48,657 matches
-
Bătălia de la Walcourt. Ducele de Luxembourg dispune de 34 de batalioane și 94 de escadroane; dacă este necesar poate apela la sprijinul mareșalului de Boufflers și ale trupelor acestuia ce se află pe râul Mosela. Din nou regele William încredințează comanda forțelor aliate din regiune prințului Waldeck (William însuși este ocupat în Irlanda cu Iacob care încearcă să-și recupereze tronul). Pe alte fronturi, mareșalul de Lorges deține comanda trupelor din Renania (chiar dacă Delfinul are comanda onorifică). De Lorges se opunea
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
acestuia ce se află pe râul Mosela. Din nou regele William încredințează comanda forțelor aliate din regiune prințului Waldeck (William însuși este ocupat în Irlanda cu Iacob care încearcă să-și recupereze tronul). Pe alte fronturi, mareșalul de Lorges deține comanda trupelor din Renania (chiar dacă Delfinul are comanda onorifică). De Lorges se opunea Electorului de Bavaria care luase comanda forțelor aliate din regiune după moartea lui Carol de Lorena. Între timp mareșalul Catinat conduce forțele franceze din Dauphiné împotriva Ducelui de
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
Din nou regele William încredințează comanda forțelor aliate din regiune prințului Waldeck (William însuși este ocupat în Irlanda cu Iacob care încearcă să-și recupereze tronul). Pe alte fronturi, mareșalul de Lorges deține comanda trupelor din Renania (chiar dacă Delfinul are comanda onorifică). De Lorges se opunea Electorului de Bavaria care luase comanda forțelor aliate din regiune după moartea lui Carol de Lorena. Între timp mareșalul Catinat conduce forțele franceze din Dauphiné împotriva Ducelui de Savoia, în timp ce mareșalul Noailles conduce forțele dislocate
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
Waldeck (William însuși este ocupat în Irlanda cu Iacob care încearcă să-și recupereze tronul). Pe alte fronturi, mareșalul de Lorges deține comanda trupelor din Renania (chiar dacă Delfinul are comanda onorifică). De Lorges se opunea Electorului de Bavaria care luase comanda forțelor aliate din regiune după moartea lui Carol de Lorena. Între timp mareșalul Catinat conduce forțele franceze din Dauphiné împotriva Ducelui de Savoia, în timp ce mareșalul Noailles conduce forțele dislocate la granița Cataloniei. Prințul Waldeck spera să amâne campania pentru a
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
între timp părăsește Tienen (Tirlemont) și se îndreaptă spre Wavre. După dispersarea trupelor pentru a căuta furaje, armata aliată se reasamblează și se îndreaptă spre Genappe pe 8 iunie. La jumătatea lunii iunie, Luxembourg își împarte forțele: câteva batalioane sub comanda lui Humieres sunt transferate pentru a supraveghea forțele spaniole întărite acum și de cele de Hanovra, iar restul armatei părăsește Deinze și se îndreaptă spre sud, traversând râul Sambre la Jeumont pe 23 iunie. În acest timp trupele lui Boufflers
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
de sosirea iminentă a prințului elector de Brandenburg, îi ordonă lui Luxembourg să se alăture Delfinului și să renunțe la orice asediu major. Louvois a protestat, dar regele dorea să se asigure că nimic "neplăcut" nu se va întâmpla sub comanda fiului său. Cu toate acestea, Luxembourg a fost abil și a supus impozitelor, mare parte a teritoriilor de la est de Bruxelles. Restul campaniei în Flandra a fost relativ liniștită. Boufflers și-a reunit pentru scurt timp forțele cu cele ale
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
Magia enohiană este un sistem de magie ceremonială bazat pe invocarea și comanda a diferite spirite și entități. Se bazează pe scrierile din secolul al XVI-le ale Dr. John Dee și Edward Kelley, cei care au susținut că informațiile lor, inclusiv limba enohiană relevată, au fost primite de aceștia direct de la diverși
Magie enohiană () [Corola-website/Science/331868_a_333197]
-
cu o trupă de 4000 de soldați a părăsit orașul și a început o lungă serie de lupte de gherilă în Piemont, cu scopul de a distrage un număr major de trupe franco-spaniole de la asediul capitalei. La Feuillade a predat comanda operațiunilor de asediu generalului Chamarande și împreună cu 10000 de oameni s-a lansat în urmărirea ducelui de Savoia. Când ducele s-a retras în valea piemonteză, La Feuillade, considerând prea mare riscul de a se angaja cu inamicul pe un
Asediul de la Torino () [Corola-website/Science/331873_a_333202]
-
Orellana a fost unul din locotenenții lui Gonzalo Pizarro în expediția acestuia din 1541 în interiorul Americii de Sud. În Quito Gonzalo Pizarro a strâns o forță de 220 de spanioli și 4.000 de băștinași, în vreme ce Orellana, al doilea în ierarhia de comandă, a fost trimis înapoi în Guayaquil pentru a organiza un detașament de cavalerie. Pizarro a părăsit Quito în februarie 1541 chiar înainte ca Orellana să sosească cu cei 23 de cai și călăreți. Orellana s-a grăbit să îi ajungă
