48,657 matches
-
L-a susținut pe Ioan Boeriu de Polichna în campania împotriva Ungariei. A refuzat propunerea generalului Constantin Cristescu, șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, de a avea funcția de Subșef acestuia, preferând să rămână în Ardeal, trecând la comanda Diviziei a 19-a de la Timișoara. S-a retras din serviciul militar activ la sfârșitul anului 1920 și a fost decorat cu Ordinul Coroanei României în clasa de Mare Ofițer. După demisia din armată, a fost ales președinte al "Comunității
Gheorghe Domășnean () [Corola-website/Science/331805_a_333134]
-
să se retragă în spatele liniilor sale de apărare, a recucerit Huy, după care a planificat să străpungă liniile franceze pentru a-l provoca pe Villeroi să lupte. În seara zilei de 17 iulie 1705 Marlborough a trimis trupele olandeze sub comanda mareșalului Ouwerkerk spre sud, în direcția orașului Namur, atrăgându-l pe mareșalul Villeroi cu cei 40000 de soldați ai săi. În timpul nopții Marlborough a profitat pentru a se îndrepta spre nord doar cu trupele engleze și scoțiene. A sosit în
Bătălia de la Elixheim () [Corola-website/Science/331812_a_333141]
-
orașului Lille. De partea lor, francezii încearcă timid să sprijine Mons, aflat sub asediu după căderea prematură a orașului Tournai la sfârșitul lui iulie. Armata Coaliției, 86000 de oameni și 100 de tunuri, compusă din austrieci și olandezi aflați sub comanda Ducelui de Marlborough și a Prințului Eugen de Savoia se opunea armatei franco-bavareze, 75000 de oameni și 80 de tunuri, condusă de mareșalul Villars și mareșalul Boufflers. Boufflers era un ofițer superior lui Villars, dar lupta voluntar sub comanda acestuia
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]
-
sub comanda Ducelui de Marlborough și a Prințului Eugen de Savoia se opunea armatei franco-bavareze, 75000 de oameni și 80 de tunuri, condusă de mareșalul Villars și mareșalul Boufflers. Boufflers era un ofițer superior lui Villars, dar lupta voluntar sub comanda acestuia. Cele două armate se pun pe poziție, față în față. Pe 11 septembrie, la ora 9, prințul Eugen, sprijinit de regimentul prusac al contelui de Finckenstein, începe o ofensivă asupra flancului stâng francez, împingându-i pe francezi în pădurea
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]
-
începe o ofensivă asupra flancului stâng francez, împingându-i pe francezi în pădurea din spatele lor. Ideea acestui plan era de a-l forța pe Villars să angajeze în luptă rezervele sale, slăbind astfel centrul său. Pe cealaltă aripă, olandezii sub comanda lui John William Friso, Prinț de Orania, atacă o oră mai târziu flancul drept francez, distrăgându-l astfel pe Boufflers, care nu poate veni în ajutorul lui Villars. După ce mareșalul Villars își regrupează forțele, Marlborough și prințul Eugen atacă din
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]
-
din nou, de data aceasta sprijiniți de regimentul generalului Withers, forțându-l pe Villars să redirecționeze forțele din centrul său pentru a răspunde atacului. La ora 11, mareșalul Villars este rănit la un genunchi de o muschetă și îi lasă comanda lui Boufflers. Atacul final decisiv este dat de infanteria britanică aflată sub comanda contelui Hamilton, care, trecând la atac asupra centrului inamic slăbit, forțează escadroanele de cavalerie ale casei regelui să înfrunte cavaleria prințului de Hesse-Cassel. Mareșalul Boufflers preia el
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]
-
Villars să redirecționeze forțele din centrul său pentru a răspunde atacului. La ora 11, mareșalul Villars este rănit la un genunchi de o muschetă și îi lasă comanda lui Boufflers. Atacul final decisiv este dat de infanteria britanică aflată sub comanda contelui Hamilton, care, trecând la atac asupra centrului inamic slăbit, forțează escadroanele de cavalerie ale casei regelui să înfrunte cavaleria prințului de Hesse-Cassel. Mareșalul Boufflers preia el însuși comanda centrului francez și reușește să respingă de șase ori atacul inamicilor
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]
-
Boufflers. Atacul final decisiv este dat de infanteria britanică aflată sub comanda contelui Hamilton, care, trecând la atac asupra centrului inamic slăbit, forțează escadroanele de cavalerie ale casei regelui să înfrunte cavaleria prințului de Hesse-Cassel. Mareșalul Boufflers preia el însuși comanda centrului francez și reușește să respingă de șase ori atacul inamicilor; dar la ora 15, sub focul infanteriei britanice, Boufflers ajunge la concluzia că nu poate câștiga și ordonă retragerea. Aliații, care au suferit pierderi grele (21000 de oameni), renunță
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]
-
