8,522 matches
-
urmă, filozoful american Wilfrid Sellars. „Wittgensteinul Tractatus-ului - scria Sellars - este un caz deosebit de interesant deoarece deși se integrează, în anumite privințe, în mod clar în tradiția lui Hume, el concepe totuși sarcina filozofiei ca fiind aceea de a da o relatare a priori a ceea ce înseamnă că ceva este obiect al cunoașterii empirice. Sub acest aspect, el aparține tradiției lui Kant pentru care, în măsura în care este avută în vedere rațiunea teoretică, sarcina filozofiei este tocmai aceea de a lămuri conceptul obiectului experienței
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
acest aspect, el aparține tradiției lui Kant pentru care, în măsura în care este avută în vedere rațiunea teoretică, sarcina filozofiei este tocmai aceea de a lămuri conceptul obiectului experienței. Atât Kant, cât și Wittgenstein cred că este posibil să se dea o relatare a priori despre ceea ce este un obiect al cunoașterii empirice. În mod evident, relatările lor diferă în puncte interesante, care reflectă resursele conceptuale de care au beneficiat.“65 Dincolo de aceste deosebiri - apreciază Sellars - ambii au dezvoltat o filozofie transcendentală care
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
rațiunea teoretică, sarcina filozofiei este tocmai aceea de a lămuri conceptul obiectului experienței. Atât Kant, cât și Wittgenstein cred că este posibil să se dea o relatare a priori despre ceea ce este un obiect al cunoașterii empirice. În mod evident, relatările lor diferă în puncte interesante, care reflectă resursele conceptuale de care au beneficiat.“65 Dincolo de aceste deosebiri - apreciază Sellars - ambii au dezvoltat o filozofie transcendentală care se detașează, în egală măsură, de raționalismul dogmatic și de empirismul naiv.66 Cititorul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
autorul are pretenția că a dat aici o soluție „definitivă“ problemelor pe care le-a abordat. Nimic din toate acestea nu se poate spune despre însemnările pe care le-a lăsat Wittgenstein în grija moștenitorilor săi testamentari, nici despre alte relatări asupra vederilor sale filozofice. Editorii manuscriselor sale sunt cei care au decis asupra selecției și ordonării însemnărilor pe care le-au publicat. Ce anume ar fi ales Wittgenstein să publice și cum ar fi ordonat el materialul nu știm și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sau fără cultură. Asta nu înseamnă neapărat că un om mare este într-o asemenea epocă mai puțin mare, dar filozofia este redusă astăzi la o chestiune de îndemânare și nimbul filozofiei dispare.“82 Aceste exprimări programatice sunt coroborate de relatări ale unor persoane care i-au fost apropiate lui Wittgenstein. Într-o convorbire din anul 1930, Wittgenstein a răspuns astfel sugestiei lui Drury că gândirea lui a ajuns într-un punct stabil: „Da, am ajuns într-adevăr într-un loc
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
astăzi, filozofia și-a găsit metoda. (Nu există nici o îndoială că a avut în vedere acest lucru atunci când a scris, în Tractatus, că «a rezolvat problemele în mod definitiv».)“84 Exprimări asemănătoare au fost menționate și de George Moore, în relatarea lui cu privire la lecțiile lui Wittgenstein din anul academic 1930-1931. În trecut, spunea Wittgenstein, au existat filozofi mari, de acum înainte vor exista doar filozofi îndemânatici. Ceea ce nu înseamnă că îndemânarea este lipsită de importanță și ușor de dobândit. Cercetarea filozofică
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
își avertiza studenții: „Ceea ce vom spune va fi ușor, dar a recunoaște de ce o spunem va fi foarte greu.“4 Prima impresie a celor care încercau să-l urmărească pe Wittgenstein în acei ani era că ceea ce oferea el reprezenta relatări disparate despre fapte comune. Din multe motive, miza filozofică a descrierilor sale nu era transparentă. Mai întâi, este important să se sublinieze că atunci când preda sau punea pe hârtie însemnări filozofice, Wittgenstein urmărea, înainte de toate, să obțină anumite clarificări pentru
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
nedumerea era folosirea de exemple pitorești care în ele însele erau ușor de înțeles, dar la care miza (the point) urmărită putea scăpa. Era ca și cum ai asculta o parabolă fără să fii în stare să extragi morala ei.“5 O relatare convergentă a fost furnizată de către doi dintre studenții lui Wittgenstein din aceeași perioadă. Ei își aminteau că nouveniții erau uimiți de modul în care preda Wittgenstein filozofia, și anume ca o succesiune de descrieri ale unor situații concrete. Unele din
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
