5,212 matches
-
soare, curățenia sacră a condensului matinal fiind starea urmărită de descântece: „Să rămâie curat,/ Luminat,/ Ca argintul strecurat,/ Ca-n ziua maica ce-a fapt,/ Ca steaua din cer,/ Ca roua din pământ”, „El să rămâie curat,/ Luminat/ Ca și roua florilor,/ Ca lacrima ochilor”. Aura sacrală se instituie și datorită ceței, ea anticipând schimbările de statut sau chiar hierofaniile. Și neofitul din colinde trece prin această anticameră a sacrului: „Pe cea luncă mândră-n jos,/ Domnului Domneo!/ Grele neguri s-
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
marcată precis de o apă. Același spațiu caracterizat de vegetal și acvatic îl întâlnim într-un descântec care desface vrăjile de urât: „Plecai în luncî/ Spri Sfânta Duminicî,/ Plecai pi drumu mari/ Spri sfântu soari răsari,/ Pi potecî nicalcatî,/ Pi roua niscuturatî” (Botești - Suceava). Recunoaștem în acest fragment concentrate toate mărcile deja familiare din celelalte specii folclorice: câmpia, ajutorul divinității autohtone, drumul mare al inițierii, direcția solară pe care mai ales defunctul trebuie să pășească, domeniul sacru, neatins și neparcurs, destinat
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
au răpus./ Și vad nu găsea/ Să treacă Cerna,/ El mi se oprea/ Seama ca să-i ia,/ (...) Pe Cerna striga,/ Pe Cerna chema/ S-auză ruga,/ Cerna-l auzea,/ Cerna s-arăta”. Plecarea eroului adaugă forță incursiunii în sens magic. „Roua și ceața” ce însoțesc dimineața de joi (singura zi a săptămânii benefică pentru începutul luptelor arhetipale) dezvăluie în Iovan un călător mitic între nivelurile existențiale, după cum sugerează similitudinea cu drumul „dalbului de pribeag”. În acest context, apa neagră a Cernei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
afectează progresiv rodul, de la extremitate, unde se află culturile de cereale, până în inima gospodăriei, în grădină: „Seară de cu seară,/ Prin verde secară;/ Noaptea miez de noapte,/ Tot prin grâne coapte;/ Mai înspre ziori,/ Prin grădini cu flori;/ Dis-de-dimineață,/ Pe rouă, pe ceață,/ Pe mândra-i verdeață” (Voineasa - Vâlcea). Apropierea de nucleul vieții cotidiene vine odată cu răsăritul, invazia fiind progresivă și iminentă. Efectul poetic este dat de acumularea substantivelor din descriere, coborârea cerbului din munte fiind asemenea unei avalanșe ce înghite
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
familie”, de o intensitate sporită în cazul acestor texte. Important apare decorul în care se găsește turma de ciute: „Pe munți de piatră,/ De piatră crăpată/ (...) Pasc și mi s-adapă,/ Că-i iarba-nverzită,/ Apa limpezită,/ Valea răcorită” (Călărași-București), „Roua ce-a picat/ Ruptu-mi-s-a, faptu-mi-s-a/ Di-un lac iezărel./ Ce-m creștea în el-u?/ Răchită înflorită/ Trestie măruntă.” (PogoneștiVaslui). Este o natură edenică, regenerată, ce amintește de „perfecțiunea începuturilor”, în termenii lui Mircea Eliade, o „amintire imaginară a unui «Paradis
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
măruntă.” (PogoneștiVaslui). Este o natură edenică, regenerată, ce amintește de „perfecțiunea începuturilor”, în termenii lui Mircea Eliade, o „amintire imaginară a unui «Paradis pierdut»”. Eroul descinde în spațiul cu trăsături precosmogonice din speranța „recuperării beatitudinii «începuturilor»”. Apa limpede, răcoarea și roua țin de o dimensiune a purității specifice începutului de lume. Diferența esențială între sacrificiul cerbului și al ciutei rămâne finalitatea vânătorii. Dacă ciutalina dădea spor meșteșugurilor prin împărțirea lor rituală, ciutele creează prin moarte un nou relief, o lume învestită
