51,775 matches
-
se plânge sau pe cel la care se râde?" Orfeul caraghios era așadar pus pe aceeași treaptă cu eroul tragic al operei lui Christoph Willibald Gluck. Rezonanța n-a fost însă numai pozitivă, societatea burgheză arătându-se parțial indignată de critica adusă instituțiilor ei. Unii artiști au fost pe deasupra intrigați de modul ireverențios în care Offenbach se folosește de motivele mitologiei clasice, care erau în accepția elitei culturale rezervate temelor fundamtentale. Însuși corifeul criticilor de teatru de atunci, Jules Janin (1804-1874
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
societatea burgheză arătându-se parțial indignată de critica adusă instituțiilor ei. Unii artiști au fost pe deasupra intrigați de modul ireverențios în care Offenbach se folosește de motivele mitologiei clasice, care erau în accepția elitei culturale rezervate temelor fundamtentale. Însuși corifeul criticilor de teatru de atunci, Jules Janin (1804-1874), lansează începând cu numărul din 15 noiembrie al periodicului său "Journal des débats" o campanie împotriva operei. Acțiunea ei e după Janin în totalitate o profanare a miturilor, autorii sunt văzuți de critic
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
în farsa din anul 1870, "individul cel mai internațional din lume" ("der internationalste Individuum der Welt"). Contemporanii au fost amuzați și în același timp șocați de cupletele în care olimpienii îi aduc unui Jupiter afemeiat reproșuri, deoarece ele implică o critică la adresa împăratului Napoleon al III-lea, ale cărui escapade deveniseră la vremea aceea notorii. Faptul că instituția matrimonială este atacată cu vehemență chiar de personajul Euridicei a provocat și critici care se îndreptau în general împotriva tendințelor de emancipare a
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
îi aduc unui Jupiter afemeiat reproșuri, deoarece ele implică o critică la adresa împăratului Napoleon al III-lea, ale cărui escapade deveniseră la vremea aceea notorii. Faptul că instituția matrimonială este atacată cu vehemență chiar de personajul Euridicei a provocat și critici care se îndreptau în general împotriva tendințelor de emancipare a femeii, asemănătoare cu atacurile presei la adresa lui George Sand sau a lui Gustave Flaubert. Bineînțeles că opera a stârnit cu irevertențele ei și râsete răsunătoare. Popularitatea ei imensă s-a datorat
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
duetul cu Euridice bâzâind, denotând dealtfel altă lipsă de respect față de familia Bonaparte, care purta pe blazon o albină. Celebrul cancan caracterizează însăși lumea de apoi drept spațiu mundan, asociat vieții de noapte pariziene. Succesul operei, mai degrabă favorizat de criticile negative, este neîndoielnic având în vedere cele 228 de reprezentații care au urmat, seară de seară, într-un șir neîntrerupt premierei.
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
Igor Stravinski ca un posibil subiect pentru balet iar Diaghilev și coregraful său Léonide Massine l-au ajutat pe Prokofiev în producția baletului. Datorită lipsei sale de experiență în domeniul baletului, Prokofiev a revizuit extensiv lucrarea în anii 1920 după critica detaliată a lui Diaghilev, înainte de prima producție. Premiera baletului a avut loc la Paris pe 17 mai 1921 având un succes masiv și a fost admirată de o audiență ce îi includea pe Jean Cocteau, Igor Stravinski și Maurice Ravel
Serghei Prokofiev () [Corola-website/Science/304514_a_305843]
-
l-a determinat pe Diaghilev să îi comande lui Prokofiev baletul "Pasul de oțel", un balet modernist produs cu intenția de a înfățișa industrializarea Uniunii Sovietice. A avut parte de o receptare entuziastă atât din partea publicului parizian cât și din partea criticilor. Prokofiev și Stravinski și-au reluat prietenia, deși lui Prokofiev nu îi plăceau în mod deosebit lucrările lui Stravinski din această perioadă și s-a sugerat că folosirea de către Prokofiev a textului din lucrarea "Simfonia Psalmilor" a lui Stravinski pentru
Serghei Prokofiev () [Corola-website/Science/304514_a_305843]
-
au fost diminuate iar Prokofiev a fost astfel capabil să compună în stilul său propriu. Sonata pentru vioară nr. 1 (Op. 80), "Anul 1941" (Op. 90) și "Balada băiatului rămas necunoscut" (Op. 93) au fost compuse în această perioadă. Unii critici au remarcat faptul că încărcătura emoțională a primei Sonate pentru vioară și a multor alte lucrări ale lui Prokofiev din această perioadă "au de a face mai mult cu Anti-Stalinismul decât cu războiul în sine"</ref> și că majoritatea lucrărilor
Serghei Prokofiev () [Corola-website/Science/304514_a_305843]
-
lucrări ale lui Prokofiev din această perioadă "au de a face mai mult cu Anti-Stalinismul decât cu războiul în sine"</ref> și că majoritatea lucrărilor sale târzii "rezonează cu ironiile întunecate și tragice ce pot fi interpretate doar ca fiind critici la adresa represaliilor lui Stalin". În 1943 Prokofiev i s-a alăturat lui Eisenstein în Alma-Ata, cel mai mare oraș din Kazahstan, pentru a compune muzică de film ("Ivan cel Groaznic") și baletul "Cenușăreasa", una dintre cele mai cunoscute și melodioase
