7,756 matches
-
fiindcă el nu gândea; ce e rău dacă rămîn? Totul e interesant, de ce n-ași cunoaște o ființă umană ale cărei secrete sânt pasionante, ba chiar găsesc în tine un ecou nebănuit care te fac să simți că nu ești singurul care ai parcurs o odisee și ceea ce auzi face să scadă în tine sentimentul tragicului, prin trezirea copleșitoare a unei solidarități uitate? Dacă o căutaseși chiar și printre indivizi degradați, de ce ai fugi când o găsești, în forma ei cea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
PT. SOL. ORALA 1 1354 W66223001 COMBINATII PULB. PT. SUSP. ORALA CLENSIA FARA CONCENTRAȚIE ADDENDA PHARMACEUTIC A06AD65 PRF CUTIE CU 8 PLICURI (4 PLICURI A (MARI) + 4 PLICURI B (MICI)) DIN HARTIE-AL-PE CARE CONȚIN PULB. PT. SOL. ORALA, CORESP. UNEI SINGURE CURE DE TRATAMENT 1 1355 W66283001 COMBINATII CONC. PT. SOL. PERF. ADDAVEN FARA CONCENTRAȚIE FRESENIUS KABI AB B05XA31 PR CUTIE CU 20 FIOLE DIN POLIPROPILENA X 10 ML CONC. PT. SOL. PERF. 1 1356 W66389001 COMBINATII GRAN. PT. SOL. ORALA
LISTA din 24 februarie 2025 () [Corola-llms4eu/Law/295217]
-
Mă tem de o explozie termonucleară. ― Ei, drăcie. (Gorman se așeză și medită asupra opțiunilor. Hotărârea lui fu simplificată de faptul că nu există decât o posibilitate.) Apone, recuperează încărcătoarele de la toată lumea. Nu se poate trage acolo. Sergentul nu era singurul care auzise ordinul. Infanteriștii se priveau increduli și consternați. ― E țicnit, sau ce are? făcu Wierzbowski strângându-și pușca lângă el, ca pentru a-l sfida pe Gorman să vină să i-o ia. ― Și atunci ce folosim? mormăi Hudson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
putea schimba nimic. Dar Hicks și ceilalți scăpaseră. Își vor termina cercetările și vor pleca până a doua zi. Acesta era planul: studierea rapidă a acestor creaturi, efectuarea unor ultime înregistrări și plecarea în viteza a patra. Spunkmeyer nu era singurul care aștepta cu nerăbdare clipa decolării navetei pentru întâlnirea cu bătrânul Sulaco. Gândurile îi zburară la Bishop. Or fi ameliorat noile modele de sinteți, sau n-o fi de vină decât personalitatea programată a androidului, dar Spunkmeyer îl găsea simpatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
că-mi venea să-i adun și să-i căsătoresc între ei: doamna Pârțac cu domnul Căcană, tovarășa Poponete și tovarășul Flocea, tanti Fufă și nenea Găureanu. O nuntă uriașă, prostească, superbă, cu milioane de invitați doborâți de solemnitatea momentului. Singurii cu care mă înțelegeam rămăseseră prietenii, niște zevzeci parcă scoși din romanele de aventuri interbelice: Mihnea, matematicianul ratat, care putea să-și schimbe culoarea ochilor; Cezar, desenatorul politehnist, bâlbâit și nebun (în timpul meciurilor de fotbal, își părăsea poarta din senin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
eram noi. Nimeni nu se trezise (câțiva naivi își rupseseră entuziaști carnetele de Partid în decembrie, dar acum probabil că regretau), patria ne căra liniștită mai departe pe toți, spre orice-orânduire am fi dorit. S-ar fi zis că rămăsesem singurul care își făcea probleme, puneam întrebări stupide la serviciu și colegii se uitau la mine cu înțelegerea blândă pe care o arăți unui animal bolnav. Câțiva, mai în vârstă, păreau mirați că nu le sunt recunoscător că m-au primit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fond, în care recunoșteam vocea altcuiva. L-am întrebat odată pe Mihnea dacă nu crede că cineva ne omoară lent cu povești, infectându-ne creierul pe-ascuns. Mi-a zâmbit, cum numai prietenii buni știu s-o facă. Nu eram singurii care trăiam la limită, hrănindu-ne din amestecul păstos de minciună, adevăr și invenție. Dacă ai fi urcat într-un „Tarom“ și-ai fi deschis prima valiză, ar fi țâșnit de-acolo o întreagă lume pierdută, cu tot cu colecția ei de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu el: din plictiseală? le plăcuse culoarea? sau doar se bușeau cu el în cap, cum îi găsisem eu la ieșire pe Londra?“ „Bănuiesc că nu ne-ai chemat aici doar ca să ne-arăți tubul. Ce-i înăuntru?“ Nu păream singurul interesat. Cum stătea Mihnea așa, cu brațul în sus, ziceai că-i Statuia Libertății, înconjurată de curioși. Maria se aplecase peste mine, să-l studieze mai bine. Până și Brutus îl adulmeca, tocmai de pe dulap. Poate tubul mirosea totuși a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