orașului, Gregory Alford a informat milițiile locale și a trimis imediat doi ofițeri vamali la Londra, care au sosit pe 13 iunie după ce au parcurs călare 322 de kilometri. Pentru a face față rebeliunii lui Monmouth, John Churchill a primit comanda trupelor regelui în timp ce operațiunile au fost conduse de contele Feversham. În următoarele zile au continuat să sosească voluntari, astfel pe 15 iunie Monmouth dispunea de 1000 de oameni. Pe 13 iunie pierduse doi dintre susținătorii săi aflați la conducere: Dare
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
săi republicani, să se autoproclame rege. Este încoronat, iar Corporația din Taunton este silită să asiste cu speranța de a încuraja sprijinul populației locale. La Taunton lui Monmouth i se alătură alți 800 de oameni. Între timp dragonii regelui sub comanda lui Churchill, continuau să se apropie de armatele lui Monmouth și au sosit la Chard pe 19 iunie. Cu ajutorul milițiilor locale aceștia au încercat să-i oprească pe noii recruți ce soseau în Taunton pentru a se alătura lui Monmouth
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
-i oprească pe noii recruți ce soseau în Taunton pentru a se alătura lui Monmouth. Între timp Feversham cu forțele sale s-a mutat la Bristol, pornind de la premisa că aceasta era următoarea țintă a lui Monmouth și a preluat comanda campaniei. Monmouth cu armatele sale s-a îndreptat apoi spre nord prin Bridgwater și și-a stabilit reședința la castelul Bridgwater (21 iunie), apoi la Glastonbury (22 iunie) și la Shepton Mallet (23 iunie). Între timp Marina Regală Britanică a
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
în Anglia și campania ce a urmat în Irlanda, constituia doar un alt front în războiul împotriva lui Ludovic al XIV-lea. Armata lui William era formată din aproximativ 36000 de soldați de mai multe naționalități. Cam 20000, aflați sub comanda lui Schomberg (mareșalul Armand Frédéric de Schombrg, un hughenot exilat după revocarea Edictul de la Nantes) se aflau în Irlanda deja în 1689. În iunie 1690 William a sosit cu alți 16000 de soldați. Trupele lui William erau în general mult
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
încercuită pe 3 iulie la Bridgwater. Armata sa alcătuită din aproximativ 3500 de oameni, din care cea mai mare parte erau nonconformiști și țărani înarmați cu furci și topoare, a primit ordin să fortifice orașul. Trupele regaliste se aflau sub comanda lui Louis Duras, al II-lea conte de Feversham și a lui John Churchill. Armata regelui, compusă din aproximativ 3000 de soldați, avea tabăra la Westonzoyland, lângă Rin. Încolțit, în timpul nopții de 6 iulie, într-o ultimă încercare disperată, Monmouth
Bătălia de la Sedgemoor () [Corola-website/Science/331844_a_333173]
-
Pe 10 august 1689 amiralul George Rooke a transportat trupe din Anglia în Irlanda pentru a rupe asediul de la Londonderry. Mai târziu debarcă forțele mareșalului Schomberg la Carrickfergus. Cea mai mare parte a flotei engleze se află în Canalul Mânecii sub comanda lui Torrington, dar o parte deloc neglijabilă, sub comanda vice-amiralului Henry Killigrew se află în Marea Mediterană, ocupată să neutralizeze escadra franceză din Toulon. Aliații au și ei un mic escadron sub comanda vice-amiralului Cloudesley Shovell în Marea Irlandei, dar prea mică
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
trupe din Anglia în Irlanda pentru a rupe asediul de la Londonderry. Mai târziu debarcă forțele mareșalului Schomberg la Carrickfergus. Cea mai mare parte a flotei engleze se află în Canalul Mânecii sub comanda lui Torrington, dar o parte deloc neglijabilă, sub comanda vice-amiralului Henry Killigrew se află în Marea Mediterană, ocupată să neutralizeze escadra franceză din Toulon. Aliații au și ei un mic escadron sub comanda vice-amiralului Cloudesley Shovell în Marea Irlandei, dar prea mică pentru a-i opri pe francezi dacă aceștia vor
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
a flotei engleze se află în Canalul Mânecii sub comanda lui Torrington, dar o parte deloc neglijabilă, sub comanda vice-amiralului Henry Killigrew se află în Marea Mediterană, ocupată să neutralizeze escadra franceză din Toulon. Aliații au și ei un mic escadron sub comanda vice-amiralului Cloudesley Shovell în Marea Irlandei, dar prea mică pentru a-i opri pe francezi dacă aceștia vor decide să preia comanda regiunii. Dar Ludovic al XIV-lea își îndreaptă marina spre flota lui Torrington din Canalul Mânecii. Luna următoare, flota franceză
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