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
rodniciei ei nu sunt oameni, ci ființe asemănătoare duhurilor”. Moartea temporară a protagonistului unește cele două paliere ale mentalului arhaic și doar punerea lor în relație poate asigura o decodare completă a implicațiilor. Sugestia purității, similară cu cea a elementului rouă, întâlnit, de asemenea, în ambele rituri de trecere, vine din procesul purificării (catharsis) necesare pentru a fi acceptat în noul statut. Dacă cele două determinări cromatice înscriu eroina în mod evident în schema rituală, restul atributelor doar sugerează condiția ei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
o sinteză maximă toate trăsăturile fundamentale ale inițierii feminine: teluric, acvatic (lichidul amniotic al cosmosului), puritate, diafan, fecunditate. Același cadru inițiatic, în contextul recoltării plantelor, apare în balada Fata și cucul I (5): „Foaie izmă creață,/ Joi de dimineață,/ Pe rouă, pe ceață/ Și pe negureață,/ Măre, mi-a plecat/ Și s-a depărtat/ Departe de sat/ Trei surori/ La flori,/ Să se-nflorărească,/ Să sempodobească,/ Ca să-nveselească./ Foaie de năut,/ Dumnezeu n-a vrut,/ Și-a dat ploaie-n vânt/ Și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Să se-nflorărească,/ Să sempodobească,/ Ca să-nveselească./ Foaie de năut,/ Dumnezeu n-a vrut,/ Și-a dat ploaie-n vânt/ Și le-a rătăcit” (Priboieni - Argeș), „Verde dă trei flori,/ Joi, în sârbători,/ Trei surori la flori,/ Joi dă dimineață,/ Pă rouă, pă ceață,/ Iele mi-au plecat// Șî mi-au mânecat/” (CorabiaOlt). Trăsăturile contextului mitic se păstrează, planul teluric și cel ceresc nu se diferențiază, fiind unite de diferitele forme de consistență ale apei începuturilor: rouă, ceață. Culesul florilor în spațiul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
flori,/ Joi dă dimineață,/ Pă rouă, pă ceață,/ Iele mi-au plecat// Șî mi-au mânecat/” (CorabiaOlt). Trăsăturile contextului mitic se păstrează, planul teluric și cel ceresc nu se diferențiază, fiind unite de diferitele forme de consistență ale apei începuturilor: rouă, ceață. Culesul florilor în spațiul sacru, „departe de sat”, va avea o corespondență în microcosmosul vegetal îngrijit de fata de măritat în grădina ei, după cum ne-o arată colindele tip Peștele și mreaja fetei III, 50. Drumul pe firul apei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
colindele tip Leagăn de mătase IV, 80, ca și în cele de mai sus, bourul se dezvăluie drept sursa potopului ciclic: „Su’ poală de măgureli,/ Olerui, domnule!/ Frumos doarme bou negru./ Bou negru se sculară/ Și din coarne flușturară,/ De rouă se scuturară/ Ș-apucară cam la vale,/ Cam la vale, cam la deal./ Rupse malu, rupse dealuri,/ Rupsei grădini îngrădite/ Cu flori dalbempodobite” (Rucăr - Argeș). S-a observat despre acest text că surprinde trezirea din starea de non-manifestare a cornutei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Plecarea lor, similară cu cea a dalbului de pribeag, are și o explicație pragmatică; numeroase plante de leac necesită recoltarea înainte de răsăritul soarelui: „În revărsatu de zori,/ În glasu de cântători,/ Ele mi-a plecat/ Și mi-a mânecat/ Cu roua nescuturată,/ Cu ceața neridicată” (Idem). Asemenea chinuitei nurori a babei Dochia, fecioara de 15 ani dintr-un basm cules de G. Dem. Teodorescu este trimisă după fructe imposibile în timpul calendaristic: „Am o mumă vitregă, care mă bate și mă chinuiește
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
