5,344 matches
-
șopti Getta 2. Stă omul afară, în frigul cosmic... Încă șovăind, comandantul Felix ridică drugul oblic, trase zăvorul, descuie broasca, deschise ușa și simți că un lucru nevăzut, aproape atingându-l, se strecură înăuntru. — Uf! auziră roboții și-apoi văzură uimiți cum perna fotoliului de lângă ușă se lasă în jos, ca și cum s-ar fi așezat cineva acolo. Unde sunteți, tovarășe inspector? zise cam speriat Felix S 23. Aici, răspunse vocea dinspre fotoliu. Nu vă speriați, exist, nu sunt duh, sunt om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
spre Rahela, fiica pe care n-o lovise niciodată, fiica pe care rareori o privise în ochi. Îl speriase încă de la naștere - o naștere sângeroasă, violentă, care o ucisese pe mamă. Când copilul a apărut în sfârșit, femeile au fost uimite de cât de mic era - o fată, la urma urmei -, care le dăduse atâtea zile de furcă, care o costase atâta sânge pe mama ei și până la urmă chiar viața. Prezența Rahelei era la fel de puternică ca a lunii și la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Succoth și câți de grâu? Mama nici măcar nu-și mai amintea apoi toate întrebările pe care i le-a pus, dar a răspuns la toate, pe larg și dintr-o suflare, fără să-și ia ochii de la Bunica. Asta a uimit-o pe bătrână, care era obișnuită cu oameni mai slabi, dar Lea nu se intimida. Cele două s-au uitat fix una la alta. La sfârșit, când Bunica n-a mai găsit nimic de întrebat, a dat din cap și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nașteri, foarte temuți în zonă. De multe ori m-am dus și eu cu mătușa mea și cu moașa cea bătrână, care mergea mai ușor sprijinită în toiagul ei când n-avea și desaga în spate. Oamenii de pe dealuri erau uimiți să vadă o fată încă nemăritată că asistă la nașteri. Celor din văi nu părea să le pese, iar unele dintre mame, care erau la prima naștere și erau chiar mai tinere decât mine, mă rugau câteodată să le țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
holbat la toate cât mi-a poftit inima. Servitoarea de lângă mine nu părea să se grăbească și m-a lăsat să hoinăresc pe unde am vrut. M-am oprit aproape la fiecare prăvălie și m-am uitat la fiecare voal, uimită de varietatea și cantitatea de lămpi, de fructe, de țesături, brânzeturi, vopseluri, unelte, animale, coșuri, bijuterii, flauturi, ierburi, de toate. Dar smochine nu se vedeau pe nicăieri în acea zi. Am căutat după ele până când aproape am amețit de căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
se aștepta Hamor. S-a tot gândit cum ar putea să amâne decizia, să câștige cumva teren. - O să vorbesc despre asta cu fiii mei, i-a spus el regelui, pe un ton mai aspru decât ar fi vrut. Hamor era uimit. - Fiica ta nu mai e virgină, Iacob, a insistat regele. Și totuși ai aici prețul ca pentru o prințesă virgină a Egiptului - mai mult decât a dat tatăl meu pentru soția mea. Nu că fiica ta n-ar merita chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
leacuri nebunești. Deși cunoștințele egiptenilor în arta vindecării erau vechi și adânci, m-am bucurat să văd că eu știam metode și plante despre care ei știau foarte puțin. Meryt a găsit semințe de chimen la piață și a fost uimită să afle că erau bune pentru vindecarea rănilor. A cumpărat isop și mentă cu rădăcinile intacte care s-au prins de minune în solul negru și iute al Egiptului. Nimeni n-a mai suferit de stomac iritat în casa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Rahelei, nepotul Rebecăi. Am plecat cu el dimineața. La fluviu, am găsit o corabie de un lux orbitor, plină cu scaune și paturi, cu farfurii și cupe pictate, vin îndulcit și bere. Erau flori și fructe peste tot. Benia era uimit de atâta bogăție și nici unul din noi nu se putea uita în ochii scalvilor goi care ne serveau cu aceeași supunere ca pe Zafenat și pe cei doi fii ai lui și restul suitei. Tinerii erau destul de mari ca să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și râdeau și se plângeau că au fundurile albastre și negre de la atâta călărit. Dacă n-ar fi fost ei, aș fi uitat să zâmbesc. După patru zile, am ajuns la câmpul pe care locuiau fiii lui Iacob. Am fost uimită de mărimea lui. Îmi închipuisem o așezare ca cea de la Salem, cu o duzină de corturi și câteva focuri pentru gătit. Dar aici era un sat întreg; zeci de femei cu capul acoperit se mișcau încolo și încoace, cărând urcioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