niște garoafe albe și roșii. „Ăsta-i tabloul!“, a jubilat Maria. „Care tablou?“, am ridicat puțin tonul, atât cât îmi permitea sala, „Noi ce căutăm, de fapt?“ „Tabloul lui Luchian. Cel care ne interesează!“ „De ce tocmai ăsta?“, am insistat. „E singurul lui tablou pictat prin supraimprimare secundă. Din 1943. Uite!“ Am coborât privirea sub tablou, puțin în stânga. Într-un fel de acvariu metalic, luminos, pluteau niște pete gălbui și cafenii, ca igrasia pe-un perete. „Citește!“, m-a îndemnat Maria. „Imagine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cine vrea să rezolve problema, voluntarii săreau pe capete); Gino se prăbușea din bancă și se plimba printre rânduri cu fața tumefiată; Andrei scrijelea AC/DC, Metallica și Megadeth la perete; Cezar stătea cu spatele la catedră, moțăind sub hainele din cuier. Singurul care-o pățea era Suciu, tocilarul clasei. Suciu lua vitamine pentru creștere: Cavit, glucoză și vitamina B Complex; credea că îi fac creierul mai mare (Mihnea îl convinsese că și sexul). Învârtea pe bancă o linie de plexiglas, cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ai tăi?“, m-a întrebat Maria, zâmbind jucăuș. De parcă n-ar fi bănuit. „Cu furatul.“, am zis. „Și nu sunt băieții mei, sunt ai lui Andrei.“ „Aha. Și cam ce fură?“ „Tot ce le-aduce un ban. Dar nu sunt singurii. Ei doar o fac organizat, și de-aia câștigă mai bine. La noi, se descurcă fiecare cum poate; ăștia lucrează-n echipă. Disciplina sovietică. Moldova și jumătate din Dobrogea e-a lor, nu vine nimeni peste ei.“ „Întrebam și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la borviz și rupea caleașca lângă Mehadia; pe-Odobescu îl apuca foamea în drum spre Snagov; Bălcescu făcea geografie prin pușcării; Ghica trimitea scrisori de la Paris și Londra (ăsta-i un fel de stră-străbunic, așa că trebuie să-l vorbesc de bine!). Singurul mai răsărit era unul, Costache Bălăcescu; dar ăsta nu scria impresii de călătorie, își bătea joc de ele. Și-n plus, n-auzise nimeni de el, așa că n-avea rost nici măcar să-l citesc. Am ajuns în Constanța pe la unsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
le “îndrepte“ pe terenul de fotbal (adică să le atingă sânii, sub pretextul corectării poziției corpului la nu știu ce exercițiu de gimnastică). Nu se supăra nimeni, fetele chicoteau, se simțeau protejate, nu degeaba ora se chema de „educație fizică“. Directorul părea singurul normal. Te închidea cu el în birou la trepte sau la Bac și-ți spunea ce teze să deschizi și nota care trebuia transcrisă pe ele. Pe urmă îți semna aprobarea de concediu. De mine îi plăcea mult de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dacă improviza. „Bidileanu!“, mi-am amintit. „Adresa lui! De-aici îmi suna mie cunoscut cuvântul: bidilov@globalmind.com!“ „Exact. Vecinul tău zgubilitic. Algoritmii mei i-au prins adresa și-au stocat-o într-un fișier.“ „Se pare că nu erai singurul care-l spiona noaptea pe Bidileanu...“, a observat Maria. „De unde știi tu ce făceam eu noaptea?“, am luat-o imediat la rost. Nu-mi plăceau chestiile astea. „Știu, și cu asta, basta. De-aia sunt femeie.“ „O clipă, asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îl îndopa portăreasa cu niște resturi de salam, când am plecat de-acolo) și că avea o urmă vineție pe gât în dimineața aia. Și-apoi, chiar tu ne-ai vorbit de Rapotan și Penciu, malacii din casă...“ „Ăștia sunt singurii care există cu-adevărat. Nu știu dacă chiar te-ai întâlnit cu ei, dar băieții nu te-au luat doar pe tine-n vizor.“ „Sigur există.“, a insistat Maria, „Ne-au urmărit și pe drumul spre mare, abia am scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scriitor român în viață?“, s-a minunat tânărul Lupu. „Ăsta n-aude bine sau ce?“, a mârâit Mihnea. Și-a șters cafeaua din barbă cu dosul palmei, apoi palma de pantalon. Nu rămâneau urme. Înota într-un trening negru, era singurul dintre noi care se schimbase. „E singura soluție. Îl facem pachet, îl băgăm în mașină și-l aducem aici. Până diseară, ne spune toate odele pe care le-a scris și cui le-a dedicat.“ Ne-am apropiat scaunele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
