian Popescu (militar) () [Corola-website/Science/311950_a_313279]
-
și cursul de comandanți de regimente (1952). A fost avansat la gradele de căpitan (1954) și maior (1955). Stelian Popescu avansează în ierarhia militară, devenind locțiitor al comandantului Regimentului 54 Artilerie (1956-1957), comandant al Regimentului 146 Artilerie (1957-1958) devenit apoi Regimentul 69 Artilerie (1959-1966). Își perfecționează pregătirea prin absolvirea Cursului academic superior de pe lângă Academia Militară Generală (1961-1962) și este promovat la gradele de locotenent-colonel (1959) și colonel (1964). Urmează apoi studii la Academia Militară Generală - secția artilerie (1966-1969), absolvite ca șef
Stelian Popescu (militar) () [Corola-website/Science/311950_a_313279]
-
Veterinară a RKKA (Armata Roșie a Muncitorilor și Țăranilor) (Moscova). În anul 1940 a devenit membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS). La finalizarea studiilor universitare a fost încorporat în armata regulată ca șef al serviciului veterinar 127-GO al Regimentului 59 Artilerie și al Diviziei 10 Gardă (1942-1944), șef al serviciului veterinar al Diviziilor 59 și 10 Gardă (1944-1945), apoi șef al serviciului veterinar al Corpului 10 Gardă din cadrul Armatei a 40-a (1945-1946). După ce a fost demobilizat, fiind etnic
Ivan Bodiul () [Corola-website/Science/311961_a_313290]
-
foștilor sclavi în mijlocul cărora el crescuse în Cuba. Din acestă cauză, în 1936, la izbucnirea războiului civil din Spania, el s-a poziționat de partea republicanilor și a executat afișe de propagandă. Ia parte la lupte, ca parte activă în regimentul al cincilea al Milițiilor civile și participă la Brigăzile Artistice Internaționale. În 1937 participă la apărarea Madridului. Ajută la crearea Asociației Intelectualilor Antifasciști. Cunoscând la Barcelona pe artistul catalan Manolo Hugue, acesta i-a dat o scrisoare de recomandare către
Wifredo Lam () [Corola-website/Science/311293_a_312622]
-
în comuna Siliștea-Gumești (județul Teleorman), într-o familie de țărani, harnici și buni români. Tatăl său, Badea Dragnea, era preot în comuna natală, iar mama sa era învățătoare. La vârsta de 12 ani a intrat copil de trupă într-un regiment de cavalerie din București. A luptat în cel de-al doilea război mondial, mai întâi ca voluntar pe Frontul de Est cu o Divizie de Cavalerie în cadrul Grupului 52 Cercetare. În anul 1942 a fost înaintat la gradul de sergent
Marin Dragnea () [Corola-website/Science/311326_a_312655]
-
pe care o va purta tot restul vieții. După război, a avut parte de o ascensiune rapidă în structurile militare. Este avansat la gradul de locotenent (1946) și numit pe rând în funcțiile de comandant de pluton și companie în Regimentul 3 Infanterie voluntari, apoi locțiitor politic al comandantului Batalionului 3 Tancuri din Brigada 3 Tancuri (octombrie 1947 - 1948). Îndeplinește atribuțiile de locțiitor politic al comandantului Diviziei 2 Vânători de Munte (1949 - 1951), comandant al Diviziei 5 Infanterie (1951), al Diviziei
Marin Dragnea () [Corola-website/Science/311326_a_312655]
-
Cheler s-a născut la data de 28 noiembrie 1928, în satul Ripiceni (județul Botoșani). A urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Artilerie (1947-1949), Școlii Superioare de Tancuri și Autotunuri în U.R.S.S. (1950-1951), Cursul de perfecționare de comandanți de regimente (1955) și al Academiei Militare în U.R.S.S. (1957-1959) ca șef de promoție. În anul 1981 a obținut titlul academic de doctor în Științe militare. După absolvirea Școlii de Ofițeri, în mai 1949 a fost înaintat la gradul de sublocotenent
Paul Cheler () [Corola-website/Science/311335_a_312664]
-
primește gradul de locotenent. Revenit din URSS după absolvirea Școlii Superioare de Tancuri și Autotunuri, este înaintat la gradul de locotenent major (1952) și numit comandant de batalion (1952-1953). În anul 1953, având deja gradul de căpitan, devine comandant al Regimentului 227 Tancuri și autotunuri independent (1953-1955), aflându-se ulterior la comanda Brigăzii 94 Tancuri (1955-1957), Diviziei 11 Mecanizate (septembrie 1959 - iunie 1960) și Brigăzii 20 Tancuri (iunie 1960 - aprilie 1961). În această perioadă, este avansat la gradele de maior (1954
Paul Cheler () [Corola-website/Science/311335_a_312664]
-
de lipsa tunurilor cu tragere rapidă (doar 40 din total), precum și de răspândirea acesteia pe un front de peste 30 de kilometri. Calitativ, trupele române din garnizoana Turtucaia aparțineau unor divizii nou înființate. În Divizia a 17-a intra un singur regiment activ, restul fiind format din rezerviști. La 31 august 1916, noaptea, bulgarii au atacat pichetele române de pe frontieră, trupele române de pază retrăgându-se pe linia pichetelor mici. Operațiile propriu-zise împotriva Turtucaiei au început în noaptea de 1 spre 2
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
Pentru a rezista atacului infanteriei ar fi fost necesară doar întărirea liniei de luptă. Cu toate că inamicul își dezvăluise intențiile, comandamentul român nu a apreciat corect situația, trimițând întăririle către centrele 1-5. În acest timp, centrele 6-8, apărate de trupe din Regimentul 79 Slobozia - câte o companie pentru fiecare centru și tot câte o companie pentru fiecare spațiu intermediar dintre două centre - sunt atacate de cele patru regimente ale Diviziei a 4-a Preslav. Centrul numărul 11 este de atacat de două