Francisco de Orellana () [Corola-website/Science/331896_a_333225]
-
și 100 de cai și să înființeze două orașe, unul la gura de vărsare și unul în interiorul bazinului. După ce a captivat Curtea spaniolă cu povești și exagerări despre aventurile sale pe Amazon Orellana, după nouă luni de negocieri, a primit comanda să cucerească teritoriile pe care le-a descoperit. I s-a permis să exploreze și să înființeze așezări în Nueva Andalucia cu nu mai puțin de 200 de infanteriști, 100 de călăreți și materiale pentru a construi două ambarcațiuni fluviale
Francisco de Orellana () [Corola-website/Science/331896_a_333225]
-
să înființeze așezări în Nueva Andalucia cu nu mai puțin de 200 de infanteriști, 100 de călăreți și materiale pentru a construi două ambarcațiuni fluviale. La sosirea sa pe Amazon trebuia să înființeze două orașe, unul chiar la gura râului. Comanda a fost acceptată pe 18 februarie 1544 dar pregătirile expediției au fost încetinite de datorii neplătite, spioni portughezi și probleme interne. Fondurile suficiente au fost strânse prin intermediul lui Cosmo de Chaves, tatăl vitreg al lui Orellana, dar situația a fost
Francisco de Orellana () [Corola-website/Science/331896_a_333225]
-
francez, diplomat și comandant militar, mareșal al Franței. A fost fiul lui Roger d'Hostun de la Baume și al lui Marie de Neufville Villeroy. A intrat în cadrul armatei la 15 ani. În 1672 a luat parte la războiul franco-olandez sub comanda prințului de Condé. S-a distins în mod particular în Alsacia, în 1673, pe când servea sub ordinele lui Turenne, în bătălia de la Senefe. A participat la campaniile din 1675 și 1676. A luat parte la asediul de la Courtrai în 1683
Camille d'Hostun () [Corola-website/Science/331897_a_333226]
-
succesor pe fiul lui Iacob, James Francis Edward Stuart. Drept consecvență, Tallard este expulzat de William al III-lea al Angliei. Cariera lui Tallard înflorește în timpul Războiului Succesiunii Spaniole. Pe 14 ianuarie 1703 devine mareșal al Franței. În 1703, sub comanda Ducelui de Burgundia, Tallard cucerește orașele Breisach am Rhein și Landau, iar pe 15 noiembrie câștigă bătălia de la Speyerbach împotriva lui Charles I de Hesse Cassel și a prințului de Nassau-Weilburg. În 1704, cu o armată de 29000 de soldați
Camille d'Hostun () [Corola-website/Science/331897_a_333226]
-
său adversar. Orfan la 15 ani, moștenește o avere imensă și la 18 ani începe cariera militară. Este promovat general-locotenent în 1688. În timpul războiului Marii Alianțe se face remarcat în bătăliile de la Steinkerque și Marsaglia. În 1695 este plasat la comanda armatei care operează în Catalonia, unde în 1697 cucerește Barcelona. La scurt timp este făcut Mareșal al Franței. În 1702 în Războiul Succesiunii Spaniole, preia comanda armatei franco-spaniole în Italia. Pe parcursul a trei campanii se dovedește un demn adversar al
Louis Joseph de Bourbon, duce de Vendôme () [Corola-website/Science/331902_a_333231]
-
se face remarcat în bătăliile de la Steinkerque și Marsaglia. În 1695 este plasat la comanda armatei care operează în Catalonia, unde în 1697 cucerește Barcelona. La scurt timp este făcut Mareșal al Franței. În 1702 în Războiul Succesiunii Spaniole, preia comanda armatei franco-spaniole în Italia. Pe parcursul a trei campanii se dovedește un demn adversar al Prințului Eugen de Savoia (verișorul său), pe care în cele din urmă îl învinge la Cassano, într-un magnific spectacol de curaj, transformând înfrângerea iminentă a
Louis Joseph de Bourbon, duce de Vendôme () [Corola-website/Science/331902_a_333231]
-
sârbo-croato-slovene. Pe data de 24 noiembrie 1918 activitatea din Praga a Legiunii a luat sfârșit, militarii români îmbarcându-se în tren pe 25 noiembrie într-un cadru festiv, însoțiți fiind de o companie cehă și de muzică militară. Pe parcursul drumului comanda a fost preluată de către locotenentul "Virgil Mircea", căpitanul "Simon" și locotenentul "Herbay" râmânând în Praga pentru a definitiva predarea inventarului. La Zagreb însă, unitățile românești au fost oprite și dezarmate în mod umilitor de către sârbi. Dat fiind că viitorul Banatului
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
îl înfățișa pe P.S. Aurelian cărându-l în cârcă pe C.I. Stăncescu care smulge caricaturile lui Petrescu de pe panoul Ateneului Român. Efectele expoziției de la Ateneul Român l-au întristat mulți ani pe Nicolae Petrescu. Începe să execute caricaturi doar la comandă sau pentru a-și satisface orgoliul propriu. Caricaturile apar tot mai rar în presa vremii, ele având aceeași tematică și personaje. Cele mai multe dintre ele au fost făcute prin cafenelele bucureștene, deoarece Nicolae Petrescu nu a avut niciodată un atelier propriu