se reiau neschimbate în cadrul aceleiași specii (formulele de incipit și de sfârșit pentru basm, apelativele pentru tinerii colindați) sau trec în alte tipuri de creație literară, fără modificări de formă, constituie niște mărci ale identității artistice. Structuri de tipul Cu roua în picioare,/ Cu ceața-n spinare, regăsită în balade și cântecele ritual-ceremoniale, sau Unde câinii nu latră/ Cocoșii nu cântă, ce apare în descântece, balade fantastice și basme, au, pe lângă valoarea poetică de instaurare a lumii mitice, funcția de marcă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
al obișnuitului răs-: „Un om negru,/ Ponegru,/ Cu topor negru,/ Ponegru,/ Boi negri,/ Ponegri,/ S-o dus în pădurea neagră,/ Poneagrî”. Prefixul negativ are o egală valoare magică, în acceași specie literară: „Spri sfântu soari răsari,/ Pi potecî nicalcatî,/ Pi roua niscuturatî”, „Cu roua nescuturată,/ Cu ceața neridicată”. Definirea apofantică a lumii instaurate prin funcția poetică absolutizată a limbajului deschide o antiteză față de planul uman, în care repetabilitatea gesturilor devine o mecanică rutinantă, și nu o reluare a faptelor zeilor. Orice
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Un om negru,/ Ponegru,/ Cu topor negru,/ Ponegru,/ Boi negri,/ Ponegri,/ S-o dus în pădurea neagră,/ Poneagrî”. Prefixul negativ are o egală valoare magică, în acceași specie literară: „Spri sfântu soari răsari,/ Pi potecî nicalcatî,/ Pi roua niscuturatî”, „Cu roua nescuturată,/ Cu ceața neridicată”. Definirea apofantică a lumii instaurate prin funcția poetică absolutizată a limbajului deschide o antiteză față de planul uman, în care repetabilitatea gesturilor devine o mecanică rutinantă, și nu o reluare a faptelor zeilor. Orice drum urmat în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
oraș cu inimă, singurul pe coasta vestică a Pacificului care posedă ceea ce lipsește altor orașe, poezia unor amintiri seculare, personalitatea vitală pe care timpul o imprimă lucrurilor". Lima, în limbajul poetic, este orașul luminii, al ceței și al stropilor de rouă sau, cum afirma un peruan de geniu, " Dacă Santiago de Chile este forța, Lima este grația". Știam din lecturile mele că mulți scriitori, poeți și artiști latino-americani și nu numai au fost inspirați de frumusețile și istoria multiseculară a acestui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
apărarea ființei naționale. Ci trebuie, de la mic la mare, să înțelegem că scrisul la care am râvnit cu toții, atât de mult, nu este un plug fermecat ce poate ara, ca în poveste, singur. El poate face minuni numai stropit cu roua ostenelii noastre zilnice. Bateți, clopote, sub cerul Căprianei: ne-am regăsit neamurile, binecuvântați-le. Interesantă și plină de tâlc mi s-a părut și tableta fondatorului revistei, redactată cu data de 1 februarie 1989, la Moscova și intitulată " Ora Glasului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
zboară gândul meu departe Purtat de un dor aprig și tăcut Prin vii, grădini, livezi încărcate. Adio, întregului trecut. Mângâia-mă vor amintirile duioase Până mă va ajunge apusul necruțător. Purta mă vor cărările prin câmpiile mânoase În diminețile cu rouă, cântate de ciocârlii în cor. Adio voi ortaci de glie, Cu care împreună făcut- am câmpiile să rodească Părtași la bine și la ananghie, Muncit-am cu spor, n-am așteptat mană cerească. Apoi când veni-va obștescul sfârșit, Așa cum
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
