4,887 matches
-
Înconjura lucrul pe care Îl arăta hierofantul: un spic tăiat. Chiar dacă acesta este sau nu „adevăratul” secret de la Eleusis, el exprimă legătura misteriilor cu fertilitatea pământului și cu introducerea culturii cerealelor; o legătură care și-ar putea avea rădăcinile În străvechi rituri de fertilitate din epoca neolitică. În orice caz, datorită strânsului raport cauză-efect Între introducerea culturii de cereale și Începutul civilizației omenești așa cum era el recunoscut de greci, misteriile acționau sub semnul unui proces global de transformare culturală petrecută În timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acest strat mai vechi al religiei etrusce, un rol fundamental le era atribuit forțelor elementare ale naturii, stabilite În cer, În pământ și dincolo de mormânt, care nu erau antropomorfizate și aveau aspect terifiant, adesea ambiguu În conotația lor sexuală: această străveche ambiguitate divină, de sex ca și de manifestare „concretă”, se va păstra pentru mult timp, nu numai În cercul „demonilor” care, În perioada istorică, alcătuiesc alaiul principalelor divinități etrusce, ci chiar În deus Etruriae princeps, acel Velqumnaxe "Velèumna"-Vortumnusxe "Vortumnus
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
anticii Îi asociau numele cu lancea și care avea evidente conotații infernale. Și astfel, lapis manalis și mundus din religia romană, foramina, „găuri” care pun În legătură lumea infernală și pe cea a oamenilor, au fără Îndoială aceleași rădăcini comune străvechi și lingvistice cu cele ale credințelor etrusce analoage; tot paralel cu latinul genius pare să fie etruscul Farqanxe "Farèan", ipostază a capacității generative a străbunului nobiliar și a lui pater familias. Cu toate acestea, și În acest caz elenizarea a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fost reconstruite printr-o amplă activitate de cercetare. Cu acest episod, Varro ajunge până În vremea sa. c) Istoricizarea temei „religiei” se exprimă prin confruntarea „odinioară/acum” sau „cei din vechime/noi astăzi” 1. Varro se simte membru al unui „popor străvechi” (I fr. 12). Folosindu-se de etimologie, el găsește originea terenurilor (cf. Varro, De lingua latina, 7, 45). Schimbările suferite de limba latină i-au ascuns sensul adevărat (I fr. 66): Cei din vechime numeau altarele asas, dar apoi, după ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
numelor lui Osirisxe "Osiris" și Apis, taurul sacru de la Memphis) și În afirmația lui Tacit conform căreia, Încă dinaintea construirii marelui Serapeum În Alexandria, ridicat de Ptolomeu I În cartierul Racotis, acolo exista deja „un mic templu consacrat din vremuri străvechi lui Serapis și zeiței Isisxe "Isis"”. Un ultim element al tabloului este furnizat de Plutarh atunci când, propunând o etimologie ulterioară, conform obiceiului antic de a căuta În etimoane semnificația realităților corespondente, afirmă că numele lui Serapis derivă din verbele grecești
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În cercul inițiaților, celebrat În interiorul Întunecoaselor spèlea („grote”) care sunt totuși un simbol al vastului cosmos, mitraismul se dovedește, În chiar structura sa misterică, rod unic al unei originale creații religioase elenistice, În stare să contopească În unitate elemente ale străvechii tradiții iranice și aporturi anatoliene și grecești, propunând o ideologie complexă de inspirație cosmozofică și, totodată, o etică severă de angajament activ În viața socială, după exemplul „zeului neînvins” titular al misteriilor (Bianchi, 1979; Bianchi-Vermaseren, 1982). Dacă marile tradiții religioase
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ranchiună personală, Îi datorăm, odată cu descrierea aventurii umane și religioase a „falsului profet” Alexandru, un fragment de o extraordinară eficacitate evocativă a unei părți ample a vieții spirituale a elenismului târziu. Aceasta este o perioadă care, În analogie cu experiențele străvechi ale Greciei arhaice și clasice - cu figurile ei de ghicitori itineranți și purificatori, taumaturgi și predicatori religioși, ca un Epimenides din Creta și, În unele privințe, chiar Empedocle din Agrigent sau acei orfeotelestai, Înfierați de sentința platonică (Republica, II, 363e-366b
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a spațiului atmosferic, intermediar Între pământ și cer, zeul suprem al unui cult oriental; pentru G. Widengren (1968, pp. 174 sqq.) Zurvan (Zurw³nxe "Zurwa>n" În pahlavi) este marele zeu al timpului și al destinului, situat În fruntea panteonului unei străvechi religii iraniene occidentale, ai cărei preoți ar fi putut fi la origine din tribul sacerdotal med al Magilor (cu zurvanismului au fost puse apoi În legătură Misterele lui Mithra, având În vedere Îndepărtatele lor rădăcini iraniene, sau maniheismul; Widengren, 1955
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