carne fragedă, macră, sleită, se pregătea să-și ia zborul spre orbitele fiecăruia dintre noi, pentru a ne imprima pe vecie cu poftele lui scârboase. Mi-ar fi plăcut să zic asta atunci, i-aș fi uluit pe toți. Rămăsesem singurul din gașcă pe care poza îl lăsa rece. Detașat de situație, mă simțeam mai degrabă îngrijorat, decât atras: dacă ne prindea vreun vecin? Bineînțeles că n-am spus nimic din ce-mi trecea prin minte, ba chiar m-am extaziat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bumbac tetra și m-aș fi ridicat pe vârfuri, s-o prind de poponeț și de capsele jachetei de blugi depeșare. Aș fi încasat și-o scatoalcă, vesel, pervers, ca un frățior mai mic. Golanii și fetele frumoase nu erau singurii cu care te puteai întâlni în zonă. În fiecare dimineață, străzile și aleile din Pajura se trezeau bântuite de niște ființe teribile, cu nume înspăimântător: Riveranii. Scria mare, în semicerc, pe-un panou rotund înfipt în vârful unui stâlp: „Cu excepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ciocanul. Dacă locuiai la patru, rămâneai între etaje: urcai un etaj, maximum două, și se stingea lumina. Butonul fusese reglat la minim. N-apucai nici să respiri, darămite să spui o poveste. Suspecții principali păreau doamna Matei și cu mine (singurii care ne scosesem becurile de la intrare). Tot iarna, ședințele de bloc se mutau la tanti Aldea, de la blocul vecin. Era un moment onorific. Tanti Aldea făcea parte din categoria femeilor cumsecade, în vârstă, îmbrăcate în violet, cu ruj violet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu spuma alb-cafenie de lapte. Când ajungea pe la mijlocul straturilor italienești, Maria pleca să se rujeze sau să-și îndrepte sprâncenele. Venea înapoi cu sfârcurile întărite, le zăream înțepând tricoul alb sau rotunjindu-se prin țesătura mulată a puloverului. Nu eram singurul: odată cu mine, trei sferturi din bărbații din cafenea întorceau capul după ele. N-am vrut niciodată să știu de ce lucrurile se desfășurau așa: să caut sursa disfuncției sau să întrerup jocul înainte ca rolurile să se termine mi-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am încuiat la fel de silențios, în beznă, cu urechea la pândă. Ultimul lucru de care aveam nevoie era să dau nas în nas cu vreun nene în pijama. Am traversat din câțiva pași culoarul, după care am cotit în holul mare, singurul luminat cât de cât. Te dobora o liniște blândă, spitalicească. Nu tresărea un fir de praf, frigul ricoșa fără zgomot pe ciment și pe marmură. Dormeau cu toții: Eminescu, Odobescu și portarul. Nici unul nu m-a observat ieșind din facultate. Afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ușor, dar nici atunci nu respirai liniștit. Dacă spuneai ce nu trebuie cui nu trebuie, plecai cu duba de la serviciu și nu mai ajungeai acasă decât peste două luni.“ „Corect.“, am admis. „Dar care-i legătura cu Maurer?“ „Maurer era singurul, repet, singurul care dirija relațiile culturale și economice cu francezii. Dej îi dăduse mână liberă, pe la spatele rușilor.“ „Asta nu-l împiedica, tot pe la spatele rușilor, să bage câteva milioane de români la închisoare. Ce-i drept, nu plecai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nici atunci nu respirai liniștit. Dacă spuneai ce nu trebuie cui nu trebuie, plecai cu duba de la serviciu și nu mai ajungeai acasă decât peste două luni.“ „Corect.“, am admis. „Dar care-i legătura cu Maurer?“ „Maurer era singurul, repet, singurul care dirija relațiile culturale și economice cu francezii. Dej îi dăduse mână liberă, pe la spatele rușilor.“ „Asta nu-l împiedica, tot pe la spatele rușilor, să bage câteva milioane de români la închisoare. Ce-i drept, nu plecai în excursie-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Mihnea, toată povestea? Cine erau, de fapt, clismaticii? Și, mai ales, fusese Maurer un Economist al Minții? Coincidențele păreau prea mari; accidentul de la Covasna: 1972, numărul Pif-ului: 172, anul apariției: 1972, numărul său de pagini: 72. Exemplarul inginerului Grosescu era singurul care avea 72 de pagini, într-o perioadă în care toate Pif-urile ieșeau din tipografie pe 76 de pagini; de-aia-l și căutam. Iar în coincidențe nu mai credeam de mult. Am început să potrivesc informațiile, numele și anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Times”, la 12 decembrie 1936, apăreau zvonuri potrivit cărora România ar intenționa să întrerupă relațiile diplomatice cu Uniunea Sovietică 193. La 6 septembrie 1936, ziarele americane susțineau că: “Fără Titulescu, România încetează a mai fi“. Acestea îl considerau pe Titulescu singurul mare diplomat al României și unul dintre cei mai buni ai lumii, un om al păcii, un mare democrat 194. “New York Herald Tribune”, în ediția de la 4 octombrie 1936, scria că Titulescu “a fost mintea călăuzitoare și inima înflăcărată, cel
Nicolae Titulescu Idei și acțiuni diplomatice. by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1603_a_2957]