meschină, cioplind cruci pentru alții ca, apoi, închizând ochii sau noaptea în somn, să mă duc într-o altă lume, unde nu-mi lipsea nimic. Cu mâinile sub cap, întins lângă Emilia, doborâtă de băutură, mă imaginam un geniu care uimea pe toată lumea prin creațiile sale. Era singura răzbunare de care eram în stare împotriva unui destin ironic care, după ce nu-mi dăduse nimic, mă silise să fiu conștient de asta! Insul mediocru care nu știe că e mediocru sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
scaun. Fugisem de lumea care jelea, nu-mi plăcea să văd lacrimi și mă furișasem în grădină. Printre merii și prunii de-acolo moartea nu mai exista; în schimb, totul se scălda într-o lumină aurie și caldă care mă uimea și mă făcea fericit. Din această fericire m-a smuls mama; m-a târât cu ea să-l văd pe bunicul mort, părăsind lumina care-mi dogorise sufletul. Dar a fost de ajuns să arunc o privire asupra trupului întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că am făcut și eu școala de pilotaj; că am fost chiar pilot de linie și chiar un pilot excelent. Minciuna nu era în întregime minciună. În timp ce eram la Belle Arte, într-o vară, luasem într-adevăr lecții de zbor, uimindu-i pe instructori prin îndemânarea mea care se apropia de la o zi la alta de cea a unor piloți cu experiență. Unul dintre instructori mă sfătuise atunci în modul cel mai serios să devin pilot; eram foarte dotat pentru asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
străduindu-mă să par cât mai degajat. Spre marea mea bucurie, când m-am apropiat, namila s-a dat la o parte fără să mă întrebe nimic, făcându-mi loc. Apoi a pornit după mine ca un însoțitor politicos. Eram uimit, totul se întâmpla ca și cum eram așteptat. Întorcând capul, m-am uitat de câteva ori la Francisc, dar pe mutra lui placidă nu se putea citi altceva decât o înfricoșătoare lipsă de gânduri. Mi-am amintit că nici prima oară nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
singurătatea în care trăiește, iar vorbele mele i-au plăcut. „Aici nu-mi face concurență nimeni, domnule sculptor, nici măcar copacii sau animalele” a zis el și a râs. Pe măsură ce vorbeam, prindeam și mai mult curaj. Îmi lăsam fantezia să zburde, uimit eu însumi de cât eram de dotat în această privință. — „Hai să-ți arăt ceva”, mi-a zis pe neașteptate Bătrânul. S-a ridicat din fotoliul lui de răchită și a pornit șchiopătând înaintea mea. În coridor, după câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca firul cu plumb al zidarilor. Nu apucă să doarmă însă mult, căci i se înfipse în urechi, ca o săgeată otrăvită, țipătul trâmbiței de aramă. Soldatul sări numaidecât în picioare. Se frecă la ochi și ieși din cort uitîndu-se uimit afară: era beznă. Sau visase? Dar toți soldații alergau pe câmp adunîndu-se în șiruri. Alergă și el să-și caute locul. Sutașii treceau în fugă pe lângă corturi, trezind cu varga pe cei care mai dormeau. Corturile și poverile fură strânse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cerceta și porni cu pași greoi și clătinați spre oază. Dar i se păru și mai ciudat că, cu cât se îndepărta de locul acela, îi trecea amețeala și se simțea din ce în ce mai înzdrăvenit. Când ajunse în oază, se opri locului uimit de starea în care se găsea: orice urmă a grelei oboseli pierise. Dimpotrivă, parcă se simțea mai sănătos ca oricând. Numai gândurile îi sfâșiau mintea. În tabără era larmă. Soldații își strângeau corturile. Robii încărcau poveri pe tauri și asini