puțin certă este Însă importanța acestei descoperiri pentru problema originilor zoroastriene (Sarianidi, 1986, 1987 și 1992; cf. și Gnoli, 1989b). În orice caz, teza prezenței unor populații ariene pe platou și În unele zone mai orientale Încă dintr-o epocă străveche, anterioară primelor mărturii asupra populațiilor propriu-zis iraniene este verosimilă. Populațiilor cu un astfel de substrat arian și indo-iranian li s-a dat denumirea de protoindoarieni (Burrow, 1973). Acestea nu au ajuns probabil doar În India, ci și la vest, după cum
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1962a, p. 182, cu diferite evaluări): este posibil În cazul lui Mithraxe "Mithra", improbabil În cel al lui Vayuxe "Vayu", neverosimil pentru Zurvan. G. Windengren (1968, pp. 176 sq.) a susținut că mărturiile din epoca ahemenidă ar putea confirma existența străveche a unui cult autonom al acestui ultim zeu, precum și continuitatea sa de-a lungul secolelor; de asemenea, este demonstrabilă și coerența caracterului său esențial de zeu celest universal și de zeu al destinului, care include lumina și Întunericul, Binele și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale căror expresie sunt. Aceasta este, dimpotrivă, mai puțin eficientă pentru Înțelegerea profundă a conținutului inovator al ideilor pe care imnurile le cuprind. Este adevărat că În informația de la Herodot există un amănunt care ar contrazice caracterul esențialmente privat al străvechiului ritualism iranian. Herodot afirmă că persanilor nu le era permis să aducă jertfe doar pentru binele individual: fiecare era obligat să se roage pentru prosperitatea tuturor și a regelui, Înțelegându-se prin aceasta poporul persan În Întregime. Totuși, este clar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe care el o vede la originea mesajului din G³th³ (cf. mai jos, subcapitolul 2.8), a avut loc cu puțin Înainte de instaurarea monarhiei iraniene ca ordine mondială. Comparația indo-iraniană permite deci reconstruirea unor trăsături esențiale ale lumii religioase iraniene străvechi, care - așa cum s-a spus - privesc riturile, panteonul, mitul și epica, cosmologia, moartea și viața de „dincolo”, inițierea. Cât despre rituri, acestea erau libații (zoathra) În cinstea apei și a focului (Âtar, În Iran, Agnixe "Agni", În India): pentru apă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În pahlavi, g½m¶z), folosită În ritul zoroastrian al „marii purificări” (În pahlavi, bareșn¿m) și În ceremoniile de inițiere a tinerilor preoți și a groparilor (și ritualul legat de moarte, foarte important pentru simbolismul său, datează dintr-o epocă străveche atât În Iranul arhaic, cât și În India vedică: cf. Gonda, 1962, pp. 49 sq.). Cât despre panteon, există multe elemente comune pe care comparația indo-iraniană le pune În lumină, cu toate că și acestea au fost, În multe cazuri, marcate de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.4). Însă celor care dețin Adevărul și care sunt, din acest motiv, așavan sau •t³van, le este garantată beatitudinea În lumea de dincolo. Tocmai concepția despre Adevărxe "Adevăr" (așa, În avestică, arta, În persana străveche, și •ta În vedică) dă o valoare aparte comparației indo-iraniene. Așavan și art³van, În Iran, la fel ca •t³van, În India, erau cei care intrau În posesia Adevărului, conformându-se cerințelor ritualurilor și comportându-se după regulile care Îi dădeau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ochiul sufletului” sau de o iluminare care consta În pătrunderea celor mai ascunse mistere ale existenței (Gnoli, 1979b, 1987a). 2. ZOROASTRU ȘI MESAJUL SĂUTC "2. ZOROASTRU ȘI MESAJUL SĂU" 1. Zoroastru și G³th³tc "1. Zoroastru și G³th³" În limba iraniană străveche În care s-a transmis, mai Întâi oral, pentru o lungă perioadă de timp, iar apoi În scris, culegerea de texte religioase ale zoroastrismului, numită Avesta, Zarathuștraxe "Zarathuștra" este numele, de origine incertă (compus cu uștra „cămilă”, probabil, „conducător de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religioasă, convertit de profet și devenit defensor fidei prin excelență; nu trebuie confundat cu tatăl omonim lui Darius I - care se afla În fruntea unei vaste organizații politice, cu centrul situat undeva Între oaza din Merv și cea din Herat (străvechile regiuni Margiana și Areia), În timp ce stăpânirea khorasinilor - conform reconstrucției sale, bazate pe interpretarea aparte a unui fragment din Hecateu din Millet (II, 70, B: fr. 292) XXXX și a unei informații din Herodot (III, 117) despre râul Akes (Hari-rud și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Týr formează inițial perechea primei funcții, comparabilă cu perechea vedică Varuna și Mitraxe "Mitra". În alte cazuri, dovezile unor perechi analoage sunt mult mai slabe. Dumézil, de exemplu, a susținut În repetate rânduri (cf. Dumézil, 1941) că În religia romană străveche, acest cuplu este reprezentat de Jupiter și de Dius Fidiusxe "Dius Fidius". În favoarea acestei ipoteze se poate afirma că Fidius este, În mod clar, legat de fides, o valoare a cărei protecție i se potrivește unei divinități de tip mitraic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