posibile ale expresiilor limbajului ar fi posibilă, iar încercarea de a reglementa folosirea lor prin elaborarea unor definiții și teorii se justifică. Expresiile adevăr și adevărat sunt folosite în limbajul comun în multe feluri. Una dintre aceste folosiri privește descrierile, relatările și istorisirile. Despre ele se spune că sunt adevărate atunci când redau în mod adecvat stările reale care reprezintă obiectul descrierii. Vom spune că o descriere dată de un martor, de un călător, de o iscoadă sau de un prizonier este
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Acceptăm în mod tacit sau afirmăm adesea că propozițiile prin care exprimăm ceea ce simțim reprezintă descrieri. De ce este această impresie înșelătoare? „Descrierea“, în folosirea primară a cuvântului, acea folosire care este ilustrată de jocurile de limbaj ale descrierii, reprezintă o relatare care poate să fie adevărată sau falsă. Ca și toate propozițiile cu pretenții de adevăr, propozițiile care descriu sunt enunțuri ce pot fi confirmate sau infirmate prin raportare la fapte care sunt accesibile examenului public. Orice descriere va putea fi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
o asemenea persoană și s-a exprimat adesea în acest sens. Reproduc aici doar câteva pasaje din însemnări puse pe hârtie în ultima parte a vieții: „Creștinismul nu se întemeiază pe un adevăr istoric; mai curând, el ne oferă o relatare (istorică) și spune: iar acum, crede! Dar nu: crede această relatare cu acel fel de credință ce ține de o relatare istorică, ci mai curând: crede, orice s-ar întâmpla! Iar aceasta o poți face numai ca rezultat al vieții
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Reproduc aici doar câteva pasaje din însemnări puse pe hârtie în ultima parte a vieții: „Creștinismul nu se întemeiază pe un adevăr istoric; mai curând, el ne oferă o relatare (istorică) și spune: iar acum, crede! Dar nu: crede această relatare cu acel fel de credință ce ține de o relatare istorică, ci mai curând: crede, orice s-ar întâmpla! Iar aceasta o poți face numai ca rezultat al vieții trăite.“ (1937) „Mi se pare că o credință religioasă nu poate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în ultima parte a vieții: „Creștinismul nu se întemeiază pe un adevăr istoric; mai curând, el ne oferă o relatare (istorică) și spune: iar acum, crede! Dar nu: crede această relatare cu acel fel de credință ce ține de o relatare istorică, ci mai curând: crede, orice s-ar întâmpla! Iar aceasta o poți face numai ca rezultat al vieții trăite.“ (1937) „Mi se pare că o credință religioasă nu poate fi decât ceva de felul angajării pasionate față de un sistem
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de ruble 1. Oricum, nu s‑ar zice că anonimul din Subterană nu aduce oarecum cu Nikanor Ivanov, corespondentul lui Pușkin. Există în el mult romantism vulgarizat, rezultat, firește, din lecturi, poate și din precedenta sa stare de „visător“. Numai relatarea scrisorii neexpediate către ofițerul cu pricina este un mic tratat de romantism ipocrit. S‑a mai remarcat că semnificația Subteranei dostoievskiene scapă dicționarelor explicative 2. Acest lucru l‑am simțit traducînd Soțul etern, în care unuia dintre eroi i se
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
fond, doar în sensul că îi potențează teribilul rău interior, măcinându-l într-un malaxor nevăzut, dar ale cărui rotițe se fac auzite în permanență. Fiecare dintre cele cinci cicluri ale cărții (și în special Male dicat, Texte poetice și Relatări) conține asemenea pendulări între decorul mai "larg" al străzii provinciale și cel mai strâmt al camerei sărace, între o exterioritate mizerabilă, înșirată în "cârduri de oameni străini", consumați la rându-le de mizeria proprie, și răul interior. Un fel de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pentru Andreea Ioana). Raportul adevărat al lui Liviu Antonesei cu realitatea lumii (inclusiv a lumii textului) este cu totul altul. Oricare dintre principiile aparente după care i se structurează imaginarul poetic și, implicit, oferta sa de lume nu vizează nici relatarea laconică, rece, tip proces-verbal, pe care și-o atribuie la sfârșitul Mitologiei..., nici metaforizarea de grad zero pentru care pare a pleda într-o secvență din Jocul vidului și al înfățișării. "Scriitura albă și ternă" mărturisește, nu-i așa?, "o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de zvonuri informație cu sursa difuza și colectivă al căror rezultat poate fi o amuzantă combinație de imprecizie și de precizie, prin circumscrierea zvonurilor într-un sistem de informații. Abundență de detalii contrastează și compensează caracterul fundamental al zvonului. Stilul relatării faptului cvasisenzațional se caracterizează printr-o pretenție de înnobilare tematica și stilistica. Știrile de senzație sunt un deziderat și convin principiului novator al modernității: "M. La Rouquette racontait une nouvelle histoire sur la belle Clorinde. Elle avait eu, un jour
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
