6,757 matches
-
ce sunt? Bătrânului Îi scăpă un fel de râgâit mirosind acru a tutun și arak, Întoarse palmele, care erau bătătorite ca ale unui zugrav, și le așeză pe genunchi, simple și goale. Doar inelul de pe deget licări o clipă, apoi strălucirea lui se stinse. Mesteca ceva? Zâmbea? Ațipise? Fima renunță la Întrebare. Scuzându-se, se Întoarse la ale lui. Nu În grabă, nu cu pași mari și totuși ca un om care fuge de ceva și știe că fuga e inutilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ca să nu se complice. Nemaiavând pe cine să sune, Fima mai stătu câteva clipe În bucătărie, strânse una câte una de pe masă firimiturile rămase de la micul dejun, ca să păstreze curățenia pe care izbutise s-o facă noaptea trecută, și admiră strălucirea ceainicului celui nou. Puțină voință, Își zise, puțină pasiune, puțină consecvență, nu e chiar atât de greu să Începi un capitol nou. Ajungând la concluzia asta, o sună pe Yael. Se ruga să-i răspundă ea și nu Ted. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
focul pe toți goyii 1. Toți sunt răi. Toți ne urăsc. Luminițe ciudate sclipeau pe asfaltul ud. Între clădirile Întunecate plutea o ceață joasă. Când lumina galbenă a semaforului căzu asupra norilor denși de ceață, le dădu un fel de strălucire palidă, fantomatică. Fima Își spuse: Asta trebuie să fie ceea ce era numit În scrierile mistice „o lucire din altă lume“. Expresia aramaică antică Îl Înfioră brusc. Ca și când cuvintele Însele ar fi venit de acolo, din alte lumi. Nu trecea nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
numit În scrierile mistice „o lucire din altă lume“. Expresia aramaică antică Îl Înfioră brusc. Ca și când cuvintele Însele ar fi venit de acolo, din alte lumi. Nu trecea nici o mașină. Nici o lumină nu se zărea la ferestrele caselor. Asfaltul pustiu, strălucirea felinarelor, umbrele negre ale pinilor Învăluiți În ploaie de parcă porțile ar fi fost Încuiate pentru totdeauna treziră În Fima o spaimă vagă. De parcă propria sa viață se scurgea aici, sub ochii săi, În ceață și În ger. De parcă cineva agoniza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Fima Își aminti de moartea ciudată a lui Troțki. Intră În bucătărie să bea un pahar cu apă Înainte de culcare și verifică dulăpiorul cu găleata de gunoi de sub chiuvetă, ca să vadă dacă nu mai apăruseră și alte cadavre. Apoi, văzând strălucirea de aluminiu a ceainicului celui nou, se răzgândi și se hotărî să-și facă un ceai. Până să fiarbă apa, Înfulecă pe nerăsuflate trei sau patru felii groase de pâine neagră cu gem. Și simți imediat nevoia să mestece o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ci În viziunea sa, spre dimineață. Dar nu vedea nici o deosebire. Am vești bune, spuse. Cercelul tău e aici. L-am găsit În fotoliul pe care stai chiar acum. Uite ce nătărău sunt: cum am deschis ochii dimineață, În primele străluciri ale zorilor, am crezut că e un licurici care a uitat să se stingă. Prinse curaj și adăugă: —Vezi Însă că sunt un șantajist. N-am să ți-l dau Înapoi gratis. Annette izbucni În râs. Nu Încetă să râdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
fetițe din Orientul Îndepărtat, și șopti: — Hai s-o facem acum. În mai puțin de o oră trebuie să fiu Înapoi la birou. În drum spre pat, Fima se bucură că Nina era mioapă, fiindcă prinse cu coada ochiului o strălucire fugară În scrumiera În care ea stinsese țigara și ghici că era cercelul pierdut de Annette. Nina trase perdeaua, rulă cuvertura, Îndreptă pernele și Își scoase ochelarii. Mișcările Îi erau sigure și precise, de parcă se pregătea să fie examinată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În cercuri. Începem cu o cană și sfârșim În general Într-un butoi. Ne lovim unul de celălalt fără să știm și ne pierdem unii de alții În Întuneric, fără să vedem nimic mai mult decât o licărire Îndepărtată de strălucire divină. Fima aproape că se lăsă ispitit s-o Întrebe pe patroană cine era domnul din spate și de când stătea acolo, pierzând timpul, irosindu-și comorile vieții lângă masa acoperită cu mușama În carouri verzi și albe. Până la urmă hotărî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
