5,679 matches
-
suportând atâtea deșeuri, până la urmă ar face cauciucuri mai bune. Dar șefii stând la căldură, în birouri, cauciucurile sunt transportate de un muncitor la fabrică, acolo se face un fel de expertiză, se admite 2-3%, iar restul se aruncă în spinarea șoferului, spunând că au fost prost exploatate. Ba că a avut aer prea mult sau că a avut aer prea puțin sau că a dat cu cauciucul într un corp tare. Nimeni nu controlează, ci i se fac note de
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
pensiile invalizilor de război timp de 15-20 de ani, mulți dintre ei nu au putut nici până astăzi să-și recupereze pensia. Partidul nu a găsit altă sursă din care să refacă țara după distrugerile făcute de război decât pe spinarea invalizilor de război. Trist! Pentru ce, domnule Ceaușescu? Credeți că istoria s-a oprit aici și acum, odată cu stăpânirea vremelnică și totalitară? Dacă aceasta vă este convingerea, atunci vă înșelați. S-ar putea însă întâmpla ca, atâta timp cât trăiți dvs., să
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
În care abia dacă Îi știam numele: „Cu o voce șoptită, de parcă nu s-ar Încumeta să-și spună răspicat părerea”, se strecura pe ușă, spune dl Campus, „cu pași șovăielnici, târând puțin piciorul beteag. Siluetă de adolescent firav, cu spinarea puțin Încovoiată și cu un umăr mai Înălțat decât celălalt”. Sub Înfățișarea vulnerată, evazivă pe care martorul o consideră, nu fără temei, probabil, „În parte naturală și În parte arborată conștient ca o mască” vuia o personalitate de extremă inteligență
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Luceafărul, Flacăra. Lătratul național-stalinist avea drept scop nu doar să compromită și să amuțească o voce care se separa de cor, ci să silească alogenul a-și da, În sfârșit, seama că a venit momentul să-și ia traista În spinare. În 1982, nu știam că până la urmă „va veni o seară” și voi pleca și eu, cum scria Fundoianu, nici că voi ajunge cândva la Bard College, coleg cu cea care scrisese peste ocean memorabila frază despre o lume pe
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
iulie 1938, avea să scrie: „În dimineața de 31 mai, anul acesta, a murit la Roman, În vârstă de 29 de ani, după o viață trăită În spitale și sanatorii, cu amândouă picioarele Îndoite și anchilozate de la genunchi, cu șira spinării distrusă de tuberculoză, cu Întreg trupul ciuruit de abcese și fistule, cu doi ochi mari, puțin sticloși, dilatați de lunga lor insomnie, scriitorul M. Blecher. El lasă În urma lui două cărți tipărite, care - nu am nici o Îndoială - Îi vor păstra
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
că-ți poți croi drum printre ele dacă vrei. Am văzut pe câmp cuiburi de păsărele care semănau cu privighetorile. Se înălțau la cer în căutare de mâncare și apoi se întorceau la locurile lor. Animalele înaintau încet, gâturile și spinările lor înotând pur și simplu în acea mare de iarbă. Căutau cu siguranță muguri proaspeți. Mergând de-a lungul Zidului spre sud, am dat peste ceea ce părea să fi fost odată cazarma. Erau clădiri simple cu un etaj, grupate câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și lapte pentru micul dejun, studenți care se distraseră toată noaptea și li se făcuse foame. O tânără își alegea hârtie igienică, un om de afaceri, trei tipuri de ziare. Doi bărbați între două vârste, cu echipament de golf în spinare, au cumpărat o sticlă mică de whisky. Dacă stau și mă gândesc bine, eu eram între două vârste. Ei arătau mai tineri, îmbrăcați în hainele lor caraghioase. Îmi părea bine că mi-am dat întâlnire cu ea la supermarket. Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din fața mea. Pitic a apărut și el imediat și s-a așezat pe scaun. Matahală și-a rezemat fundul de marginea chiuvetei și și-a încrucișat brațele. Erau mai mari decât niște coapse normale. Privirile și le-a ațintit pe spinarea mea, undeva deasupra rinichilor. Mă ardeau pur și simplu. Ar fi trebuit s-o întind atunci când am mai putut. Doar avusesem scara din balcon la îndemână. N-aveam cum să le fac față ăstora. Pitic nici nu s-a sinchisit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și mi-a mângâiat urechea. Stai liniștit. N-ai nici un motiv de îngrijorare. Sunt lângă tine, zise ea. — Îți mulțumesc. Am intrat în parcarea clădirii în care se afla biroul bunicului ei. În clipa în care am luat rucsacul în spinare, am simțit cum îmi pulsa rana. Este