melancolie. L-am revăzut acum cativa ani. Surâsul sau sardonic m-a înspăimântat: Leopardi? Acum sunt adeptul filozofiei pozitive și mă dezbar de leneșa visare și mă cuprinde o mare milă pentru acel creier bolnav.44 Realitatea din culisele acestei relatări romanțate nu invalidează nici recunoașterea, nici emulația de care s-a bucurat romanticul, a cărui opera a fost imitata în numeroase reelaborări și preluări, realizate, trebuie repetat, sub auspiciile diverselor orientări din literatura. De exemplu, poeții maudites din boema italiană
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de "centralitatea" lupului tînăr Fortunado? Posibil, dar, să recunoaștem, prea puțin revelator pentru complexitatea unui autor de talia lui Edgar Allan Poe. Altceva atrage atenția exegetului în dinamica foarte criptică a narațiunii lui Montresor. E vorba despre maniera confesivă a relatării sale. El se adresează cuiva încă de la debutul povestirii. Spune personajul: "Tu, cel ce știi atît de bine natura sufletului meu..." Cine va fi fiind acest ascultător silențios al confesiunii? Din remarca transcendentă a naratorului putem imediat conchide că este
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
spre profilul socio-psihologic al unui psihopat. Cel puțin așa crede și se stăduiește să ne convingă și pe noi naratorul criptic al lui Poe. În ce constă însă acțiunea, remarcabilă prin ingeniozitatea ei? Deși caracterul ambiguu-fabulos al povestirii se opune relatării tradițional-omnisciente, păstrîndu-se mai curînd în aria translucidului narativ, un fir epic minimal poate fi reconstituit din diverse supoziții și sugestii. Personajul, în postură de posibil servitor al unui bătrîn bogat, dezvoltă o fixație neurotică, legată de constituția fizionomică a blîndului
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
edificiu textual, mai ales prin prezența sa în subtitlu ("o povestire de pe Wall Street"). Centrul financiar al lumii capitaliste se manifestă ca nucleu al universului textual. Ultimul se țese în jurul său asemenea plasei în jurul păianjenului. De aceea, putem sesiza în relatarea minuțioasă a naratorului-jurist arta echilibrului inexpugnabil. Avocatul de succes pare să îi înțeleagă importanța vitală, întrucît metaforele sale reprezentaționale se construiesc împrejurul acestui semnificant. De exemplu, biroul unde lucrează este o alegorie a balanței inexplicabile între antinomii. Cei doi funcționari
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
narațiunile lui Ellis și, ca atare, orice eveniment (prezen tat ca "real" în roman) trebuie privit cu circumspecție. Ideea a dus la aprecierea controversatului American Psycho (interzis, în unele țări și chiar în unele state americane, pentru violența sa!) drept relatarea ficțională a unui psihopat captiv în interiorul viziunilor sale morbide (Patrick Bateman, naratorul-protagonist, ne povestește, cu amănunte terifiante, multitudinea de crime săvîrșite într-un fel de transă psihotică; funcționar de bancă în timpul zilei, el devine un Mr.Hyde postmodern noaptea, ucigînd
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
viitor, cînd Chinaski a dobîndit, aproape nesperat, statutul de scriitor publicat și se bucură de o anumită popularitate. Romanul surprinde mai ales relațiile sentimental-sexuale ale protagonistului, încercînd să reactualizeze inadaptarea tinereții într-un cadru narativ și psihologic nou. Hollywood continuă relatarea anilor de glorie ai eroului-autor, insistînd pe contractul de scenarist pe care Chinaski-Bukowski l-a avut cu producători din cinematografie (sugerați, în text, de Jon Pinchot: el îl va contacta pe neobositul "Hank" pentru colaborare). Romanul nu eludează dezamăgirile cauzate
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
perspectiva de abordare este frapant distinctă de la un autor la altul, alternând sensibilitatea și lirismul excesiv cu lipsa oricărei emoții, într-un mesaj transmis pe un ton masculin, rece, în încercarea de obiectivizare mizându-se aproape exacerbat pe autenticitatea actului relatării. Opoziția de stil nu este diferențiată numai de la un autor la altul, ci și în cadrul operei aceluiași autor. Este vorba despre acea revoluționare a limbajului postromantic, despre care vorbește și Ioana Em. Petrescu, în studiul despre modernism postmodernism, când își
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Nichita Stănescu), limbajul simplu, ce implică parodia, umorul (Marin Sorescu), limbajul metaforic (Ana Blandiana), limbajul cu tonalități de imn (Ioan Alexandru). De asemenea, la nivelul prozei, modernismul îi predă neomodernismului câteva principii solide: "...constatăm o mizare exacerbată pe autenticitatea actului relatării, pe transpunerea inovativă a acestuia într-un univers ficțional la a cărui decodificare accesul este, în aparență, restricționat. Originalitatea noilor forme de a realiza actul literar pare să facă apel exclusiv la interioritatea autorului, ignorând factorii extraliterari și propunând o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]