un șir de furnici pe terasă, jocul luminii prin văi și munți, paloarea lunii și aura ce o Înconjoară, pânzele de păianjen pline de stropi de rouă spre dimineață, miracolele respirației și vorbirii, licăririle asfințitului, apa care fierbe sau Îngheață, strălucirea amiezii Într-un ciob de sticlă, atâtea emoții primare, pe care le-am avut și pe care le-am pierdut. Nu se vor mai Întoarce. Sau mai rău, vor reveni rareori și vor licări În depărtare, dar emoția primară din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și va Închide mai bine geamul din bucătărie. La Întoarcere va aduce pe o tavă două pahare cu ceai cu lămâie și o farfurie cu portocale curățate. O lampă de perete mică va revărsa peste amândoi un cerc maroniu-roșcat, de strălucire domestică. Fima se cutremură În Întuneric, căci În afara durerii și a dorului de Yael, imaginile acestea Îi treziră o senzație ciudată de dor de el Însuși: de parcă una din ferestrele luminate ascundea Îndărătul ei un alt Fima, real, nu gras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
care Îi culeseseră Împreună din vadi. Și unde era zăpada de noaptea trecută? Parcă n-ar fi existat niciodată. Dispăruse fără urmă. Dar dealurile golașe din sudul Ierusalimului păreau purificate, ca spălate de râuri albastre, lăsând aproape să se vadă strălucirea argintie de pe partea de dedesubt a frunzelor măslinilor din depărtare, pe crestele de la Beit Jalla. Lumina era rece și tăioasă, limpede, transparentă cum e cristalul, o lumină care probabil a fost revărsată asupra noastră ca un avans al zilelor Îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mai ascultă? Oare Înălțimea Sa zâmbește? Expresiile aramaice antice precum „zilele de demult“, „de pe altă lume“ și „partea ascunsă“ Îi umplură lui Fima sufletul de mister și venerație. Se Întrebă pentru o clipă dacă lumina și noroiul, licuricii, migdalul și strălucirea cerului, deșertul care se Întindea spre răsărit de aici până În Mesopotamia și de la sud de Bab-el-Mandeb până la capătul Peninsulei Arabice, și bineînțeles locuința sa neîngrijită și trupul lui care Îmbătrânea și chiar telefonul stricat nu erau toate decât forme diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
a fost condamnată să se fărâmițeze În nenumărate Întruchipări imperfecte, efemere, cu toate că ea e perfectă, veșnică și unică. Numai Într-o asemenea dimineață de iarnă, cu acest voal nupțial de lumină transparentă, la care se referea probabil expresia aramaică străveche „strălucire divină“, numai atunci se Întoarce pe pământ și se arată ochilor tăi care știu să vadă, bucuria primei atingeri. Totul revine la starea sa de puritate. Totul e ca În ziua creației. Într-o clipă dispare de pretutindeni vălul permanent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
acela care era dispus să facă pace cu Arafat nu trebuia să-i excomunice pe propriii săi oponenți politici. Deși ar fi avut argumente pentru ambele alternative. Dar nu găsi În suflet nici ură, nici mânie, iar Ierusalimul, poate din cauza strălucirii intense a luminii, părea În această dimineață un loc În care cu toții trebuie să respectăm diferențele de opinii dintre noi, drept pentru care băgă mâna În buzunar și găsi fără greutate trei monede de câte un șekel, cu siguranță restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
sufletul fiecărui evreu strălucește precum lumina cerească. Dar uneori, spre regretul nostru, se Întâmplă ca din pricina necazurilor, din pricina gunoaielor pe care viața În lumea asta de jos le aruncă permanent asupra noastră, să se depună, cum ar veni, murdăria peste strălucirea cerească din suflet. Ce face un om când motorul mașinii sale se umple de murdărie? Îl curăță. Asta e o alegorie pentru murdăria din suflet. Obligația de a-ți pune filactere curăță murdăria asta Într-o clipă. Și Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În bucătărie să pregătesc ceva de băut pentru toată lumea. Cine ce vrea să bea? Vrea cineva o omletă? Sau o felie de pâine cu ceva? Țvi zise șovăitor: — Și era un bărbat atât de robust. Plin de energie. Cu o strălucire caldă În ochi. Cu o poftă de viață uriașă, de mâncare bună, afaceri, femei, politică, de toate. Nu de mult a venit pe neașteptate la mine la birou, pe Muntele Scopus, ca să-mi țină o prelegere furtunoasă despre faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pur și simplu zăpadă, adâncă până la genunchi și împinsă cu plugul în movile sticloase la marginea străzilor. Aerul era înghețat și translucid, se izbea de haine, avea o luminozitate ce trecea abia înspre margini într-o ceață moale, acoperind cerul. Strălucirea orbitoare a zăpezii era necruțătoare și hotărâtă să dea totul la