sau în sonetele lui Radu Gyr”. Robert Cahlueanu este, însă și un poet al dragostei de patrie și de patrie mică - Basarabia (volumul - Lacrimi pentru Basarabia, 1995). În poezia sa „transformă duritățile și asprimile în gingășii și frăgezimi, fulgerul în rouă, negurile în zăpezi; gândurile însângerate în gănduri înfiorate și înmiresmate.” Lumea este prezentă într-o nouă viziune: „altădată materiale, grele, apăsătoare, a senzațiilor, sentimentelor, altădată trăite la limita paraxistica a tragicului ”, în cea „a preaplinului sufletesc.” Astfel, în Limite: „La
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
el de la conducerea revistei din cauza divergențelor cu finanțatorul ei - cpt. Dragomir Petrescu. A editat în anul 1980 un singur volum de poezii, intitulat „În brațele stepei și deltei”. Poezia lui este o poezie a stepei și deltei Dunării în care „roua tremura în spic” (stepă) și „stelele cad bulgări în marele NIMIC (deltă)”. Citez: „Zorile sărută orice frunte Cu petalele purpurii, mărunte.” Versurile lui Iacob Slăvov sunt însă fără fior, din care cauza obțin contururi exacte, elastice, ornate, câteodată, cu imagini
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
cum să trăim Sufletul ni-l omorâm! Și nimic mai bun nu-i dăm: Toată ziua ne certăm Pe Iisus Îl Întristăm. El ne dă pace s-avem Dar noi nu știm să-L vedem Ne dă Pacea Cerului Și roua pământului: Ne spune cum să fim Pe străini cum să-i primim, Pe copii să-i educăm Pe Părinți să-i respectăm Ce e bun să adunăm. Dar asta era odată... Azi bunica-i demodată, Nu stă la televizor Nici
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Cluj, Daniela Cornea din Brașov, Viorica Ghenghea din Bârlad, Rodica Bâlea din Baia Mare, Monostor Baki, Zdravko Santrac și Mirko Cirici din Belgrad iar din Reșița, Doru și Gică Bucur, Gustav Hlinka, Vasile Bublea, Doina Marița, Mihai Vintilă și sculptorul Gheorghe Rouă. Trebuie remarcat că, deși Mișu avea deja asociația Arplana și organiza tabere de creație, participa în continuare și la taberele noastre. El nu invita pe nici-unul dintre noi în taberele sale. Atunci când l-am întrebat de ce nu mă invită și
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
revarsă asupra pământului. Soarele, după ce a înveselit alte meleaguri, alte popoare, se ivea acum măreț la orizon într-un noian de raze de care parcă se aprinsese bolta cerului, iar pe firele de iarbă, pe frunzele arborilor străluceau picăturile de rouă ac niște lacrimi de bucurie izvorâte la sosirea marelui împărat al zilei. Cine ar zice însă că în desfătarea pământului se amestecă întotdeauna un strop de durere, că alături de dulcea armonie a păcei stă nedeslipit principiul distrugerei! Astfel, pe suprafața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
eu, tânăr cum eram plin de entuziasm, cu inima mișcată de priveliștea acestei naturi în sărbătoare, simțeam curgându-mi fierbinte sângele prin vine, simțeam în pieptu-mi marea bucurie a vieței. Cine însă se bucura și se răsfăța mai mult în roua dimineței pe întinsele miriști ce răsunau de cântecul pitpalacului, era Milord sau Milordachi, cum îl dezmierdau copiii, copil nebunatic și el, care alerga, sălta, făcea roți în jurul meu, scormolea 152 fiecare tufă, strănuta, iar alerga, iar făcea roți și tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de dânsa, de a-i face cunoștința, de a-i declara dorul ce mă ardea; îmi compuneam chiar fraze anume cum să încep vorba, dar din nenorocire planurile mele de noapte se evaporau a doua zi la ivirea soarelui odată cu roua dimineței. Ceea ce mă paraliza cu deosebire era nesiguranța dacă dânsa împărtășește simțirea mea, căci aș fi preferat de o mie de ori să mor decât să risc a fi respins sau luat în râs de dânsa. Ei bine, așa am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]