atât În India cât și la Roma ca victimele să fie doar animale domestice: cai, boi, oi, capre, iar la Roma chiar și porci. Sunt totuși excluse animalele sălbatice, concordanță care se poate explica ușor prin continuarea unei practici comune străvechi. BibliografieTC "Bibliografie" Benveniste, E. (1932), Les classes sociales dans la tradition avestique”, În Journal Asiatique, 221, pp. 117 sqq. Benveniste, E. (1969), Le vocabulaire des institutions indo-européennes, Paris ștrad. it., Il vocabolario delle istituzioni indoeuropee, Torino, 1963ț. Benveniste, E.și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pomenirea lor Împreună În cadrul jurământului are semnificația unei invocări ca martori a celor care stăpânesc orice formă de viață. În ceea ce privește etimologia acestui teonim, total inacceptabilă este tocmai varianta avansată de marele lingvist Jakobson, care a presupus (1969) existența unui compus străvechi cu primul element atematic, adică un protoslav *Vel-sú (din care ar apărea termenul rus Volosúxe "Volosu^", la fel cum din *melko, „lapte”, a apărut termenul rus moloko) cu semnificația „cel care are vederea (vel-) bună (-sú)”. În realitate, un asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
izvoare, Însă este vorba despre simple nume. Merită doar amintit, În cadrul policefaliei divine, că statuia lui Rugievithus avea șapte fețe și un singur cap. În sfârșit, mai există și figuri ale folclorului slav care au derivat probabil din divinități minore străvechi. Astfel s-a Întâmplat cu sperietoarea poloneză Bubaxe "Buba" sau cu Rusalcele ruse, spirite feminine malefice legate de ape, care, deși au nume creștine (rusalka fiind un derivat de la termenul rus rusalija, „Rusalii”), sunt probabil o dezvoltare a Vilelor, divinități
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
vechea religie avea, printre altele, și un colorit politic. 2. Zeii principalitc "2. Zeii principali" Faptul că panteonul baltic este bogat mai ales În zeități feminine este explicat de Gimbutas (1990) prin ipoteza unei stratificări: divinitățile feminine ar reprezenta rămășițele străvechii religii „europene” (termen care, În limbajul lui Gimbutas, Înseamnă „anterior venirii indo-europenilor”), În timp ce divinitățile masculine ar fi de origine indo-europeană. Este, Într-adevăr, știut faptul că panteonul indo-european inițial era sărac În divinități feminine; Însă ar fi arbitrară identificarea mecanică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o divinizare a cerului luminos, care are printre efectele sale benefice și fertilitatea câmpurilor. Deși Diëvas mai apare Încă În sărbătorile și riturile agricole (sau este aparent Înlocuit de un sfânt creștin ca Ioan sau Isidor), semnificația sa reală și străveche apare În ceea ce Petru din Duisburg consemnează În Chronicon Prussiae, unde oferă cadrul păgânismului baltic din secolul al XIII-lea. Acesta spune că, În Prusia, În provincia Nadrovia, exista un mare preot, Criwe, care avea autoritate extinsă asupra Întregii lumi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În legătură cu bătăliile victorioase purtate de evanghelizatori sau de urmașii lor, astfel Încât aceste texte sunt scrise prin prisma unei condamnări apriorice. Totuși, chiar și În sânul acestei culturi, de acum creștinată, nu este chiar imposibil să identificăm supraviețuirea unor elemente străvechi ale credinței precreștine; vom da aici două exemple. În tradiția indo-europeană, suveranul trebuia să descindă dintr-un zeu. Faptul este evident În special În lumea greacă, unde această regulă nu este valabilă doar pentru personajele mitice (cum ar fi, de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
numele de Brigantiaxe "Brigantia", iar În transcriere latină Britannia. Biografiile ei ne permit să ne Întoarcem mai mult În timp și să recunoaștem În zeița păgână, atestată În Britania și cinstită, cu siguranță, În toată lumea celtică, figura unei divinități indo-europene străvechi. Într-adevăr, În aceste biografii se Întâlnesc o serie Întreagă e elemente care sunt caracteristice Aurorei, așa cum era concepută ea În lumea greacă și indo-iraniană: Brigitta se naște În zori (grecii o numeau Herigèneia Auroraxe "Aurora"); tatăl ei se numea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
că decapitarea avea motivații sacrale antice, asemănătoare cu cele ale celților. În fața acestor date, romanii și grecii ar fi trebuit să fi fost mai prudenți În ceea ce privește condamnarea „barbariei” celților. De fapt, ne aflăm În fața unei situații tipice: celții păstrează obiceiuri străvechi care, În lumea clasică, sunt fie dispărute, fie pe cale de dispariție; după părerea noastră, nu există nici o Îndoială că obiceiul tăierii capetelor dușmanilor - cu toate implicațiile biologice și teologice pe care le comportă - Își face apariția Încă din cultura indo-europeană
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]