Nicolae Petrescu-Găină () [Corola-website/Science/335459_a_336788]
-
aceste condiții, aliații occidentali și-au finalizat pregătirile pentru atacul final asupra interiorului Germaniei, iar victoria împotriva Reichului a devenit o țintă realizabilă. La începutul anului 1945, Comandantul Suprem al Forțelor Expediționare Aliate, generalul american Dwight D. Eisenhower, avea sub comanda sa 73 de divizii în nord estul Europei. Dintre acestea, 49 erau divizii de infanterie, 20 divizii blindate și 4 divizii aeropurtate. Mai departe, 49 dintre aceste divizii erau americane, 12 britanice, 8 franceze, 3 canadiene și una poloneză. În
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
724 km, de la vărsarea fluviului în Marea Nordului la frontiera Elveției. Forțele aliate de pe acest front au fost organizate în trei grupuri de armate. În nord, de la Marea Nordului la 16 km nord de Köln, era plasat Grupul 21 de Armată sub comanda feldmareșalui Sir Bernard Montgomery. În cadrul Grupului 21 de Armată, flancul stâng (partea de nord) era asigurat de Armata I canadiană, (comandată de Harry Crerar), Armata a 2-a britanică (Miles Dempsey) era plasată în centru, iar Armata a 9-a
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
-a SUA (William Hood Simpson) asigura flancul sudic al Grupului. Partea din mijloc al frontului aliat, de la pozițiile Armatei a 9-a SUA la aproximativ 22 km sud de Mainz, era ocupată de Grupul de Armată al 12-lea, sub comanda generalului Omar N. Bradley. Bradley comanda două armate americane: Armata I (Courtney Hodges) pe flancul stâng (nord) și Armata a 3-a (George S. Patton) pe flancul drept (sud). Dispozitivul aliat era completat până la granița elvețiană de Grupul de Armată
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
în care manevra de dublă încercuire avea să fie un succes, întreg bazinul industrial al Rurului urma să fie cucerit, neutralizând astfel o bună parte a capacității industriale a Reichului. Înaintării aliate trebuia să I se opună "Oberbefehlshaber West" de sub comanda feldmareșalului Albert Kesselring, care preluase comanda pe 10 martie de la Gerd von Rundstedt. Deși Kesselring se bucura de renumele unui excelent organizator al luptelor de apărare, cucerit în special în timpul luptelor din Italia, el nu a avut în Germania resursele
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
avea să fie un succes, întreg bazinul industrial al Rurului urma să fie cucerit, neutralizând astfel o bună parte a capacității industriale a Reichului. Înaintării aliate trebuia să I se opună "Oberbefehlshaber West" de sub comanda feldmareșalului Albert Kesselring, care preluase comanda pe 10 martie de la Gerd von Rundstedt. Deși Kesselring se bucura de renumele unui excelent organizator al luptelor de apărare, cucerit în special în timpul luptelor din Italia, el nu a avut în Germania resursele să construiască o linie defensivă puternică
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
au avut în aprilie 1945 214 de divizii implicat în lupta cu Armata Roșie. Pe 21 martie, cartierul general al Grupului de Armate H a fost transformat în "Oberbefehlshaber Nordwest" ("Comandamentul de Nord-vest al Armatei ") și a fost pus sub comanda lui Ernst Busch. Fostul comandant al Grupului, Johannes Blaskowitz, a fost trecut la conducerea Comandamentului Armatei „Olanda” (Armata a 25-a), încercuită în Țarile de Jos. Busch trebuia să organizeze aripa drepta a defensivei germane, bazându-se în principal pe
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
pentru apărarea regiunii Ruhr, fusese repartizată Grupul de Armată B (Armata a 15-a infanterie și Aramta a 5-a Panzer). Flancul sudic era apărat de Grupul de Armată G (Armata a 7-a infanterie și Armata I infaterie) de sub comanda lui Paul Hausser. După cucerirea regiunii Ruhr, Eisenhower plănuia să continue avansarea spre răsărit peste câmpiile din nordul Germaniei până la Berlin. Grupurile de Armate americane a 6-a și a 12-a urmau să organizeze ofensive simultane în sud, care
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
aeropurtate. Feldmareșalul Montgomery nu făcea decât să își organizeze meticulos și mare grijă față de detalii lovitura, ținând seama de lecțiile amare învățate în timpul luptelor din Africa de nord împotriva lui Rommel și ale sale Afrika Korps. Astfel, în timp ce trupele de sub comanda lui se apropiau de cursul fluviului, Montgomery a asigurat una dintre cele mai ample concentrări de materiale și forțe din timpul acelui război. Planurile sale, cunoscute sub numele de cod „Plunder”, puteau fi comparate cu invazia din Normandia în termeni
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]