doar o durere. O să treacă precum ploaia, mi-am zis eu. Mi-am adunat ultima fărâmă de mândrie și mi-am alungat durerea din minte. Am pornit repede după fată. La intrarea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și șase de ore, lumea se sfârșește. Probabil. — Ce facem acum? întrebă fata. Am găsit niște calmante într-o trusă de prim-ajutor împrăștiată pe jos și am înghițit câteva cu apă din termos. Mi-am aruncat apoi rucsacul în spinare. — N-avem de ales. Trebuie să ajungem la laboratorul subteran, am zis. 20 La capătul lumii Moartea animalelor Câteva animale bătrâne pieriseră deja. După prima noapte de ger, au fost găsite moarte în zăpada care se așternuse cam de cinci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
celui de sud erau complet albe. Doar câte-un colț de stâncă mai altera puțin peisajul. Animalele dormeau sub turn, ca de obicei. Vârâte unele în altele, cu picioarele strânse sub ele. Doar coarnele albe erau îndreptate în sus. Pe spinările lor, zăpada apăsa greu, dar nu păreau să se sinchisească. Își vedeau de somn de parcă numai după așa ceva tânjeau. Norii au început să se disperseze și zăpada sclipea în lumina soarelui. Am rămas în picioare, în turn, și am privit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
kaki pe care i-o pregătisem eu. Și-a încălțat tenișii. — Mai bine te-ai schimba și tu. Dacă nu suntem îmbrăcați adecvat, nu ne putem mișca repede, zise ea. Am procedat ca atare și mi-am luat rucsacul în spinare. M-am uitat la ceas. Era aproape douăsprezece și jumătate. Fata s-a dus în cealaltă cameră, a deschis dulapul din perete, a aruncat umerașele și a apucat cu ambele mâini bara din oțel inoxidabil de care fuseseră agățate acestea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
meu, ai fi dormit acolo pe vecie. — Pe vecie? — Da, bineînțeles, zise ea fără să-mi explice mai multe. Ai pus o funie în rucsac, nu? întrebă ea. — Una de vreo cinci metri. — Dă-mi-o! Am luat rucsacul din spinare și am scotocit printre lucrurile din el. A legat un capăt al funiei de cureaua pantalonilor mei, iar celălalt l-a înfășurat în jurul taliei sale. — Cred că așa e mai bine. N-o mai luăm razna. — Dacă nu cumva adormim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Da, am văzut. Și eu mă consider rezistent. Cred că ei nu s-au așteptat la așa ceva. — Hai să mergem! Ne așteaptă bunicul. Vrea să stea de vorbă cu tine. — Și eu cu el. Mi-am pus iar rucsacul în spinare și am pornit după ea spre altar. Am constatat că acesta nu era decât o deschizătură rotundă în stâncă. Era ca o încăpere mare, luminată cu o lampă alimentată cu gaz de la butelie, așezată într-o nișă. Lumina era gălbuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
altele care se îndreptau spre Poartă și erau ale Paznicului. Se distingeau și urmele căruței. Mi-am luat Umbra în cârcă. Slăbise și era ușoară, dar tot nu mi se părea simplu să traversez dealul cu o asemenea greutate în spinare. Ca să nu mai spun că mă obișnuisem să trăiesc fără ea și nu-mi dădeam seama dacă o mai suportam sau nu. — E destul de departe până la lacul de sud, am zis. Trebuie să traversăm versantul de est al dealului de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
curgea pe frunte. — Urmele ne dau de gol, spuse Umbra privind în spate. Mi-l și imaginam pe Paznic alergând prin zăpadă ca un diavol. Fără nici un efort. Era mult mai solid decât mine, și n-avea nici greutate în spinare. Trebuia neapărat să înaintăm cât puteam de mult înainte ca el să descopere că noi am întins-o. Dacă nu scăpam de el, era vai de capul nostru! Mi-am amintit că fata mă aștepta în fața sobei din bibliotecă. Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de buci să clameze în gura mare ceva despre Piața Unirii . Pag. 132 , 140 - Casian Maria Spiridon : “Pe 18 decembrie a fost luat din nou , pe la zece dimineața . Iar interogatorii , iar declarații . A luat prima bătaie . La tălpi și pe spinare cu bastoanele . A doua zi a fost arestat . A fost îmbrăcat în zeghe și i s-a dat numărul 31, (așa , fără o sentință juridiară, domnule Spiridon? Ne credeți copii?) . De-acum numărul 31 avea o viață simplă de tot
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