Serghei Prokofiev () [Corola-website/Science/304514_a_305843]
-
care controlau "noua ordine postbelică" erau SUA și URSS. Dacă privim astfel lucrurile, responsabilităție pentru expulzările germanilor, polonezilor, ucrainienilor, românilor basarabeni și a altora cad în sarcina celor două supraputeri, ale căror politici au inițiat, aprobat și facilitat expulzările. Există critici care afirmă că expulzătile nu au fost provocate doar de ura împotriva germanilor, ci vina trebuie aruncată și asupra naziștilor și politicilor lor de deportare, eliminare fizică și exploatare a popoarelor pe care le-au ocupat în timpul războiului. Astfel, expulzările
Strămutarea și expulzarea germanilor după al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/304521_a_305850]
-
fonduri: Chestura Poliției Oradea, Legiunea de Jnadarmi Bihor, Comitetul județean Bihor al PCR, Comitetul județean Bihor al PSD În timpul războiului rece, s-a discutat foarte puțin despre deportări. Principalul motiv al nediscutării acestei probleme pare faptul că politica vremii descuraja criticile vest-germanilor la adresa acțiunilor postbelice ale aliaților occidentali și a criticilor est-germanilor la adresa acțiunilor postbelice sovietice. Studierea problemei expulzărilor a fost posibilă cu adevărat numai după prăbușirea Uniunii Sovietice și reunificarea Germaniei. În ultimii ani ai secolului trecut războiul rece s-
Strămutarea și expulzarea germanilor după al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/304521_a_305850]
-
Bihor al PCR, Comitetul județean Bihor al PSD În timpul războiului rece, s-a discutat foarte puțin despre deportări. Principalul motiv al nediscutării acestei probleme pare faptul că politica vremii descuraja criticile vest-germanilor la adresa acțiunilor postbelice ale aliaților occidentali și a criticilor est-germanilor la adresa acțiunilor postbelice sovietice. Studierea problemei expulzărilor a fost posibilă cu adevărat numai după prăbușirea Uniunii Sovietice și reunificarea Germaniei. În ultimii ani ai secolului trecut războiul rece s-a sfârșit, iar puterile învingătoare în al Doilea Război Mondial
Strămutarea și expulzarea germanilor după al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/304521_a_305850]
-
folosit în Finlanda pentru a denumi politica de joc dublu din timpul președintelui Urho Kekkonen, care a negociat deopotrivă cu NATO și cu statele din Tratatul de la Varșovia. În Finlanda utilizarea de către străini a termenului "finlandizare" este percepută ca o critică nemeritată, dovadă a incapacității de a înțelege modalitățile practice prin care o națiune mică poate spera să se târguiască cu o superputere culturală, ideologică sau militară străină, fără a-și pierde suveranitatea. Finlanda a reușit să facă o înțelegere de
Finlandizare () [Corola-website/Science/304547_a_305876]
-
foileton elogios despre diverse articole de consum, pentru care se lăsa bine plătit. După falimentul gazetei și revoluția de la 1848 de Villemessant a întemeiat pe data de 2 aprilie 1854 săptămânalul "[Le] Figaro", în care va urma să publice des critici favorabile lui Offenbach. Pentru a intra în grațiile colectivului feminin de la Comédie-Française, acesta a publicat o suită de dansuri numită "Décaméron Dramatique", în care fiecare dans era dedicat unei alte actrițe. În același timp el a început să scrie critici
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
critici favorabile lui Offenbach. Pentru a intra în grațiile colectivului feminin de la Comédie-Française, acesta a publicat o suită de dansuri numită "Décaméron Dramatique", în care fiecare dans era dedicat unei alte actrițe. În același timp el a început să scrie critici muzicale. Situația materială a familiei sale i se prezenta însă în culori atât de sumbre, încât i-a destăinuit în acea perioadă unei surori intenția de a emigra în America. Temerile compozitorului au fost spulberate de preluarea unei partituri ale
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
teatru de bâlci, fostul "Théâtre des Jeunes Élèves", pe scena căruia a reprezentat în decembrie cu mare succes opereta "Ba-ta-clan", bazată pe libretul lui Halévy. Piesa implica prin figura unui despot care nu înțelege chineza, limba supușilor săi, o anumită critică la situația politică actuală, însă era în același timp după gustul maselor, conținând numeroase pasaje dansante. Critica a fost unanim pozitivă, Offenbach devenind astfel maestrul de necontestat al muzei ușoare; Tolstoi bunăoară îl vedea la vremea aceea drept reprezentatul umorului
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
succes opereta "Ba-ta-clan", bazată pe libretul lui Halévy. Piesa implica prin figura unui despot care nu înțelege chineza, limba supușilor săi, o anumită critică la situația politică actuală, însă era în același timp după gustul maselor, conținând numeroase pasaje dansante. Critica a fost unanim pozitivă, Offenbach devenind astfel maestrul de necontestat al muzei ușoare; Tolstoi bunăoară îl vedea la vremea aceea drept reprezentatul umorului originar francez, „căruia îi este permis orice”. Compozițiile care au urmat au respectat modelul parodiei subiectelor și