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
trimițând întăririle către centrele 1-5. În acest timp, centrele 6-8, apărate de trupe din Regimentul 79 Slobozia - câte o companie pentru fiecare centru și tot câte o companie pentru fiecare spațiu intermediar dintre două centre - sunt atacate de cele patru regimente ale Diviziei a 4-a Preslav. Centrul numărul 11 este de atacat de două regimente ale Diviziei 1 Sofia. O parte din tunurile românești din sectoarele atacate au fost scoase din luptă de bombardamentul artileriei bulgare, iar restul au înhămat
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
79 Slobozia - câte o companie pentru fiecare centru și tot câte o companie pentru fiecare spațiu intermediar dintre două centre - sunt atacate de cele patru regimente ale Diviziei a 4-a Preslav. Centrul numărul 11 este de atacat de două regimente ale Diviziei 1 Sofia. O parte din tunurile românești din sectoarele atacate au fost scoase din luptă de bombardamentul artileriei bulgare, iar restul au înhămat și s-au retras. Singura grupare de artilerie care a acționat în ajutorul centrelor 6-9
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
reușind să blocheze elanul trupelor bulgare. Terminând însă muniția, divizionul de obuziere se retrage. Infanteria română care apără centrele din sectorul atacat este copleșită de numărul atacatorilor, disproporția de forțe fiind zdrobitoare în favoarea trupelor bulgare: două companii românești contra unui regiment bulgar. Deși încearcă să reziste, trupele românești din sectoarele atacate sunt decimate. Un contraatac încercat cu rezervele Regimentului 79 Slobozia este respins, iar conducătorul acestuia, locotenent-colonel Popescu, moare lovit de un glonț. La ora 12, centrele 6-8 sunt în totalitate
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
centrele din sectorul atacat este copleșită de numărul atacatorilor, disproporția de forțe fiind zdrobitoare în favoarea trupelor bulgare: două companii românești contra unui regiment bulgar. Deși încearcă să reziste, trupele românești din sectoarele atacate sunt decimate. Un contraatac încercat cu rezervele Regimentului 79 Slobozia este respins, iar conducătorul acestuia, locotenent-colonel Popescu, moare lovit de un glonț. La ora 12, centrele 6-8 sunt în totalitate în mâna inamicului. Centrul 11, aflat pe direcția atacului secundar, dat de cele două regimente din Divizia 1
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
încercat cu rezervele Regimentului 79 Slobozia este respins, iar conducătorul acestuia, locotenent-colonel Popescu, moare lovit de un glonț. La ora 12, centrele 6-8 sunt în totalitate în mâna inamicului. Centrul 11, aflat pe direcția atacului secundar, dat de cele două regimente din Divizia 1 Sofia, rezistă încă o oră și jumătate, până ce locotenentul rezervist Titus Axente, comandantul apărătorilor și sufletul rezistenței acestui sector este lovit mortal. Mâna de supraviețuitori se retrage, dar cade sub focul celor din Regimentul 80, care veneau
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
de cele două regimente din Divizia 1 Sofia, rezistă încă o oră și jumătate, până ce locotenentul rezervist Titus Axente, comandantul apărătorilor și sufletul rezistenței acestui sector este lovit mortal. Mâna de supraviețuitori se retrage, dar cade sub focul celor din Regimentul 80, care veneau din spate în ajutor. Apărătorii centrelor 9-10, amenințați cu încercuirea, se retrag; doar în anexele centrului 9, sublocotenenții Ion Rotaru și Cristodor Vasilescu, cu o mână de luptători continuă să reziste, până ce cad străpunși de baionetele dușmane
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
apărării dinspre est a Turtucaiei, spre Silistra este aproape complet dezorganizată, permițând trupelor brigăzii din Divizia 1 Sofia să se apropie de linia a III-a de rezistență. În acest timp, sectorul de sud, Daidâr, cu centrele 5-9, apărat de Regimentul 79, sucombă sub efortul principal al dușmanului, care atacă zona cu întreaga Divizie a 4-a Preslav, în vreme ce sectorul de vest, Satu Vechi, unde generalul Teodorescu, comandantul Turtucaiei, masase cele mai multe trupe și artilerie, era neatacat. Abia în după-amiaza zilei de
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
așteaptă ca dinspre Silistra să-i vină în ajutor Divizia a 9-a. Bazându-se pe aceste date, el dă ordin trupelor din linia a treia de rezistență să reocupe linia centrelor, iar unui grup compus din trupe amestecate din regimentele 34, 80, 84 și grăniceri să atace spre est pentru a se uni cu trupele care vin de la Silistra. Bulgarii, după ce au ocupat întreaga linie a centrelor (mai puțin centrul 1) se regupaseră pentru atac. Ca urmare, atacul românesc, pornit
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
un succes inițial concretizat într-o înaintare de 1 km a fost înăbușit în sânge de artileria germano-bulgară și de mitraliere. La est, de-a lungul șoselei spre Silistra, atacul românesc, început la 6.30 dimineața întoarce aripa dreaptă a regimentului 6 Târnovo și reușește să producă o mișcare de retragere a trupelor bulgare. Dar din nou, mitralerele și artileria bulgară opresc atacul românilor. La 9 lupta încetează. Bulgarii, care au și ei pierderi mari, nu contraatacă. În sectorul de vest
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]