se află în Marea Mediterană, ocupată să neutralizeze escadra franceză din Toulon. Aliații au și ei un mic escadron sub comanda vice-amiralului Cloudesley Shovell în Marea Irlandei, dar prea mică pentru a-i opri pe francezi dacă aceștia vor decide să preia comanda regiunii. Dar Ludovic al XIV-lea își îndreaptă marina spre flota lui Torrington din Canalul Mânecii. Luna următoare, flota franceză a contelui de Tourville, este ajunsă la Brest de escadronul din Toulon, care reușise să se debaraseze de Killigrew în largul
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
cu 15000 de soldați pentru campania din Irlanda, spre consternarea locotenentului lui Iacob, Tyrconnel, care a scris mai târziu: "lipsa unui escadron de oameni de război francezi în St. George Channel a fost ruina noastră". Tourville, care are acum sub comanda sa o flotă combinată formată din "la flotte du Ponant" (flota de apus) și "la flotte du Levant" (flota de răsărit), părăsește Brest pe 23 iunie. Pe 30 iunie se află în largul capului Lizard. Între timp flota engleză părăsește
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
au roșu pe centru, albastru pe ariergardă și alb pentru avangardă. Fiecare escadron este împărțit în divizii de minimum trei nave. O armată navală ar trebui, în teorie, să grupeze 27 de vase de linie sau mai multe. Francezii, sub comanda vice-amiralului Anne Hilarion de Tourville, își aliniază 75 de nave de linie, 6 fregate și 5 nave incendiare, cu un total de 4600 de tunuri și 28000 de oameni. Ariergarda, sub comanda vice-amiralului d'Estrées este formată din 23 de
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
vase de linie sau mai multe. Francezii, sub comanda vice-amiralului Anne Hilarion de Tourville, își aliniază 75 de nave de linie, 6 fregate și 5 nave incendiare, cu un total de 4600 de tunuri și 28000 de oameni. Ariergarda, sub comanda vice-amiralului d'Estrées este formată din 23 de nave; centrul sub comanda lui Trouville, 25 de nave, iar avangarda comandată de Châteaurenault, 22 de nave. Tourville se află la bordul lui "Soleil Royal" în mijlocul corpului de luptă. Această navă are
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
de Tourville, își aliniază 75 de nave de linie, 6 fregate și 5 nave incendiare, cu un total de 4600 de tunuri și 28000 de oameni. Ariergarda, sub comanda vice-amiralului d'Estrées este formată din 23 de nave; centrul sub comanda lui Trouville, 25 de nave, iar avangarda comandată de Châteaurenault, 22 de nave. Tourville se află la bordul lui "Soleil Royal" în mijlocul corpului de luptă. Această navă are trei punți și a fost reînarmată la începutul războiului cu 104 tunuri
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
Tourville se află la bordul lui "Soleil Royal" în mijlocul corpului de luptă. Această navă are trei punți și a fost reînarmată la începutul războiului cu 104 tunuri. Dar pentru motive de stabilitate, pentru această campanie are doar 98. Englezii, sub comanda vice-amiralului Arthur Herbert Torrington iau poziție de luptă cu 60 de nave, din care 22 olandeze. Sunt 4153 de tunuri și 19000 de oameni. Avangarda, este compusă din cele 22 de nave olandeze sub comanda lui Cornelis Evertsen. Centrul, sub
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
are doar 98. Englezii, sub comanda vice-amiralului Arthur Herbert Torrington iau poziție de luptă cu 60 de nave, din care 22 olandeze. Sunt 4153 de tunuri și 19000 de oameni. Avangarda, este compusă din cele 22 de nave olandeze sub comanda lui Cornelis Evertsen. Centrul, sub comanda lui Torrington, este compus din 21 de nave, iar ariergarda comandată de Ralph Delaval, 13 nave. Torrington se află pe "Royal Sovereign", 100 de tunuri, în escadra centrală. Dacă se compară cele două armate
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
vice-amiralului Arthur Herbert Torrington iau poziție de luptă cu 60 de nave, din care 22 olandeze. Sunt 4153 de tunuri și 19000 de oameni. Avangarda, este compusă din cele 22 de nave olandeze sub comanda lui Cornelis Evertsen. Centrul, sub comanda lui Torrington, este compus din 21 de nave, iar ariergarda comandată de Ralph Delaval, 13 nave. Torrington se află pe "Royal Sovereign", 100 de tunuri, în escadra centrală. Dacă se compară cele două armate, forțele par a fi destul de echilibrate
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
să renunțe la orice asediu major. Aliații s-au retras între timp la Bruxelles pentru a se reface și a-și reconstrui armata. În 1690 teatrul Războiului Marii Alianțe se mutase în Țările de Jos Spaniole. Forțele franceze trec sub comanda talentatului Duce de Luxembourg (poziție pe care o va menține până la moartea sa în 1695), care-l înlocuiește pe mareșalul de Humieres, după înfrângerea suferită de acesta în anul precedent în Bătălia de la Walcourt. Ducele de Luxembourg dispune de 34
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]