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
veritabilă de tigru, și o conductă de gaze din fața teatrului a fost avariată. Premiera operei din 21 octombrie 1858 nu a avut succesul la care se așteptase Offenbach, opereta a devenit renumită de-abia după câteva reprezentații, mai ales datorită criticilor negative, a adaosurilor ulterioare și a promovării operei de către Crémieux și Offennach în "Le Figaro". Cele 228 de reprezentații care au urmat premierei l-au scos pe Offenbach din impas, dar i-au atras renumele unui scandalagiu. Premiera următoarei sale
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
de o atmosferă sumbră. Cu "La Vie Parisienne" (Viața pariziană) Offenbach s-a dedicat împreună cu perechea de libretiști Meilhac/Halévy pentru prima oară unui subiect contemporan, ilustrând muzical scene din viața orașului luminilor cu frivolitate, însă din nou fără o critică prea incisivă la adresa societății burgheze. Premiera operei a avut loc pe data de 31 octombrie 1866 în Palais-Royal și a depășit toate așteptările, având un succes de public mai mare decât cel al "Frumoasei Elena". Atitudinii mai puțin critice manifestate
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
opera a fost audiată cu plăcere chiar de către Napoleon al III-lea, de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei și de Bismarck. Primul ministru prusac a înțeles de exemplu caducitatea spiritului militar drept slăbiciune a Franței și a apreciat critica la adresa fărâmițării politice germane pe care voia să o înlăture, exclamând față de Moltke: „C'est tout à fait ça!”. Opera a ajuns să fie reprezentată în 1870 și pe scena de la Grand Opera House din New York. Offenbach și-a petrecut
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
fragmentară a capelmaistrului Johannes Kreisler în file întâmplătoare de maculatură")" al lui Ernst Theodor Amadeus Hoffmann. Dar spre deosebire de Murr, căruia E.T.A. Hoffmann îi dă un rol de activist social, care, măcar aparent, consideră că scopul vieții sale îl constituie critica societății, motanul Hiddigeigei este un personaj mult mai prietenos. Amărăciunea lui nu trece decât rareori de o ironie condescendentă, gândurile sale nu sunt pline de o critică acidă ci mai degrabă reflectă înțelegerea binevoitoare a unei persoane mai în vârstă
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
de activist social, care, măcar aparent, consideră că scopul vieții sale îl constituie critica societății, motanul Hiddigeigei este un personaj mult mai prietenos. Amărăciunea lui nu trece decât rareori de o ironie condescendentă, gândurile sale nu sunt pline de o critică acidă ci mai degrabă reflectă înțelegerea binevoitoare a unei persoane mai în vârstă care privește, cu oarecare indulgență, la escapadele tineretului, având uneori și o notă de nostalgie a propriei tinereți care a trecut pe nesimțite. În aprilie 1853, la
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
o prezintă ca pe o femeie temperamentală și cu o profundă dorință de a se instrui. El lasă să se întrevadă o legătură sentimentală între Ekkehard II și Hadwiga, fără să depășească limita permisă pentru o cronică mânăstirească. Deși unii critici consideră că dragostea dintre Ekkehard și Hadwiga nu este un fapt istoric dovedit, ea este totuși destul de clar sugerată de cronică. Nu este de mirare că acest material a fost găsit nimerit pentru scrierea unui roman istoric. Scheffel nu scrie
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
limbajul predicatelor de ordinul intâi, al variabilelor și cuantificatorilor este suficient pentru a determina angajamentele ontologice ale unei teorii, sau, mai faimos, „a fi înseamnă a fi valoarea unei variabile legate”. Quine a devenit faimos în anii '50-'60 pentru critica distincției dintre enunțuri analitice și enunțuri sintetice („Two Dogmas of Empiricism”, 1951) și argumentul indeterminării traducerii radicale ("Word and Object", 1960). Aceste argumente, împreună cu teza subdeterminării teoriilor științifice de către evidență, sunt folosite pentru a susține holismul semantic: semnificația expresiilor dintr-
Willard Van Orman Quine () [Corola-website/Science/304613_a_305942]
-
aflat de suferințele acestora, atitudinea soldaților Armatei Roșii fața de populația prusacă s-a înrăutățit. În timp ce anumiți istorici consideră satul Nemmersdorf un simbol al crimelor de război ale Armatei Roșii în Germania în timpul celui de-al doilea război mondial, există critici care afirmă că este vorba de fapt de o acțiune propagandistică menită să schimbe percepția asupra crimelor de război naziste, prin punerea semnului de egalitate între acțiunile reprobabile ale Armatei Roșii și cele ale Wehrmachtului. Există autori sovietici care și-
Evacuarea Prusiei Răsăritene () [Corola-website/Science/304657_a_305986]