Ne credeți copii?) . De-acum numărul 31 avea o viață simplă de tot : dădea o declarație în prima repriză . In a doua repriză era bătut în mod barbar . Unul îi dădea bastoane la tălpi , altul îl pocnea cu bastonul pe spinare , iar după aceea îi TRĂGEAU PUMNI ÎN CHELIE. (Sensibila praznaglavă !) (Încântător , absolut încântător , fascinant ! O revărsare agreabilă de poezie existențială, dacă nu cumva ne găsim în fața unui caz de mazochism temperamental) După o scurtă repriză de odihnă (anchetatorilor, desigur) meciul
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
obosea , îl auzeam cum GÂFÂIE . Am obiceiul când mă doare ceva , (presupun, o înțepătură de țânțar , n.n.) NU SCOT NICI UN SUNET SĂ NU URLU . Mă bătea și eu nu spuneam nimic, îmi mai scăpa bastonul peste picioare , peste fese , pe spinare . Se mai odihnea și iar, de la capăt! IN PAUZE DISCUTAM DESTUL DE INTELIGENT CU TOVARĂȘUL. N.n. - For-mi-da-bil !!. Un personaj tumefiat, poate și umectat fiziologic, își invită gâdele la un dialog : victima conciliantă, torționarul gâfâind . Impresionant! Avea doctoratul în drept, căpitanul Lazăr
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
în intervalul 1938-1942. În 1943 îi apare placheta Poeme pentru cruciați, rezultat al experienței de pe frontul românesc din Crimeea, poetul luând parte la luptele de la Sevastopol. Cel care visase europenizarea Asiei văzuse cu ochii lui cum „vin cu Uralii în spinare: Asiile!” După evenimentele din august 1944, G., deși rechemat în țară, alege exilul și rămâne în Italia. Lucrează ca jurnalist la „Il Giornale d’Italia”, „L’Osservatore romano”, „Il Quotidiano” ș.a., devenind și colaborator permanent, din 1945 și până în 1950
GREGORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287352_a_288681]
-
unui discurs liric succint, care sugrumă adesea pretenția de a comunica ceva, descompunându-se într-o expresie albă. Modelul bacovian reprezintă nu numai din punct de vedere tematic o referință rezonabilă: „Aici, ploaia e un drum/ Tunel/ De obraji șiroitori/ Spinări murdare/ Ies aburi din cai.../ Și mă gândesc la orașe,/ Mi le-nchipui sub apă,/ Eterne, scufundate,/ Femei cu dinți albaștri/ Încremenite-n seară”. Altfel, puncțiile succesive în corpul imaginilor pe care poemele le capturează ca într-un insectar nu
CIACHIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286221_a_287550]
-
tonalitate adecvată subiectelor și cu o imprevizibilă fantezie, prozele sale prezintă - după cum o sugerează chiar titlurile - legenda Căii Robilor, a păianjenului, a fiului de împărat transformat în floare albastră (Domnul codrilor), a melcului leneș, pedepsit să-și poarte casa în spinare (De lene...), a florilor (Zorelele) ș.a. În 1962 a publicat, la Madrid, lucrarea de istorie contemporană Le Partage de l’Europe, în care analizează cu obiectivitate acordurile secrete dintre Stalin, Roosevelt și Churchill, de la Ialta, Teheran și Moscova, în urma cărora
CIOTORI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286271_a_287600]
-
măsura trupului. Crocodilul e singurul animal care nu are limbă și care nu-și mișcă falca de jos, ci, dimpotrivă, este singurul animal care-și aduce falca de sus spre cea de jos. Are și gheare foarte puternice, iar pe spinare o piele cu solzi de nestrăpuns. Orb în apă, în aer are vederea foarte ageră"1. Despre cultul pe care egiptenii i-l dedicau acestui animal scrie și Diodor din Sicilia, în a sa Bibliotecă istorică (I, LXXXIX), fără a
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
acestui aspect letal: crocodilul înghite, de cele mai multe ori, un biet om. Proporțiile sunt mereu în favoarea sa, după cum și înfățișarea pare a împrumuta, adesea, aspecte ale marilor fiare terestre: într-un rând, reptila pare un fel de urs cu țepi pe spinare și cu un bot imens, în care își cară, firește, victima 4. El reprezintă, prin excelență, pericolul ori, din perspectivă creștină, diavolul. De altfel, adesea, în iconografia creștină 5, iadul este reprezentat ca o imensă gură căscată, care îi înghite
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
a respecta întru totul o caracteristică pe care am întâlnit-o pomenită doar în enciclopedia lui Seneca, Naturales quaestiones (IV, 2, 14): descriind lupta din Nil dintre crocodili și delfini, care le-ar sfâșia abdomenul moale cu oasele ieșite din spinarea lor (rivalitate care există, încă de la Plinius, în multe bestiare) și notând că singura scăpare a reptilelor este fuga, autorul reține ca o trăsătură a crocodilului curajul împotriva celor lași și ezitarea în fața celor care îl înfruntă fățiș: "Acest animal
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]