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zise om, și numaidecât luă cu amândouă mâinile mâna grea a lui Auta și o trase anevoie spre sine, zicând din nou om. Auta privi cu gura căscată. Ființa crezu că vrea să spună ceva, și așteptă. Auta însă era uimit: n-a înțeles unul din doi, sau într-adevăr ființa străină era om. Arătă cu degetul spre ea și zicând iarăși om o privi întrebător. Ființa făcu la fel cum făcuse și Auta la început: își puse amândouă palmele pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la ulcior. Cel cu păr mai bogat luă o țeavă străvezie deschisă la un capăt și o umplu cu apă, apoi apăsă un sâmbure din podea și se așeză pe scaunul pe care Auta îl cunoștea bine, dar care-i uimi pe preoți când îl văzură înălțîndu-se cu străin cu tot spre tavanul boltit al încăperii. - Ce vrea să facă? întrebă Marele Preot. Auta întrebă pe străini, apoi tălmăci: - Vor să vadă dacă apa noastră e bună și pentru ei. - Și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aerul vostru. Cred că în curând nu le vom mai folosi. Apoi luntrea zvâcni în văzduh și Tefnaht închise o clipă ochii, facîndu-se palid. Cârmaciul îl privi îngrijorat, dar preotul își veni repede în fire și începu să se uite uimit la pământul care se depărta sub ei, la norii ca niște câlți lăptoși, la mișcările ușoare ale mâinilor cârmaciului care alergau pe mânere și pe alte unelte de călăuzire a luntrei, toate așezate sub un arc de geam cu cercuri
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aminte, arătîndu-i lui Tefnaht prin semne ce anume și cum trebuia făcut. Din clipa aceea, preotul fiu se mai uită decât la mâinile cârmaciului. O singură dată mai ceru o lămurire: dacă luntrea poate zbura și mai repede. Întrebarea îl uimi pe sclav. Cum, nu-i era de ajuns această iuțeală neasemuită, mai mare decât a vântului, de la care îi vâjâiau urechile? Unde mai pomenise Tefnaht zbor mai grăbit! Îl întrebă pe cârmaci și-i tălmăci preotului răspunsul: - El zice că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
va aprinde un braț de ierburi uscate, de la care va lua foc lemnăria. Atunci Utnapiștim va ieși din ascunzătoare și alergând spre țărm va striga din răsputeri: "S-a aprins lemnăria! Ard năvoadele!... Săriți!" Planul era bun. Acest rob își uimi tovarășii, care numaidecât și-l aleseră căpetenie. Când veni noaptea, toate se petrecură după planul lui Utnapiștim. Auzind pe neașteptate strigătele și zărind focul, pescarii alergară de la corăbii și din colibele lor înăuntrul țărmului. În acest timp, două corăbii se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și Râul Cald de la apus, până aproape de țărmul pe care l-ai părăsit tu, slăvite, nu era mult pământ, am mai trimis o dată luntrea cea ușoară. Luntrașul s-a întors după câteva ceasuri și ne-a spus că l-a uimit ceea ce a văzut, anume că a izbutit să ajungă până la Marea Dulce, care acum nu mai avea țărm și era sărată ca mările mari. Atunci am socotit că mările se uniseră. - Nu v-ați temut? întrebă Marele Preot. - Nu puteam
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a trecătorilor, deși nu înspăimîntau pe nimeni. În țara aceasta și înainte străbătută de drumurile lumii, după pieirea Atlantidei începuse să bată inima întregului pământ. Astfel că amestecul cel mai pestriț de veșminte și graiuri străine nu mai izbutea să uimească pe nimeni. Când intrară în orașul Behdet, era încă dimineață. Străinul din planeta depărtată se uita cu mirare la bordeiele de pământ, fără ferestre, numai cu câte o gaură pătrată în loc de ușă și cu acoperiș drept de crengi și frunze
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dregători de vază din mai multe țări, preoți iscusiți în stăpânirea mulțimii, mari căpetenii militare, oameni de neam cu bogate pământuri și cu mii de robi și negustori trufași care-și făcuseră averi din drumurile lungi ale corăbiilor repezi. Îl uimise mai cu seamă știrea că și Marele Preot venise din orașul său Zidul Alb, așezîndu-se vremelnic în Sodoma. Deci ținta era bună. Când se întoarse în luntre și le spuse prietenilor străini ce a auzit, aceștia vorbiră cu Hor prin
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Își stăpânise cu curaj durerea pe parcursul slujbei, Îi șopti că dorea să Împartă cu el una dintre trăsurile Împodobite, negru cu argintiu, care urmau să Îi ducă Înapoi la adunarea de pomenire. În intimitatea cu perne moi a vehiculului, Îl uimi mărturinsindu-i că era logodită cu altul dintre clienții lui Balestier, Rudyard Kipling, și Încă și mai tare rugându-l să o conducă la altar, În locul fratelui ei. — Wolcot avea mult respect pentru dumneavoastră, Îi spuse ea cu toată seriozitatea. Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]