iveală, tot ce nu se voia văzut și, în consecință, trebuia ascuns. Faptul că această casă era prost construită, că înseși cărămizile deveneau vizibile ca niște contururi ușoare de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cu ale cărei porțelanuri, argintării și cristale noi, copiii, fuseserăm avertizați să ne purtăm „manierat“. Tante Berthe era de o eleganță care amintea de doamnele de la Curte, pictate pe paravanele chinezești, și și-a păstrat de-a lungul anilor acea strălucire și lascivitate mătăsoasă care o făceau neobișnuit de atrăgătoare, fapt pentru care i se treceau cu vederea spleen-urile tot mai frecvente. Ea era Berthe, cea mai prețioasă figurină a lui Onkel Rodolph, care în chip miraculos devenise, în bucătăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ca un tunet îndepărtat. Se scula devreme, când se crăpa de ziuă, ceața mai atârna încă cenușie și rece pe coastele muntelui, până când soarele suia pe spinarea masivului și valea apărea ca într-un spectacol, de fiecare dată tulburător în strălucirea lui, ștergând griul de pe stânci și păduri, făcând verdele brazilor, povârnișurile carstice, limbile de gheață și zăpadă să se umple de lumină, de parcă ar fi fost aprinsă o lampă uriașă. Ne-am pus rucsacurile în spinare, am urcat muntele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ajunseserăm bine acasă, când tata îl numea pe Onkel Ralph „un tip dat dracului“; se și vedea prins într-un carusel de sentimente luminoase și în centrul lor vedea aparatul negru în mâinile lui; datorită acestui aparat, viața căpăta o strălucire nouă. Și tata nu mai putea să treacă prin fața unui magazin foto fără să se oprească să studieze exponatele și să cerceteze cu atenție noile modele din vitrină. Îi trebuia un „aparat potrivit“, adică nu cel pe care îl avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
care îl avea deja, deși Rollyflex era o cameră excelentă. Dar formatul i se părea demodat, era prea mare, prea greu și nici nu reușea performanța unei camere foto mici de buzunar: să transforme cotidianul banal în poze de o strălucire neverosimilă. A durat săptămâni de zile în care am așteptat răbdători până ce tata s-a săturat să privească vitrinele magazinelor foto. Atunci, în caruselul amețitor de sentimente, centrul acela negru a căpătat, în sfârșit, un nume: HASSELBLATT. Și mama a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Și tata se oprea iar în fața magazinelor foto, iar mama și noi, copiii, așteptam până se sătura de privit și, treptat, treptat - contemplând cele mai noi modele - începea să regăsească universul luminos al imaginilor care-l umpleau din nou cu strălucirea lor. Cu o LEICA - tata era sigur de asta - avea în sfârșit să-și facă viața mai senină și transparentă ca un cristal. Așa cum i se întâmpla tatei cu Hasselblatt și cu Leica, la fel pățeam și eu cu numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
a unei suprafețe mai întunecate. Pe urmă se luminau mai întâi câteva, apoi șiruri întregi de dreptunghiuri, strada rămânea pustie și în noapte licăreau lumini stinghere ca niște înțepături de ac din depărtare. Albul, care fusese ziua întreagă de o strălucire orbitoare, acoperind netezimile coastelor muntoase, acum se întinsese ca o pânză apretată pe mese, unde oamenii se întâlneau sub lustrele restaurantului, domnii în costume de culoare închisă, doamnele în rochii de seară, cu scânteieri discrete pe mâini și în decolteu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
nu se potriveau și am văzut asta din prima clipă - dar am văzut și că în ușa dinspre cameră se sprijinea de tocul de lemn mama lui Armin, o femeie cu păr de culoare închisă. În ochii ei licărea o strălucire de admirație, pe care ne-o adresa nouă, lui Armin și mie, care încercam, stând la masa aceea, să facem tot ce voia reporterul cu camera, cu o strălucire pe care n-o mai văzusem până atunci în ochi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
femeie cu păr de culoare închisă. În ochii ei licărea o strălucire de admirație, pe care ne-o adresa nouă, lui Armin și mie, care încercam, stând la masa aceea, să facem tot ce voia reporterul cu camera, cu o strălucire pe care n-o mai văzusem până atunci în ochi și care se stinse când bărbatul spuse: Asta a fost tot! Adunase destul material, articolul avea să-l trimită mai târziu. Și din nou m-am cocoțat pe șaua din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]